În mine…

În foșnetul înserării

Amurgul își țese calea

Pe urmele potecii

Un izvoraș e în vale.

Se frânge încet lumina,

Cu ziua care moare

În mantii de nălucă

Păreri  de înnorare.

Pe marginea cărării,

Stârnind ades ecoul

Un cârd de ciute,mute

Pornesc să se adape.

Setea sau destinul 

Dureros le cheamă

Ele merg încet

Fremătând de teamă.

Geme-în val izvorul

Învolburat de sânge

Trufaș e vânâtorul

În noaptea care plânge.

Încerc să mă adun

Mai mult mă descompun

Și gânduri despre tine

E tot ce-mi vin în minte...

Și as vrea să-ți mai sărut 

Alunița de pe gât, 

Nu pot să-ți spun...

Tăcerea ma doare profund

Și bratele-ți să le mai simt

Cu drag cum mă cuprind

Vinul să ti-l degust

Să uit cât m-ai durut...

Mai mult mă descompun,

Încercând să mă adun

Mi-e gândul prea rătăcit 

De dorul ce-mi arde mocnit...

De azi nu te mai iubesc.

Sau te iubesc mai mult?

Oricum, voi încerca s-ascund!

Voi rupe poza ta

Apoi, la sigur o voi lipi,

Nu voi putea fără ea trăi.

Voi şterge melodia noastră.

Pe urmă toată ziua o voi cânta,

Sunt sigură c-aşa se v-antâmpla.

Eram gata să plec.

Dar, iată că mă întorc înapoi,

Nu pot uita iubirea dintre noi.

Vreau să-ți alin tristețea

Să-ți văd frumusețea, 

Cu dragoste să te copleșesc

Cu inima să te încălzesc. 

Să-ți dau ce n-ai avut

Și nici prin minte nu ți-a trecut,

Ce poate iubirea să ofere

Încredere și mângâiere. 

În ochi căprui Să mă pierd

Cu ai tăi să mă dezmierd,

Să mă aprind de bucurie 

Când noaptea e fumurie.

Te-aș iubi neîncetat 

La al inimii Glas turbat,

Care te vrea zi și noapte

Lângă ea, să-i fii aproape.

De-ar fi să cadă cerul peste tine, te voi ocroti,

Şi poate să vină, baby, şi potopul, nu-mi stinge focul inimii,

Chiar dacă-i vreun cutremur, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

De-ar fi să ne lovească vreo cometă, nu mi-e frică, ştii,

Că sigur faci tu rost de vreo rachetă, vom supravieţui,

Chiar dacă e vreun tsunami, sfârşitul lumii ştii,

Atâta timp cât mă iubeşti, eu te voi iubi.

Şi când îți vine greu să vezi,

Eu sunt acolo să te luminez.

Şi când în tine nu mai crezi,

Eu sunt acolo să te motivez.

Tam-taca-tum-pa, hai vino încoa',

Vocea ta e o vioară în inima mea,

Tam-taca-tum-pa, te-aş fredona,

Ești refrenul din viaţa mea.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

În ochii tăi răsare soarele.

Lângă tine stau,

Lângă tine stau,

Cu tine sunt mai frumoase nopţile,

Cu tine-n pat răsare soarele.

Svo lengi sem þú elskar mig

Ef himinninn fellur á þig, mun ég vernda þig,

Og það getur komið, elskan, og flóðið, slökktu ekki eldinn í hjarta mínu,

Jafnvel þótt það verði jarðskjálfti, heimsendir þú veist,

Svo lengi sem þú elskar mig mun ég elska þig.

Sitjandi við hliðina á þér,

Sitjandi við hliðina á þér,

Með þér eru næturnar fallegri,

Sólin kemur upp í augum þínum.

Sitjandi við hliðina á þér,

Sitjandi við hliðina á þér,

Með þér eru næturnar fallegri,

Sólin rís með þér í rúminu.

Ef halastjarna lendir á okkur, þá er ég ekki hræddur

Að þú fáir örugglega eldflaug, við munum lifa af,

Jafnvel þótt það komi flóðbylgja, heimsendir þú veist,

Svo lengi sem þú elskar mig mun ég elska þig.

Og þegar þér finnst erfitt að sjá,

Ég er þarna til að upplýsa þig.

Og þegar þú trúir ekki lengur á sjálfan þig,

Ég er þarna til að hvetja þig.

Tam-taca-tum-bless, komdu hingað,

Rödd þín er fiðla í hjarta mínu,

Tam-taca-tum-pa, ég myndi raula þig,

Þú ert kór lífs míns.

Sitjandi við hliðina á þér,

Sitjandi við hliðina á þér,

Með þér eru næturnar fallegri,

Sólin kemur upp í augum þínum.

Sitjandi við hliðina á þér,

Sitjandi við hliðina á þér,

Með þér eru næturnar fallegri,

Sólin kemur upp með þér í rúminu.

Scriu pentru că tacerea-ti e prea mare

Scriu pentru gânduri ramase nerostite,

Scriu sa-mi las mintea sa-mi scape

De praful verdictelor și judecătilor tale stricte.

Scriu ca sa scap de limite impuse

Scriu sa uit de simturi ce nu vor a se estompa

Scriu incercând sa fac ordine în haosul

Ce-a ta plecare grabnica mi l-a lăsat.

Scriu poate intr-o zi ma vei surprinde

Vei reveni c-un dor pentru-a rescrie

Povestii noastre unice un alt final

Scriu uneori în amintirea unui clinchet de paha...

Scriu .. cât mai pot sa te scriu

Cu lacrimi cu zambet cu sfântă culoare

Tânjind mereu la vinu-ti mieriu

Scriu trist..alteori în palme c-un soare. 

Acum când viața mă provoacă,

Mai bine-n ștreang aș atârna,

Să-mi curgă sângele băltoacă,

Din rana mea prin carnea ta.

M-aș biciui cumplit ca pe-un infam,

Apoi l-aș insulta pe Creator,

Căci am pierdut și ce n-aveam,

Și lesne-mi este ca să mor.

Mi-e jertfa somniferul morții,

Și mă-nspăimântă zorile de zi,

Fără regret las tot în grija sorții,

Că dinlăuntru eu nu mai pot iubi.

Primesc pedepse de oriunde,

Iar ispășirea-i crâncenă și grea,

Și nu-mi mai curge pic de sânge,

Și-n ștreang atârnă umbra mea.

Prin cimitir mi-e lesne pasul,

Cu moartea braț la braț mă plimb,

Îi simt în carne pulsul, glasul,

Și n-aș mai da-o pe nimic la schimb.

Evoluția științei

Omul nu e de bonton,

Se poartă ca un bufon,

E un pic și cam afon,

Și-i condus de un IPhone.

CFR-ului cu întârzierile imense

Peste o săptămână am o întâlnire,

La Constanța cu doi camarazi,

Ca să nu întârzii, fără șovăire,

Am să plec cu trenul, chiar de azi.

Presa azi

Ziarul nu mai are asistență,

Și dispariția o să-l lovească,

Iar ca măsură de urgență,

Plătesc pe cititori să îl citească.

Presa azi

La cât de falsă este știrea,

Iar adevărul e ținut mascat,

Ziarul și-a găsit menirea,

E bun numai de împachetat.

Soției

Nu mi-a fost deloc ușor,

Ca să te compar c-un nor,

Că mereu în viața-mi sumbră,

Când lucesc, tu îmi faci umbră.

Vecinului - care se uită mereu la mine în curte

Precum o știi dragă vecine,

Am o pisică albă și-un ogar,

Apoi, ce nu îmi aparține,

E după gard, un biet măgar.

Unui poet

Aici doarme un poet,

Ce-a scris odă și sonet,

Viața lui a luat sfârșit,

Când criticii l-au recitit.

Unui scriitor - cu scris indescifrabil

Ai trimis un manuscris,

Acum un an la stenograf,

Viața i-ai făcut-o praf,

Că de-atuncea stă închis.

Epitaf - lui Iolanda Balaș

Cu trupu' ai fost la înălțime,

Când vechi recorduri doborai,

Dar ai țintit în profunzime,

Şi astăzi ai sărit direct în rai.

Artă

S-a dus portretul să îşi facă,

El, un necioplit vădit,

Iar pictorul i-a spus îndată,

Cunosc un sculptor renumit.

Uneia - mergea cu telefonul în mână

             fără să se uite la drum

Își căuta în zodiac sorocul,

Dar nu cerceta terenul,

Scria c-o va lovi norocul,

Dar a lovit-o trenul...

Între moarte și-nviere

Stau pe margine de gând,

Trec prin umbrele tăcerii,

Suflet viu, dar muribund.

Între vis și amintire,

Arde timpul nevăzut,

Crucile din cimitire,

Le simt pavăză și scut.

Dincolo de noaptea surdă,

Mă desprind de lut stingher,

Dar lumina mă refuză,

Rătăcind prin adevăr.

Și rămân o trecătoare

Între cer și întuneric,

Legănând în neuitare,

Tot destinul efemeric.

Între moarte și-nviere,

Sunt un râu ce curge lin,

Început și încheiere,

Spre un alt locaș divin.

Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,

Le este sângele arat cu plugul,

Pe câmpuri plânge al lor umblet,

Doar patul, seara, le știe beteșugul.

Le este asuprirea stil de viață,

Iar palmele muncite strigă către cer,

Și roada li-i batjocorită-n piață,

De hoți samsari și prețul lor mizer.

Le este calul numai os și piele,

Iar vaca muge din lipsă de imaș,

Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,

Că pentru azi nimic n-a mai rămas.

De sărbători se odihnesc și ei puțin,

Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,

Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,

Și numai moartea le poate aduce învierea.

Ne batem joc de ei și legea strămoșească,

Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,

Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,

Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.

De-aş putea să nu mai plec de-acasă,
Să nu-mi las pruncii singurei,
Hârjoana noastră pe sub masă,
Să fie pururea cu ei.

De-aş putea când sunt departe,
Să întind braţele spre cer,
Să sfărâm ce ne desparte,
Să fiu luna de pe cer.

Să pătrund când seara-i neagră,
Cu a mea rază prin fereastră,
Şi să-i mângâi noaptea întreagă,
Ca o mână părintească.

E toiul nopții și încă-i supărare,

Iar steaua noastră pe cer n-a răsărit,

E ziua-n care nu este împăcare,

Când totul e pustiu, arid și părăsit.

E toiul nopții și încă se respiră,

E toamna care-ncet se pierde,

Și suntem frunze care se răsfiră,

Din ramura ce încă-i verde.

E toiul nopții și încă avem păreri,

Și parcă-n ușă bate primăvara,

Dar brusc apar de peste tot dureri,

Și infinit de lungă ni se pare seara.

E toiul nopții și încă avem timp,

Ca zorii zilei să ne prindă alături,

Și hai să facem nebunatic schimb,

Nimic pentru un pat și două pături.

E toiul nopții și stele au asfințit,

Iar vraja lunii veni să ne înhațe,

Și-n zori surprinși ne-am pomenit,

Pe jos dormind ținându-ne în brațe.