M-am ridicat...

Cerul a căzut în ochii-mi albaștri,

Iar norii se plimbă încet pe retină,

În palme țin constelații și aștri,

Și în jur răspândesc lumina divină.

Un freamăt de frunze pe buze îmi șade,

Șoapta îmi este alint și dojană,

Izvorul de munte pe umeri îmi cade,

Pădurea cea verde mi-o pun peste rană.

Pe tâmple-mi coboară amurgul de seară,

Pictându-mi cu umbre visări nesfârșite,

Iar vântul îmi poartă, ușor, într-o gară,

Trenuri de gânduri, demult rătăcite.

Sub pleoape-mi se-adună mici curcubeie,

Ducând în adâncuri taine din stele,

Pe suflet îmi cresc mângâieri de femeie,

Hrănite cu visuri și dorințe rebele.

Tot cerul rămâne în ochii-mi de ceară,

Și norii se pierd într-un vis necuprins,

Timpul îngheață în amurgul de seară,

Tăciunii din mine în văpăi s-au aprins.

Sub tălpi îmi simt cerul ca o gură de apă,

Oasele mele nu mai au rădăcină,

Trupul uscat din pocale cu foc se-adapă,

Iar aripi îmi cresc dintr-un bob de lumină.

Unui prieten

Tu ai muncit prin ţări străine,

Şi ai trei case făcute chiar cu stil,

Dar văd acum, bietul de tine

Că îţi duci traiu' într-un azil.

Corona virusul

Toţi se întreabă cum arată,

Virusul considerat fatal,

L-am văzut şi eu odată,

Ce mai…e mortal.

Lui S. Busuioc

În tinereţe nu stăteam deloc,

Şi alergam prin Busuioc,

Acum când am îmbătrânit,

Îl folosesc doar la gătit.

Unei telenuveliste

Tu zilnic vizionezi telenuvele,

Şi critici răutatea şi ura nemiloasă,

Constat că te inspiri mereu din ele,

Că văd aşa ceva la tine în casă.

Tratament

De eşti bolnav, te va trata vecina,

Chiar dacă ai un cancer sau tumori.

A studiat de prin reviste medicina,

O şansă de mai ai, cu siguranţă mori.

Căsătoria 

Când era copil, se ştie…

Era rău, mare război.

După-un an de căsnicie,

A cam devenit pisoi.

Alegere

Ţi-ai luat un înger de nevastă,

Femeie chiar de prima clasă,

Şi-acuma îţi e ca o năpastă,

Căci parcă stai cu dracu-n casă.

Ospitalitate

Bucuroasă m-ai primit,

Mă serveşti cu sucuri reci,

Şi în loc de bun venit,

Mă-ntrebi calmă: - Da, când pleci?

 Împăcare

M-aş împăca încă odată,

Cu toţi fraţii mei în cor,

Dar tot amân, ca acea dată,

Să fie după moartea lor.

Prietenilor 

Se-ntâmplă des, i-adevărat,

Să mai cădem într-un păcat,

Dar unii dintre noi, o spun spăşit,

Direct spre iad au drumul hărăzit.

Doar iubind poţi cere lunii,

Peste tine să coboare,

Al său clar şi-a sa splendoare,

Şi lumini rupte din soare.

Doar iubind poţi cere apei,

Peste tine lin să curgă,

Ca iubirea-ţi să ajungă,

Dintr-o clipă, viaţă lungă.

Doar iubind, codrului poţi cere,

A sa umbră şi răcoare,

Triluri de privighetoare,

Şi un murmur de izvoare.

Doar iubind, vântului poţi cere,

A sa blândă adiere,

Să-ţi trezească acea plăcere,

Ce-o trăiai în luni de miere.

Doar iubind poţi cere vieţii,

Lin să cearnă peste tine,

Sentimente dulci, sublime,

Risipind sumbre destine

În noapte plânge un poet,

Cu gândul printre stele,

Și murmură ceva încet,

Târând picioare grele.

Agale merge spre pustiu,

Și nimeni nu-l mai știe,

Cu ochiul mic și pământiu,

În toate vede poezie.

Și urlă moartea lângă el,

Iar îngerii îi plâng pe umăr,

Din spate pare-un bătrânel,

Dar trupu-i încă-i tânăr.

Și pasu-i cade neatent,

Iar toamna de sub talpă urlă,

Un gin sosit din transcendent,

Ce lacrimi împrejur azvârlă.

Își cântă versul funerar,

Zdrobit de ploaia  rece,

Și-un bocet se aude clar,

Pe unde trubadurul trece.

Se prind în valsuri hohotind,

Și ploi, și toamne, și-un vânt lent,

Și cântă-ntruna, suferind...

Un biet poet cu pasul neatent.

Am găsit în umbre suple, 

Urma razelor din tine,

Ca un strigăt ce erupe, 

Dintr-o mare de suspine.

Și-am simțit cum se deschide, 

Sub a tâmplelor tăcere,

O fereastră către ceruri, 

Ce mă cheamă la plăcere.

Și-n viteza acelui gând, 

Ce prin inimă-mi trecură, 

Am aflat că tot ce strâng, 

E dispreț total și ură.

Am bătut la porți străvechi, 

Căutând mereu intrarea, 

Mi-au răspuns că doar perechi, 

Pot urma acum cărarea. 

Și în piept, în toamna vie,

Frunza-mi arde fără teamă, 

Semn că dorul meu de tine, 

Se preface-n altă karmă.

Și mă strig de-atunci în taină,

Să m-aud și să-mi știu vina, 

Și țin ca pe-un prunc sub haină, 

Toată umbra-ți și lumina. 

Și pe jarul stins de vreme, 

Pun la fript a mea iubire,

Ca văpăiile să cheme, 

Iarna-ți rece din privire. 

Și descopăr că-n cenușă, 

Încă arde acel sărut, 

Ce l-ai dat în prag de ușă, 

Când iubirea a-nceput. 

Și lumina lui flămândă,

Plină de simțire,

Intră-n rana mea plăpândă, 

Sângerând iubire.

Îmi legăn iubirea ca pe-un copil,

O alint, o răsfăţ… şi atunci zbor,

Cu inima plină de-un dulce trotil,

Ce în explozia lui mă cufundă-n amor.

Iubirea mi-e pavăză şi putere,

Iubirea mi-e aer şi apă,

La ea voluptatea se-nchină şi cere,

Trăiri mai puţine căci paroxismul o îneacă.

O port ca un zâmbet pe buze,

Şi o sărut ca pe-o rană adâncă,

Căci toţi ce-au încercat să m-acuze,

S-au spart precum valul de stâncă.

Sunt soare şi umbră totodată,

Mă scald  într-o iubire eternă,

Şi nimeni n-o va distruge vreodată,

Căci a întrecut şi iubirea maternă.

Iubesc, am iubit, voi iubi …

Acestea sunt armele mele,

Şi atunci când va fi şi-oi muri,

Sunt viu …căci iubirea nu piere.

De-i azi ori mâine nu mai știu,

Mă duc înspre niciunde că-i târziu,

Mă duc definitiv înspre ce-a fost,

Adio, timpul meu anost...

Se rupe veșnicia din secundă,

Ca spada-n carne se afundă,

Și-n urma mea rămâne scrum, 

Iar pașii-mi urlă că n-au drum. 

Pe umeri port orașe prăbușite,

Cu strigăte de pietre chinuite,

Și fiecare zid ce se destramă, 

Îl simt în suflet ca pe-o dramă.

Se-nchide cerul peste ochii mei,

Cu sori căzuți în irișii din ei,

Iar trupul înghițit de noapte,

Își plânge oasele necoapte. 

Prin porți de fum pășesc spre neființă,

Un duh mă cheamă la sentință,

Și-n ochiu-mi orb, plin de lumină, 

Se scurge-ncet o lacrimă străină, 

Și simt cum clipa se destramă-n stele,

Un abur alb pornește înspre ele,

Apoi într-un abis abrupt mă frâng, 

Și-aud cum sus prietenii mă plâng.

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

Videregående skole

Videregående skole, - kirkegård

Av min ungdom -

Pedantlærere

Og tøffe eksamener...

Og i dag får du meg til å grøsse

Videregående skole, - kirkegård

Av min ungdom! –

Videregående skole, - kirkegård

Med lange korridorer –

I dag er jeg ikke lenger meg

Og tankene mine gjør vondt...

Jeg vil ikke ha noe lenger -

Videregående skole, - kirkegård

Med lange korridorer... –

Videregående skole, - kirkegård

Av min ungdom -

Du ga meg til verden

I de tunge bølgene,

Så blasert...

Videregående skole, - kirkegård

Av min ungdom!

Ai greșit!

Ooo daaa și azi ca si in alte dăti

Când am permis cuvintelor ascutite

Să-mi felieze sufletu-n bucăți...

Când ai vrut sắ pleci pe nesimțite

Și-am insistat sả nu pleci prea departe

Să-mi dai îmbrăţişările promise

Neștiind c-au fost promisiuni deșarte ..

Am gresit!

Când mi-am strâns lacrimile-n pumni

Visând mereu la tine cu speranță

Și negândind c-aveai să-mi spui

Sả uit ca-i traversat prin a mea viață..

Am greșit!

Că om făr' de greșeală nu există

Cum bine știi sunt unul dintre ei

Căci m-am lăsat de vorbe păcălită

Și-am tot sperat iertare sả îți ceri.

Am greșit! Și-mi cer iertare mie

...ție ti-am cerut deja 1000...

27.09.2024

Va veni vremea când pe umerii tăi,

Firesc va cădea a mea bătrânețe,

Va veni vremea când ai morții dulăi,

Vor lătra prin vecini și prin piețe.

Va veni vremea când mersul meu sacadat,

Nefiresc se va sprijini de brațele tale,

Când numele-mi va fi pe-o piatră sculptat,

Sub pomul vieții uscat și cu fructe amare.

Va veni vremea, of... va veni vremea,

Când ceara unei lumânări trist se va scurge,

Când de pe cer vei vedea cum cade o stea,

Iar lumina ei îți va pătrunde în sânge.

Va veni vremea, nu mai e mult până atunci,

Când îți vei purta și tu bătrânețea pe umeri,

Căutând nefiresc să nu strigi, să nu plângi,

Atunci când zilele rămase începi să le numeri.

Va veni vremea, nefiresc va veni vremea...

Am început să trec peste

Însa inima tot mai grea îmi este,

Sufletul mi se deprinde

Din cauza lacrimilor vărsate de mine.

Corpul plin de cicatrici

În locuri care candva erau prea fine

Și neatinse de mâinile altora,

Neatinse nici acum, decat de mainile mele.

Obișnuiam să cred că 

Lumea este un loc pașnic și bun,

Însa am realizat ca nimic din ceea ce pare

Nu este adevărat, de fapt totul este doar o aparitie.

În mintea în care înainte erau doar povești cu zâne

Și tărâmuri buune cu fericire veșnică,

Acum se află doar gânduri rele despre

Sinucidere și tot ce nu îti dorești.

Inima o simțeam cum bătea atât de tare

De fericire doar dacă primeam o bomboană,

În schimb, acum o simt de parca...

Este pentru ultima oara.

Țineam mereu un lup de pluș în brațe

Crezând că îmi dă putere,

Acum stau cu un urs de pluș

Ștergandu-mi lacrimile de 'blana' lui.

Mă machez,

Mă spăl, pieptăn și mă îmbrac,

Învăț și scriu singură,

Lucruri care mi se pareau atât de greu când eram mică.

Mă urasc din cauza aspectului meu,

Mă atac, mă judec și mă fac cu placa.

Încerc să mă costumez în ceva ce nu sunt,

Doar sa nu mai simt durerea din înauntrul meu.

Cât de multe s-au schimbat

De când eram mica până acum...

Însă eu tot mă cert cu ai mei

Și nu mă întreabă niciodată "ești bine?" sau "de ce ești așa cum ești?".

Lucrurile dor și dor din ce în ce mai tare

Atunci când noaptea se lasă

Și zgomotul revine iară in mintea mea ciudată

Și dezorientată de copil.

Nu m-am marurizat,

Doar am început să văd adevărul crunt

Din lumea rea în care ne aflăm

De când ne-am născut.

Tot ce se află în jurul meu

Simt că mă copleșește din ce în ce mai mult

Și nu mai vreau nimic

Decât inocența pe care o aveam cândva de mult.

Nu mai pot vedea durerea,

Ochii-mi triști mereu se-nchid,

Și nu am deloc puterea,

Suferința s-o închid.

Nu mai pot vedea durerea,

Peste tot copii bolnavi,

Doamne, dă-le mângâierea,

Și nu-i fă tristeții sclavi.

Nu mai pot vedea durerea,

Nici în ochii mamei stinse,

Ce își sprijină căderea,

În iluzii necuprinse...

Nu mai pot vedea durere,

Doamne, schimb-o în lumină,

Fă din plâns o Înviere,

Și din jale o ruină...

Nu mai pot vedea durere,

Dar o port, și-o voi purta,

Până când, într-o tăcere,

Tu, pe cruce-o vei lua...