3  

Iarna

 

Peste codri toamna trece,

Lasând frunze moarte-n urmă,

Alungată de-un vânt rece,

Şi de norii plini de brumă.

 

Ceru-i cenuşiu, şi-i frig,

Din el cad fulgi albi şi mici,

Stau pisoii strânşi covrig,

După sobă la bunici.

 

A îmbrăcat pământul haina,

Cea pufoasă, albă, moale

I-a croit-o Zâna Iarna

Din fulgi, ţurţuri şi petale.

 

Au ieşit copii afară,

Trăgând săniile-n sus,

Şi din strâmta ulicioară,

 Au făcut un derdeluş.

 

Unii mai cuminţi şi buni,

Omul de zăpadă fac,

Îi pun ochii din cărbuni,

Şi-n loc de palton un sac.

 

Alţii bulgări construiesc,

Fac muniţii din zăpadă,

Inamicul îl pândesc,

Şi-l atrag în ambuscadă.

 

Negreşit războiu începe,

Zboară bulgări de omăt,

Iară una dintre cete,

A început să dea-ndărăt.

 

Soarele cu faţa albă,

Ascuns după norii grei,

Aruncând o rază caldă,

Râde-n hohote de ei.


Category: Diverse poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Iarna

Date of posting: 1 декабря 2023

Views: 574

Log in and comment!

Poems in the same category

Qui aime bien châtie bien

Детский стон, эхом по дому,

Не плачь и не крик, молчаливое эхо.

Они и не знали что может быть по другому,

и к счастью дорога закрыта железною вехой.

 

и мать и отец, молчали вздымая руки,

Уничтожая детские годы.

Причиняя детишкам, адские муки,

Лишая их детства, любви и свободы.

 

Они уже давно не теряют слёзы,

и уже давно не просят пощады.

их поглотили детские грёзы,

Скоро погаснут их боли лампады.

More ...

Cumpăraţi, cumpăraţi,

Cumpăraţi, cumpăraţi,

Flori domnilor de le luaţi.

Că îs frumoase, înflorite,

Pentru doamne îs pregătite.

 

La doamne şi domnişoare,

Oferiţi la toate o floare.

Oferiţii florile în dar ei,

Ca simbol al dragostei.

 

Doamnei oferiţii un buchet,

Unul frumos şi cochet.

De trandafiri sau lalele,

De crini albi sau orhidee.

 

Că în fiecare an toţi ştim,

Că de Sfântul Valentin.

Toţi bărbaţii oferă flori,

La doamne, domnişoare şi surori.

 

Şi aşteaptă multe sărutări,

După ce ei oferă flori.

Le oferă flori în dar la femei,

Ca simbol al dragostei!

More ...

pasta de dinti

pasta de dinti,magica,mentolata, face minuni

ea sta intr-un tub colorat

si printr-un capac economic

se aseaza pe periuta de dinti

 

noua,curent,ne place pasta colgate

ea  este alba si parfumata

face o spuma bogata

care lasa dintii stralucitori

 

 as vrea sa fiu o pasta de dinti

 si-n fiecare dimineata

 inainte de orice, as vrea

 sa stau intins pe periuta ta

More ...

Azi îmi număr anii!

Ce repede mai trece vremea,

Și cum se scurg anii în timp,

Simt cum îmi fură ei puterea,

Fără a-mi da nimic la schimb

 

Ieri eram elev pe banca școlii,

Cu ghiozdanul plin de cărți,

Învățam pe fân în podul șurii,

Geografia țării de pe hărți

 

N-aveam bogății în casă,

Și nici conturi sau averi,

Doar o pâine caldă pe masă,

Și în curte câțiva meri

 

Mai aveam ograda plină,

Rațe, gâște, curci, găini,

În coteț porc cu slănină,

 Iar în grajd joiana ,,Mimi"

 

Tata se fălea cu calul,

Eu cu ai mei porumbei,

În casă stăpân motanul,

Iar pe  lanț bătea grivei

 

Era atât de multă bucurie,

Când la masă ne puneam,

Mâncam tot ce-i pus în farfurie,

Și-n final prin rugă mulțumeam

 

Acum rar calc pragul casei,

Doar puțin de sărbători,

Peste tot vad chipul mamei,

Dar..la cimitir noi ducem flori

............................................

Mult m-am străduit în viața,

Să-nvăț carte să fiu om,

Să spun adevăru-n față,

Să-i trezesc pe cei ce dorm

.................................

Azi m-apropii de o vârstă,

Și cu grijă-mi număr anii,

Mândru sunt de noră, fiu, nevastă,

Și pe leacuri...cheltui banii!

 

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

 

 

 

More ...

Lumea dorului

Visul înălțător,

Lumea dorului strălucește.

Rimele dansează ușor,

Sensul se dezvăluie discret.

 

Epitetele măiestre îmbracă,

Versurile cu tandrețe și har.

În lumea dorului, sufletul se trezește,

Cuvinte pline de iubire și dar.

 

Culorile se contopesc grațios,

Pe pânza poeziei ce prinde viață.

Lumea dorului e o melodie dulce,

Cu note ce ne aduc fericirea.

 

În fiecare vers, un univers întreg,

Se deschide către eternitate.

Lumea dorului ne poartă pe aripi de vis,

În căutarea noastră de libertate.

 

Acolo unde rimele se împletesc sublim,

Sensul se ascunde printre cuvinte.

Lumea dorului e o comoară prețioasă,

Ce luminează inimile noastre sfinte.

More ...

Visez…

 

Îmi este noaptea albă și pustie,

Și-mi cade mâna pe hârtie,

Condeiu-i relaxat pe călimară,

Cuvântul plânge undeva afară.

 

Mă zgârâie baladele pe tâmplă,

Iar inima în alte piepturi cântă,

Îmi smulg privirea-mi hăituită,

Ce-aleargă în a ochilor orbită,

 

Și o aștern pe coala de hârtie,

Să plângă-ntruna poezie,

Să-nece amarul meu și-al lumii,

În pustietatea rece a lunii,

 

Să-mi ardă pielea de nesomn,

Sub pijamaua mea de om,

Să-mi plângă noaptea pe obraz,

Că toate zilele-mi sunt azi,

 

Și tot ce-i azi, va fi să fie,

O lungă zi de  poezie,

În noaptea-mi albă și pustie,

Iar visul nedormit să scrie,

 

Volume întregi, biblioteci,

În lumea lor topit pe veci,

Și-n loc să stau să lecturez,

Cu fața-n sus, doar le visez...

More ...

Other poems by the author

Epigrame XXIV

 

 Soţul gardiencei

 

El c-o gardiancă este,

Şi ţipă toată ziulica,

Ba chiar susţine mari proteste,

Că n-are acces la… mititica.

 

Unui Gardian

 

Adormind fără să ştie,

A visat un vis de hulă,

Că era la puşcărie,

Nu la pază, ci-n celulă.

 

Unui Gardian

 

De când era copil spunea,

Eu n-o s-ajung la puşcărie,

Şi s-a întâmplat acum, ca ea…

Să-i dea serviciu şi simbrie.

 

Unui poet

 

Cu scrisul ai ajuns departe,

Şi-am auzit că vei lansa o carte,

Dar nu la editură cum e scris,

Ci-o vei lansa de pe acoperiş.

 

Unui amic

 

De când munceşti tot adunând,

Ban lângă ban să ai la bătrâneţe,

Te-ai transformat şi tu curând,

La fel ca banul, două feţe…

 

Unei pictoriţe - mănâncă în timp ce pictează

        

Porni să-şi facă portretul în ulei,

Dar mestecând mereu din gură,

Culorile în urma pensulei,

Îi ies…nu în ulei, ci în untură.

 

Unui Pictor

 

Iarăşi l-a lovit urgia,

Când stătea nud pe sofa,

Fiindcă l-a surprins soţia,

Cum modelul îl picta.

 

Unei pictoriţe în vârstă

 

Privind culoarea aceea vie,

Cum scoate din infern desenul,

Ţi-aş da un pic pe obraz şi ţie,

Ca să-ţi mai lumineze tenul.

 

Mariaj

 

O iubire ca-n poveşti,

Şi azi, în faţă au altarul,

Ea împlineşte douăzeci,

Iar el trecuse centenarul.

 

Ginerele

 

Azi în faţă la pronaos,

S-a stârnit un pic de haos,

Veni mirele ce atinse veacul,

Soacra a crezut că-i dracul.

More ...

Puterea

 

Vremelnice posturi avem,

Iar ele ne oferă putere,

Uităm ce… şi cine suntem,

Iubim doar a noastră părere.

 

Ne credem neclintiţii titani,

Beţia puterii e oarbă,

Colegii acuma-s duşmani,

A început viclenia să fiarbă.

 

Ne pare de aicea de sus,

Că “cei foşti” sunt acuma prea mici,

Şefia punând mai presus,

I-am trădat mişelesc pe amici.

 

Vremelnice posturi, vremelnici şi noi,

Fiorul izolării o să apară,

Aroganţa a aşternut peste noi,

O răutate amară.

 

Omul de vrei să-l testezi,

Oferă-i puţină putere,

Şi nici n-o să-ţi vină să crezi,

Cum transformă iubirea-n durere.

More ...

Consolare

 

Cu primăvara despre moarte vorbesc, 

Purtându-mi pe umeri sicriul, 

Pe lemnul acestuia crini înfloresc, 

În timp ce privirea-mi cată pustiul. 

 

Otrava iubirii m-a uscat și sfrijit, 

Şi-am plecat ca să mor consolat, 

De oameni ce nicicând n-au iubit, 

Ori de cei ce-n iubire au trișat. 

 

Dar mi-e drumul pustiu și-s stingher, 

Iar inima în piept  îmi seacă treptat, 

Și împrejur văd pământ fără cer, 

Și mi-e teamă că ceva s-a întâmplat. 

 

Sunt silit să asist permanent la orori, 

Peste tot văd bucăți din infern, 

Cu sicriul de lemn plin acuma de flori, 

Primăvară, pe unde trec, eu aștern. 

 

Locul de moarte nicăieri nu-l găsesc, 

Fără cer, îmi este imposibil să mor, 

Iar crini pe sicriu necontenit înfloresc, 

Și din ei vreau să fac o bucată de nor, 

 

Ca sub el să-i adun pe acei ce iubesc, 

Să murim consolați de eșec în amor. 

 

 

More ...

Epigrame XXVI

 

Metamorfoză

 

Leit Cleopatra arată-n pat,

Zgândărind al meu hormon,

Dar după ce s-a demachiat,

Am zis că-i Tutankamon.

 

Plată şi răsplată

 

M-a pus să-i cumpăr scumpe rochii,

Şi lenjerie fină de bumbac,

Că dacă-o fi să mă apropii,

Ca s-o dezbrac e musai s-o îmbrac.

 

Unui contabil

 

N-a avut discernământ,

Zilnic făcând compromis,

Și-a plecat de pe pământ,

Cu bilanțul... neînchis.

 

Unei vânzătoare

 

Fura la cântar sever,

Vămuind tot ce-a putut,

Însă când s-a dus în cer,

Vămile, nu le-a trecut.

 

Pe mormântul lui Stefan cel Mare

 

Aici zace Ștefan Vodă,

Cel mai mare domnitor,

Care-a instaurat o modă,

Unde dormi, faci un fecior.

 

Pe mormântul lui A. I. Cuza

 

Aici doarme Cuza Vodă

Care, când făcea safteaua,

Îmbrăca domneasca robă,

Şi te prindea cu ocaua.

 

Unui speolog

 

A plecat un speolog,

Şi-a ajuns în toiul serii,

În patul unui omolog,

Lângă peștera Muierii.

 

 Visuri

 

Cocoșul meu cânta întruna,

Visând, bătu-l-ar vina,

Că va petrece toată luna,

Pe vârful muntelui Găina.

 

Prohibiție pe Siret

 

Plecă cu barca în aval,

Să pescuiască în secret,

Şi-l răsturnă c-un val,

Siretul pe șiret.

 

 Dorință - varanul are doi ficați

     

Mi-aș dori varan să fiu,

Când mă duc să beu,

Să am prins în circuit,

Doi ficați și eu...

 

Surpriză

 

O discutau pe ulicioară,

Că ar fi femeie ușoară,

Dar nu știe nimenea,

Că de-o lună, ea e grea.

 

 

More ...

Sânge alb

 

În trecutul meu albastru, plin de clipe minunate,

Dansuri, chefuri, câteodată și petreceri până-n zori,

Stând la masa mea murdară, istovit, cu mintea-n noapte,

Apăru ca o mireasă într-o rochie lungă, fără urmă de culori,

O femeie albă, neasemuit de albă și cu ochii ca de lapte.

Aşezându-se la masă, nepoftită, nechemată spuse printre şoapte:

 

 

- Vai ce viață fericită, fără griji și nepăsare, fără zbucium, fără teamă,

Zilnic bei și cânţi, și aduci mereu ocară tuturor din preajma ta,

Sufletul cu neştiinţă ţi-l dai astăzi de pomană la femei şi la satană,

Şi-apoi schilodit de oase ţipi spre cer că viața-i mizerabilă şi grea.

Scuipi pe oameni și-apoi plângi în bezna minţii lâng-un demon în sutană,

C-ai mai bea înc-o stacană, și-apoi înc-o sută ai vrea.

 

 

Dans și cântec, și dezmăț, în urechi vioara plânge dureros și blând,

Porţi cadânele pe umeri aruncându-te în vals, şi cu mintea tulburată

Arzi precum o lumânare aflată, chiar la căpătâiul unui muribund.

Te topești, şi apoi te-nvălui în vârtejuri de întunecimi ce poartă,

Doar otrăvuri parfumate, vicii din Tartar alese ce în sânge îţi pătrund,

Ca să-și bată joc de tine și de viața ta deșartă.

 

 

Ca lovit c-o piatră în frunte, mintea mi se limpezi deodată,

Şi-am putut vedea în jur, cum femeia albă, se așternu ca o zăpadă,

Pe podea și peste mese, pe tavan și pe pereți, și pe faţa mea uscată,

Şi-am crezut că-s dus cu capul, ori că-i farsă, vreo șaradă,

Ori că am murit gândit-am, că sunt dus spre cer la judecată...

Am zâmbit, dar nu era... nici mort, nici vis, nici mascaradă!

 

 

Frica îmi intrase-n suflet, dărâmat de oboseală și de albul necuprins,

Am voit s-o iau la goană ca să scap de nepoftită, însă ușa-i încuiată iar fereastra e zidită...

Cum să scap de spaima albă, de femeia nechemată ce neliniști mi-a aprins?

O fi poate vreo nebună ce-a scăpat din vreun ospiciu, ori a iadului ispită?

-Dă zăpada la o parte, pune muzica să cânte și adu-mi un vin distins,

Că nu-mi pasă de nebuna ce-a venit la a mea masă ca la casa părăsită.

 

 

Ea, stătea de-o bună vreme, ca un abur împietrit, tot la masa mea murdară,

Şi privea în ochii mei, ca-ntr-o mare abisală dintr-o lume întunecată,

Şi-mi părea că-i ca o ziuă, o lumină nesfârșită care bezna o doboară,

O nălucă înaripată, cu ochi albi, cu faţa albă şi cu părul ca de vată.

Scoase încet ca dintr-un nor, un pocal strălucitor, şi cu-o șoaptă de fecioară,

Spuse: -Bea-l pe tot și dintr-o dată!

 

 

Tâmplele-mi zvâcneau în creştet ca un tunet surd pocnind tăcerea,

Mâna-mi tremura săraca precum stuful biciuit de vântul rece,

Mă învălui lumina, și simţeam că-mi pierd spontan vederea,

Că tot vinul ce-l băusem, revenea ca să mă înece.

Ca o pradă, m-am întins pe masă pentru a-mi opri căderea,

Şi-am rostit c-o voce rece:

 

 

- Cine eşti, tu,  spaimă albă, înger mort căzut din lumi rebele,

De-ai venit precum o hoaţă și te-ai pus la masa mea,

Şi-ai oprit și dans, și cântec înălbind întreaga sală din tavan până-n podele,

Spune, spune, de ce vii pe nepoftite când se cântă și se bea?

Ea, stătea de-o bună vreme, cum stă umbra între perdele,

Şi-apoi spuse: -Ia acest pocal și-l bea!

 

 

Am rămas mut de uimire, ochii roșii îmi sparg orbita,

Nu puteam vorbi nici tace, doar un murmur vag scoteam,

Murmur, murmur fără noimă și-ncercam să-mi plâng ursita,

Spaima albă fără nume, ce voia nu înțelegeam...

Aș mai bea un pic de vin, însă acel pocal iar strălucit-a

Și-mi striga încontinuu: Bea, bea! Însă îndărăt fugeam...

 

 

Lucru necurat la mijloc, ori e taină ascunsă sau magie,

De prin neant s-apară așa deodată o nălucă albă, indignată,

C-un pocal de argint ascuns sub haină și umplut cu cine știe

Ce licori ori ce otravuri... să mă schimbe pe vecie,

O stafie, o nebună nepoftită, nechemată care șade nemișcată,

Și-mi oferă un pocal, ca să-l beau pe tot deodată...

 

 

Cred că în împărăția-i albă e vreun jude sau călăul obștii,

Ce-i trimisă ca să cearnă grâul de neghină, floarea de scaiete,

Să oprească din petreceri zurbagii, bețivanii, desfrânatele și proștii,

Sau o fi vreo vrăjitoare ce-i trimisă ca să-nșele cu magie și secrete,

Pe acei ce știu cei viața, și nu stau ascunși sub fusta cloștii,

Sub aripa protectoare, obosiți cu vieți discrete care împrăștie regrete.

 

 

-Cine, cine ești tu spaimă albă? Ochi de abur fară iris și pupilă,

Enervantă și stresantă ca un spin înfipt sub piele,

Uită-te în jur la fete sau în ochii lumii, și vei inspira doar milă.

Ești prea albă, fără sânge, fără carne, fără os...fără tot și fără cele

Ce-are omul mai frumos... ești în lumea asta doar o hâdă inutilă!

Ea, tăcea în astă vreme, și-apoi spuse: -Bea-l, mișele!

 

 

-Ce tot vrei cu acest pocal și de ce insiști să-l beau deodată?

Cine te-a trimis la mine să mă tulburi, rău și aspru ca să fiu?

Ce-i în el de nu se vede nici măcar un strop sau pată?

Nu-i nimic, e gol...Uite, i se vede fundul plat și sidefiu.

De nu-i vin, și nici nu-i apă, spune-mi, te întreb încă odată

Ce-i în el, că dacă-l beau este musai ca să știu?

 

 

Și-am simțit deodată iarăși un vertij în piept și-n frunte,

Amorțisem de picioare, mut eram și doar pierdut priveam,

Cum se scoală de la masă, și-mi părea că-i cât un munte,

Apucă în mâini pocalul și se-ndreaptă ca o ceață înspre geam,

Și pe loc se încropiră din fereastră până-n cer o albă punte,

Și vedeam un tânăr chipeș cum plângea...și-mi părea că eu eram!

 

 

Nu puteam să spun nimica doar priveam cu ochiul minții,

Înspre tânărul ce plânge și suspină pe o punte care duce înspre cer,

Însă când privii mai bine, la jumate era ruptă, parcă o rosese dinții,

Și în partea dinspre cer, pe o iarbă albă, m-așteptau plângând părinții.

Maica mea, măicuță albă, părul alb și ochi de lapte și cu mâinile de zer,

Jalnic se uita la mine, și-avea ochii spaimei albe și cu buzele de ger.

 

 

Ea se-ntoarse brusc spre mine, geamul, maica, puntea parcă nici n-a fost,

Și începu să ningă iarăși pe tavan, și pe podele, pe perete și pe masă,

Măruntaiele din mine, sufletul bătut de soartă, cătau parcă adăpost,

Iar femeia albă, nepoftita, nechemata se făcu mai luminoasă.

Prinse apoi pocalu-n palme, care strălucea de alb, și rosti ca pe de rost:

-Bea-l pe tot și dintr-o dată!

 

 

-Nu pot bea de nu mi-ai spune, ce-i acolo, ce minune?

Căci îmi pare a fi nimica, e ceva ce nu se vede, e ceva de neînțeles,

Vrei să beau precum un câine, haide spune-mi, spune...

Nici nu-i rece, nici nu-i cald, nici nu curge, nici nu-i dres...

Nechemata, nepoftita îmi șopti prin păru-i dalb:

-Este sângele meu alb!

 

 

-Eu, să beau un sânge alb, să fiu hâd cu ochi de lapte și cu buzele de ger,

Tu, nu vezi azuru-n ochii-mi și roșeața-mi de pe buze,

Ce-or să zică ai mei tovarăși pentru care am fost odată, marele boier,

Ale mele doamne, când voi fi de-un alb ca varul, vor începe să mă acuze,

Se vor depărta cu toții, de un monstru alb, ce-arată ca un simplu gunoier,

Nu voi bea, și du-te, du-te-n lumea ta albită, și găsește-ți alte muze.

 

 

- Vai de viața-ți fericită, fără griji și nepăsare, fără zbucium, fără teamă,

Vai de cântul și de dansul, de ocara adusă tuturor din preajma ta,

De femei și de dezmăț, sufletul cu neştiinţă azi ți-e-n gheara la satană,

Iar tu, schilodit de oase ţipi spre cer că viața-i mizerabilă şi grea.

Scuipi pe oameni și-apoi plângi în bezna minţii lâng-un demon în sutană.

Înțelege, înțelege... Nu mai aparții de lumea ta!

 

 

Te topești, şi apoi te-nvălui în vârtejuri de întunecimi ce poartă,

Doar otrăvuri parfumate, vicii din Tartar alese ce în sânge îţi pătrund,

Ca să-și bată joc de tine și de viața ta deșartă.

Înțelege, înțelege... sufletul în iad îți este... În străfund!

Și vedeam pocalul, alb, precum luna strălucea, ea șopti c-o voce moartă:

 -Bea-l pe tot și dintr-o dată... pân- la fund!

 

 

Ochiul minții iar mă-ncearcă și mă poartă îngerește către puntea ruptă, roasă,

Unde maica stă și plânge, albă e ca o mireasă, albă tristă și frumoasă.

Simt cum sar bucăți din mine că plutesc peste trecutul ce amarnic mă îmbie,

Sunt pierdut de tot prieteni, și mă simt ca o stafie...

Iau pocalul de pe masă, și-acum văd un sânge alb, alb nemaivăzut vreodată,

Și-l beau tot și dintr-o dată!

 

 

Sângele a-nceput să-mi fiarbă ca o lavă de vulcan, tremur, tremur...

Carnea urlă trist pe oase, până-n măduva spinării urlă,

Ochiu-mi plânge și m-apasă, inima e într-un necontenit cutremur,

Roșul sânge, alb devine și prin trup îmi curge gârlă...

Cad pe masa mea murdară, istovit, cu mintea-n noapte,

Iar femeie albă, neasemuit de albă și cu ochii ca de lapte,

 

 

Ea, mireasa cea cu rochie lungă, lungă fără urmă de culori,

Nepoftita, nechemata dispăruse de la masă, parcă niciodată fuse,

Iar zăpada de pe mese, din tavan, de pe podele, de pe umerii ușori,

Se topi în ochii mei și mă duse-n tinerețe unde totul începuse.

-Stai așteaptă, așteaptă, așteaptă o strigai de multe ori...

Însă alba, neasemuit de albă, în lumină dispăruse!

 

 

Albul sânge ca un șarpe, vreme lungă-mi șerpuise-n vene,

Ani de zile, zi și noapte, am bolit printre morminte,

Toți amicii de-atuncea, de la chefuri și serate, nu voiau să mă mai cheme,

Eram alb, de-un alb aparte, eram tot și dintr-o dată. Eram altfel și cuminte.

Nu eram din lumea lor...

Nu eram din lumea lor!

 

More ...

Autoportret

 

Un fulger ostenit trăieşte în mine,

Sunt sufletul golului şi inima nimicului,

Chiar şi să mor îmi este ruşine,

Căci m-am scăldat în apele misticului.

În spaţiu fără tărâmuri, n-am unde mă ascunde,

Sunt stârv şi vulcan totodată,

Cu fiecare clipă aştept să mi se-nfunde,

Să fiu şters, ca să rămân o pată.

Sunt intervalul dintre bătăile inimii,

Călău al timpului şi paznic al infinitului,

Spun poveşti de groază fie-mii,

Iar ea crede în nebunia tăticului.

Îmi irig nopţile cu groaznice coşmaruri,

Mă simt o fiinţă fără chip,

Care oferă copiilor dulciuri şi daruri,

Ce-ascund tristeţi iar bucurii nimic.

 

Cu întunericul ce în mine zace,

Aş putea acoperi soarele pe vecie,

Răutatea mea ar putea fi război ori pace,

Şi-ar instala peste bucurii sclavie.

Înroşesc universul cu flăcările mele,

Prepar otrăvuri dulci pentru soţie,

Sunt demon în rai şi înger în stele,

Nu am ideii, ci numai clocot, obsesii, nebunie.

Sângele mă străbate în curenţi arzători,

Fericirea mi-i fisurată de trecute clipe amare,

Privirea-mi pluteşte nebună pe nori,

Iar sufletu-mi scuipă venin peste-o floare.

 

 

Am nefericirea de a nu fi nefericit,

Mă nasc în apusuri, mă clătesc cu umbre,

Car idei şi gânduri într-un suflet pustiit,

Şi invoc lumini din cele mai sumbre …

 

Risipiţi-mă pe întinderea nostalgiilor,

Departe de mine şi aproape de depărtări,

Cântaţi-mi muzică din scâncetul copiilor,

Şi înveseliţi-mă cu cele mai hidoase arătări.

Reclamaţi-mă sfinţilor ce i-am iubit,

Luaţi-mi plăcerile şi striviţi fericirea,

Căci în cel ce a fost un om neiubit,

Se naşte acum, poetic, iubirea …

 

More ...