Plâng...
Plâng iarăși peste adânca-ți rană,
Ca sângele să ți-l încheg în vers,
Iar lacrime lucind pe obraz în goană,
Străbat același drum prin univers.
Ți-e gândul mort și steaua neagră,
Cu ochii mei albaștri o reaprind,
Și muguri curg din inima-ți beteagă,
Pe pietul meu de gheață, înflorind.
Și nu mai știu de ce și cum dar plâng,
Cu ochii înecați în ochiul tău tăcut,
Umil m-aplec cu buzele și strâng,
Săruturi rătăcite de când ne-am cunoscut.
Cândva vei spune: el a fost o umbră,
Iar umbra lui era și umbra mea,
Sub ea îmi murmura tăcerea-mi sumbră,
Și tainicul sărut pe buze-mi îngheța.
Acum când sufletul mi-e rece și uitat,
Când amintiri îmi folosesc drept hrană,
Cu al tău sânge în versuri închegat,
Eu plâng cu rana mea, adânca-ți rană.
Poems in the same category
Other poems by the author
#Interesting
Poem: Omul de pe schelă care privește în jos
Poem: O iubești
Zeci de tineri au făcut schimb de cărţi într-un parc din Capitală
Poem: De-aș ști să nu mai mor
Poem: Surprizele din apartamentul nou în germană
Curiozități despre viaţa secretă a marilor scriitori
Poem: Neiubire
Poem: Somn
Atmosferă de basm în tren. O garnitură a CMF, gazda unei întâlniri de suflet cu scriitorul Spiridon Vangheli (FOTO)