Trecere

Chiar dacă drumul tău nu e pe aici,

Prin fața casei mele,

Eu am să-l fac din mii de gânduri mici,

Să poți veni cu ele.

Am să-l croiesc din vis și dor,

Din lungă așteptare,

Ca un covor multicolor,

Să ți se-întindă sub picioare.

Din rădăcini de chin și jind fierbinte,

Cărări am să-ncolțesc,

Să-mi treci măcar o zi pe dinainte,

Să-mi curgă lacrimi când privesc. 

Și-n fiecare noapte, ca o punte,

Îmi voi întinde visul,

Iar pașii-ți lini, ca niște unde,

Să-mi mângâie abisul.

Iar de vei trece, fie și o clipă,

Prin oful meu, tăcut și nevăzut,

Voi ști că drumurile se-nfiripă,

Și ard în suflet, ca un dor tăcut.

Iar dacă pașii tăi nu vor sosi,

Și vântul îți va șterge urma-n zare,

Am să-ți presor pe căi pustii, 

Din ochii-mi triști…mărgăritare.

Se stinge-n noi o vatră de lumină,

Și jarul ei sub coaste se prelinge,

Ca un amurg rămas fără colină, 

Și-un lung apus ce fruntea ne atinge. 

Rămânem strânși în coji de amintire,

Cu timpul ros precum e piatra de izvoare,

Și ducem dorul ca pe-o răstignire, 

În infinita și acerba noastră vânătoare. 

Dar dincolo de negura aceasta grea,

Unde tăceri de-a valma se adună,

Sclipește tainic nevăzuta stea, 

O stea din constelația străbună.

Și poate că în miezul depărtării, 

Nu-i golul sterp pe care-l bănuim,

Ci-un fel de sânge al chemării, 

Pe care nu-l vedem dar îl simțim.

Se-ntoarce-n noi, în forme neștiute,

Ca abur cald dintr-un pământ deschis,

Și retrăim prezența vieților trecute, 

În tot ce-am fost și-n ce ne este scris.

Mi-a înghețat tăcerea în privire,

Și n-am mai spus nimic, nici către cer,

Dar simt nevoia de iubire,

Atunci când la nimic nu sper.

Mi-e greu să mai adorm cu mine-n gânduri,

Și-mi pare viața un pământ străin,

În noaptea-n care nu mai am răspunsuri,

Mă caut printre lacrimi și suspin.

Tu, Doamne, știi că m-am pierdut în mine,

Când n-am știut a cerului culoare,

Și totuși vin, tăcut, înspre lumină,

Precum o frunză dusă de vârtej în zare.

Chiar dacă port în suflet vinovății nespuse,
Mai simt în piept o rază de-ndurare,
Precum lumina sfântă ce duhul o aduse,
În cel ce-și cere dreptul la iertare.

Nu vreau răspuns, nici semne de la Tine,
Ci doar să simt că nu-s uitat de tot,
Să-mi fii aproape când mi-e dor de mine,
Și să mă ierți că uneori nu pot.

Iar când nu pot să merg cu pasul frânt,
Să nu mă lași să cad sub greul meu,
Fă-mi, Doamne, din dezmăț mormânt,
Și dintr-un om pierdut … un fiu al Tău.

Când dormi acum, și te alintă visul,

Iar luna te îmbracă-n argintiu,

Aș vrea să-ți spun că paradisul,

Pe lângă tine îmi pare a fi pustiu.

Aidoma unui înger îmi pari toată,

Iar ochii-mi scânteie când te privesc,

Și mă cufund în somnul tău de fată,

Prin vis să-ți spun cât te iubesc.

Și jur pe zorii zilei și pe noapte,

Că voi veghea asupra ta pe veci,

Iar urletu-mi va fi duioase șoapte,

Și focul dinăuntru ghețarii albi și reci.

Când dormi acum un ochi îmi plânge,

Iar mâna de sub capul tău mi-e fulg,

Prin mine nu mai curge demult sânge,

Ci dulci fiori din inimă se scurg.

Te voi iubi și dincolo de viață,

Și vom rămâne misticism și stare,

Vom fi un foc ce nefiresc îngheață,

Ca să renască mai apoi ca soare.

Unui fumător

De copil el a fumat,

Pentru noi a fost mister,

Dar de azi ne-a anunţat,

Că se simte exact ca-ncer.

Nedumerire

Vă întreb, fără să supăr,

Să-mi răspundă-un omolog,

De stomac, eu dacă sufăr,

De ce nu merg la stomatolog?

Fanatism

Cu Poşta Română, eu nu lucrez,

Şi toţi, să spun de ce, îmi cer…

Ei bine, vă divulg acest mister,

Eu sunt de mic: Fan – Courier.

Halterofil

Halterofil cu foarte mare palmares,

Dar pentru sine poartă o mare ură,

A încercat mereu dar fără de succes,

Ca să-şi ridice, nivelul de cultură.

Obezitate

E supraponderală a mea vecină,

M-am întâlnit cu ea lângă tufişuri,

Şi pare genul de femeie fină,

La care nu prea merge cu ocolişuri.

Vânătorul

Am drept vecin un vânător,

Dar nu găseşti trofeu în casa sa,

Şi nu-i un lucru întâmplător,

Fiindcă trage numai la măsea.

Uleiul

La suprafaţă a ieşit,

Uleiul foarte supărat,

Spunând că e năpăstuit,

Căci prea la icre e frecat.

Unuia cu multe minusuri

Face socoteli ce-i dă cu plus,

Și analizele la sinusuri,

Căci cineva deştept i-a spus,

Că are multe minusuri.

Unei grase

A aşteptat grăsuna rezultatul,

Şi da, va fi angajată mâine…

A terminat-o cu oftatul,

Căci va putea mânca o pâine.

Vorbă din popor

S-a dovedit a fi real,

Acea vorbă ce la ea socot,

Am văzut aseară în bar,

Cum doi ciungi beau cot la cot.

Pe vremuri când copii eram,

Dormeam cu fratele de gât,

Cu aceeași lacrimă plângeam,

Și ne-mpăcam numaidecât.

Pe vremuri când copii eram,

Mușcam același colț de pâine,

Apoi cu joaca ne-ntreceam,

Și nu știam de-i azi ori mâine.

Acum mă-ntreb unde s-au dus,

Și ani, și joc, și al meu frate,

Doar părul alb îmi dă răspuns,

Și pozele îngălbenite și uscate.

Mi-s lacrimile râuri până-n cer,

Iar gândurile îngropate-n sânge,

Împovărat de ani, eu tot mai sper,

Că lacrima comună iar va plânge.

Pe geam, spre seară strălucesc,

Aceleași raze purpurii, bătrâne,

În mintea mea, e fratele, gândesc,

Venit să muște-un colț de pâine.

Sub coasa tristă stă răpusă soarta,

Deși, ne țin aceleași rădăcini,

Și eu, și el avem închisă poarta,

Iar drumul ne e plin de mărăcini.

Primiți cu...urătura?

Mamă, tată și cumnați
Și-ai soției bravii frați
Azi suntem liberi la gură
Și vă spunem urătură
Făcută în Piatra Neamț
Poate căpătăm un șfanț
Iar de nu găsiți vreun ban
Ne mulțumim cu-n cârlan
Sau tăieți câțiva cucoși
Din aceia... pintenoși
Că aveți în curtea voastră
Și pentru burtica noastră
Iar privind... de la cerdac
Se arată...și-un godac
Tocmai bun de o friptură
Cu puțină...murătură
Și-apoi și o...udătură
Făcută din strugurași
Copți-n soare pe araci.

Așa c-aveți ce ne da
Hai, să-ncepem a ura.

Dragii noștri părinți!

Intrăm și-n noaptea asta-n casă
Acum când anul vechi a dispărut,
Să vă aducem... vorbă frumoasă
Și să uitați de tot... ce v-a  durut.

Venim cu drag spre voi părinți
Că știm ce mult ne așteptați,
Să descrețim a voastre frunți
Și de-am greșit... să ne iertați.

Vouă v-aducem urarea noastră
Prin care vă trimitem sănătate,
Și de aici din prag de la fereastră
Mâna o sărutăm, cu multă pietate.

Intrăm în casa veche părintească
Ce ne îmbie cu miros de cozonaci,
Iar mama dornică să ne primească
Cu mere, nuci și... rumeniți colaci.

Nu ne oprim să zicem plugușorul
Și le urăm să fie sănătoși cu bani,
Iar tata bucuros umple... ulciorul
În timp ce ne urăm ,,La mulți ani".

Întindem masă și ne-așezăm cu toții
Bucate bune să servim că-i anul nou,
Suntem părinți, copii, bunicii și nepoții
Golim cu bucurie... platou după platou.

Întru-un târziu ne ducem la culcare
Cu fericire-n suflet, că ne-am văzut,
Iar mâine când va fi, pe întâi ianuare
Planuri vom face, că "26-i, la-nceput!

Aur lichidat pe ceruri se printează,

Nu mai simt jeansul ,nu mă interesează.

Vântul solid din glicerină

   Acoperă-astupă parul ei în ultimul pasaj.

Ce amplitudine împarte pe pielea creată (acum) pentru nimic.

Surd În acordurile ce se simt,

    Ce-mi le face ultima bucată de soare-biscuit,

Strunele frunze-lor pregătite pentru a deschide parașuta,

Acolo în jos ce vă aruncă în acel ,,cel mai sus,,

Ultima eternitate

Doamne,

Te-am iubit din cuvinte,

cu ardoarea unui foc care n-a ajuns niciodată la mâini.

Te-am visat,

dar n-am pășit pe urmele Tale —

mi-au fost prea grele.

Mi-am făcut icoană din prezența Ta,

dar când m-ai chemat,

am ales liniștea fricii mele

în locul drumului Tău.

Am știut că Tu ești Adevărul,

dar am trăit în conveniența minciunii.

Am auzit glasul Tău în noapte

și m-am întors pe partea cealaltă,

să dorm.

Doamne, nu pot spune că nu Te-am iubit.

Dar am iubit mai mult siguranța mea,

ritualurile mele,

timpul meu,

păcatele mele.

Îți cer iertare, nu pentru că nu Te-am recunoscut,

ci pentru că Te-am cunoscut,

și totuși am ales alt drum.

Am rămas pe margine,

ca un spectator al propriei mântuiri ratate.

Întoarce-Ți privirea spre mine, Doamne,

nu ca judecător,

ci ca prietenul,

care nu se dezice,

chiar dacă a fost trădat.

Încă mai vreau să Te urmez.

Dar n-am învățat cum.

Fă Tu primul pas înapoi spre mine,

ca eu să-L pot face spre Tine.

Pe unii din bãtrâni i-am cunoscut,

Având la ei o îndrãznealã-aparte.

Şi am avut prilejul sã ascult

Istoria nescrisã în vreo carte.

De "Aciu Pătru" - aş îndrãzni sã zic:

Cum ne lega o strânsã prietenie!

Chiar dac-ar fi putut bunic sã-mi fie,

El tot mã respecta ca pe-un amic.

Spre deosebire de anii de şcoală,

- Unde-nvãţai atâtea lucruri bune -

El mã uimea cu-a sa înţelepciune

Şi cu a sa culturã generalã.

Îmi povestea de anii de rãzboi,

Cum au trecut şi ruşii şi germanii;

Sau cum au stat în lagãre, cu anii,

Şi cum trecuse frontul pe la noi.

Iar, mai târziu, guvernul instalat,

Cum îi batjocoreau, searã de searã,

Pe preot şi pe oamenii din sat,

Cu inepţii şi vorbe de ocarã.

Eram copil. Dar tot îmi amintesc

De câte suferinţi avurã parte:

De fraţi, prin puşcãrii, de geamuri sparte,

Pãmântul lor, fãcut "avut obştesc".

Îmi povestea, cu lacrimi pe obraz

Cum îi batjocoreau cei din afarã

Pe când, ai lor, pe-o traistã de secarã,

Îi şi vindeau, pe-o ceapã sau pe-un praz.

Îmi zise-odatã unul din bãtrâni

Cu glas şoptit şi tremurat în mâini:

"- Tu nu l-ai ştiut pe Chemca de pe vale,

   Conacul sãu şi grajdurile sale,

   Cu vitele şi turmele de oi

   Şi cum, curând fãcu iobagi din noi;

   Iar oamenii lucrau pe ploi şi-n soare,

   Pe-un snop de grâu şi-o traistã de mâncare.

Ogorul sãu întins, gemea de roadã

Şi curtea lui, de oameni de corvoadã.

Trãgând nãdejde cã le va da banii

De ani de zile-l tot lucrau ţãranii;

Un petic pentru ei sã aibã? Baş!...

Li-l şi smulgea pe loc, vreun arendaş;

Pãdurea lui, pânã în Câmpu-Babii

O-avură sub ocârmuire, şvabii..."

Avea pãmânt la fel ca alţi baroni

Şi grofii-l pizmuiau, vorbind în şoaptã:

- "Ah, Chemca, nu ştii tu ce te aşteaptã,

   De s-or uni vreo trei amfitrioni!"

"- Nu, nu l-am cunoscut. E ceva vreme...

   Însã bunicul meu îmi povestise

   Cã tatãl sãu lucra la el, cu ziua

   Arând pãmântul, reparându-i piua,

   Ducând turma de vite, la pãşune,

   Şi aşteptând mereu, vremuri mai bune...

   Pânã când, într-o zi, se prãpãdise

   Cu tot cu grijuri şi cu tot cu vise!"

Acestea chiar s-au petrecut demult...

- Istorii ce îmi place sã le-ascult! -

Grãite de cei mai bãtrâni din sat,

Ce ştiu şi ce şi cum s-a întâmplat.

Dreptate-avu-nţeleptul Solomon

Cã tot ce mişcã-n lumea-aceasta mare,

E într-o necurmatã frãmântare

Şi într-un ritm alert şi monoton!

Înţelepciunea veche spune-aşa:

"Cum mãturã un val, pe ţãrm, nisipul,

 Aşa piere din amintire, chipul

 Oricãrui om care-a trãit cândva!..."

Ce căutați voi, dealuri desfrunzite 

Când vântul prin crengi sure vă vuiește,

Când pinii-n codru-s pete înverzite 

În care viața lent și sumbru crește?

O, Codrule, nu cauți tu iubire?

Pădurea îmi răspunse: "Nu, firește.

Pe timp de iarnă eu vreau supraviețuire,

Căci altfel orice pom se veștejește.

Eu caut să mă depărtez de lume,

Să fiu în siguranță, fără frică.

Eu arme vreau, ca celelalte plante,

Căci pinii ace au, venin - urzica."

Priveam adesea la izvor,

La apa cristalină, vie;

Curgea cântând într-un decor

Ca dintr-o taină argintie 

Credeam că numai eu o văd,

Credeam că-mi cântă mie,

Purtând cu ea curat izvod,

Purtându-l lin, pe veșnicie 

Îmi e menit să îl ascult,

Aidoma unui madrigal;

E cântecul ce-mi spune mut -

Mai mult, îl simt atemporal 

Ea pare alta-n orice clipă,

Dar curge pururi tot la fel;

Același cântec îl tot cântă, 

Chemându-ne pe toți la el

E-o pildă-n apa care curge,

Ce scurtă-i viața, un fior,

Dar nicio umbră n-o va frânge 

De e curată ca-n izvor 

E-o pildă-n apa care curge,

Un adevăr măgulitor:

Chiar dacă timpul ne va scurge,

Să fim cristal, nu doar decor.