Fii bun..omule!

Egiptenii

XXXI dinastii

Dar XIX

Istorii grele, timpurii

In mii de ani surprinse

Pe pagini galbene, aurii

Prin trestii, papura

Ori pene magice

Din pasari vii

Stilouri mii si mii

In diferite feluri, 

In diferite forme de a fi

Marius Ene, Elblag, Poland, 21¹⁴

Le este truda scrisă cu pământ pe suflet,

Le este sângele arat cu plugul,

Pe câmpuri plânge al lor umblet,

Doar patul, seara, le știe beteșugul.

Le este asuprirea stil de viață,

Iar palmele muncite strigă către cer,

Și roada li-i batjocorită-n piață,

De hoți samsari și prețul lor mizer.

Le este calul numai os și piele,

Iar vaca muge din lipsă de imaș,

Cu jind se uită oaia la coșul de nuiele,

Că pentru azi nimic n-a mai rămas.

De sărbători se odihnesc și ei puțin,

Iar sfânta liturghie le mângâie durerea,

Pe cruce-și poartă zilnic al lor chin,

Și numai moartea le poate aduce învierea.

Ne batem joc de ei și legea strămoșească,

Guvernele îi poartă încet înspre mormânt,

Ferească-ne de ziua când ei or să lipsească,

Căci vom săpa ca să îi scoatem din pământ.

Si persistă în agonia foamei,

Înaintează in euforia poamei

Poama corpului nehrănit

Coastele trupului subnutrit.

Avântul nemâncatului o ia pe neașteptate

Ca într-un uragan de păcate.

Păcatele strămoșilor

Ispășite de urmașii lor.

„Ești grasă!” spunea lumea

Acum leșină la munca lunea

O-ntreabă dacă-i bine

Le spune că e obosită după vineri

Coastele-s ca niște clape de pian

Ieșite din contxtul trupului cotidian.

Fața-i trasă pare  un tablou de mult șters

Iar oglindirea-i înfricoșătoare e-un efetc advers.

Norii-și picură argintul
Udând trupul cu-infinitul
Timpului prea trecător,
Prea tăcut, nepăsător.

O secundă răsfirată
Plânge ora-ntunecată,
Adunându-se-n minute
De trecut ea se ascunde.

Se așează laolaltă
Pretinzând prezent deodată,
Dar adâncu-i conținutul
Nu-i decât necunoscutul.

Se preface că se scurge
Precum lacrima ei curge,
Dar rămâne ancorată,
De trecut stă aninată.

scumpul meu, recunosc, sint bolnava, fara speranta.

medicina e neputincioasa, doctorii ce sa faca, nu stiu.

violez aspru si nemilos cu trecutul visele de dimineata,

cind ma trezesc de la plinsetul nenascutului nostru fiu.

primavara-a venit , dar vintul nu inceteaza sa bata.

eu traiesc la timpul trecut imperfect - al meu si al tau.

de-as putea, as intoarce, ce a fost intre noi doi odata:

poezii, sarutari, fericire, chiar si ceea ce-a fost mai rau.

boala mea-i incurabila si traieste in mine, vrei sau nu vrei,

(tot ce-a fost in trecut, ce-am trait foarte greu putrezeste),

dar, prin zimbete si incurajari a vechilor prieteni ai mei,

eu sint vie!, eu traiesc fara tine si se pare, ca-mi reuseste.

scumpul meu, nu uita sa zimbesti si, te rog, traieste-n realitate,

niciodata sa nu te pierzi in ceilalti si mereu fii sincer cu tine.

intre noi, (de la mine la tine) - zeci de versuri triste, epuizate

si foarte multa iubire cu alta, intre noi, (de la tine la mine).

Trenul!

Merg pe cale cu săgeata

Din Moldova-n București,

Mă uit cât de iute-i roata

Și zic..trenule..căruță ești!

Covid!

Am să-l rog pe nea Vasile

Că e membru de partid,

Să m-ajute cu-a lui pile

Măști să cumpăr..de Covid!

E primăvară, îi simt căldura

Adusă de adierea unui vânt,

E timpul bun pentru-arătură

Și de pus sămânța în pământ

Ziua, e din ce în ce mai lungă

Iar nopțile încep să fie scurte,

Țăranul cu greu mai dovedește

Foc să dea la cei gunoi în curte

Copacii sunt încărcați de flori

Și colindați de roiuri de albine,

Nectarul să îl fure pentru miere

Ce noi apoi o consumăm pe pâine

Și peste tot e ciripit de păsări

Ce cuiburi fac prin rămurele,

În care zilnic vor depune ouă

Și-n timp puii vor ecloza din ele

Pe câmp tractoarele trag brazdă

Sub care vor fi puse semințele,

Și dacă cade apa binecuvântată

Țaranul îsi va umple hambarele

Diminețile sunt încă răcoroase

Și doar peste zi se încălzește,

Și-o vorbă din popor ne zice

De vrei cămara plină, din zori.. trudește!

Am căutat prin labirintul vieții

Crezând că undeva te voi afla,

M-am rătăcit și nu știu drumul

Și simt că mi-am agravat boala

Nu e durerea trupului de lut

Și suferință fără vreun leac,

E starea omului îndrăgostit

Ce rana nu o coși cu firu-n ac

Te-am căutat prin multe locuri

Dar nicăieri nu te-am găsit,

Poate că te-ai ascuns de mine

Sau poate...vai...chiar ai murit

Mult mi-aș dori în astă viață

Să prind curaj și să mărturisesc,

Că doar tu îmi ești ființa dragă

Și unica femeie pe care o iubesc

Nu m-am oprit din căutare

Și încă sper c-am s-o găsesc,

Doar frică-mi este că anii trec

Și eu, puțin câte puțin..îmbătrânesc!

Mă uit atent în jur, nu pot să cred,

Că e din nou final și început de an,

Și ca și voi mirat și eu mă-ntreb,

Sunt zilele mai scurte, decât știam?

Văd peste tot mulțimile-n mișcare,

Și cum unii pe lânga alții trecem,

N-avem timp de vreo îmbrățișare,

Nici cu acei pe care, îi cunoaștem

Străini am devenit în țara noastră,

Și nu mai suntem bravi români,

Am devenit ca florile din glastră,

Ce se usucă făra apa, de la stăpâni

Acum în pragul sărbătorii sfinte,

A nasterii Pruncuțului, mult adorat,

Ne întâlnim și ascultăm colinde

Ce amintesc de Creatorul minunat

Venim acasă din lumea-ntreagă,

Pe unde noi familii, ne-am făcut,

Să ne-ntâlnim ființa dragă,

Poate o mama, ce dincolo ea n-a trecut

În țară revenim mereu de sărbători,

Cu daruri multe și încarcați de dor,

Dar am uitat, de cele trei culori,

Ce se gasesc, pe-al nostru tricolor

Purtăm în suflet, multă recunoștința,

Pentru a noastră, țară românească,

Și-n inimi mai avem, înca dorință,

Ca nația română, să renască

Grăbiți suntem și timp n-avem,

Pentru o faptă bună, cât trăim,

Cu toate că simțim și ntelegem,

Cum pe pământ, pe rând murim

Hai înțelepți să fim cum scrie-n carte,

Să semănăm iubire, pentru-a culege,

Din pomul vieții, unde-am pus fapte,

Că viața trece și coasa, uneori...alege!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mult îi plăcea să stăm de vorbă,

Când pe acasă mai treceam,

Să afle dacă totul merge bine,

Și ce necazuri la servici aveam

Ducea cu greu a ei suferință,

Și foarte rar la cineva s-a plâns,

Era cu zâmbetul mereu pe buze,

Și sub năframă părul în coc strâns

Tot timpul avea ceva de făcut,

Prin casă sau cu florile din curte,

Și tare mult pe noi ne bucura,

Când ne-aducea în poală fructe

O văd și-acum cum ochii lăcrimau,

Când îi spuneam că noi plecăm,

Cu dosul palmei lacrima ștergea,

Și aștepta cu drag s-o-mbrățișăm

........................

Și într-o zi a sunat telefonul,

La care nu doream să răspund,

Șimțeam  că nu mă sună mama,

Și totuși am spus da...plângând!

La umbra nucului din curte

Azi eu am lenevit și am citit,

M-a protejat de raza soarelui

De dimineață pân' la asfințit

Cu tine am crescut de mic

Până ce eu te-am părăsit,

La școli și studii am plecat

Tu ai rămas und' te-am sădit

Și an de an am cules nuci

Pentru dulceață și cozonac,

De ramul tău eu ața am legat

Și m-am dat uța, uța în hamac

Ne întâlnim din ce în ce mai rar

Și doar când fructul copt culeg,

Vorbim și la taifas chiar stăm

Și sub coroana ta mă reculeg

Acum și eu și tu suntem bătrâni

Și multe am văzut noi pe pământ,

Tu nu poți spune vorbă nimănui

Iar eu le duc cu mine în mormânt

Cândva unul din noi nu va mai fi

C-așa pe lumea asta e lăsat,

Te rog de mine tu să-ți amintești

Că te-am sădit, udat și eu nu te-am tăiat,

când rod n-ai dat!

Te simt pe tine de departe

Cum încă tu aștepți să vin,

Dar am un zid înalt în față

Pe care nu pot să-l înclin

Nu știu cum el s-a ridicat

Și-a pus o barieră intre noi,

Geaba sărut și-mbrățișări

Cănd pe-năuntru suntem goi

Eram al tău, un făt frumos

Iar tu a mea zâna cea bună,

Lumea prin spate ne vorbea

Iar noi râdeam că e nebună

Mergeam lipiți unul de altul

Și ne opream pentru sărut,

Ce fericire am putut simți

Când mâna ta eu am cerut

Nu pot să uit cum lacrima

Ți-a curs de după pleoapă,

Dar ai rostit cuvântul iartă

Și ai mai zis, te rog așteaptă

Timpul și-a urmat parcursul

Iar noi ușor ne-am depărtat,

Și întrebări îmi pun și astăzi

De ce-ai spus Nu și-ai refuzat?

Poate tunel aș fi putut săpa

S-ajung aproape de inima ta,

Ușor am renunțat, sunt fericit

Cu ce mi-a hărăzit mie...soarta!