Fii bun..omule!
Aseară, când eu șofam, pe stradă,
Am văzut printre mașini, o mamă,
O făptură blândă, cu privirea caldă,
Împlorând șoferii, pentru o pomană
Copilul, din cârca ei, printre suspine,
Un colind cânta, cu un glas duios,
Se-auzea rostind...să fii bun creștine,
Nu uita, de sus, să privesti și-n jos
O lacrimă, am simțit-o, pe obraz,
Cum lunecă usor, spre colțul gurii,
Și-n jos, eu am privit cu mult necaz,
Simțind sudoarea, umplându-mi porii
Pe dată m-am trezit, tot inundat,
Și transpirat, cu rău de la ficat,
Când conștient fiind, am meditat,
Cât sunt de sus, și-n jos, nu m-am uitat
M-am străduit să văd, că cineva,
Deschide ușa, să ofere un bănuț,
Dar...nu s-a întâmplat, așa ceva,
Realizând, că omenia, s-a ,,pierdut"
Atunci, m-am scotocit, prin buzunare,
Poate găsesc ceva mărunt, de dat,
Dar s-a schimbat, lumina-n semafoare,
Și-n trombă, de pe loc, eu am plecat
Un gol imens, în mine, am simțit,
Că am rămas, cu mărunțișu-n mână,
Și ca ceilalți șoferi, am devenit,
Un om mărunt, ratând, o faptă bună
Și spun..ajută-l pe cel necăjit,
Și fii creștine, om cu bunătate,
De vrei, de oameni, să fii pomenit,
Rostindu-ți, al tău nume, când tu vei fi...
departe!
