Fii bun..omule!

E cineva, ce-n fiecare zi, de ani de zile
Îmi zice bună dimineața, noapte bună,
Și mai adaugă, ceva, ce mult îmi place
Iubire, te iubesc, ce asta, mă-'mpăună.

Ne știm, din timpul facultății noastre
De când privirile... ni s-au intersectat,
Și când și-a-mea și-a-ei inimă

...bătea
Cu puls de-o sută, de Cupidon

...dictat.

A fost o întâlnire, pe timp de toamnă
Pe când, natura, ne satura, cu rodul ei,
Iar noi, îndrăgostiți, fără nicio scăpare
Ne sărutam, zâmbind...pe-aleile cu tei.

Îmi amintesc, cum luna..ne îndemna
În ceasul nopții, când ora... era târzie,
Să ne iubim, că-n viață...doar iubirea
Ne ține-ndrăgostiți, pentru-o...vecie.

Îndemnul lunii, l-am pus în aplicare
Și-am mers la primărie... la cununie,
Și mai apoi, iubind, Domnul ne-a dat
Copilul drag și-n, casă multă bucurie.

Acum, când ani frumoși, trăim, în doi
Și zi de zi, o rugă înnălțăm spre Sfânt,
Simțim că suntem... fiii binecuvantați
Și viața ne e frumoasă, pe ăst pământ!

Am mers acasă să culeg mere

Până nu vine frigul cu zăpadă,

Să le adun pe toate în panere

Pe jos n-aș vrea nimic să cadă.

Pe ramuri atârnă destule fructe

Chiar dacă anul a fost secetos,

De rod văd multe ramuri rupte

Iar vântul le-a doborât pe jos.

S-ajung la ele mă urc pe scară

Și-n mână am găleată și cârlig,

Ramul îl trag ușor să nu se rupă

Adun și-apoi un ajutor îmi strig.

Mâna de lucru e foarte scumpă

Iar uneori treaba-i de mântuială,

Așa că mă ajut cu-a mea soție

Și mai scăpăm puțin de cheltuială.

Nimic nu este greu când ai plăcere

Și vrei cămara plină pentru iarnă,

Să guști un fruct și poate-o țuică

Când ceru-ncepe fulgi să..cearnă!

De ai să pleci cândva de lângă

mine, la cineva ce eu nu-l știu,

Am să mă rog să-ți fie bine, chiar

dacă sufletul mi-l lași pustiu. 

Au fost zile pline de fericire, când

ne iubeam cu patimă,

Visam frumos la nemurire și nu

credeam în plâns și lacrimă. 

Nu știu când ne-am îndepărtat

și-am devenit așa străini,

Că niciodată nu ne-am certat și-n

rugă am trăit ca buni creștini. 

Lumea ne era la picioare, iar

răutatea ei nu ne-afecta,

N-aveam habar de supărare și

chiar dușmanul ne respecta. 

Acum doar sper că vei rămâne și

peste supărări vom trece,

Că zilele se duc ca mâine

... așa că nu mai fi cu mine... rece!

E dimineața cu soare-nșelător

Și vremea destul de răcoroasă,

Nu știu deloc cu ce să mă-mbrac

Că s-a anunțat a fi o zi ploioasă

Deschid fereastra cât mai larg

Să văd lumea pe ea ce poartă,

Privesc la cerul presărat cu nori

Și-mi pun veston și iau o gheată

Mă uit la orologiul din perete

Care indică ora șapte jumatate,

Spun Tatăl Nostru și mă-nchin

Cerând iertare și ceva sănătate

În grabă mare servesc micul dejun

Și strig către soție să se trezească,

Beau rapid o ceașcă mică de cafea

Și nu uit să-i spun să se grăbească

Cobor pe scări și îmi salut vecinii

Pornesc mașina și-ncep s-aștept,

Până apare Ea, mereu cu-ntârziere

Și cu viteză spre servici mă-ndrept

De luni și până vineri și ani buni

Eu dimineața spun să se grăbească,

Dar ce să faci când dulce-i somnul

Iar de o cert, începe să zâmbească!

Mă uit in jur, nu știu, urc sau cobor,

Parcă, aș fi pilot, pe-un avion în zbor,

Dar nu, eu sunt aici, jos pe pământ,

Și doar visez și, am zborul în gând

De mic am vrut, să urc pe înălțimi,

Și să privesc în jos, din-nalte culmi,

Precum un vultur, ce prada-și ținteste,

Și cum el, niciodată, nu greșeste

Să mă înalț, am încercat prin carte,

Citind, muncind, eu am avut parte,

Sus să ajung, a fost prin muncă,

Și-am adunat, pornind de la opincă

Dorința am avut, să îi ajut pe oameni,

Cu sfaturi bune, pe ai mei semeni,

Să simt cum fiecare, are bună stare,

Și linistiți, în pace, să fim între hotare

Dar multe lucruri, nu depind de mine,

Și văd pe unde merg, cum apar ruine,

Oameni săraci, bolnavi, îndurerați,

Cu chipul trist și, tare disperați

Când scriu acum, ceea ce simt,

Stau jos îngândurat și, nu vă mint,

Că-aș vrea cu toții, să construim,

Un viitor, pentru copii, cum ni-l dorim

Încă mai cred și-n, continuare sper,

Cât Soarele, va străluci pe Cer,

Că toți în lume, vom învața ce-i bine,

Și-n pace cu iubire, vom fi și mâine!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Iubesc ce-am dat cândva uitării

Că pe atunci noroc nu am avut,

Când inima-ți batea nehotărâtă

Iar eu eram puțin, cam încrezut. 

Toamna 'ncepea să coacă rodul

Dat pe pământ de bunul D-zeu,

Când ochiul mi s-a dus spre tine

Crezând că ai să fii al meu trofeu. 

Însă, n-a fost ușor s-o cuceresc

Cum eu în minte mi-am propus,

Când am primit refuz la întâlnire

Simțindu-mă în viața ei...intrus. 

Mult timp am stat cumva retras

Dar, fără a putea să-i uit făptura,

Degeaba am legat false prietenii

Că, doar de la ea-mi venea..arsura. 

Și focul inimii mocnea neîncetat

Făra găsi soluții pentru-a fi stins,

Până-ntr-o zi când ea m-a invitat

La teatru, simțind că nu-s respins. 

Și de aici până să ne îndrăgostim

N-a fost decât o scurtă perioadă,

Iar pe iubirea noastră de poveste

E dragoste, e viață...ce a dat roadă!

În nopțiile târzii și reci de primăvară 

Gândindu-mă la viață ca la o povară

Mergeam agale pe un drum bătătorit

Și de lumina lunii lăsându-mă călăuzit.

În gând aveam doar imaginea ei

O zeiță de fată cu miros de tei

Și părul ca de foc 

Iar zâmbetul ei te ucidea pe loc.

Era o fată cum rar vezi

Frumoasă de pică și cu ochii verzi

În jurul ei se simte miros de primăvară

Și în urma ei rămâne dragoste amară.

Din catedralele sufletelor triste se ridică la cer
cântecele inimilor noastre,
Cântece ce vor să îți vestească haosul infernal
în care se scaldă omenirea.
Vibrațiile muzicii zguduie magistral bolțile albastre
ale cerului domnesc,
Scormonind apoi toate colțurile Universului
pentru a-ți da de veste.

Plutind pe portativul stelelor, notele se rostogolesc într-o avalanșă nebună
Spre cel mai îndepărtat întuneric unde se termină materia cosmosului.
Aici, în tărâmul începutului și sfârșitului,
într-o singurătate absolută
Dumnezeu își doarme armonia pierdută
în leagănul uitărilor eterne.

Murmurul trist al umanității întrerupe
visarea solemnă a bunului Domn
Care ascultând ondulațiile pline de durere
ale cântecelor noastre triste
Hotărăște să ne îndulcească durerea
cu darul veșnic al iubirii.

Și viața mea în rime se găsește,
Se naște iarăși o poveste nouă.
Din amintiri și din trăiri uitate,
Din dimineți ce ma trezesc prin rouă.

Din sunetul vioi de primăvară,
Văd cum natura prinde iarăși viață.
Un firișor de rouă argintie,
De-o mândră floare ușurel se-agață.

În suflete să fie doar iubirea,
Natura ne îndeamnă la frumos.
Să mai urcăm pe scara bunătății,
Să încetăm să coborâm în jos.

Priveste-n jur privește cerul liber,
Și prețuiește pacea este sfântă.
Să nu-ți îneci azi inima în ură,
Iubește libertatea cea slăvită.

Nu judeca nu înjura pe alții,
Doar unul Dumnezeu le știe soarta.
Fii sigur nu cunoști tu viața lui,
Tu ai o viață el trăiește alta.

Îmi spun mereu că totul este bine,
Și într-o zi știu bine că va fi.
Voi mai trăi din nou o amintiri,
Ca dintr-un vis ușor mă voi trezi.

Și voi porni din nou cu primăvara,
O cale înapoi nu mai găsim.
Ce am trăit a fost prezent odată,
Dar viitorul nu îl mai zărim.

Sărim din zi în zi și ținem minte,
Că am trăit cândva ziua de ieri.
Mâine poate... nu o sa mai vină,
Și nu contează, cât poți să-i oferi.

 
Baraboi I.

Azi nu cer și nici nu vreau,

S-apelez la cei ce-mi dau,

Doar răspunsuri de refuz

Mă bazez pe ce e SUS.

Când o poartă se închide, 

Fii atent și ia aminte 

Observă ce sa deschis

Sigur altceva-i trimis!

De te plângi vei sta pe loc,

De accepți tu ai noroc

Căci ai posibilitatea ,

Prin alegeri sa schimbi cartea.

Așadar fi-ți curioși, 

Cu durere respectuoși 

Căci ascunde drumuri noi

Presărate și cu flori.

Când te plângi de fapt tu ceri,

Să-ți dea cerul neplăceri. 

Recunoști și aceea durere 

Că-i venită sa te-ndemne. 

Să-ți schimbi o gândire veche,

Să-i pui în loc noi bilete

Desfăcute și citite,

Și cu alte noi cuvinte!

Cuvinte frumos alese,

Prin grai și schimbări imense!

VIOLETA MAXIM

Din când în când îți mai aud vocea,

Și-apoi îmi șoptește viața :

Nu te mai amăgi!

Ești prea rara,Iubirea doare ,și pleacă 

Se tot întoarce la tine,

Te lovește ,și apoi iar te cheamă 

Nu-l iubi,iti pune puțină otravă pe rană, 

Greșesc,dar nu își cer un " iarta-mă" 

Nici ochii tăi acum nu mai spun " Vino înapoi"

,"ia-mă " Chiar dacă  plângi pana-n zori,și îți tot uiti ratiunea tot înecată în fiecare noapte ratată "

Știu ca existi, mai presus de indoiala mea,
Fie impărăția ta, poate fara mine in ea,
Că mai incalc porunca ta,
Precum e in cer asa nu e pe Pâmânt.

In numele Tau iși crapă capul cu piatra,

Cerând după iertare, asta ne e soarta,
Că au suprapus credinta cu religia,
Crezând ca e un loc unde se pot refugia.

Ne ai dat liber arbitru, am luat o drept scuză,

Și-au mâncat din pom, în mintea lor confuză,
Și încă le plătim prețul deși n a venit nota,
Cu ochiul diavolului, ca banii ce nu pot cumpăra?

Și nu ne duce pe noi in ispită,

Si ne izbăveste de noi înșine. Amin!