soffocamento

Mereu zâmbeai 

Ca un copil râdeai

Zâmbetul tău păcătos

Pe care-l credeam frumos...

Mă credeam religioasă

Când îngerul din tine cânta 

Tu-mi erai prețioasă 

Și tu păreai încântată...

Modul frumos,

În care-mi ziceai

Că sunt al tău cosmos...

Dar,tu tot în jur nimiceai.

Întârzierea fiecărei emoție,

De parcă, ar fi fost o boală

A fost o hoție...

Iar eu cădeam în ea,ca o petală.

Căderea la îndoială 

Adevărată greșeală

Totul iese la iveală,

Ea nu era reală...

Luminile se reflectau  

Pe chipul său tânăr 

Stelele se intersectau 

Când auzeau săracul gemăt rupt din zor

Mărgelele cădeau 

Pe de-a lungul dealului 

Iar, greutatea metalului 

Trupul fetei îngrămădeau.

Lebedele dansau 

Pe lângă fata îmbujorată 

Penele lor își luă avansu' 

În ziua cea înnorată...

Liniștea dealului

Sfârșitul spectacolului 

Momentul de odihnă terminat,

Momentul de calmitate exterminat...

Roz,gri,alb

Dar dacă noi vrem albastru? 

Toamna-calmă 

Dar dacă noi dorim energie?

Dacă noi plecăm?

Dacă suntem diferiți? 

Dacă ne rupem,

De culorile pe care ni le-ati impus? 

Voi ați păstrat ordinea culorilor ? 

Vrem să luăm,noi pensula în mănă

Și să zburăm, munții verzi!

Nu pe cei gri, 

Și prin zborul nostru

O să descoperim, pe prima parte 

Persoanele care nu și-au luat paleta în propriile mâini

Iar, pe partea cealaltă

O să descoperim persoane

Care o să-și dorească

Ca ei să ne vopsească aripile 

Cu un roșu intens,

Ca un râu de sânge

Și să ne facă ochii 

Să semene cu rimelul scurs...

Azi,o să vedem

Dacă culorile cu care ne-ați crescut 

Au fost excelente 

Sau...

Dacă au fost doar risipite 

Într-o lume,

În care multe aripi sunt tăiate 

Iar paleta rămâne doar cu trei culori...

Aripile sunt albe...

Alb- puritate,frumos 

Apoi se amestecă puțin, 

Cu un roz, sau cu o altă culoare 

Până la vârsta 

Când o să primim paleta 

Jumătate de aripă este pictată,

Iar cu timpul 

Prin decizia,

Cea care lasă un gol în suflet

Părăsirea celor care mereu ți-au fost acolo,

Acolo, ca să nu-ți strice armonia liniștită 

Din paletă sau din muzică.

Care au încercat să îți țină muzica vie...

Prin aceasta, noi începem să pictăm pe cealaltă,

Unii o să înceapă să picteze cu culorii calme și calde

Alții cu culori stridente 

Iar,când o să ne întoarcem ,

La ai noștri, pentru o perioadă scurtă

Dânșii o să fie...

Mândri sau supărați 

Când o să vadă în ce s-a transformat opera lor.

Nimeni nu poate preveni ,

Nici măcar ei, 

Dacă dăruirea paletei, 

O să fie un lucru bun...

Dar, toți sunt obligați să o facă 

Toți trebuie să vadă cum

Creația lor, opera lor 

Își ia zborul, 

Prima dată...Timid

Apoi energetic, 

Și prin acest zbor, 

Sufletul rămâne...Incomplet.

Iubirea pe care o port, 

Acestui trup muritor,

Care din cenușă se naște

Și cenușă devenind.

Azi, 

Cea mai mare gălăgie, 

A sufletului meu

Pe al meu pat,

Cu o ultimă suflare 

Ești tu.

Inima îmi bate încet,

Afară se suspină 

Pentru că am fost îndrăgită 

Dar nu de tine...

Detest cafeaua, 

Cu gustul ei acrișor

Plin de amor și regrete 

De visuri și amărăciuni,

Cu ore de somn pierdute,

Înecate în cafeaua amară 

Aroma îmi stă mereu în gând, 

Și-n inimă

Cafeaua, ca un râu de amintiri 

La fel de amare, 

Dar, la fel de dependente de ele...

Cafeaua...

Aroma buzelor tale.

(Mulțumesc de sfat și de susținere 🫶🏼)

Ai veni la mine 

În această seară? 

Fără a te reține

Și fără ați face viața mai ușoară.

În vene,

Să ne injectăm cu păcătoasa cafeină

Împreună am face scene italiene,

Poate pentru că eu sunt libertină.

Să dansăm sub cerul veșnic înstelat,

Și sub patul dantelat.

La tine am apelat,

Chiar dacă am anulat...

Pe aleele tăcute

Mult prea mult înghesuite

Se strecoară printre cruci

Umbre vii ,parcă-s năluci ,

Grea durere ,dor fierbinte

Îi aduce spre morminte .

Sub țărâna răvășită

Plânge o viață neâmplinită,

Plânge lacrima ce-o doare

Sub pământ doarme o floare .

Vântul pașii abia-și simte ,

Ocolind cruci și morminte .

Iz  de ceară și tămâie

Să te oprești ,parcă te îmbie,

Chipuri pure și curate ,

De pe cruci te ademenesc ,

Deși-s morți ,parcă trăiesc .

Astăzi ,totuși e-o zi mare ,

Clopotele bat la porți

Este ziua de întânlire ,

Între vii și între morți!...

       - -

Tainic șoapta se înfiripă ,

Se aduc vești de la cei dragi !...

Vântul bate din aripă

Toate sunt atât de vagi!...

Mai rămâne doar în urmă ,

Coji de:ouă ,cozonaci ,

Flori și lumânări aprinse

Zi de paște cu cei dragi .

         - -

Se așterne iar tăcerea ...

Într-o lume adormită !...

Pe ce căi ?. Și-n care lume

De himere și mistere învăluită ?

Peste cer s-a tras cortina ...

Ce se ascunde după ea ?

Numai Domnul poate spune ...

Și Hristos când va-învia .

          - -

Omul taina n-o desleagă ,

El  poartă doar un destin ,

Privilegii să-și aleagă ?

De-l primești ...e dar divin !

Complet aprins când încerc să salvez,
Morții de viață, de o altă problemă,
Scenariul mă înțeapă până ecranizez,
Crizele prin firele desenate sub dermă,

Peste rană, lângă ramă, colorând prin vene, cu spaimă
Orbit de poveste... obosesc,
Slăbit, flămând, mă văd cum cresc,
Într-un salvator problematic, însetat,

Portretizat în fantezii sălbatice, îngâmfat,
Salvând ce am pierdut într-un mod stupid,
Oglindit de amintiri – trezit în vid.
Rigid, surprins de noi lumini,

Ca un bec stins printre spini,
Între crini înviind o încercare
La recreere, trăind cu secare,
Uit de gust și sper la savoare.

Dă-mi doar o direcție,
Măcar o nouă proiecție,
Să uit de proasta adorație
Pentru vise moarte și prezent fără reacție.

 În mijlocul somnului, parcă după moarte;

vreau să deschid ochii și nu se mai poate...

Aud cum pășesc și simt toată povara,

nu pot să-nțeleg cum mi-au cusut comoara...

Și pășesc timid, merg spre destinație,

până când golul pierde din intonație...

Atunci mă opresc și urlu în neant,

gândul mă lasă, nici urmă de liant...

Mai merg puțin, dup-o perioadă grea,

dar nu mai înțeleg care-i cărarea mea...

Nici dacă-i nisip, nici dacă-i un lac,

sunt îngrozit, nu știu pe unde calc...

Înnebunesc ușor, mă-nvârt în derută?

ca într-un coșmar, când viața-mi e pierdută...

Peste o vreme mă opresc din mers,

mă tem c-o să am amintiri de șters...

Și mă așez ca la-nceput când m-am trezit,

un ceas dac-a trecut, eu nu mai rezist...

Dac-am murit atunci sau mai târziu,

am încercat să aflu, dar n-am putut să știu...

A fost o zi de neuitat,

Din clipa din care am aflat

Că ai rămas fără răbdare..

Dar și putin fără suflare.

Durerea ți s-a agravat,

Și tu asta ascundeai,

Încercând să pari mai tare,

Știind că și pe noi ne doare...

Observam cum te stingeai,

Și lacrimi noaptea îmi curgeau,

Sufletul înțelegând

Că tu, bunicule, te duci.

Însă eu tot mă rugam

Să mai rămâi, să nu ne lași,

Fiindcă asta ne umplea

Orice gol ce mai era.

Dar pe noapte ți a ajuns

Și ai putut sa lași deoparte

Orice dulce amintire

Ai avut până in iulie.

Moartea este ca un politician lacom,

Ne ia tot ceea ce prețuim si adorăm.

Dar totuși moartea cea de taină,

Este relaxarea cea divină.

Mă gândesc din când în când,

Este moartea depărtarea sufletului de trup?

Sau, este moartea oprirea vieții constante,

Ceea ce ne dă noua bețe-n roade?

Moartea este bună si rea,

Deoarece aceasta are si răsplata sa.

Uneori, ne scapă de cele mai rele persoane,

Dar uneori, ne scapă de cele mai bune persoane.

Nu doresc să văd ce se v-a întampla,

Dar la un moment dat voi vedea și întâmpina.

Cum este moartea ca și in cărți,

Când aceasta te învită la ușa sa,

Să vezi apusul ultimii zi,

Și să mori liniștit ca Dumneata.

În lumina palidă a nopții adânci,  

Moartea pășește cu pași tăcuți și blânzi.  

În tăcerea cea grea, clipa se oprește,  

Iar sufletul pleacă, către stele se trezește.  

În noaptea cea lungă, sub cerul senin,  

Moartea veghează, e un drum destin.  

Dar dincolo de ea, în lumea de sus,  

E o nouă lumină, un început frumos.  

În umbra tăcută a zorilor ce vin,  

Se naște speranța, un nou început senin.  

Moartea nu e sfârșitul, ci un nou început,  

Unde sufletul zboară liber, în cerul infinit.