soffocamento
Valurii nemuritoare,
Iubirii uitătoare
Dar eu, tot aici...
În trecut,
Eu și tu...
Spuma mării,
Mă înghite ,încet.
Așa,cum ai înghițit tu,
Rodul iubirii noastre
Mă scufund în amintirii
Și dansuri nocturne
Îmi ajung până-n plămâni,
Nu pot să respir,
Dar, renunțând în a mă mai zbate,
Și lăsându-mi sufletul de muritor,
Să fie înghițit de frumos.
Și să mor...
Category: Poems about death
All author's poems: Ana
Date of posting: 18 августа 2023
Added in favorites: 1
Views: 630
Poems in the same category
Steaua stinsă, și iar aprinsă
Cel care s-a stins,
Va străluci mai tare
Ca cometele, și cu plâns,
Își vor aminti plecarea.
Cât de tare lumina,
Pe acest pământ,
Acum vocea sa curată
Nu se-aude din mormânt.
Mii de stele minunați;
Noapte, voi ieși în grădină,
Și cu ochi înlăcrimați,
Mă voi uita la tine.
Depresia unui suflet de piatra
Intr-un mic castel de piatra
Mi-a fost inama-ncuiata,
De un an si-unpic de zile
Nu mai stiu nimic de mine.
Viata-si pierde sensul ce-l avea
Nici nu mai pot simti durerea.
Sunt un trup viu ce a pierit demult
Nici eu nu mai stiu acum ce sunt.
Tot ce iubeam atat inainte
Au devenit simple si goale cuvinte
Pictura isi pierde culoarea,
Iar zambetul isi pierde valoarea.
"Sunt bine" e ceva des folosit,
Doar pentru ca e mai usor de rostit.
Vantul ce bate usor spre apus
Mi-a luat fericirile si departe le-a dus.
Ma gasesc tot mai singur in marea de vise,
Toate caile de scapare imi sunt interzise.
Ma pierd printre ganduri ce vin cu regrete,
Stand si vorbind cu tacutul perete.
Ma uit pe fereastra la cei ce zambesc
Si ma intreb "Cum de ei reusesc?"
"Traim cu totii in aceeasi lume
Dar suntem diferiti" asa mi se spune!
Aud rasete ce-mi disturba tacerea,
Dar cateodata imi curma durerea.
Sa vad pe cineva fericit,
E ceea ce mereu mi-am dorit.
Sa ajut persoane ce nu le cunosc
Ma face sa simt ca am un rost, recunosc!
Dar gasesc rar pe cineva in nevoi,
Caci pe lume exista deja multi eroi.
Nu am sa recunosc nimanui niciodata,
Ca imi e greu si vreau sa termin odata,
Ca inima mea e calcata-n picioare,
Inchisa pe nedrept in acea inchisoare.
Nu te prefa ca intelegi cum ma simt,
Doar spune-mi direct ca nu-ti pasa.
Oricum lumea asta e una nedreapta,
As vrea sa ma fi nascut cu-n suflet de piatra!
Ultima îmbrățișare trupească
Ce-aș mai putea face acum?
Ce mă voi face pe ziua de mâine ?
Am vrut să te conduc pe ultimul drum ținându-te de mână
Am vrut să reușesc, dar totuși nu te-am putut ține.
Conversațiile noastre din aceste trei zile au fost nebune
Cum am putut să vorbesc până am rămas fără glas
Ți-am povestit toate momentele bune
Te-am tras încontinuu de nas.
M-am jucat cu ale tale mâine și am încercat sa le încălzesc
Am reușit să le fac mai calde.
Degeaba dacă n-am putut să le trezesc
Degeaba dacă lumânarea tot la cap îți arde.
M-am simțit ca fiind copilul care-l aduceai de la școală
M-am simțit atât de fericită fiindcă te-am mai văzut întreg
De când te-am văzut viața mi s-a părut așa reală
N-am simțit niciodată că-nțeleg
Dar acum realizez că o fac.
Viața este un dar de la Dumnezeu
Una este,doar una,fiindcă atât ne este scris
Alegem întotdeauna cel mai ușor traseu
Niciodată cel cu mare dificultate
Asta e prostia omului indecis.
Moartea este o mare binecuvântare…
Dacă ți-ai trăit singura viață cumsecade
Și ai știut să-ți ceri iertare
Dumnezeu îți va da să guști din ale Sale roade
Trăind veșnic în împărăția Lui.
M-am abținut atât de mult să nu te plâng
N-am reușit în totalitate,moșneguțule
Sper că nu te-am supărat când în brațe am vrut să te strâng
Și lacrimile mele în cete au început să cadă pe a ta pânză.
Te-am analizat îndelung chiar dacă mi-a fost frică
Am vrut să știu sigur că intri bine în țărână
Cu toate că mereu mai aveam încă o speranță mică
Speram să nu te duci în lumea eternă
Speram că vei mai sta puțin cu mine înainte de a pleca…
Ne vom mai întâlni noi vreodată?
Cât voi mai încerca să mă conving că sunt tare
Dacă slabul de mine atârnă?
N-ai să mă însoțești cum ai vrut, la măritare?
Răspunsurile le știu deja,dar încă aștept,încă sper să răspunzi chemărilor mele…
Pădure
Ies în pădurea dragă
toată atenția imi capturează,
si văd o veveriță cum aleargă.
Stau și mă plimb încet
și aud din crengi un clarinet.
Merg ce merg si mă opresc
si mă uimesc la ceea ce privesc,
că văd legat de o creangă,
o lungă frânghie largă.
Și ma trezesc sub pom,
și văd in depărtare un om,
ce se uită la acea frănghie,
și-l vad cum se agață de creangă,
iară pe mine un sentiment mă-njunghie,
ma ridic să-l depărtez de frânghie,
și cum se-ntâmplă sa mă-mpiedic,
și-l văd pe omul vrednic,
cum își ia adio tragic.
Нет смысла жить...
В долине гроз, где солнце нет,
Сияет последний лунный свет
В долине роз, где смерть пришла,
Вдруг поняла, что обречена
Нет смысла жить, куда-ж идти,
Ей надоело в этот миг
Падать в грязь, не видеть мир,
Дальше путь, уж не найти
С детсва я так ждала,
Принца на белом коне
Бесполезно года два,
Простаяла в этой темноте.
Целая история, с начало до конца,
Тупо было ждать, этого жеребца.
И вот конец историй, которого я нашла,
Петелька и дерево, мои навеки друзья.
Nuferii stătători
Salcia de pe mal veșnic crescătoare,
Ascultă suspinările ființei trecătoare.
Ochiul minții citește tristețile ei apăsătoare,
Spânzurată de brațele acesteia, moare.
În scorburi găzduieste muritorii de foame,
Care iarna nu se gândesc la plecare.
Doar când soarele răsare,
Își iau rămas bun și zboăra-n zare.
Lacrimile curgătoare umplu lacul de alături,
Bandajează sângeroasele deschizături.
Degeaba încerci să rămai treaz,
Otrava tot alunecă în jos după orice necaz.
Salcia singuratică îmbătranind s-a veștejit,
Decreptitudinea a cuprins-o pe nepregătit.
Niciun suflet nu i-a intors favoarea,
Copacul însuflețit a murit neștiindusi valoarea.
M-am aplecat cu capul peste lac,
Şi atunci am realizat că acel copac,
Se reflecta în locul meu maniac.
Reîncarnarea entității a funcționat.
Steaua stinsă, și iar aprinsă
Cel care s-a stins,
Va străluci mai tare
Ca cometele, și cu plâns,
Își vor aminti plecarea.
Cât de tare lumina,
Pe acest pământ,
Acum vocea sa curată
Nu se-aude din mormânt.
Mii de stele minunați;
Noapte, voi ieși în grădină,
Și cu ochi înlăcrimați,
Mă voi uita la tine.
Depresia unui suflet de piatra
Intr-un mic castel de piatra
Mi-a fost inama-ncuiata,
De un an si-unpic de zile
Nu mai stiu nimic de mine.
Viata-si pierde sensul ce-l avea
Nici nu mai pot simti durerea.
Sunt un trup viu ce a pierit demult
Nici eu nu mai stiu acum ce sunt.
Tot ce iubeam atat inainte
Au devenit simple si goale cuvinte
Pictura isi pierde culoarea,
Iar zambetul isi pierde valoarea.
"Sunt bine" e ceva des folosit,
Doar pentru ca e mai usor de rostit.
Vantul ce bate usor spre apus
Mi-a luat fericirile si departe le-a dus.
Ma gasesc tot mai singur in marea de vise,
Toate caile de scapare imi sunt interzise.
Ma pierd printre ganduri ce vin cu regrete,
Stand si vorbind cu tacutul perete.
Ma uit pe fereastra la cei ce zambesc
Si ma intreb "Cum de ei reusesc?"
"Traim cu totii in aceeasi lume
Dar suntem diferiti" asa mi se spune!
Aud rasete ce-mi disturba tacerea,
Dar cateodata imi curma durerea.
Sa vad pe cineva fericit,
E ceea ce mereu mi-am dorit.
Sa ajut persoane ce nu le cunosc
Ma face sa simt ca am un rost, recunosc!
Dar gasesc rar pe cineva in nevoi,
Caci pe lume exista deja multi eroi.
Nu am sa recunosc nimanui niciodata,
Ca imi e greu si vreau sa termin odata,
Ca inima mea e calcata-n picioare,
Inchisa pe nedrept in acea inchisoare.
Nu te prefa ca intelegi cum ma simt,
Doar spune-mi direct ca nu-ti pasa.
Oricum lumea asta e una nedreapta,
As vrea sa ma fi nascut cu-n suflet de piatra!
Ultima îmbrățișare trupească
Ce-aș mai putea face acum?
Ce mă voi face pe ziua de mâine ?
Am vrut să te conduc pe ultimul drum ținându-te de mână
Am vrut să reușesc, dar totuși nu te-am putut ține.
Conversațiile noastre din aceste trei zile au fost nebune
Cum am putut să vorbesc până am rămas fără glas
Ți-am povestit toate momentele bune
Te-am tras încontinuu de nas.
M-am jucat cu ale tale mâine și am încercat sa le încălzesc
Am reușit să le fac mai calde.
Degeaba dacă n-am putut să le trezesc
Degeaba dacă lumânarea tot la cap îți arde.
M-am simțit ca fiind copilul care-l aduceai de la școală
M-am simțit atât de fericită fiindcă te-am mai văzut întreg
De când te-am văzut viața mi s-a părut așa reală
N-am simțit niciodată că-nțeleg
Dar acum realizez că o fac.
Viața este un dar de la Dumnezeu
Una este,doar una,fiindcă atât ne este scris
Alegem întotdeauna cel mai ușor traseu
Niciodată cel cu mare dificultate
Asta e prostia omului indecis.
Moartea este o mare binecuvântare…
Dacă ți-ai trăit singura viață cumsecade
Și ai știut să-ți ceri iertare
Dumnezeu îți va da să guști din ale Sale roade
Trăind veșnic în împărăția Lui.
M-am abținut atât de mult să nu te plâng
N-am reușit în totalitate,moșneguțule
Sper că nu te-am supărat când în brațe am vrut să te strâng
Și lacrimile mele în cete au început să cadă pe a ta pânză.
Te-am analizat îndelung chiar dacă mi-a fost frică
Am vrut să știu sigur că intri bine în țărână
Cu toate că mereu mai aveam încă o speranță mică
Speram să nu te duci în lumea eternă
Speram că vei mai sta puțin cu mine înainte de a pleca…
Ne vom mai întâlni noi vreodată?
Cât voi mai încerca să mă conving că sunt tare
Dacă slabul de mine atârnă?
N-ai să mă însoțești cum ai vrut, la măritare?
Răspunsurile le știu deja,dar încă aștept,încă sper să răspunzi chemărilor mele…
Pădure
Ies în pădurea dragă
toată atenția imi capturează,
si văd o veveriță cum aleargă.
Stau și mă plimb încet
și aud din crengi un clarinet.
Merg ce merg si mă opresc
si mă uimesc la ceea ce privesc,
că văd legat de o creangă,
o lungă frânghie largă.
Și ma trezesc sub pom,
și văd in depărtare un om,
ce se uită la acea frănghie,
și-l vad cum se agață de creangă,
iară pe mine un sentiment mă-njunghie,
ma ridic să-l depărtez de frânghie,
și cum se-ntâmplă sa mă-mpiedic,
și-l văd pe omul vrednic,
cum își ia adio tragic.
Нет смысла жить...
В долине гроз, где солнце нет,
Сияет последний лунный свет
В долине роз, где смерть пришла,
Вдруг поняла, что обречена
Нет смысла жить, куда-ж идти,
Ей надоело в этот миг
Падать в грязь, не видеть мир,
Дальше путь, уж не найти
С детсва я так ждала,
Принца на белом коне
Бесполезно года два,
Простаяла в этой темноте.
Целая история, с начало до конца,
Тупо было ждать, этого жеребца.
И вот конец историй, которого я нашла,
Петелька и дерево, мои навеки друзья.
Nuferii stătători
Salcia de pe mal veșnic crescătoare,
Ascultă suspinările ființei trecătoare.
Ochiul minții citește tristețile ei apăsătoare,
Spânzurată de brațele acesteia, moare.
În scorburi găzduieste muritorii de foame,
Care iarna nu se gândesc la plecare.
Doar când soarele răsare,
Își iau rămas bun și zboăra-n zare.
Lacrimile curgătoare umplu lacul de alături,
Bandajează sângeroasele deschizături.
Degeaba încerci să rămai treaz,
Otrava tot alunecă în jos după orice necaz.
Salcia singuratică îmbătranind s-a veștejit,
Decreptitudinea a cuprins-o pe nepregătit.
Niciun suflet nu i-a intors favoarea,
Copacul însuflețit a murit neștiindusi valoarea.
M-am aplecat cu capul peste lac,
Şi atunci am realizat că acel copac,
Se reflecta în locul meu maniac.
Reîncarnarea entității a funcționat.
Other poems by the author
Cafeina
Detest cafeaua,
Cu gustul ei acrișor
Plin de amor și regrete
De visuri și amărăciuni,
Cu ore de somn pierdute,
Înecate în cafeaua amară
Aroma îmi stă mereu în gând,
Și-n inimă
Cafeaua, ca un râu de amintiri
La fel de amare,
Dar, la fel de dependente de ele...
Cafeaua...
Aroma buzelor tale.
(Mulțumesc de sfat și de susținere 🫶🏼)
parzialmente speciale
Mereu zâmbeai
Ca un copil râdeai
Zâmbetul tău păcătos
Pe care-l credeam frumos...
Mă credeam religioasă
Când îngerul din tine cânta
Tu-mi erai prețioasă
Și tu păreai încântată...
Modul frumos,
În care-mi ziceai
Că sunt al tău cosmos...
Dar,tu tot în jur nimiceai.
Întârzierea fiecărei emoție,
De parcă, ar fi fost o boală
A fost o hoție...
Iar eu cădeam în ea,ca o petală.
Căderea la îndoială
Adevărată greșeală
Totul iese la iveală,
Ea nu era reală...
Fata pe deal
Luminile se reflectau
Pe chipul său tânăr
Stelele se intersectau
Când auzeau săracul gemăt rupt din zor
Mărgelele cădeau
Pe de-a lungul dealului
Iar, greutatea metalului
Trupul fetei îngrămădeau.
Lebedele dansau
Pe lângă fata îmbujorată
Penele lor își luă avansu'
În ziua cea înnorată...
Liniștea dealului
Sfârșitul spectacolului
Momentul de odihnă terminat,
Momentul de calmitate exterminat...
ali colorate
Roz,gri,alb
Dar dacă noi vrem albastru?
Toamna-calmă
Dar dacă noi dorim energie?
Dacă noi plecăm?
Dacă suntem diferiți?
Dacă ne rupem,
De culorile pe care ni le-ati impus?
Voi ați păstrat ordinea culorilor ?
Vrem să luăm,noi pensula în mănă
Și să zburăm, munții verzi!
Nu pe cei gri,
Și prin zborul nostru
O să descoperim, pe prima parte
Persoanele care nu și-au luat paleta în propriile mâini
Iar, pe partea cealaltă
O să descoperim persoane
Care o să-și dorească
Ca ei să ne vopsească aripile
Cu un roșu intens,
Ca un râu de sânge
Și să ne facă ochii
Să semene cu rimelul scurs...
Azi,o să vedem
Dacă culorile cu care ne-ați crescut
Au fost excelente
Sau...
Dacă au fost doar risipite
Într-o lume,
În care multe aripi sunt tăiate
Iar paleta rămâne doar cu trei culori...
Aripile sunt albe...
Alb- puritate,frumos
Apoi se amestecă puțin,
Cu un roz, sau cu o altă culoare
Până la vârsta
Când o să primim paleta
Jumătate de aripă este pictată,
Iar cu timpul
Prin decizia,
Cea care lasă un gol în suflet
Părăsirea celor care mereu ți-au fost acolo,
Acolo, ca să nu-ți strice armonia liniștită
Din paletă sau din muzică.
Care au încercat să îți țină muzica vie...
Prin aceasta, noi începem să pictăm pe cealaltă,
Unii o să înceapă să picteze cu culorii calme și calde
Alții cu culori stridente
Iar,când o să ne întoarcem ,
La ai noștri, pentru o perioadă scurtă
Dânșii o să fie...
Mândri sau supărați
Când o să vadă în ce s-a transformat opera lor.
Nimeni nu poate preveni ,
Nici măcar ei,
Dacă dăruirea paletei,
O să fie un lucru bun...
Dar, toți sunt obligați să o facă
Toți trebuie să vadă cum
Creația lor, opera lor
Își ia zborul,
Prima dată...Timid
Apoi energetic,
Și prin acest zbor,
Sufletul rămâne...Incomplet.
Cafeina
Detest cafeaua,
Cu gustul ei acrișor
Plin de amor și regrete
De visuri și amărăciuni,
Cu ore de somn pierdute,
Înecate în cafeaua amară
Aroma îmi stă mereu în gând,
Și-n inimă
Cafeaua, ca un râu de amintiri
La fel de amare,
Dar, la fel de dependente de ele...
Cafeaua...
Aroma buzelor tale.
(Mulțumesc de sfat și de susținere 🫶🏼)
parzialmente speciale
Mereu zâmbeai
Ca un copil râdeai
Zâmbetul tău păcătos
Pe care-l credeam frumos...
Mă credeam religioasă
Când îngerul din tine cânta
Tu-mi erai prețioasă
Și tu păreai încântată...
Modul frumos,
În care-mi ziceai
Că sunt al tău cosmos...
Dar,tu tot în jur nimiceai.
Întârzierea fiecărei emoție,
De parcă, ar fi fost o boală
A fost o hoție...
Iar eu cădeam în ea,ca o petală.
Căderea la îndoială
Adevărată greșeală
Totul iese la iveală,
Ea nu era reală...
Fata pe deal
Luminile se reflectau
Pe chipul său tânăr
Stelele se intersectau
Când auzeau săracul gemăt rupt din zor
Mărgelele cădeau
Pe de-a lungul dealului
Iar, greutatea metalului
Trupul fetei îngrămădeau.
Lebedele dansau
Pe lângă fata îmbujorată
Penele lor își luă avansu'
În ziua cea înnorată...
Liniștea dealului
Sfârșitul spectacolului
Momentul de odihnă terminat,
Momentul de calmitate exterminat...
ali colorate
Roz,gri,alb
Dar dacă noi vrem albastru?
Toamna-calmă
Dar dacă noi dorim energie?
Dacă noi plecăm?
Dacă suntem diferiți?
Dacă ne rupem,
De culorile pe care ni le-ati impus?
Voi ați păstrat ordinea culorilor ?
Vrem să luăm,noi pensula în mănă
Și să zburăm, munții verzi!
Nu pe cei gri,
Și prin zborul nostru
O să descoperim, pe prima parte
Persoanele care nu și-au luat paleta în propriile mâini
Iar, pe partea cealaltă
O să descoperim persoane
Care o să-și dorească
Ca ei să ne vopsească aripile
Cu un roșu intens,
Ca un râu de sânge
Și să ne facă ochii
Să semene cu rimelul scurs...
Azi,o să vedem
Dacă culorile cu care ne-ați crescut
Au fost excelente
Sau...
Dacă au fost doar risipite
Într-o lume,
În care multe aripi sunt tăiate
Iar paleta rămâne doar cu trei culori...
Aripile sunt albe...
Alb- puritate,frumos
Apoi se amestecă puțin,
Cu un roz, sau cu o altă culoare
Până la vârsta
Când o să primim paleta
Jumătate de aripă este pictată,
Iar cu timpul
Prin decizia,
Cea care lasă un gol în suflet
Părăsirea celor care mereu ți-au fost acolo,
Acolo, ca să nu-ți strice armonia liniștită
Din paletă sau din muzică.
Care au încercat să îți țină muzica vie...
Prin aceasta, noi începem să pictăm pe cealaltă,
Unii o să înceapă să picteze cu culorii calme și calde
Alții cu culori stridente
Iar,când o să ne întoarcem ,
La ai noștri, pentru o perioadă scurtă
Dânșii o să fie...
Mândri sau supărați
Când o să vadă în ce s-a transformat opera lor.
Nimeni nu poate preveni ,
Nici măcar ei,
Dacă dăruirea paletei,
O să fie un lucru bun...
Dar, toți sunt obligați să o facă
Toți trebuie să vadă cum
Creația lor, opera lor
Își ia zborul,
Prima dată...Timid
Apoi energetic,
Și prin acest zbor,
Sufletul rămâne...Incomplet.