parzialmente speciale
Mereu zâmbeai
Ca un copil râdeai
Zâmbetul tău păcătos
Pe care-l credeam frumos...
Mă credeam religioasă
Când îngerul din tine cânta
Tu-mi erai prețioasă
Și tu păreai încântată...
Modul frumos,
În care-mi ziceai
Că sunt al tău cosmos...
Dar,tu tot în jur nimiceai.
Întârzierea fiecărei emoție,
De parcă, ar fi fost o boală
A fost o hoție...
Iar eu cădeam în ea,ca o petală.
Căderea la îndoială
Adevărată greșeală
Totul iese la iveală,
Ea nu era reală...
Categoria: Poezii de despărţire
Toate poeziile autorului: Ana
Data postării: 30 octombrie 2023
Vizualizări: 670
Poezii din aceiaşi categorie
Sentimente nespuse
Sunt atâtea sentimente
Ce nu le pot explica,
Și mă doare sufletul
Că eu nu te pot avea.
Stau și mă gândesc la tine
Dacă te gândești la mine,
Oare ție îți e bine
Să mă vezi că nu sunt bine?
Mă complimentezi tu foarte
Și îmi spui că sunt specială,
Însă nu atât de tare
Ca tu să mă iubești iară.
Final
Tu ai plecat sa îți găsești fericirea
Eu am rămas aici în neputință
O ultima îmbrățisare îmi doream
Dar ai plecat cu-atata ușurința
Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci
Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine
Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti
Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.
Azi pe cioburi de amintiri pășesc
Și doar pe mine mă mai doare
Ca nici măcar nu mai vorbim
Și acel "noi" astăzi doar moare.
Si ai plecat, ești liniștit...eu nu
Încă te mai aștept în suflet cu ploi
As pleca și eu... dar vezi tu
Încă mai doare sfârșitul dintre noi
Ma amagesc cu gandul
M-am certat cu dumnezeu ca nu mai esti langa mine
Ma amagesc cu gandul ca el stie cel mai bine
O droaie de sentimente ma-ncearca neincetat
Ma amagesc cu gandul ca nici tu nu m-ai uitat
De fapt sunt sigur ca nu-ai cum sa ma uiti
Iubirea ce-am avut-o putand sa mute munti
Cand te-am lasat sa pleci, ai luat o bucata din mine
Ma amagesc cu gandul ca asa e cel mai bine
Acum inchid ochii si vad cum ne iubeam
Timpul se oprea in loc si sufletele ni le contopeam
Cand eram impreuna era totul perfect
Ma amagesc cu gandul ca noi am fost fara defect
Am amestecat iubire, nebunie si durere
Cand eram impreuna pluteam printre stele
Ne-am castigat inimile si mintile simtindu-ne divin
Cand ne tineam in brate era totul sublim
Ai fost femeia vietii mele iar eu al tau barbat
Ma amagesc cu gandul ca nu s-a terminat
Si sunt ferm convins ca inca ma mai iubesti
Iubirea ce mi-ai purtat-o, fiind ca din povesti
Vorba unui mare om, care a spus de negresit:
Ca iubirea adevarata nu are sfarsit!
Înger sau demon
Eu nu sunt om – nu pot fi.
Prea multe furtuni se ciocnesc în pieptul meu,
Prea multe voci care strigă în același timp:
Să iubesc. Să urăsc. Să mă ridic. Să ard.
Să mor. Să trăiesc iar, ca o flacără care refuză
Să se stingă.
Sunt înger când dau tot ce am –
Inima mea e un altar pentru ceilalți,
O punte peste prăpăstiile lor.
Mă aplec, mă sfărâm, mă pun pe ultimul loc,
Dar nimeni nu rămâne să îmi mulțumească.
Oare au văzut măcar cum s-a rupt din mine
Pentru a-i ține întregi?
Dar uneori, suferința mă schimbă –
Devine o umbră care-mi atinge mâinile,
Și devin demon.
Răzbunarea mea nu e un foc,
E o gheață care curge prin venele mele,
Rece, tăcută, nemiloasă.
Îmi privesc reflexia și nu mă recunosc,
Dar nici nu-mi pare rău.
Mă simt vie doar la extreme.
Vreau să fiu peste tot, să văd totul,
Să cunosc fiecare colț al lumii,
Să strâng toate iubirile posibile,
Să fiu zeița care dansează pe marginea prăpastiei,
Adorată de mulțimi și în același timp
Singură până la os.
Mă epuizez alergând spre validare,
Dar și ea mă dezgustă –
Centrul atenției e o scenă
Pe care nu vreau să joc, dar de pe care nu pot coborî.
Vreau să fiu văzută, dar nu înțeleasă,
Și totuși urlu după cineva
Care să pătrundă haosul din mine
Fără să-mi ceară să-l traduc.
Viața asta îmi pare mică,
Prea strânsă pentru inima mea expansivă,
Prea plictisitoare pentru setea mea de infinit.
Vreau să trăiesc nebunește,
Ireal, irațional, ca un vis euforic,
Să sar dintr-o viață în alta, să ard fiecare punte,
Să fiu o explozie care nu se mai oprește.
Dar mă simt moartă în același timp,
Un miez uscat într-o lume care cere strălucire.
Și creierul meu e obosit,
Stricat de ritmurile pe care singură le-am impus.
Nu știu dacă pot să mă opresc,
Nu știu dacă vreau.
Poate sunt înger, poate demon.
Poate am fost menită să fiu amândouă.
Un paradox viu, un haos frumos.
Dar undeva, în acest carusel de extreme,
Îmi doresc doar ca cineva să-mi spună:
„Ești destul. Tu, așa cum ești,
Cu toate contradicțiile tale,
Ești destul.”
Poem
Spune-mi..
O să faci cu ea ce ai făcut cu mine?
o să fii toxic neironic o vei înşela,
doare ca un cuţit în piept
Stii Karma nu iartă,
Doar aşteaptă
Iubirea cu mască
Cu gândul dus la vremi de-alt’dată, tremur lin,
Când brațul tău pe pieptul meu dormea senin,
Când tu, cu glas de înger, îmi spuneai în șoapte
Că-n mine-ai aflat viață, vis și nopți curate.
Dar iată, azi, te văd purtând un chip străin,
Fără văl de modestie, fără zbor divin,
Cu fruntea neacoperită, într-o sfântă casă,
Strălucind de-o mândrie rece, rece și frumoasă.
Ah, tu, ce-mi spuneai odată că n-ai altă mască,
Azi joci un alt rol, cu alt suflet să te crească.
Pe el îl porți ca pe-o idee, ca pe-un gând,
Dar nu-i cu tine-n lacrimi, cum eram plângând.
Tu n-ai cum să te-ntorci și totuși te aștept,
Cu ochii-n cer, cu fruntea-n mâini, cu suflet drept,
Căci știu ce-am fost — un mugur prins în primăvară,
Ce s-a uscat când a plecat iubirea iară.
Tu-ai fost întâia ce-a sărit la pieptul meu,
Cu râsul tău de rouă, cu glas de Dumnezeu,
Și-n patul nostru, două omiduțe moi,
Țeseam din dragoste o lume doar pentru noi.
Acum îl strângi în brațe, crezând că e sublim,
Dar nu ca-n clipele când mă simțeai deplin.
Și poate-i scrie versuri, dar nu cu acel dor
Cu care ți-am cules din cer un alb fior.
Eu nu urăsc ce-ai fost ci plâng ce ai ajuns,
Căci n-ai păstrat icoana visului de-uns.
Și dacă-ntr-o minune timpul ne va chema,
Nu știu de-aș mai putea iubi ce ești acum... sau ba.
Căci dragostea ce-am dat-o n-a fost de-mprumut,
Ci jertfă caldă, ce-n altarul tău s-a scut.
Și dacă tu-ai uitat-o, eu o păstrez cu dor
O candelă ce arde-n mine până mor.
Tu n-ai pierdut iubirea, ci-ai fost un dar prea sfânt,
Ce-a luminat o inimă cu sufletul cărunt.
Eu n-am greșit c-am dat, ci ea n-a știut să țină,
O dragoste de aur în mâini de plastilină.
Sentimente nespuse
Sunt atâtea sentimente
Ce nu le pot explica,
Și mă doare sufletul
Că eu nu te pot avea.
Stau și mă gândesc la tine
Dacă te gândești la mine,
Oare ție îți e bine
Să mă vezi că nu sunt bine?
Mă complimentezi tu foarte
Și îmi spui că sunt specială,
Însă nu atât de tare
Ca tu să mă iubești iară.
Final
Tu ai plecat sa îți găsești fericirea
Eu am rămas aici în neputință
O ultima îmbrățisare îmi doream
Dar ai plecat cu-atata ușurința
Si nu m-ai mangaiat înainte sa pleci
Probabil n-ai vrut sa vezi durerea ce-o aveam în mine
Ca-s fi stiut ca va fi ultima zi când mă privesti
Ultima data când voi mai bea un vin cu tine.
Azi pe cioburi de amintiri pășesc
Și doar pe mine mă mai doare
Ca nici măcar nu mai vorbim
Și acel "noi" astăzi doar moare.
Si ai plecat, ești liniștit...eu nu
Încă te mai aștept în suflet cu ploi
As pleca și eu... dar vezi tu
Încă mai doare sfârșitul dintre noi
Ma amagesc cu gandul
M-am certat cu dumnezeu ca nu mai esti langa mine
Ma amagesc cu gandul ca el stie cel mai bine
O droaie de sentimente ma-ncearca neincetat
Ma amagesc cu gandul ca nici tu nu m-ai uitat
De fapt sunt sigur ca nu-ai cum sa ma uiti
Iubirea ce-am avut-o putand sa mute munti
Cand te-am lasat sa pleci, ai luat o bucata din mine
Ma amagesc cu gandul ca asa e cel mai bine
Acum inchid ochii si vad cum ne iubeam
Timpul se oprea in loc si sufletele ni le contopeam
Cand eram impreuna era totul perfect
Ma amagesc cu gandul ca noi am fost fara defect
Am amestecat iubire, nebunie si durere
Cand eram impreuna pluteam printre stele
Ne-am castigat inimile si mintile simtindu-ne divin
Cand ne tineam in brate era totul sublim
Ai fost femeia vietii mele iar eu al tau barbat
Ma amagesc cu gandul ca nu s-a terminat
Si sunt ferm convins ca inca ma mai iubesti
Iubirea ce mi-ai purtat-o, fiind ca din povesti
Vorba unui mare om, care a spus de negresit:
Ca iubirea adevarata nu are sfarsit!
Înger sau demon
Eu nu sunt om – nu pot fi.
Prea multe furtuni se ciocnesc în pieptul meu,
Prea multe voci care strigă în același timp:
Să iubesc. Să urăsc. Să mă ridic. Să ard.
Să mor. Să trăiesc iar, ca o flacără care refuză
Să se stingă.
Sunt înger când dau tot ce am –
Inima mea e un altar pentru ceilalți,
O punte peste prăpăstiile lor.
Mă aplec, mă sfărâm, mă pun pe ultimul loc,
Dar nimeni nu rămâne să îmi mulțumească.
Oare au văzut măcar cum s-a rupt din mine
Pentru a-i ține întregi?
Dar uneori, suferința mă schimbă –
Devine o umbră care-mi atinge mâinile,
Și devin demon.
Răzbunarea mea nu e un foc,
E o gheață care curge prin venele mele,
Rece, tăcută, nemiloasă.
Îmi privesc reflexia și nu mă recunosc,
Dar nici nu-mi pare rău.
Mă simt vie doar la extreme.
Vreau să fiu peste tot, să văd totul,
Să cunosc fiecare colț al lumii,
Să strâng toate iubirile posibile,
Să fiu zeița care dansează pe marginea prăpastiei,
Adorată de mulțimi și în același timp
Singură până la os.
Mă epuizez alergând spre validare,
Dar și ea mă dezgustă –
Centrul atenției e o scenă
Pe care nu vreau să joc, dar de pe care nu pot coborî.
Vreau să fiu văzută, dar nu înțeleasă,
Și totuși urlu după cineva
Care să pătrundă haosul din mine
Fără să-mi ceară să-l traduc.
Viața asta îmi pare mică,
Prea strânsă pentru inima mea expansivă,
Prea plictisitoare pentru setea mea de infinit.
Vreau să trăiesc nebunește,
Ireal, irațional, ca un vis euforic,
Să sar dintr-o viață în alta, să ard fiecare punte,
Să fiu o explozie care nu se mai oprește.
Dar mă simt moartă în același timp,
Un miez uscat într-o lume care cere strălucire.
Și creierul meu e obosit,
Stricat de ritmurile pe care singură le-am impus.
Nu știu dacă pot să mă opresc,
Nu știu dacă vreau.
Poate sunt înger, poate demon.
Poate am fost menită să fiu amândouă.
Un paradox viu, un haos frumos.
Dar undeva, în acest carusel de extreme,
Îmi doresc doar ca cineva să-mi spună:
„Ești destul. Tu, așa cum ești,
Cu toate contradicțiile tale,
Ești destul.”
Poem
Spune-mi..
O să faci cu ea ce ai făcut cu mine?
o să fii toxic neironic o vei înşela,
doare ca un cuţit în piept
Stii Karma nu iartă,
Doar aşteaptă
Iubirea cu mască
Cu gândul dus la vremi de-alt’dată, tremur lin,
Când brațul tău pe pieptul meu dormea senin,
Când tu, cu glas de înger, îmi spuneai în șoapte
Că-n mine-ai aflat viață, vis și nopți curate.
Dar iată, azi, te văd purtând un chip străin,
Fără văl de modestie, fără zbor divin,
Cu fruntea neacoperită, într-o sfântă casă,
Strălucind de-o mândrie rece, rece și frumoasă.
Ah, tu, ce-mi spuneai odată că n-ai altă mască,
Azi joci un alt rol, cu alt suflet să te crească.
Pe el îl porți ca pe-o idee, ca pe-un gând,
Dar nu-i cu tine-n lacrimi, cum eram plângând.
Tu n-ai cum să te-ntorci și totuși te aștept,
Cu ochii-n cer, cu fruntea-n mâini, cu suflet drept,
Căci știu ce-am fost — un mugur prins în primăvară,
Ce s-a uscat când a plecat iubirea iară.
Tu-ai fost întâia ce-a sărit la pieptul meu,
Cu râsul tău de rouă, cu glas de Dumnezeu,
Și-n patul nostru, două omiduțe moi,
Țeseam din dragoste o lume doar pentru noi.
Acum îl strângi în brațe, crezând că e sublim,
Dar nu ca-n clipele când mă simțeai deplin.
Și poate-i scrie versuri, dar nu cu acel dor
Cu care ți-am cules din cer un alb fior.
Eu nu urăsc ce-ai fost ci plâng ce ai ajuns,
Căci n-ai păstrat icoana visului de-uns.
Și dacă-ntr-o minune timpul ne va chema,
Nu știu de-aș mai putea iubi ce ești acum... sau ba.
Căci dragostea ce-am dat-o n-a fost de-mprumut,
Ci jertfă caldă, ce-n altarul tău s-a scut.
Și dacă tu-ai uitat-o, eu o păstrez cu dor
O candelă ce arde-n mine până mor.
Tu n-ai pierdut iubirea, ci-ai fost un dar prea sfânt,
Ce-a luminat o inimă cu sufletul cărunt.
Eu n-am greșit c-am dat, ci ea n-a știut să țină,
O dragoste de aur în mâini de plastilină.
Alte poezii ale autorului
soffocamento
Valurii nemuritoare,
Iubirii uitătoare
Dar eu, tot aici...
În trecut,
Eu și tu...
Spuma mării,
Mă înghite ,încet.
Așa,cum ai înghițit tu,
Rodul iubirii noastre
Mă scufund în amintirii
Și dansuri nocturne
Îmi ajung până-n plămâni,
Nu pot să respir,
Dar, renunțând în a mă mai zbate,
Și lăsându-mi sufletul de muritor,
Să fie înghițit de frumos.
Și să mor...
ali colorate
Roz,gri,alb
Dar dacă noi vrem albastru?
Toamna-calmă
Dar dacă noi dorim energie?
Dacă noi plecăm?
Dacă suntem diferiți?
Dacă ne rupem,
De culorile pe care ni le-ati impus?
Voi ați păstrat ordinea culorilor ?
Vrem să luăm,noi pensula în mănă
Și să zburăm, munții verzi!
Nu pe cei gri,
Și prin zborul nostru
O să descoperim, pe prima parte
Persoanele care nu și-au luat paleta în propriile mâini
Iar, pe partea cealaltă
O să descoperim persoane
Care o să-și dorească
Ca ei să ne vopsească aripile
Cu un roșu intens,
Ca un râu de sânge
Și să ne facă ochii
Să semene cu rimelul scurs...
Azi,o să vedem
Dacă culorile cu care ne-ați crescut
Au fost excelente
Sau...
Dacă au fost doar risipite
Într-o lume,
În care multe aripi sunt tăiate
Iar paleta rămâne doar cu trei culori...
Aripile sunt albe...
Alb- puritate,frumos
Apoi se amestecă puțin,
Cu un roz, sau cu o altă culoare
Până la vârsta
Când o să primim paleta
Jumătate de aripă este pictată,
Iar cu timpul
Prin decizia,
Cea care lasă un gol în suflet
Părăsirea celor care mereu ți-au fost acolo,
Acolo, ca să nu-ți strice armonia liniștită
Din paletă sau din muzică.
Care au încercat să îți țină muzica vie...
Prin aceasta, noi începem să pictăm pe cealaltă,
Unii o să înceapă să picteze cu culorii calme și calde
Alții cu culori stridente
Iar,când o să ne întoarcem ,
La ai noștri, pentru o perioadă scurtă
Dânșii o să fie...
Mândri sau supărați
Când o să vadă în ce s-a transformat opera lor.
Nimeni nu poate preveni ,
Nici măcar ei,
Dacă dăruirea paletei,
O să fie un lucru bun...
Dar, toți sunt obligați să o facă
Toți trebuie să vadă cum
Creația lor, opera lor
Își ia zborul,
Prima dată...Timid
Apoi energetic,
Și prin acest zbor,
Sufletul rămâne...Incomplet.
puntata serale
Ai veni la mine
În această seară?
Fără a te reține
Și fără ați face viața mai ușoară.
În vene,
Să ne injectăm cu păcătoasa cafeină
Împreună am face scene italiene,
Poate pentru că eu sunt libertină.
Să dansăm sub cerul veșnic înstelat,
Și sub patul dantelat.
La tine am apelat,
Chiar dacă am anulat...
Muratore
Iubirea pe care o port,
Acestui trup muritor,
Care din cenușă se naște
Și cenușă devenind.
Azi,
Cea mai mare gălăgie,
A sufletului meu
Pe al meu pat,
Cu o ultimă suflare
Ești tu.
Inima îmi bate încet,
Afară se suspină
Pentru că am fost îndrăgită
Dar nu de tine...
Fata pe deal
Luminile se reflectau
Pe chipul său tânăr
Stelele se intersectau
Când auzeau săracul gemăt rupt din zor
Mărgelele cădeau
Pe de-a lungul dealului
Iar, greutatea metalului
Trupul fetei îngrămădeau.
Lebedele dansau
Pe lângă fata îmbujorată
Penele lor își luă avansu'
În ziua cea înnorată...
Liniștea dealului
Sfârșitul spectacolului
Momentul de odihnă terminat,
Momentul de calmitate exterminat...
Cafeina
Detest cafeaua,
Cu gustul ei acrișor
Plin de amor și regrete
De visuri și amărăciuni,
Cu ore de somn pierdute,
Înecate în cafeaua amară
Aroma îmi stă mereu în gând,
Și-n inimă
Cafeaua, ca un râu de amintiri
La fel de amare,
Dar, la fel de dependente de ele...
Cafeaua...
Aroma buzelor tale.
(Mulțumesc de sfat și de susținere 🫶🏼)
soffocamento
Valurii nemuritoare,
Iubirii uitătoare
Dar eu, tot aici...
În trecut,
Eu și tu...
Spuma mării,
Mă înghite ,încet.
Așa,cum ai înghițit tu,
Rodul iubirii noastre
Mă scufund în amintirii
Și dansuri nocturne
Îmi ajung până-n plămâni,
Nu pot să respir,
Dar, renunțând în a mă mai zbate,
Și lăsându-mi sufletul de muritor,
Să fie înghițit de frumos.
Și să mor...
ali colorate
Roz,gri,alb
Dar dacă noi vrem albastru?
Toamna-calmă
Dar dacă noi dorim energie?
Dacă noi plecăm?
Dacă suntem diferiți?
Dacă ne rupem,
De culorile pe care ni le-ati impus?
Voi ați păstrat ordinea culorilor ?
Vrem să luăm,noi pensula în mănă
Și să zburăm, munții verzi!
Nu pe cei gri,
Și prin zborul nostru
O să descoperim, pe prima parte
Persoanele care nu și-au luat paleta în propriile mâini
Iar, pe partea cealaltă
O să descoperim persoane
Care o să-și dorească
Ca ei să ne vopsească aripile
Cu un roșu intens,
Ca un râu de sânge
Și să ne facă ochii
Să semene cu rimelul scurs...
Azi,o să vedem
Dacă culorile cu care ne-ați crescut
Au fost excelente
Sau...
Dacă au fost doar risipite
Într-o lume,
În care multe aripi sunt tăiate
Iar paleta rămâne doar cu trei culori...
Aripile sunt albe...
Alb- puritate,frumos
Apoi se amestecă puțin,
Cu un roz, sau cu o altă culoare
Până la vârsta
Când o să primim paleta
Jumătate de aripă este pictată,
Iar cu timpul
Prin decizia,
Cea care lasă un gol în suflet
Părăsirea celor care mereu ți-au fost acolo,
Acolo, ca să nu-ți strice armonia liniștită
Din paletă sau din muzică.
Care au încercat să îți țină muzica vie...
Prin aceasta, noi începem să pictăm pe cealaltă,
Unii o să înceapă să picteze cu culorii calme și calde
Alții cu culori stridente
Iar,când o să ne întoarcem ,
La ai noștri, pentru o perioadă scurtă
Dânșii o să fie...
Mândri sau supărați
Când o să vadă în ce s-a transformat opera lor.
Nimeni nu poate preveni ,
Nici măcar ei,
Dacă dăruirea paletei,
O să fie un lucru bun...
Dar, toți sunt obligați să o facă
Toți trebuie să vadă cum
Creația lor, opera lor
Își ia zborul,
Prima dată...Timid
Apoi energetic,
Și prin acest zbor,
Sufletul rămâne...Incomplet.
puntata serale
Ai veni la mine
În această seară?
Fără a te reține
Și fără ați face viața mai ușoară.
În vene,
Să ne injectăm cu păcătoasa cafeină
Împreună am face scene italiene,
Poate pentru că eu sunt libertină.
Să dansăm sub cerul veșnic înstelat,
Și sub patul dantelat.
La tine am apelat,
Chiar dacă am anulat...
Muratore
Iubirea pe care o port,
Acestui trup muritor,
Care din cenușă se naște
Și cenușă devenind.
Azi,
Cea mai mare gălăgie,
A sufletului meu
Pe al meu pat,
Cu o ultimă suflare
Ești tu.
Inima îmi bate încet,
Afară se suspină
Pentru că am fost îndrăgită
Dar nu de tine...
Fata pe deal
Luminile se reflectau
Pe chipul său tânăr
Stelele se intersectau
Când auzeau săracul gemăt rupt din zor
Mărgelele cădeau
Pe de-a lungul dealului
Iar, greutatea metalului
Trupul fetei îngrămădeau.
Lebedele dansau
Pe lângă fata îmbujorată
Penele lor își luă avansu'
În ziua cea înnorată...
Liniștea dealului
Sfârșitul spectacolului
Momentul de odihnă terminat,
Momentul de calmitate exterminat...
Cafeina
Detest cafeaua,
Cu gustul ei acrișor
Plin de amor și regrete
De visuri și amărăciuni,
Cu ore de somn pierdute,
Înecate în cafeaua amară
Aroma îmi stă mereu în gând,
Și-n inimă
Cafeaua, ca un râu de amintiri
La fel de amare,
Dar, la fel de dependente de ele...
Cafeaua...
Aroma buzelor tale.
(Mulțumesc de sfat și de susținere 🫶🏼)