4  

Sânge alb

 

În trecutul meu albastru, plin de clipe minunate,

Dansuri, chefuri, câteodată și petreceri până-n zori,

Stând la masa mea murdară, istovit, cu mintea-n noapte,

Apăru ca o mireasă într-o rochie lungă, fără urmă de culori,

O femeie albă, neasemuit de albă și cu ochii ca de lapte.

Aşezându-se la masă, nepoftită, nechemată spuse printre şoapte:

 

 

- Vai ce viață fericită, fără griji și nepăsare, fără zbucium, fără teamă,

Zilnic bei și cânţi, și aduci mereu ocară tuturor din preajma ta,

Sufletul cu neştiinţă ţi-l dai astăzi de pomană la femei şi la satană,

Şi-apoi schilodit de oase ţipi spre cer că viața-i mizerabilă şi grea.

Scuipi pe oameni și-apoi plângi în bezna minţii lâng-un demon în sutană,

C-ai mai bea înc-o stacană, și-apoi înc-o sută ai vrea.

 

 

Dans și cântec, și dezmăț, în urechi vioara plânge dureros și blând,

Porţi cadânele pe umeri aruncându-te în vals, şi cu mintea tulburată

Arzi precum o lumânare aflată, chiar la căpătâiul unui muribund.

Te topești, şi apoi te-nvălui în vârtejuri de întunecimi ce poartă,

Doar otrăvuri parfumate, vicii din Tartar alese ce în sânge îţi pătrund,

Ca să-și bată joc de tine și de viața ta deșartă.

 

 

Ca lovit c-o piatră în frunte, mintea mi se limpezi deodată,

Şi-am putut vedea în jur, cum femeia albă, se așternu ca o zăpadă,

Pe podea și peste mese, pe tavan și pe pereți, și pe faţa mea uscată,

Şi-am crezut că-s dus cu capul, ori că-i farsă, vreo șaradă,

Ori că am murit gândit-am, că sunt dus spre cer la judecată...

Am zâmbit...dar nu eram: nici mort și nici în vis. Eram o pradă!

 

 

Frica îmi intrase-n suflet, dărâmat de oboseală și de albul necuprins,

Am voit s-o iau la goană ca să scap de nepoftită, însă ușa-i încuiată iar fereastra e zidită...

Cum să scap de spaima albă, de femeia nechemată ce neliniști mi-a aprins?

O fi poate vreo nebună ce-a scăpat din vreun ospiciu, ori a iadului ispită?

-Dă zăpada la o parte, pune muzica să cânte și adu-mi un vin distins,

Că nu-mi pasă de nebuna ce-a venit la a mea masă ca la casa părăsită.

 

 

Ea, stătea de-o bună vreme, ca un abur împietrit, tot la masa mea murdară,

Şi privea în ochii mei, ca-ntr-o mare abisală dintr-o lume întunecată,

Şi-mi părea că-i ca o ziuă, o lumină nesfârșită care bezna o doboară,

O nălucă înaripată, cu ochi albi, cu faţa albă şi cu părul ca de vată.

Scoase încet ca dintr-un nor, un pocal strălucitor, şi cu-o șoaptă de fecioară,

Spuse: -Bea-l pe tot și dintr-o dată!

 

 

Tâmplele-mi zvâcneau în creştet ca un tunet surd pocnind tăcerea,

Mâna-mi tremura săraca precum stuful biciuit de vântul rece,

Mă învălui lumina, și simţeam că-mi pierd spontan vederea,

Că tot vinul ce-l băusem, revenea ca să mă înece.

Ca o pradă, m-am întins pe masă pentru a-mi opri căderea,

Şi-am rostit c-o voce rece:

 

 

- Cine eşti, tu,  spaimă albă, înger mort căzut din lumi rebele,

De-ai venit precum o hoaţă și te-ai pus la masa mea,

Şi-ai oprit și dans, și cântec înălbind întreaga sală din tavan până-n podele,

Spune, spune, de ce vii pe nepoftite când se cântă și se bea?

Ea, stătea de-o bună vreme, cum stă umbra între perdele,

Şi-apoi spuse: -Ia acest pocal și-l bea!

 

 

Am rămas mut de uimire, ochii roșii îmi sparg orbita,

Nu puteam vorbi nici tace, doar un murmur vag scoteam,

Murmur, murmur fără noimă și-ncercam să-mi plâng ursita,

Spaima albă fără nume, ce voia nu înțelegeam...

Aș mai bea un pic de vin, însă acel pocal iar strălucit-a

Și-mi striga încontinuu: Bea, bea! Însă îndărăt fugeam...

 

 

Lucru necurat la mijloc, ori e taină ascunsă sau magie,

De prin neant s-apară așa deodată o nălucă albă, indignată,

C-un pocal de argint ascuns sub haină și umplut cu cine știe

Ce licori ori ce otrăvuri... să mă schimbe pe vecie,

O stafie, o nebună nepoftită, nechemată care șade nemișcată,

Și-mi oferă un pocal, ca să-l beau pe tot deodată...

 

 

Cred că în împărăția-i albă e vreun jude sau călăul obștii,

Ce-i trimisă ca să cearnă grâul de neghină, floarea de scaiete,

Să oprească din petreceri zurbagii, bețivanii, desfrânatele și proștii,

Sau o fi vreo vrăjitoare ce-i trimisă ca să-nșele cu magie și secrete,

Pe acei ce știu cei viața, și nu stau ascunși sub fusta cloștii,

Sub aripa protectoare, obosiți cu vieți discrete care împrăștie regrete.

 

 

-Cine, cine ești tu spaimă albă? Ochi de abur fără iris și pupilă,

Enervantă și stresantă ca un spin înfipt sub piele,

Uită-te în jur la fete sau în ochii lumii, și vei inspira doar milă.

Ești prea albă, fără sânge, fără carne, fără os...fără tot și fără cele

Ce-are omul mai frumos... ești în lumea asta doar o hâdă inutilă!

Ea, tăcea în astă vreme, și-apoi spuse: -Bea-l, mișele!

 

 

-Ce tot vrei cu acest pocal și de ce insiști să-l beau deodată?

Cine te-a trimis la mine să mă tulburi, rău și aspru ca să fiu?

Ce-i în el de nu se vede nici măcar un strop sau pată?

Nu-i nimic, e gol...Uite, i se vede fundul plat și sidefiu.

De nu-i vin, și nici nu-i apă, spune-mi, te întreb încă odată

Ce-i în el, că dacă-l beau este musai ca să știu?

 

 

Și-am simțit deodată iarăși un vertij în piept și-n frunte,

Amorțisem de picioare, mut eram și doar pierdut priveam,

Cum se scoală de la masă, și-mi părea că-i cât un munte,

Apucă în mâini pocalul și se-ndreaptă ca o ceață înspre geam,

Și pe loc se încropiră din fereastră până-n cer o albă punte,

Și vedeam un tânăr chipeș cum plângea...și-mi părea că eu eram!

 

 

Nu puteam să spun nimica doar priveam cu ochiul minții,

Înspre tânărul ce plânge și suspină pe o punte care duce înspre cer,

Însă când privii mai bine, la jumate era ruptă, parcă o rosese dinții,

Și în partea dinspre cer, pe o iarbă albă, m-așteptau plângând părinții.

Maica mea, măicuță albă, părul alb și ochi de lapte și cu mâinile de zer,

Jalnic se uita la mine, și-avea ochii spaimei albe și cu buzele de ger.

 

 

Ea se-ntoarse brusc spre mine, geamul, maica, puntea parcă nici n-a fost,

Și începu să ningă iarăși pe tavan, și pe podele, pe perete și pe masă,

Măruntaiele din mine, sufletul bătut de soartă, cătau parcă adăpost,

Iar femeia albă, nepoftita, nechemata se făcu mai luminoasă.

Prinse apoi pocalu-n palme, care strălucea de alb, și rosti ca pe de rost:

-Bea-l pe tot și dintr-o dată!

 

 

-Nu pot bea de nu mi-ai spune, ce-i acolo, ce minune?

Căci îmi pare a fi nimica, e ceva ce nu se vede, e ceva de neînțeles,

Vrei să beau precum un câine, haide spune-mi, spune...

Nici nu-i rece, nici nu-i cald, nici nu curge, nici nu-i dres...

Nechemata, nepoftita îmi șopti prin păru-i dalb:

-Este sângele meu alb!

 

 

-Eu, să beau un sânge alb, să fiu hâd cu ochi de lapte și cu buzele de ger,

Tu, nu vezi azuru-n ochii-mi și roșeața-mi de pe buze,

Ce-or să zică ai mei tovarăși pentru care am fost odată, marele boier,

Ale mele doamne, când voi fi de-un alb ca varul, vor începe să mă acuze,

Se vor depărta cu toții, de un monstru alb, ce-arată ca un simplu gunoier,

Nu voi bea, și du-te, du-te-n lumea ta albită, și găsește-ți alte muze.

 

 

- Vai de viața-ți fericită, fără griji și nepăsare, fără zbucium, fără teamă,

Vai de cântul și de dansul, de ocara adusă tuturor din preajma ta,

De femei și de dezmăț, sufletul cu neştiinţă azi ți-e-n gheara la satană,

Iar tu, schilodit de oase ţipi spre cer că viața-i mizerabilă şi grea.

Scuipi pe oameni și-apoi plângi în bezna minţii lâng-un demon în sutană.

Înțelege, înțelege... Nu mai aparții de lumea ta!

 

 

Te topești, şi apoi te-nvălui în vârtejuri de întunecimi ce poartă,

Doar otrăvuri parfumate, vicii din Tartar alese ce în sânge îţi pătrund,

Ca să-și bată joc de tine și de viața ta deșartă.

Înțelege, înțelege... sufletul în iad îți este... În străfund!

Și vedeam pocalul, alb, precum luna strălucea, ea șopti c-o voce moartă:

 -Bea-l pe tot și dintr-o dată... pân- la fund!

 

 

Ochiul minții iar mă-ncearcă și mă poartă îngerește către puntea ruptă, roasă,

Unde maica stă și plânge, albă e ca o mireasă, albă tristă și frumoasă.

Simt cum sar bucăți din mine că plutesc peste trecutul ce amarnic mă îmbie,

Sunt pierdut de tot prieteni, și mă simt ca o stafie...

Iau pocalul de pe masă, și-acum văd un sânge alb, alb nemaivăzut vreodată,

Și-l beau tot și dintr-o dată!

 

 

Sângele a-nceput să-mi fiarbă ca o lavă de vulcan, tremur, tremur...

Carnea urlă trist pe oase, până-n măduva spinării urlă,

Ochiu-mi plânge și m-apasă, inima e într-un necontenit cutremur,

Roșul sânge, alb devine și prin trup îmi curge gârlă...

Cad pe masa mea murdară, istovit, cu mintea-n noapte,

Iar femeie albă, neasemuit de albă și cu ochii ca de lapte,

 

 

Ea, mireasa cea cu rochie lungă, lungă fără urmă de culori,

Nepoftita, nechemata dispăruse de la masă, parcă niciodată fuse,

Iar zăpada de pe mese, din tavan, de pe podele, de pe umerii ușori,

Se topi în ochii mei și mă duse-n tinerețe unde totul începuse.

-Stai, așteaptă, așteaptă... am strigat de multe ori,

Însă alba, neasemuit de albă, în lumină dispăruse!

 

 

Albul sânge ca un șarpe, vreme lungă-mi șerpuise-n vene,

Ani de zile, zi și noapte, am bolit printre morminte,

Toți amicii de-atuncea, de la chefuri și serate, nu voiau să mă mai cheme,

Eram alb, de-un alb aparte, eram tot și dintr-o dată. Eram altfel și cuminte.

Nu eram din lumea lor...

Nu eram din lumea lor!

 


Category: Diverse poems

All author's poems: Gabriel Trofin poezii.online Sânge alb

Date of posting: 20 февраля 2024

Added in favorites: 1

Views: 547

Log in and comment!

Poems in the same category

Copilărie

Mamă! Întoarce-mă în copilărie

sa mai copilăresc un pic

Să-mi mai port acea pălărie

din paie făcută de bunic.

Să mai simt încă odată

aerul cald, când visam, 

nu ma-m simțit niciodată

așa cum copilă eram.

 

Mamă! Mai zi-mi din nou

că mă iubești doar pe mine

Atunci când eram ca un ou

credeam că adolescența nu mai vine.

 

Mai lasă-mă să mă mai joc

Pe puntea de lângă vecinii, 

Care mereu cu norok, 

făceau cruciuliță pâinii.

More ...

Iarna din mine

 

Azi lupt cu frigul din mine,

Cu ierni ce încep să m-acuze, 

Mă-ngheață geruri străine,

Și-mi crapă tăcerea pe buze. 

 

Sub piele îmi urlă pustia,

Și-n măduvă-mi ninge ușor,

Nămeți îmi încarcă vecia,

Și tâmplele ninse mă dor.

 

C-un urlet de gheață mă strig,

Dar nu-i mântuire în glas,

Mi-e viața o haină de frig,

Și timpul un sloi ce-a rămas.

 

Simt trupul o scorbură albă,

Și sufletul – viscol cioplit,

Pe umeri mi-atârnă o salbă 

Din gheață și foc netopit. 

 

În mine e iarna cea mare,

Un secol de alb clandestin,

Și-n frigul ce-n mine răsare,

Apune un rece destin... 

 

More ...

Marea căldură

E căldură mare afară,

Soarele strălucitor,

Nu adie nici chiar vântul,

Frige solu-ngrozitor ,

De căldura asta mare,

Și pământul e crăpat,

Și bietele animale,

N-au apă de adăpat.

Unora chiar rău le este...

Apelând la ajutor.

Nici pădurea nu rezistă,

Căci focul ce le aprinse,

Sa intins spăimântător 

Apa-i caldă chiar și ea,

Bună-i și ea la ceva 

Este o mică scăpare,

E ceva răcoritor,

O înghețată care vine,

Ne este de ajutor.

More ...

Fuga de destin

Din groapa suferinței,

Eu azi am renăscut.

Pun capăt umilinței,

Bun lucru am facut...

În iad am coborât,

Era-ntuneric purpuriu...

Atâta am fugit,

Cu gândul să nu fiu...

Trezindu-mă, totuşi eram...

Şi nu contează ca fugeam...

More ...

Pe la toamnă iar...

pe la toamnă iar
foi de calendar
vor cădea pe palmă-n loc de frunze

tapetate-n geam
ploi din ocean
spală rujul tău gravat pe buze

se usucă-ncet
florile din piept
ca fântâna ce-a pierdut izvorul

pagină-n caiet
viața-n amanet
albă de cerneală găzduiește dorul

noaptea pe fundal
frigul infernal
drum până la oase taie bisturiul

stele-ntr-un final
nu mai cad pe mal
ieri și-au cununat jarul cu pustiul

More ...

Din când în când

faci totul aluziv și-acum depind,
în mare măsură de contrastul
pe care îl are o idee, cu odrasla unui gând,
oribil, etern și nonșalant, din când în când...

faci dinadins să pară că nu merg împreună plângând,
nici unduiri de vânt și nici apusuri cu strigoi,
chiar dacă pânza pe care o ungi, lasă dâre colorate
neinteligibil, într-o poveste cu tâlc...

și, de când s-au scurs, mai demult,
clepsidre-ntregi de plaje,
ne-am cuprins într-o îmbrățișare
pe care statuile au plâns-o și atât...

cu toate că doare, hoinăresc profund,
de mână, sub soare, cu ode zise
scurt, concis unor metafore răsfățate
și privirilor mirate, care-și caută retina...

uit diverse amănunte cu care, dacă aș vrea,
fără explicație m-aș întoarce
spre partea din care răsare tot timpul,
aceeași explozie de lumină, mereu!

ai spune ca aceasta discutie nu duce nicăieri
altundeva decât, concentric, în simetria
ce imită fildeșul colorat optimist,
în spirala unui scâncet viu.

parcă ai vrea să revii de dincolo de
gestul infantil, care, cu ochiul albastru,
l-ai dăruit florilor de cireș înfumurate,
cu gust asurzitor de cheie sol.

și-atunci răspunsul la întrebare,
mereu în gând, din când în când,
ideea că prăpastiile au flori de colț
cu catifea perenă, e înspăimântătoare!

More ...

Copilărie

Mamă! Întoarce-mă în copilărie

sa mai copilăresc un pic

Să-mi mai port acea pălărie

din paie făcută de bunic.

Să mai simt încă odată

aerul cald, când visam, 

nu ma-m simțit niciodată

așa cum copilă eram.

 

Mamă! Mai zi-mi din nou

că mă iubești doar pe mine

Atunci când eram ca un ou

credeam că adolescența nu mai vine.

 

Mai lasă-mă să mă mai joc

Pe puntea de lângă vecinii, 

Care mereu cu norok, 

făceau cruciuliță pâinii.

More ...

Iarna din mine

 

Azi lupt cu frigul din mine,

Cu ierni ce încep să m-acuze, 

Mă-ngheață geruri străine,

Și-mi crapă tăcerea pe buze. 

 

Sub piele îmi urlă pustia,

Și-n măduvă-mi ninge ușor,

Nămeți îmi încarcă vecia,

Și tâmplele ninse mă dor.

 

C-un urlet de gheață mă strig,

Dar nu-i mântuire în glas,

Mi-e viața o haină de frig,

Și timpul un sloi ce-a rămas.

 

Simt trupul o scorbură albă,

Și sufletul – viscol cioplit,

Pe umeri mi-atârnă o salbă 

Din gheață și foc netopit. 

 

În mine e iarna cea mare,

Un secol de alb clandestin,

Și-n frigul ce-n mine răsare,

Apune un rece destin... 

 

More ...

Marea căldură

E căldură mare afară,

Soarele strălucitor,

Nu adie nici chiar vântul,

Frige solu-ngrozitor ,

De căldura asta mare,

Și pământul e crăpat,

Și bietele animale,

N-au apă de adăpat.

Unora chiar rău le este...

Apelând la ajutor.

Nici pădurea nu rezistă,

Căci focul ce le aprinse,

Sa intins spăimântător 

Apa-i caldă chiar și ea,

Bună-i și ea la ceva 

Este o mică scăpare,

E ceva răcoritor,

O înghețată care vine,

Ne este de ajutor.

More ...

Fuga de destin

Din groapa suferinței,

Eu azi am renăscut.

Pun capăt umilinței,

Bun lucru am facut...

În iad am coborât,

Era-ntuneric purpuriu...

Atâta am fugit,

Cu gândul să nu fiu...

Trezindu-mă, totuşi eram...

Şi nu contează ca fugeam...

More ...

Pe la toamnă iar...

pe la toamnă iar
foi de calendar
vor cădea pe palmă-n loc de frunze

tapetate-n geam
ploi din ocean
spală rujul tău gravat pe buze

se usucă-ncet
florile din piept
ca fântâna ce-a pierdut izvorul

pagină-n caiet
viața-n amanet
albă de cerneală găzduiește dorul

noaptea pe fundal
frigul infernal
drum până la oase taie bisturiul

stele-ntr-un final
nu mai cad pe mal
ieri și-au cununat jarul cu pustiul

More ...

Din când în când

faci totul aluziv și-acum depind,
în mare măsură de contrastul
pe care îl are o idee, cu odrasla unui gând,
oribil, etern și nonșalant, din când în când...

faci dinadins să pară că nu merg împreună plângând,
nici unduiri de vânt și nici apusuri cu strigoi,
chiar dacă pânza pe care o ungi, lasă dâre colorate
neinteligibil, într-o poveste cu tâlc...

și, de când s-au scurs, mai demult,
clepsidre-ntregi de plaje,
ne-am cuprins într-o îmbrățișare
pe care statuile au plâns-o și atât...

cu toate că doare, hoinăresc profund,
de mână, sub soare, cu ode zise
scurt, concis unor metafore răsfățate
și privirilor mirate, care-și caută retina...

uit diverse amănunte cu care, dacă aș vrea,
fără explicație m-aș întoarce
spre partea din care răsare tot timpul,
aceeași explozie de lumină, mereu!

ai spune ca aceasta discutie nu duce nicăieri
altundeva decât, concentric, în simetria
ce imită fildeșul colorat optimist,
în spirala unui scâncet viu.

parcă ai vrea să revii de dincolo de
gestul infantil, care, cu ochiul albastru,
l-ai dăruit florilor de cireș înfumurate,
cu gust asurzitor de cheie sol.

și-atunci răspunsul la întrebare,
mereu în gând, din când în când,
ideea că prăpastiile au flori de colț
cu catifea perenă, e înspăimântătoare!

More ...
prev
next

Other poems by the author

Ultima iubire

 

Striveşte-mi sărutul de bolta cerească,

Ascunde-mi iubirea în cozi de comete,

Măduva în oase să-mi înflorească,

Amorul din tine crunt să mă îmbete.

 

Pasul tău să-mi sprijine viaţa,

Să-mi tremure celula în ţesuturi,

Să înşfac cu ochi dulci dimineaţa,

Să plâng peste noi începuturi.

 

Să mă zbat în orgasme, convulsii,

Apoi să apar cianozat la botez,

Să te ung pe sân cu alese emulsii,

Şi apoi cu un sărut să-l crestez.

 

Să-ţi curg peste privire şi trup,

Să mă simţi ca pe sânge în vene,

Inima să-ţi bată undeva în văzduh,

Din umeri să-ţi crească îngeresc două pene.

 

Focul din tine în priviri să mi-l torni,

Orb să mă prăvăl peste lume,

Să muşc ca o fiară din suflet şi cărni,

Să înviez a treia zi în genune.

 

More ...

Despărțire

 

Mi-s ochii plânși și încă-i noapte,

Fereastra închizi în urma mea,

Și parcă aud un zumzăit de șoapte,

Cum zgârie pe geam și pe perdea:

 

Adio, nu te-oi mai vedea!

 

Și calc greoi dar mersului nu-i pasă,

Iar locuri preumblate-mi par străine,

Întorc privirea-mi tristă înspre casă,

Din gură vorba-mi curge neînțeleasă:

 

Rămâi frumoasa mea, rămâi cu bine!

 

Port luna în priviri și inima pe targă,

Și caut un spital de inimi tinere, ucise,

Pe cer văd stele alarmate cum aleargă,

Iar mintea, foarte îngrijorată, îmi zise:

 

Îți voi reda-o în fiecare noapte-n vise!

 

More ...

Geea

 

Sclipirea apei te-a străpuns, 

Şi a erupt apoi prin vene, 

Nici soarele n-ar fi acum îndeajuns, 

Să asfințească sub ale tale gene. 

 

Mici bulgări de lumină te-nconjoară

Mimând un ritual nepământean, 

Iar luna de pe ceruri se coboară, 

S-o ții în brațe ca pe-un copil orfan. 

 

Aduci un farmec mai aparte lumii, 

Când dănțui grațios pe stele, 

De acolo parcă-ți sunt străbunii, 

Căci porți o constelație sub piele. 

 

Big-bangul pare ar fi al tău surâs, 

Când universul se rezumă la o cifră, 

Secretul omenirii îl ții în inimă ascuns, 

Şi ni te-arăți doar într-o carte apocrifă.

 

 

More ...

Epigrame XXV

 

Soţiei

 

A făcut un tort elen,

Cum nu mai găseşti de fel,

Gustul e de fond de ten,

Iar miros Coco – Chanel!

 

Reacţie

 

Soţia mea când e nervoasă,

Face scene şi suspină,

Eu, timid de după masă,

Nu fac decât pantomimă.

 

La dentist

 

Mi-am dus soacra la dentist,

Şi-am rămas profund perplex,

Că-acest doctor specialist,

Din gură-i extrase-un DEX.

 

Comemorare

 

Furioasă pe răposatul,

C-a strâns-o mereu cu uşa,

I-a făcut incineratul,

Şi-apoi i-a vândut cenuşa.

 

Efecte

 

I-am promis tot adevărul,

Când mi-am cunoscut soţia,

Iar de mint să-mi cadă părul,

Şi astfel mi-apăru chelia.

 

Unui pescar

 

Plecă-n zori la pescuit,

Vremea bună îl aţâţă,

Nada i s-a potrivit,

Pescui pe mal o fâţă.

 

Lui Antonio Banderas

 

Antonio cu barba mare,

Plimbându-se printr-un oraş,

E întrebat de-un oarecare,

Nu ai maestre…Ban de ras!

 

Romantică

 

Am invitat-o la Constanţa,

Pe-a mea superbă blondă Tanţa,

Poeme recitindu-i din prezidiu,

Am rămas…Eu şi Ovidiu!

 

Soţiei

 

O alintam răţuşca mea,

Ea tăcea, şi-n juru-mi ţopăie,

Dar după nunta pe care-o aştepta,

A început strident să măcăie.

 

Ispită

 

Când frumoasa mea blondină,

Se coborî şi ea-n piscină,

Lâng-un june fără barbă,

Apa a început să fiarbă.

More ...

Tăcerea îmi este dar divin

 

Tăcerea îmi este dar divin,

O scară înspre bolțile sfințite,

Și zilnic cu o treaptă vin,

Din vorbe aspre nerostite.

 

Cuvinte-mi mor subit pe limbă,

Ori le ucid devreme-n minte,

Tăcerea-n ochii mei se plimbă,

Iar gura-i plină de morminte.

 

În lumea dulce a nerostirii,

Se-nalță sufletu-n lumină,

Și-acea scânteie a iubirii,

E-un foc imens care domină.

 

Când clevetiri survin mieros,

Ca să trezească vorbe amorțite,

Mi-s ochii îndreptați în jos,

Iar buzele îmi sunt pecetluite.

 

Tăcerea îmi este dar divin,

Și urc pe scară înainte,

Și zilnic cu o treaptă vin,

Eu, ucigașul de cuvinte.

More ...

Sărutul tău...

 

Sărută-mi mâna tremurând spre tine,

Să simt că-n palma ta mi-e rostul scris,

Că drumurile-ți toate duc spre mine,

Și-n ochii tăi iubirea s-a deschis.

 

Sărutul tău să-mi spele-n mângâiere,

Povara nopților fără răspuns,

Să-mi fie alinare și putere,

Un început din dorul nepătruns.

 

Sărută-mi sufletul de ceară,

Să mi-l topești, să curgă foc divin,

Și-apoi să strălucească iară,

Ca un luceafăr în ochiul tău senin.

 

Sărută-mi pleoapa arsă de suspine,

Să-mi scuturi visul prins în nerostire,

Să-mi spui că-n clipa asta, doar cu tine,

Durerea îmi va fi o simplă amintire.

 

Sărută-mi tâmpla, vremea să-și oprească,

Și-n umbra vârstei, tot focul să rămână,

Să-mi fie inima din nou cerească,

Și nu o pasăre cu aripa-n țărână.

More ...

Ultima iubire

 

Striveşte-mi sărutul de bolta cerească,

Ascunde-mi iubirea în cozi de comete,

Măduva în oase să-mi înflorească,

Amorul din tine crunt să mă îmbete.

 

Pasul tău să-mi sprijine viaţa,

Să-mi tremure celula în ţesuturi,

Să înşfac cu ochi dulci dimineaţa,

Să plâng peste noi începuturi.

 

Să mă zbat în orgasme, convulsii,

Apoi să apar cianozat la botez,

Să te ung pe sân cu alese emulsii,

Şi apoi cu un sărut să-l crestez.

 

Să-ţi curg peste privire şi trup,

Să mă simţi ca pe sânge în vene,

Inima să-ţi bată undeva în văzduh,

Din umeri să-ţi crească îngeresc două pene.

 

Focul din tine în priviri să mi-l torni,

Orb să mă prăvăl peste lume,

Să muşc ca o fiară din suflet şi cărni,

Să înviez a treia zi în genune.

 

More ...

Despărțire

 

Mi-s ochii plânși și încă-i noapte,

Fereastra închizi în urma mea,

Și parcă aud un zumzăit de șoapte,

Cum zgârie pe geam și pe perdea:

 

Adio, nu te-oi mai vedea!

 

Și calc greoi dar mersului nu-i pasă,

Iar locuri preumblate-mi par străine,

Întorc privirea-mi tristă înspre casă,

Din gură vorba-mi curge neînțeleasă:

 

Rămâi frumoasa mea, rămâi cu bine!

 

Port luna în priviri și inima pe targă,

Și caut un spital de inimi tinere, ucise,

Pe cer văd stele alarmate cum aleargă,

Iar mintea, foarte îngrijorată, îmi zise:

 

Îți voi reda-o în fiecare noapte-n vise!

 

More ...

Geea

 

Sclipirea apei te-a străpuns, 

Şi a erupt apoi prin vene, 

Nici soarele n-ar fi acum îndeajuns, 

Să asfințească sub ale tale gene. 

 

Mici bulgări de lumină te-nconjoară

Mimând un ritual nepământean, 

Iar luna de pe ceruri se coboară, 

S-o ții în brațe ca pe-un copil orfan. 

 

Aduci un farmec mai aparte lumii, 

Când dănțui grațios pe stele, 

De acolo parcă-ți sunt străbunii, 

Căci porți o constelație sub piele. 

 

Big-bangul pare ar fi al tău surâs, 

Când universul se rezumă la o cifră, 

Secretul omenirii îl ții în inimă ascuns, 

Şi ni te-arăți doar într-o carte apocrifă.

 

 

More ...

Epigrame XXV

 

Soţiei

 

A făcut un tort elen,

Cum nu mai găseşti de fel,

Gustul e de fond de ten,

Iar miros Coco – Chanel!

 

Reacţie

 

Soţia mea când e nervoasă,

Face scene şi suspină,

Eu, timid de după masă,

Nu fac decât pantomimă.

 

La dentist

 

Mi-am dus soacra la dentist,

Şi-am rămas profund perplex,

Că-acest doctor specialist,

Din gură-i extrase-un DEX.

 

Comemorare

 

Furioasă pe răposatul,

C-a strâns-o mereu cu uşa,

I-a făcut incineratul,

Şi-apoi i-a vândut cenuşa.

 

Efecte

 

I-am promis tot adevărul,

Când mi-am cunoscut soţia,

Iar de mint să-mi cadă părul,

Şi astfel mi-apăru chelia.

 

Unui pescar

 

Plecă-n zori la pescuit,

Vremea bună îl aţâţă,

Nada i s-a potrivit,

Pescui pe mal o fâţă.

 

Lui Antonio Banderas

 

Antonio cu barba mare,

Plimbându-se printr-un oraş,

E întrebat de-un oarecare,

Nu ai maestre…Ban de ras!

 

Romantică

 

Am invitat-o la Constanţa,

Pe-a mea superbă blondă Tanţa,

Poeme recitindu-i din prezidiu,

Am rămas…Eu şi Ovidiu!

 

Soţiei

 

O alintam răţuşca mea,

Ea tăcea, şi-n juru-mi ţopăie,

Dar după nunta pe care-o aştepta,

A început strident să măcăie.

 

Ispită

 

Când frumoasa mea blondină,

Se coborî şi ea-n piscină,

Lâng-un june fără barbă,

Apa a început să fiarbă.

More ...

Tăcerea îmi este dar divin

 

Tăcerea îmi este dar divin,

O scară înspre bolțile sfințite,

Și zilnic cu o treaptă vin,

Din vorbe aspre nerostite.

 

Cuvinte-mi mor subit pe limbă,

Ori le ucid devreme-n minte,

Tăcerea-n ochii mei se plimbă,

Iar gura-i plină de morminte.

 

În lumea dulce a nerostirii,

Se-nalță sufletu-n lumină,

Și-acea scânteie a iubirii,

E-un foc imens care domină.

 

Când clevetiri survin mieros,

Ca să trezească vorbe amorțite,

Mi-s ochii îndreptați în jos,

Iar buzele îmi sunt pecetluite.

 

Tăcerea îmi este dar divin,

Și urc pe scară înainte,

Și zilnic cu o treaptă vin,

Eu, ucigașul de cuvinte.

More ...

Sărutul tău...

 

Sărută-mi mâna tremurând spre tine,

Să simt că-n palma ta mi-e rostul scris,

Că drumurile-ți toate duc spre mine,

Și-n ochii tăi iubirea s-a deschis.

 

Sărutul tău să-mi spele-n mângâiere,

Povara nopților fără răspuns,

Să-mi fie alinare și putere,

Un început din dorul nepătruns.

 

Sărută-mi sufletul de ceară,

Să mi-l topești, să curgă foc divin,

Și-apoi să strălucească iară,

Ca un luceafăr în ochiul tău senin.

 

Sărută-mi pleoapa arsă de suspine,

Să-mi scuturi visul prins în nerostire,

Să-mi spui că-n clipa asta, doar cu tine,

Durerea îmi va fi o simplă amintire.

 

Sărută-mi tâmpla, vremea să-și oprească,

Și-n umbra vârstei, tot focul să rămână,

Să-mi fie inima din nou cerească,

Și nu o pasăre cu aripa-n țărână.

More ...
prev
next