Iau cartea-n mână...

Ești cerul meu senin, albastru,

Lumina zilei când e ceasul aspru,

Ești cântecul ce-mi știe dorul,

Și brațul care alină norul.

Cu mâini trudite mi-ai țesut visuri,

Din nopți tăcute, fără compromisuri,

Ai fost povață, stea și drum,

În lumea asta plină de parfum.

Pe frunte mi-ai pus sărutul blând,

Când sufletu-mi plângea arzând,

Din ochii tăi, un rai curgea,

Și-n fiecare clipă, mă învăța.

Ești muntele ce nu se clatină,

O inimă ce bate în taină,

Un înger fără aripi, dar viu,

În tot ce sunt, tu ești, nu știu.

Mama, tu ești nemărginire,

Un dor ce arde-n amintire,

Și chiar de trec prin vremuri grele,

Te port în suflet, printre stele.

Istoria sa repetat 

Orfană ai fost,

Și ți-ai aflat...

Bărbatul care cu păcat,

Nu ți-a dat, diin ce e a lui,

Nici numele și te-a lăsat,

Și pe al tău fiu ți la luat.

Ce poate fi mai dureros...?

Să nu poți sta să îți iubești...

Pe pruncul care îl dorești.

Mă uit la poza ei din telefonul meu,

Pe care-o am de când mama trăia,

O simt si părca o văd pe ea mereu,

Cum m-aștepta poate-i aduc ceva

Acel ceva nu era vreo dorință,

Și doar un panaceu prescris,

Cu care să-și aline suferința,

Cum medicul rețetă ei i-a scris

Prin poză încerc s-o văd zâmbind,

Așa cum ea făcea la vârsta tinereții,

Dar tare-mi este greu să schimb,

Imaginea durerii, la anii bătrâneții

Atunci prin amintiri mai răsfoiesc,

Pe care încă le mai am în minte,

Cum m-anvățat pe mine să croiesc,

Și să invaț din cărți, să fiu cuminte

Ea la mașina de cusut noaptea lucra,

Pentru că toată ziua la câmp muncea,

Și-mi amintesc că ea știa și a ara,

Și rochii, pantaloni si plapume cosea

Seara când de la câmp se întorcea,

Pe ce să puna mâna întâi, ea nu știa,

Mâncare să ne facă cu asta începea,

Și-apoi pe noi la masă ea ne alinia

Rar am văzut-o să stea pe bancă,

La poartă să discute cu cineva,

Tot timpul ea avea ceva de muncă,

Și mândru sunt de ea, de mama mea

Am fost noi 5 copii crescuți în casă,

Și către școli la studii îndrumați,

Ne-a educat să stăm cu totii la masă,

Chiar de în viață vom fi și întristați

Această îndrumare o respectăm,

Și-ntindem masa mare noi pe hol,

Ne adunăm, merinde bune degustăm,

Dar..triști suntem văzând, un scaun gol

Acum când lacrima mi se prelinge,

Pe-aceste rânduri scrise cu dor,

Vă-ntreb pe voi cum poți învinge?

În fața coasei și să-i învii...pe cei ce mor!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Din ochii mamei

Scumpi si dragi, 

O lacrima se scurge...

Mamica mea ,nu lacrima ,

Nu are rost a plinge...

Pasesc prin amintiri zimbind...

Iti multumesc, o viata,

Nu-i om pe lume, pe pamint...

Esti firul de speranta...

Oricum in viata as gresi, 

Eu vreau ertarea ta...

Si cit de strimb nu as pasi

Ma ierti, mamica mea...

Pentu ( Turcanu Svetlana) 

versuri le mele :-)

•Iubesc doi ochii

•Ce-mi spun de deochi 

•Mă mângâie noaptea târziu 

•Cu chipul gingașiu 

•În lume este doar una

•Ce-ți crede minciuna 

•Și îți spune într-una 

•Că semeni cu furtuna 

•Acum pornești și dincolo te liniștești 

•Pe lume este doar una 

•Ca mama nu-i niciuna

Lorena

•Eu aș vrea o lumea-ntreagă sa blestem,

Dar ce folos?

Căci o vorbă nu vei scoate,

Căci tu chipul l-ai întors .

•Mâna ta cea vineție,

Azi e rece, nemișcată...

Altădat' era blajină...

Dătea mângâiere calda!

•Unde mamă poate lumea

Să-ncropească-mi suferința 

Când neantul de durere 

Poate să- mi înece ființa?!

•Căci de foame nu îmi ține 

Că în pace tu te-ai dus,

Nici de sete suferința-ți 

Care repede- apus!

•Căci ma uit la tine, mamă, 

Nu ma privești înapoi!

C-a venit momentul, mamă, 

Și în mine e război!

•În mine dăinuie frica 

De a te privi de-aproape ;

Oare ce- o sa văd în tine,

Ori regrete..ori păcate?!

• Și miroase a durere 

Înconjurată sunt acum;

Căci nu cred ca am puterea 

Să te duc p- ultimul drum!

• Tu ai vrea cosmetizarea,

De pe fața să îți șteargă ,

Ce- ai lăsat în lumea asta 

Și tu crezi că o să meargă?!

•Când durerea,  dragă, mamă, 

E de amândouă părți 

C- ai lăsat în lumea asta 

Și copii..dar și nepoți!

•Oare gândul nemuririi

Goliciunea mi- o alină ?

Când mi-ai spus,  iubită mamă 

Că vei mai răbda o luna?!

•Ca aprilie să vină ,

Să îmi poți tu spune iar,

Ce mai rază de lumină 

Ai primit atunci în dar!

• Și-nc- o lună sa mai treacă ,

Și sa vina luna mai

" La mulți ani" nu o sa-ți  cânt.

Căci eu am să-ți plâng pământul 

Să te ridici din mormânt!

•E macabru gândul care,

Zilele îmi înconjoară, 

Când eu știu acum că totul 

A fost doar..odinioară...

•Și ca timpul nu ne iartă 

Și ne asuprește tare,

Când rămâne- n amintire 

O comoară atât de mare!

•Cum să nu plâng atât,  mamă, 

Când eu știu că m-ai crescut,

Și cu jertfă și sudoare,

Ai făcut cât ai putut!

• Mi-aș dori- n aceasta viață,

Să pot să compar cu tine

Tot ce-a mai rămas excentric..

Și loial..și bun în mine!

•Căci profesor mi-ai fost, mamă, 

Educație mi-ai dat.

Oare pot să pun în ramă

Tot ce tu m-ai învățat?

• M- ai crescut învingătoare;

Ca o bravă luptătoare:

MAMA:"- TU NU PLÂNGE, DOAR ZÂMBEȘTE!

                 ÎNVAȚĂ CA SĂ FII TARE!!!!"

Miroase a parfum în beci,

Buchetul vinului se varsă,

Afară suflă vânturi reci,

Şi iarna-i primăvara-ntoarsă.

Orașul a căzut în beznă,

Îmi cântă un ţigan la cap,

Valsez lejer din gleznă,

Cu partenera din ciorap.

Îmi curge somnul în pahar,

Iar ochiu-mi fuge pe arcuș,

Parfumu-n beci e tot mai rar,

Şi iarna-și caută culcuș.

Ne-am conectat cu alte simţuri,

Rupându-ne treptat de adevăr,

Dansăm lasciv pe alte ritmuri,

Mergând spre ţintă în răspăr.

Purtăm pe umeri lungi sicrie,

Cu nefilimi de prin geneză,

Călugări lângă noi încep să scrie,

Ecleziaste fără diateză.

Icoane vechi plâng în biserici,

Iar preoţi cântă fără de habar,

I-o luptă mare între clerici,

Asemenea păcatului originar.

Se strâmbă crucile de pe morminte,

La fel şi cele de la gâtul lor,

Scripturile rămân fără cuvinte,

Din ceruri trâmbiţe se-aud în cor.

Pământu’ încet se împământeşte,

Şi pomul vieţii prinde ram,

Din duhuri şi lumini celeste,

Se plămădeşte iar un nou Adam.

Plâng iarăși peste adânca-ți rană, 

Ca sângele să ți-l încheg în vers, 

Iar lacrimi lucind pe obraz în goană, 

Străbat același drum prin univers. 

Ți-e gândul mort și steaua neagră, 

Cu ochii mei albaștri o reaprind, 

Și muguri curg din inima-ți beteagă,

Pe pieptul meu de gheață, înflorind. 

Și nu mai știu de ce și cum dar plâng, 

Cu ochii înecați în ochiul tău tăcut, 

Umil m-aplec cu buzele și strâng, 

Săruturi rătăcite de când ne-am cunoscut. 

Cândva vei spune: el a fost o umbră, 

Iar umbra lui era și umbra mea, 

Sub ea îmi murmura tăcerea-mi sumbră, 

Și tainicul sărut pe buze-mi îngheța.

Acum când sufletul mi-e rece și uitat, 

Când amintiri îmi folosesc drept hrană,

Cu al tău sânge în versuri închegat, 

Eu plâng cu rana mea, adânca-ți rană. 

Îmi pare că te caut de o viață, 

Deși, te simt ținându-mă de mână, 

Și parcă mă privești mereu în față, 

Cu ochi mai reci ca apa de fântână. 

Din poartă-n poartă bat mereu, 

Dar nicăieri nu-i găzduire, 

Și cad zăpezi, și-i tare greu, 

Căci haina-mi este prea subțire. 

Acum și vârsta-mi pustiește calea, 

Mă izgonesc din drum și tineri crai,

Aproape zilnic mă cuprinde jalea, 

Că timp nici tu nu prea mai ai. 

Atâta vreme cât încă șanse sunt, 

Ca rătăcirea mea să-ți afle locul, 

Avântul dus de pasul meu mărunt, 

Nu-l va opri nici ditamai potopul. 

Probabil să te caut îmi e soarta, 

Probabil nu te voi găsi nicicând, 

Dar am să las între-deschisă poarta, 

Ca din greșeală cândva vei fi intrând.

Unui mut

Am crezut că alcoolic este,

Tremura din mâini subit,

Dar el ascunde o poveste;

E un mut… cam bâlbâit.

Deducţie

Doi muţi stăteau posaci,

Cu mâinile în buzunar,

Şi spune-un filozof dibaci:

N-au chef de vorbă azi, e clar.

Unui beţiv

E o fiară furioasă,

Când la bar, bea Ottonel,

Dar ajuns la soaţă acasă,

Fiara-i doar… un motănel.

Unui electrician

A încercat să lege-un fir,

De la priză la reşou,

Şi instant a bubuit,

Rămânând cu toţi…tablou.

Poporului român

             a ales pe Şoşoacă senator

Caligula Imperator

Și-a făcut calul senator.

Poporul de origini dacă,

Și-a făcut şi el… o vacă.

Şoferul de vidanjă

La psiholog deschise cabinetul,

Să-şi spună oful supărat,

Că el, şoferul de vidanjă, bietul

Se enervează, din orişice căcat…

Lui Diana Şoşoacă

A râvnit Miss Senator,

Dar fiind prea dolofană,

S-a ales foarte uşor,

Cu premiul: Ana A-slană.

Unui curvar

Umblând din floare-n floare,

Finalul i-a fost scris,

Şi acuma trage tare,

C-o muncă de sisifilis.

Facebook

Poze sexy zi de zi,

Ea postează pe feisbuc,

Însă n-a actualizat,

Şi că s-a măritat.

Diana Şoşoacă - discurs de la protestele minerilor

Şoşoacă strigă în mulţime:

“Lăsaţi minerii să intre-n mine”

Ortacii curs îndemnului să dea,

Stau toţi la rând, să intre-n ea.

Lui Diana Şoşoacă

Minerii închişi în subteran,

Aud cum strigă aleasa, tocmai de la Deva,

Şi speriaţi de glasul grobian,

Decid să-şi prelungească greva.

Iubiri interzise îmi rod din călcâie,

Iubiri de biserici, iubiri de Iisus,

Trăiesc peste lacrimi undeva mult prea sus,

Unde-i sunet de harpă şi miros de tămâie.

Graţii mi-s pasul, plânsul şi glasul,

Tunet mi-i chipul, fulger mi-s ochii,

Coregrafic ploaia îşi dirijează stropii,

Şi trist curcubeul îmi cromează sălaşul.

Strivit între lacrimi… zâmbesc,

Presat de nelinişti m-ador,

Doresc să conving pe cei care mor,

Că iadu-i suspans iar raiu-i grotesc.