Focul iubirii

"Tu nu m-ai înțeles pe mine...

Și nici n-ai vrut să mă-nțelegi..."

Pe-același drum mereu cu tine,

Am vrut cu mine tu să mergi...

Pe-același drum de mântuire...

Să mergem împreună mi-am dorit,

Și-astfel la greaua nostra despărțire...

Să îl slăvim pe DUMNEZEU, că ne-a unit.

Aș vrea ca BUNUL DUMNEZEU,

A mea dorință s-o-mplinească,

De a vedea Sufletul tău, mereu,

Ca vremea mea ușor să treacă.

Scumpei mele soții Valeria, 18 Noiembrie 2022, ora 09:30

Aș dori mereu să-nmugur,

Să port haina roz a naturii,

Să-nfloresc la bun augur

Și să țin pur simțul firii.

Să aud susur de izvoare,

Să văd mereu albastru cer,

Cântecul să mă-nfioare

În spirit liniștit și de mister.

Romanță moartă

Pe caietul vechi notată

Piredută-n serile de vară

Rămasă-ncet încet să moară

Romanță vie

Într-un caiet cu file noi se scrie

Prezentă-n inima de gheață

Lăsată-ncet ea se dezgheață 

Ṣi-nvie inima de gheață 

Lăsând treptat căldura 

Înghețul să-topească

Din picături de vise, sufletu-și croiește
Lacrimi ce îți taie răsuflarea-n piept
Se adună norii-n câmpul de narcise,
E cam întuneric, oare ce aștept?

Sus pe o colină, soarele se luptă,
Caută o breșă-n cerul greu de fier,
Se va mai deschide, ușa aia ruptă?
Mai exista șansă? Oare să mai sper?

Dinspre ceas răzbate zgomotul de arcuri -
Timpul ce se luptă cu un mecanism.
Nimenea nu  poate, nici chiar peste veacuri
Ca să îl oprească,… e un paseism!

Norii nu-s pe viață, ușa nu-i doar una,
Soarele răsare, totul e frumos,
Ceru-i plin de stele, apare și luna,
Timpul? O, da!...Timpul nu-i mărinimos.

Ești pus să alegi!

Uneori ești iubire

Alteori ură...

Zbori sau cazi!

Ești înălțime sau abis,

Chiar dacă viața pare vis,

Cu lacrimi și surâs,

Singuratate,tristețe sau zarvă

Cu petrecăreți zgomotoși

Ce lasă să se audă

Râsete și voie bună!

Nu cere prea multe vieții,

Știi bine că-i zgârcită...

Ca o prostituată blamată

Ce promite nimicul și minte,

Prestează ce știe

Și pleacă nerușinată!

Fantomatică blestemată viața!

Dar noi,voi,ei....?

Alegeți între iubire și ură?

Puneți-vă mâna la gură,

Tăceți și cereți-vă iertare,

Aruncați sacii plini cu păcate,

Ați mâncat destul pe săturate,

Alegerea uneori doare,

Diferența dintre viață și moarte nu-i mare!

Nimeni nu știe ce-i viața,

Cu atât mai mult moartea!

Întreabați-vă ce să alegeți

Între iubire și ură,

Voi,bărbați și femei,

Oameni neputincioși,muritori făcuți din zgură...

Și totuși chemați la Veșnicie,

La dragoste și nesfârșită bucurie!

(19/20 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Frumoase sunt petele de lumină pe covorul negru al inimii mele,
Căci tot ce mai luminează inima mea sunt clipele cu tine.

Flori-de-colț pe crestele munților, nuferi în lac sunt zâmbetele tale,
Iar mângâierile în noapte sunt plasturi pentru rănile inimii mele.

Șoptite sunt vorbele tandre ale buzelor tale ca susurul izvorului de munte
Și mă răcoresc așa cum apa de izvor răcorește setea unui drumeț ostenit.

Tandre și pline de blândețe sunt privirile tale atunci când rătăcesc
Prin labirintul tristeților mele, și doar sărutul tău reușește să mă găsească.

Prins în vrajă de calmul și gingășia cu care mă primești în brațele tale
Semnez cu lacrimi pe obrazul inimii mele fragmente de neuitat
Și ca un omagiu adus iubirii mă las purtat de valul perfect al trupului tău
Într-o călătorie prin universul dragostei carnale, cu inima-mi curată.

Luptă române pentru bucata de pâine!

Alină-ți cumplita viață de câine,

Scoală și lasă-ți în urmă cocioaba,

Că nimeni nu-ți va da niciodată degeaba.

Luptă române pentru blidul de apă!

Cinstește-ți strămoșul de-acolo din groapă,

Căci ție în soartă pe veci este scris,

Să nu primești niciodată nimica gratis.

Luptă române pentru cămașa de in!

Îmbracă-ți copiii și chiar pe străin,

Șterge-ți sudoarea și nu uita niciodată,

Că pentru tine nimic nu este fără de plată.

Luptă române pentru al țării pământ!

Pentru graiul cel dulce și sfânt,

Smerit să primești și aspra dojană,

Dar nu accepta de la dușmani pomană.

Luptă române pentru tine și neam!

Pentru soarele ce-ți zâmbește la geam,

Și-ți vei primi negreșit răsplata regală,

Atunci când va fi... Judecata finală!

De parcă n-ar fi încă îndeajuns,

S-a hotărât de sus în mod oficial,

Că întrebării nu e necesar răspuns,

Nimic nemaifiind astăzi vital.

Ne îndopați cu știri ce vă convine vouă,

Spălați pe creier, stăm într-o vâltoare,

Iar toți acești din generația nouă,

Orbiți, pășesc înspre globalizare.

Ne este inutil ogorul semănat,

Căci totul din import e trufanda,

E interzis să pui și varză la murat,

Doar E-urile le putem mânca.

Ne grohăie râtanii plini de pestă,

De vaci, ne spun că s-au smintit,

Și nimenea pe nimeni nu contestă,

Dar ne jelim că ne-am îmbolnăvit.

Ne este mersul dirijat subtil,

De păpușari cu mare îndemânare,

Și nu-i nimic în lume mai umil,

Decât să stăm cu mintea-n hibernare.

Va trece o perioadă nu prea mare,

Când ce-au dorit, ei vor avea...

Nepoții vor privi documentare,

Cu omul liber, care și gândea.

Ridică-mă când sunt căzut,

Ajută-mă când am pierdut,

Răneşte-mă când sunt ostil,

Şi pune-mi suflet de copil.

Ajută-mă când nu mai pot,

Învaţă-mă când sunt netot,

Şi-atunci când sunt cuprins de teamă,

Mă mângâie cu mâini de mamă.

Răneşte-mă când sunt viclean,

Învaţă-mă să fiu mirean,

Şi când greşesc ca altădată,

Tu să mă ierţi precum un tată.

Iubeşte-mă când sunt prea crud,

Învaţă-mă cum să te ascult,

Pătrunde-n somnul meu tiptil,

Şi pune-mi suflet de copil.

Frăţioare, om pribeag,

Ce de drumuri doar îţi pasă,

Ce-ai venit acum acasă,

Că părinţii nu-s în prag?

Cui să spui tu sărut-mâna,

Ori să-i strângi la piept cu dor,

Că tătuca şi cu muma,

Nu mai sunt colo-n pridvor.

Nimeni nu-i să-ţi mai asculte,

Cântecele şi povestea,

Că ai strâns atât de multe,

De-a ajuns şi aicea vestea.

Cu amar e plin potirul,

De când maica s-a tot dus,

Cine-o să mai toarcă firul,

Ori să-ntindă furca-n fus?

Şade colo pe uluce,

Coasa plină de rugină,

Iarba, cine s-o mai culce,

Că tătuca-i în ţărână?

Lungă ţi-a fost pribegia,

Noi pe aicea trişti stăteam,

Zi şi noapte tata, muma

Aşteptau plângând la geam.

Du-te colo jos pe vale,

Unde drumu-i la răscruci,

Şi-ai să dai de-o iarbă moale,

Unde plâng trist două cruci.

Pe celălalt mal al vieţii,

Ca o vită bătută,

În zorii dimineţii,

Şade mama tăcută.

Gândul ei grijile cern,

Pasul ei caută alt drum,

Căci doar instinctul matern,

Ne mai salvează acum.

Vremurile sunt alterate,

Mucegaiul de pâine e trufanda,

Trăieşte cine mai poate,

Şi cine poate lupta.

Teroarea se respiră ca aer,

Somnul e doar aţipiri,

Cu boala în fiecare zi mă încaier,

Durerea o simt la mama-n priviri.

Pe celălalt mal al lumii,

Ca o vită flămândă,

O mamă îşi strigă străbunii,

Undeva în cer s-o ascundă.

Grijile ei se macină-n gând,

Drumul ei cere alt pas,

Fiindcă acum pe pământ,

Doar calea morţii a rămas.

Când eram nebun de tânăr,

Șuieram la Lună să apară,

Bezna o puneam pe umăr,

Și plecam grăbit afară.

Când aveam o zi mai fastă,

Îmi puneam și-o stea în frunte,

Și urcam voios pe creastă,

Ca să luminez un munte.

Lângă Sfinx stăteam întins

Cu-a mea beznă să-l îmbrac,

Steaua i-o puneam, convins,

Că sunt un strămoș de dac.

Și zvârleam grăbit în vale,

Stânci din cele mai pribege,

Să astup orice cărare,

Să fiu singur cu-al meu rege.

Iar din lună și din stea,

Ca-ntr-un ritual străvechi,

Flori de colț pe noi ningea,

În mănunchiuri și-n perechi.

Apoi, când plecam spre casă,

Mânam zori de zi în turmă,

Aveam față luminoasă,

Ca un dac de pe Columnă.