Noi doi

O ÎMBRĂȚIȘARE FACE CAT O MIE DE CUVINTE,

O ÎMBRĂȚIȘARE,POATE E DE AJUNS ATUNCI CÂND TE DOARE,

O ÎMBRĂȚIȘARE O DAI DIN IUBIRE,

O ÎMBRĂȚIȘARE POATE FII O VINDECARE,

O ÎMBRĂȚIȘARE O PRIMEȘTI DIN PRIETENIE,

O ÎMBRĂȚIȘARE DIN IERTARE,

UNEORI O ÎMBRĂȚIȘARE,

E TOT CE CONTEAZA CAND CREEAZA BUCURIE .

Îmi doresc in sufletul tau

Să mă ții prizoniera,

Cu iubirea mea,să ți luminez inima

Sunt a ta,fii al meu,

Pentru mine,tu însemni acasă,

Te iubesc așa cum ești,

Voi fi cu tine, doar cu tine,

Până ce lumea se va sfârși,

Doar cu tine, inima mie întreaga,

Voi fi cu tine, doar cu tine,

Noapte și zi Doar in inima mea vei fi

Aștern in poezie

Sentimente de iubire,

De fiecare îmi dai emoție,

Chiar și din depărtare,

Îmi bate inima cu putere,

Dorul pe mine a pus stăpânire.

Doamne,ce mi ai făcut tu mie?

Acum ți as săruta buzele,

Te as ține strâns în brațe,

Ți as da o mângâiere,

Te as alinta in tăcere,

Aștept ziua în care

Nu vei mai pleca de langa mine. 

Noaptea este grea

Fără îmbrățișarea ta,

Dimineața as vrea sa mă trezesc,

In ochi să te privesc,

Buzele să ți le pot săruta,

Împreună să stăm la cafea,

Seara sa te aștept acasă,

Mă uit în continuu pe fereastră

Să ți deschid ușa sa intri in casa,

E frumos sa găsești pe cineva

Cu care sa împarți ziua și noaptea.

În vatră arde focul,

Privesc afară cum bate vântul,

În minte îmi fuge gândul

Cum mi a fost mie norocul

Să mi întâlnesc băiatul,

Târziu dar așa mi a fost destinul.

Dar oare? Va veni și pruncul?

Ce mi zgândărește sufletul.

În vatră arde focul

Dar și în inimă unde i locul

Pentru că îmi iubesc soțul.

Mulțumesc că ești cu mine 

Și că mă iubești ,

Aveam nevoie de tine 

Și ai apărut de nicăieri ,

Îmi pierdusem orice speranță 

Că voi găsi pe cineva ,să mă iubească ,

Așa cum sunt eu, ciudata,

Aveam nevoie de tine, in viața mea ,

Să o faci mai frumoasa ,

Să simt cu adevărat ce e iubirea.

Mi-e  dor  de-o-ncăpere

C-un  mic  abajur ,

Mi-e  dor  de  tăcere

Și  liniște-n  jur  ,

De-o  muzică  veche  ,

Din  ani  de  demult ,

Iar  tu , la  ureche 

Să-mi  cânți , eu  s-ascult  .

Mi-e  dor , Minabella 

De  buzele-ți  moi ,

De  cântecu-acela 

Ce-l  știm  numai  noi  ..

Mi-e  dor  de-o  poveste  

Cu  iz  de  mister ,

De  vise  celeste 

Și  zâne  din  cer  .

Mi-e  dor  fără  preget 

Și  simt , tot   mereu  ,

Cum  micul  tău  deget 

Se-atinge  de-al  meu  ..

Mi-e  dor  de  misterul 

Frumosului  vis  ,

De  zborul  și  cerul 

Spre  viață  deschis  .

mă așez în genunchi lângă izvor

și ating cu buzele apa

izvorul cu unde zglobii și dragoste

ești tu

setea mea n-are margini

trăiesc doar ca să mă întorc la tine

să curgi în inima mea

până se umple

viața ta coboară din piatră

și trece prin milioane de ani de curgere

tainică

are aroma primului sărut franțuzesc

de demult

și gustul sărat al lacrimii

în care înotăm

încă

împletesc șiraguri de zile și nopți

într-o pânză nesfârșită a Penelopei

în timp ce mă rog să nu sece izvorul cu dragoste

și să mă trezesc într-o zi spânzurat între un sărut franțuzesc

și o lacrimă...

Dacă n-ai fi tu să-mi uzi

Setea de iubire

M-aș usca tot căutând,

Drumul către tine!

Dacă n-ai fi tu să-mi stingi

Focul ce mă arde,

Sufletu' mi-ar exploda

Și s-ar face noapte!

Dacă n-ai fi tu să-mi zici

Cât iți sunt de dragă,

Aș fi ca un câmp mănat,

Uscat,fără vlagă!

Dacă n-ai fi tu să-mi uzi

Setea de iubire

M-aș usca tot căutând,

Drumul către tine!

Justina Butaroiu 

Vreau puțin din Eminescu
Să te îndrăgostești pe loc
Și puțin din Grigorescu
Să fac din arta ta un joc

Puțin din Creangă să primesc
Ca tuturor să povestesc
Că am avut puțin din Slavici

Puțin noroc să te-ntâlnesc

Puțin din Blaga îmi ajunge
Fricile să le strivesc
Și din Bacovia inima să se înfructe
Cu singurătatea să mă-mprietenesc

Vreau puțin și din Petrescu poate
Să mai petrecem o ultimă noapte
Să-și amintească Stănescu din mine
Că ai fost una la o mie

Ești pus să alegi!

Uneori ești iubire

Alteori ură...

Zbori sau cazi!

Ești înălțime sau abis,

Chiar dacă viața pare vis,

Cu lacrimi și surâs,

Singuratate,tristețe sau zarvă

Cu petrecăreți zgomotoși

Ce lasă să se audă

Râsete și voie bună!

Nu cere prea multe vieții,

Știi bine că-i zgârcită...

Ca o prostituată blamată

Ce promite nimicul și minte,

Prestează ce știe

Și pleacă nerușinată!

Fantomatică blestemată viața!

Dar noi,voi,ei....?

Alegeți între iubire și ură?

Puneți-vă mâna la gură,

Tăceți și cereți-vă iertare,

Aruncați sacii plini cu păcate,

Ați mâncat destul pe săturate,

Alegerea uneori doare,

Diferența dintre viață și moarte nu-i mare!

Nimeni nu știe ce-i viața,

Cu atât mai mult moartea!

Întreabați-vă ce să alegeți

Între iubire și ură,

Voi,bărbați și femei,

Oameni neputincioși,muritori făcuți din zgură...

Și totuși chemați la Veșnicie,

La dragoste și nesfârșită bucurie!

(19/20 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

Ionela își amintește tot parcă toate acestea s ar fi

întâmplat mai ieri. Timpul este însă neiertător nu-i

stă nimic în cale,trece peste noi fără milă lăsând  în

urmă imagini dragi de care sunrem legați,chiar dacă

ne despart mulți de acele vremuri.Ionela își amintește

cu nostalgie de copilăria ei fericită alături de bunici,în

anii de lumină,când nici o grijă nu-i umbrea fericirea.

    Undeva la poalele unei  seculare,unde bunucul își

avea gospodăria a deschis ochii spre lumia înconjură

toare.De aici  pleacă primele amintiri,presărate cu  au

rul și argintul poveștilor fermecate pe care le  ascultam-

de la duioasa mea bunică din partea mamei.Pe o colină

dulce ,învăluită în verdeață, se profilează  căsuța albă și

cochetă,ța marginea pădurii,iar de la șoseaua paralelă cu

apa molcomă a râului, se desprinde  o alee lungă și îngus-

tă, câ să încapă șareta trasă de cei  doi bidivii cu coama stu-

foasă , de care bunicul era tare mândru.

        Adesea ,din peregrinările bunicului, care era pădurar se

întorcea cu câte un pui de cuc căzut din cuib,un pui de iepure

orfan sau chiar un pui de căprioară rănit Puiul de căprioară a

fost cel mai bun prieten al meu de joacă până în primăvară,când

bunicul i-a dat drumul în pădure,că se făcuse mare și era sănătos.

           Am strigat după el ,parcă a înțeles chemarea mea ciuta s-a

întors s-a lăsat mânâiată  pe cornițele ce doar se ghiceau doar ,și

cu pași șovăitori,întorcând mereu capul , s-a pierdut în umbra pădurii

Îl rugam adesea pe bunicul ,să mă ia cu el când pleca în pădure  spe-

rând  să-mi întânlesc prietenul nu puteam crede că ne-am  despărțit-

pentru totdeauna.

            Nu pot uita nici  plecările  bunicului la pescuit,nu departe nu  de-

parte de căsuța lor ,unde râul parcă se odișnește după ce se rostogolise

din stâncă în stâncă.Apa se mișca încet parcă nehotărâtă să coboare spre

șirul de sălcii ce așteptau în vale.Acolo pe mal,cu picioarle goale în apă nu

mai  pridideam să sct peștii din undița bunicului.Eram de ajuror,adunând  păs-

trăvii care se zbăteau în mânile mele.În apă ,arsă de soare și îmbujorată ziua

părea scurtă iar bunicul își aduna sculele ,înhăma caii la căruță și ne întorceam

acasă.Drumul avea un farmec aparte:bunicul  își dădea drumul la traista  cu po-

vești.Acasă bunica ne aștepta cu bunătăți ,cum numai ea știa să facă

Albișor , căluțul cel năzdrăvan știa drumul singur, bunicul s-a prefăcut că doarme ,

ca să-mi demonstreze cum  se descurcă

            De sărbători,de Crăcin și de Paște ,bucuria  mea era și mai mare.Veneau

părinții mei de la București, încărcați cu daruri: jucării ,hăinuțe frumoase ,dulciuri.

Casa era plină de muzică și voie bună.După masă ,mama se apropia de pianul vechi

la care nu umbla nimeni în lipsa ei ,doar bunica îl ștergea de praf.

Mama , cu mânile ei albe și subțiri ,alunecau pe clape cu o febrilitate emoționantă.

Cu ochii închiși ,trăia melodia care se ridică timidă și lină ,umplând  întreaga încăpere.

Toți o ascultau cu smerenie.Acordurile ,când liniștite ,când furioase,invocau drame și

dezastre,iar mama rămânea adesea adâncită în gânduri.Pentru mine a rămas o enigmă

cât a trăit ! eram prea mică să înțeleg și bunicii nu m-au spus nimic crezând că mai

este timp suficient.Așa se face că nu știu prea multe despre părinții mei. Totuși mama

părea ca o ființă care pierduse ceva ,așteptând ceva sau pe cineva.