Respir

Vântul bate liniştit
În splendoarea nopţii
Oare corect ne-am trăit
Dulcea tinereţii.

Autor eşti sau actor
Prin ţinutul ceţii
Alinat de vînt, de dor
Tu în fila vieţii.

Din alba raza s-a ivit ca soarele
Si aparu de la apus se indrepta in zare
Se arata ca un strain , o stea nemuritoare
In singurul loc neumbrit, in mare.

Te l-as sa pleci, si sa apuni te las
Din inima-mi ranita o piatra a ramas
Al meu fior s-a rastignit ca-n vis
Si singura speranta s-a dus ca din-adins

Si nu mai vreau, ca si in noapte
Sa ma despart de al tau sarut
Sa fiu in zori, iar  tu departe
Regrete , da, de ce - ai tacut?

As fi un nor , tu steaua mea
Clipeste steaua - n departare
As fi nimic, tu bagatia  mea
Bogatia in nimic e valoare.

Ofer, un viitor sub soare
Pe ape, dealuri si cimpii
Iti dau un tot in departare
Zburdind in zare, noi, copii

In luna plina te voi saruta
Tu firava copila, in departare
In amurg de soare, voi striga
Din mii de flori plutesti in zare

Tu mama ai, ai fost iubita ?
Nu stii ce e in suflet !
Esti rea, aproape ofelita
Tu stii ce am in suflet ?

Din mii de flori din univers
Stele intuneruc si pustiu,
Doar una singur am ales,
Nu mi-au fost piedic sa te stiu.
Poate ma placi sau poate nu,
Iti spun acum: ca te iubesc.
Te stiu si eu,ma stii si tu,
Si sigur, sper ca nu gresesc.

Plec, cu inima-ncuiată,
Trec adesea pe alei.
Cînd ea doarme, vîntul - bată
Plec, eu astazi, ca şi ieri.

Rău, îmi pare desparţirea,
Lacrimile se adun.
E departe fericirea!
Rău, cînd florile apun.

Simplu, e senină zarea,
Iar cîmpiile sunt vii,
Vîntul, florile şi apa,
Simplu, te aştept să vii.

Străzi pustii si-aglomerate
Cît şi vechi, atît şi-nalte
Lume e, dar sunt străin
Cu picturi, fără stăpîn
Case se întîlnesc pe drum
Alb, modern şi-ncăpătoare
Oameni mici şi mari de-acum
Ei păşesc, cu-alor dreptate
Oare toţi îşi au cămin!
Locul său, cel care des
E numit de noi: "Acasă"
Pleci, dar te întorci mereu
Vin şi eu, spre casă.
Nins să fie, sau să ploaie
Să alergi doar după soare
Cînd eşti printre spini
Dar mereu sub nori.
Fericirea e în clipa
Ce n-o preţuieşti
Teama, frica si dorinţa
Tu acasă eşti?
Cînd stabilul e ştiut
Că nu se cunoaşte
Bucuria o resimţi
Dar de ea n-ai parte.

E decembrie 4 din nou

În mintea mea nu e nimic altceva, 

Doar un ecou.

Un ecou cu vocea ta,

Dar e bine totuși,

Pentru că în rest, nu mai am altceva.

Tu nu mai ești,

Nici buzele sau ochii tăi nu îi mai văd,

Nici brațele ce mă strângeau cândva,

Nu le mai simt din nou.

Ți-am permis să pleci, să vii

Când voiai tu,

Dar intr-o zi inima mea a decis să nu,

Să nu te mai doresc

Așa cum te doream, 

Să nu mai simt,

Cum mă iubeai cândva.

Pe nori ce stau încremeniți, al tău chip mândru apare, 

Privind cu ochi pătimași a lumii mișcătoare, 

Ochii tăi — porți către rai — cu-atâta drag mă cheamă, 

Când firea-n ceasul serii de-a ta umbră prinde teamă.

Buzele-ți vineți, umbrite de-al lumii lung liman, 

Sub soarele ce-apune ca aprins și roș mărgean, 

În urma lui, oștire, stele-ncep în roi să urce,

Ca prin părul tău de aur, tremurând, să se încurce.

În seri înghețate-n brumă, când lucesc în ochi-ți astre, 

Peste câmpii rătăcit-ai prin fâșii de zări albastre, 

Tulburat de-a mea lipsă, peste munți și peste stâncă, 

M-ai căutat în noaptea oarbă, în singurătatea-adâncă.

Iară eu, pradă orei lungi, am visat o altă viață, 

Plămădind o altă lume, de pământ și ceruri iartă, 

Să te găsesc la umbra deasă, sub al pomului dintâi, 

Ca iubirea noastră sfântă să ne fie căpătâi.

Dar cum noaptea piere-n dansul sferelor ce se tot mută, 

Cerul chipul tău și-l pierde, iarăși fața-i e tăcută, 

Eu, ieșind în zori afară, văd pe iarbă-n lung și-n lat, 

Lacrimile ce din ochi-ți peste lume-au picurat.

Am sa te chem in vis, să scriem o poveste

Cu șoapte de iubire si tot ce-i mai frumos,

Frânturi furate din lumini celeste

Umbrite de fantasme ce-au mai fost.

Și când povestea va avea al ei sfârșit 

Ne vom retrage fiecare la răscruce 

Purtând în suflet amintiri ce au trecut,

Amestecate și iubite toate le vom duce...

Am să te chem in vis, să-nchidem o poveste

Într-o-mbrățișare caldă s-o scăldăm

Luna plină să ne zâmbească prin ferestre

Cu stropi de fericire să ne îmbătăm.

De ochii negri îmi este dor

Și de a ta privire caldă,

Te-aș duce dincolo de nor

Ca nimeni să nu ne vadă

Pământul l-aș lăsa cu lumea

Și înapoi deloc nu m-aș uita,

Acolo sus să ne trăim iubirea

Plutind pe nor, fără a gravita

Ziua ne-om încălzi la soare

Iar noaptea cu luna voi vorbi,

Ne vom ruga la steaua căzătoare

Sus să ramână, fără a coborî

Voi scrie și trimite o scrisoare

Pe pământeni să-i prevenim,

Că peste tot sunt forțe militare

Ce nu ne lasă-n pace să trăim

Și mail-uri voi trimite lumii

Cu tot ce văd în țara noastră,

Pădurea, râul cu delta dunării

Și marea neagră cu apa ei albastră

Și mai de sus aș cere aprobare

O scară să înalț până la nori,

Pe ea să urce, să coboare fiecare

Și să uităm că suntem muritori

.....................................

Dar cum și noru-i trecător

Și-i greu să urci la el pe scară,

Eu voi rămâne jos și-n viitor

Îndrăgostit de ochii negri..

într-o seară!

Prietene, m-ai întrebat ce-am mai făcut, ce fac,
Iar eu am zăbovit și m-am oprit preț de-o secundă,
Și ți-am zâmbit pe sub mustăți, cu tâlc, și-acuma tac,
Lăsând tăcerea asta grea, să ne învăluie fecundă...

Așa că hai mai bine, cerul plin de stele, să-l privim, 
Într-o deplină și măiastră-nfrigurare, 
Doar tu și eu, în colțul ochilor, o lacrimă, strivim, 
În ciuda trecerii de timp și-a inimii chemare... 

Căci chiar dacă noi doi, ne-am auzit atât de rar,
Și ne-am văzut pierduți printre cuvinte,
Eu știu că suntem două fețe pe același zar,
Ce se învârte în același sens, și numai înainte...

Uitându-mă la noaptea de afară,

La tavanul care știe tot ce ți-am scris,

La stelele care-mi șoptesc de tine seară de seară,

Mă întreb câte cuvinte au fost prea mici și nu te-au cuprins.

Mă întreb câte încă nu am apucat să-ți spun,

Câte poezii nescrise despre tine încă sunt pline.

Nu mă întreba de ce, doar vreau să știi…

Mă gândesc la tine.

Aș fi vrut să existe cuvinte mai mari,

Să pot descrie in versuri lumina din care ai apărut,

Să prind scânteia ce arde în ochii tăi,

Și tot ceea ce însemni tu.

Poate că nu am reușit să-ți spun tot ce simt,

Dar sper că am reușit să exprim bine,

Că, dintr-un cer plin de stele,

Tot mi-ar fi dor de tine… și

Mă tot gândesc că atunci când o să te văd

O să simt bucurie, dar…

O să și… mor de rușine.