CITATE
-Învinge frica, şi n-o lăsa să te doboare..
-Ura poate fi învinsă numai cu iubire..
-Întodeauna există şi o parte bună, printre cele rele..
-Nu exista nici-o forță mai mare în univers, decât dragostea!
-Omul care te trădează o singură data, te va trăda si a doua oară!
-"Suferința este un labirint plin de capcane".
-"Viața este un dar, și moartea e un câștig".
Category: Others
All author's poems: DANIC PAUN
MAKE THE TOWER
Date of posting: 3 мая 2021
Views: 577
Poems in the same category
Credea
Ea credea ca rupe clipe,
dar zmulgea ceva din timp
cu tristetea invelita,
si cu gindul impletit.
Unde mai striga cu soapte,
unde culegea din frig
asteptarile desarte
mai lasat imbatrinit.
Ea credea ca este piatra,
aruncind-o ridicind
dar o inima desarta
intre cer si un pamint.
Tot credea si poate crede
ea asa si a ramas,
cu rupturi tristete,clipe
fara timp ce are pas.
Simplu ,pentru EA
Ma faci s-aud , doar tu,
Cum bate-n piept motorul.
Crezind ca asta e si altul nu,
Acesta-i viitorul.
Sa stiu ca seara nu-i,
Cind soarele apune,
Fara ca tu sa-mi spui,
Urari de bine.
As vrea sa fiu alaturi,
Sa vad cum ei lucesc.
In ochii tai, de stele vii,
Un DA traiesc.
Timpul nevăzut
Am plecat si nam uitat,
oamenii ce mau indrumat.
Au ramas ei cineva,
pentru mine în viata mea.
Ei sunt mierea si amarul
ceam gustat eu in tot anul.
Si ajungand eu cineva
tot ramane viata mea.
Scopul fiind finisat
mai am mult eu de lucrat.
A fost greu si indurerat
insa mergem neincetat.
Timpul vine nevazut
cu fapte de necrezut.
Asta este realitatea
pentru toata majoritatea.
Trăirea pe pamant,
este doar un lucru sfant,
este doar o incercare
care cere o indrumare.
Fiecare pe pamant
au in ei si duhul sfant.
8 часовой РАБочий день
Будильник зазвинел внезапно
Зачем? Ведь спал я очень сладко
Умывка, глажка, безвкусный кофе
Так ведь делают все профи!
В заполненой маршрутке жарко
Ехать на такси - затратно...
Сидит девченка, глаза карие
А ты стоиш - где равноправие?
Включаешь комп, зивая смело
и музыку чтоб душу грело
Читаешь почту, бред
А на часах и девять нет
Заходит шеф - лицо кирпич
и говорит "Тотул ва фи брич"
Собравшись духом, очень внятно
Кричю, Эй шеф а где зарплата???
Продолжение следует...
Destin sau nepăsare
Ochii mei au început să vadă
tot mai des la colț de stradă
bătrânei cu mâna întinsă
și cu lacrima prelinsă
pe obrajii de timp ridați
c-au rămas de toți uitați.
Pe un petec de pământ
câți au sufletul frânt
de lipsa de dreptate
de un trai pe limitate
a multor persoane în etate
care adorm nemâncate.
Oare asta au meritat?
pentru toți anii ce au lucrat
de în zi și până noapte
și-au achitat impozite la stat
care la rândul său, de ei a uitat
de izbeliște pe stradă ia lăsat.
Dar nu doar statul vină poartă
de faptul că bătrânii duc așa soartă.
Vina o purtăm noi toți
care suntem niște hoți
ce se gândesc la buzunarul său
uitând părinții, pe Dumnezeu.
Azi văd bătrâni flămânzi și goi
strângând din ghena cu gunoi
ceea ce noi ne alintăm
și fără chibzuință aruncăm
Pe noi, oare ce ne așteaptă
de la această generație stearpă.
Ei au crescut copii, nepoți
și-au pus credința în niște hoți
cărora le-a încredința viața lor
ca ei să le fie ocrotitor
dar au ajuns tratați cu sictir
ajunși cerșetori de o pâine, un chefir.
Oare ce ne-așteaptă
într-o lume emancipată
unde toți moderni se poartă
și-au uitat de unde au plecat odată
au uitat de părinții în neputință
care cândva i-au crescut cu credință.
Azi mai des eu văd pe stradă
bătrânei loviți de soartă
Oare de ei, cui le mai pasă
că nu au nici ce mânca, nici casă...
Cei sus de la guvernare,
nici măcar gândul nu-i doare.
Dragă țară cu fiicele, fii tăi
nu lăsați să moară cei
care prin munca lor de-o viață
v-au susținut, v-au dat povață
Cei care v-au adus pe lume
NU uitați de ei,de a lor nume
PĂRINȚI, sfinte cunune.
Fǎrǎ rost...
O nouă zi apare-n geam
Şi este clar că-i dimineaţă,
Iar el, poetul stă gandind...
La viaţă.
Să-nceapă el acum să scrie?
Mai are oare-acum vreun rost
Să scrie-o nouă epopee
Din tot ce-a fost?
Incepe-ntr-un tarziu povestea
Unui bătran ce-abia mergea
Pe-un drum pustiu, pe timp de noapte,
Pe calea sa...
E frant bătranul din poveste,
Iar autorul supărat
Ii strigă parcă-n ghilimele:
"Cazi la pămant, bătran stricat".
Şi el căzu...
Puterea parcă i se scurse,
Iar inima abia că-i bate
Şi palmele bătătorite
Strangeau uşor iarba uscată.
Se duce...se stinge-n fiecare clipă,
O carte Sfantă-i cade din manta,
Abia c-o vede şi şopteşte:
"Doamne, ia-mă in Impărăţia Ta".
N-avea nimic in lumea asta,
N-avea copii, n-avea nici casă,
Era doar el, nimic mai mult
Şi chiar puterea lui il lasă.
Ii strigă-ntr-un tarziu poetul:
"Să nu cumva să mori, bătrane
Căci viaţa ta e-n mintea mea
Şi de tu mori, ce-mi mai rămane?"
Nu apucă insă s-asculte
Cuvintele acelea ne-nţelese;
Inchise ochii şi muri
In ierburile dese.
"Iar m-ai trădat, bărtane!"
Strigă poetul cu putere;
"Ce pot să fac să te renasc,
Bătran stricat...plin de durere?"
S-a dus povestea incepută,
S-a dus creaţia de o viaţă,
Pană şi eroii-mi mor
De dimineaţă...