INIMĂ RĂTĂCITĂ

Viața poate fi grea,
Viața poate fi și ură
Și începi a te gândi,
La tot ce e rău în lume.

Lumea poate fi chiar dură,
Apăsându-te, și ingropându-te.
Și tu, omule, î ncepi a te gândi...
Și încet, începi a mormăi.

De ce sunt afectat de tot ce-i rău?
Hey tu, da tu, minune srălucitoare,
Doresc enorm, sa-ți zic ceva..
Că viața nu-i așa de rea, si grea!

Viața e doar inceputul unei aventuri,
Dar tu, ia doar pensula și pictează.
Desenează momente fericite, senzații..
Pictează-ți pe pânză propriați viață.

Oh, domniță, îmi aduc aminte
De miile dorințe ușor împlinite,
De amintiri frumoase împreună,
Cântând cu vocile calde la strună!

Oh, frumoaso, îmi aduc aminte,
Cum stăteam pe bancă ca înainte,
Privind cerul, cum arde în lumină
Și o mare lună devenise cristalină...

Simțeam că ceva nu-i prea bine,
Dorind să-ți spui greșelile divine,
Și noi doi ce prieteni buni eram
Iubeam nebuniile tale le preferam!

Și acum, domniță, îmi pare rău
Că nu sunt amicul cel bun al tau!
Am pierdut ce-a fost dat al meu,
Îmi cer iertare scrisă pe un zmeu!

Într-o noapte,mergând pe drum,

Sa apropiat de mine un înger bun

Și, simțind prezența forței dragi,

Știam că vii cu pace să mă atragi.

Mi-aș dori să vii să stăm pe veci

Nu doar în anotimpuri ușor reci.

Învățătura ta inima mea o vrea

Și, dorind, curând ne vom revedea

Știu că lupta mea nu s-a încheiat

Căci nu am necesarul întemeiat,

Dar simt că ziua măreață va sosi

Și în război sufletul îl voi folosi!

Și întâlnirea în taină se va încheia

Căci în casa ta mare tu mă vei lua

Și acolo sincer eu mă voi bucura,

Știind că timpul nu va mai zbura!

Of, vibrația rea mă copleșea,

Și o mare stea mă urmărea.

Și venind cu puterea unui leu

Ma lovit căzând că un zmeu.

Oh, în timp ce cădeam în întuneric,

Mi-am văzut viața salvată în istoric.

Și mi sa deschis o carte a vieții mele

Și era plină numai cu probleme.

Și uite, că steaua îmi citea din carte,

Amenințându-ma numai cu nedreptate

Mi-a citit că am dus o viață grea,

Pentru că nu aveam alaturi pe cineva!

Și tot căzând mi-am dat seama unde sunt,

Aterizând, văzusem o poartă mare cu foc pe ea,

Și în dată iar vocea malefică îmi vorbea

Și îmi zicea că pe tron voi fi al patrulea.

Auzindu-l vocea malefică sa schimbat

Și râzând, el pe mine ma întrebat

Oare nu vrei sa fii unul dintre noi?

Și îți garantez că vei scăpa de orice nevoi!

Amăgindu-mă, și reclamandu-mi

Mi-a întins niște misterioase cărți,

Și mi-a zis să trag o carte din ele

Și trăgând, am văzut forțele rele.

Începeam a mă plimba prin întuneric,

Căutând măcar ieșire de subt pământ.

Și simțeam o căldură de mi se topea pielea,

Și o mare mâhnire împărțită în bucățele.

Numai o singură forță bună ne ajută,

Iubindu-ne în credința ce este născută.

El ne-a creat să-l slujim nu, să-l mâhnim

Și prin puterea sa ne vom odihni, nu chinui.

Sentimente, vibrații de nostalgie,
Am atunci când te zăresc.
Ochii te văd, inima e cu energie
În fiecare (clipă) eu te urmăresc.

De fiecare dată când ne întâlnim,
Corpul meu simte furnicături.
Ridic ochii spre ai tăi și ne privim,
Și văd același corp cu trăsături.

N-ai ideie ce se petrece în inima mea!
Emoții puternice, bătăi pe secunde,
Îmi apari în vise zeiță cu un nume
Furându-mi plăcerile mele profunde.

Viața mi-a dăruit mult prea multe,
Și am ajuns să te cunosc pe tine.
Mulțumită ție sunt în cerurile-nalte
Simțindu-mi inima cu senzații pline.

Îmi pare rău că tu nu mă observi,
Vorbești cu mine de parcă nu-i nimic,
În inima ta, frumoaso, prietenie rezervi
Fiindcă în realitate mă vezi ca pe-un amic.

E frumos să trăiesc cu tine într-un vis,
Deoarece ambii ne iubim nebunește.
Acolo drumul spre fericire e deschis,
Și dragostea adevărată în inimi trăiește.

Te visez cu ochi deschiși, te pictez în gând!
Și știu, și simt că ești aleasa inimii,
Fiindcă m-am rugat Dumnezeului blând,
Să mi te facă soția bătrânimii!

Născut în Chișinău…

Pe-un drum prăfuit,

Unde visele…

se sting ușor…

dacă n-ai suflet de granit.

El… avea doar cincisprezece ani,

Și-un carnețel rupt

Plin de versuri,

Și dureri care nu se mai spun.

A crescut…

nu cu bani,

ci cu lipsă.

Nu cu urale…

ci cu „Taci, că n-ai cum să reușești…”

Dar Danic…

n-a tăcut.

A transformat lacrimile în artă,

Și golul… în cuvinte care ard.

Nu fumează…

Nu bea…

Și nici nu se vinde pe un „like”.

Are inima curată

Și respectul unui suflet vechi,

într-un trup tânăr.

Scrie despre iubire…

despre Olga…

despre dorul ce nu doarme niciodată.

Despre cum visele…

nu mor,

atâta timp cât le rostești.

Chiria-i plătită pe trei luni…

Dar sufletul… nu se plătește cu bani.

Mâncarea e simplă.

Dar hrana lui adevărată…

e muzica.

Danic Paun nu e doar un nume.

E o lecție.

E dovada că poți fi nobil…

fără coroană,

fără palat,

dar cu demnitate.

Așa că…

când îl vezi pe scenă,

sau pe stradă,

sau într-o piesă lo-fi,

amintește-ți:

Acela nu e doar un rapper.

E un băiat care a luptat

cu lumea,

cu sinele,

cu tăcerea…

Și n-a căzut.

N-a renunțat.

El e Danic.

Și viața lui…

abia începe.

Nu te mai văd pe strada mea

Să îți admir făptura ta divină,

De care sunt atât de fermecat

Chiar dacă ești doar o străină

Era o vreme când te vedeam

Și dimineața și pe-nserat,

Plutind ușor cu pasul legănat

Cu păru-n coc și elegant legat

Nu știu dacă cândva vei reveni

Să pot să văd ce n-am putut uita,

Și nici dacă cumva curaj voi prinde

Să te invit și să flirtăm la o cafea

Până vei apărea sau nu pe stradă

Voi pune rând cu vers pe o hârtie,

Și-l voi ruga pe bunul Dumnezeu

Să mă inspire să-ți scriu o poezie

Știu cum voi începe prima strofă

Că a trecut pe strada mea o fată,

Și-am să închei precum povestea

A fost tare demult...a fost odată!

Sub luna veche, palidă-n hotar,

Se stinge timpul ca un vis pierdut,

Și vântul poartă-n câmpul solitar

Ecoul mut al unui gând trecut.

În noaptea-i rece, codrii de argint

Își clatin frunza-n doruri neștiute,

Iar stele ard pe cerul cel preasfint

Ca ochi de lumi de veci necunoscute.

Pe lacul lin, o umbră se preface

În tremur viu de dor și amintiri,

Iar apa-ntreabă cerul: „unde zace

Al inimii pierdutul întru zări?”

Și eu, rătăcitor prin astă lume,

Ascult cum timpul cade-n clipe reci,

Și-n pieptul meu se nasc acele glume

Ale iubirii ce nu poate treci.

Orice om are o oglindă, 

O oglindă menită ție, 

O dragă, te rog mie... 

Inima să mi-o faci de hârtie 

Mereu când te văd,

Un singur lucru văd

Oglinda cea închisă la culoare

Ai cărui suflet îmi cade... 

Hârtia a fost ruptă, 

Dar când te văd a devenit curată 

O hârtie atât de specială, 

Dar , e doar o hartă... 

Oglinda este spartă,

A ta menită hartă 

Spărtura nu e vizibilă,

Dar nici invizibilă 

Tu ești spartă, 

Eu sunt rupt, 

Dar pentru tine lupt 

Oglindă, oglinjoară ai cărui rană?

pesemne că anestezistul acela bărbos

(duhnind a Rasputin Vodka 1 Liter 70% volume!)
nu-i administrase doza ideală
de anestezic
se mai întâmplă
(arătaţi-mi omul perfect şi-mi scot pălăria!)
dar puteau să existe şi alte cauze
independente de alcoolemia anestezistului
căci omul urla ca din gură de şarpe
încă nu ţi-am scos nimic, îl dojeneşte chirurgul
chestia asta mişcătoare te doare
- mă doare
dar asta
- şi asta
Eli, Eli, lama sabahtani -
O.K
deschidem Cutia Pandorii
numai încetează pentru Dumnezeu
cu ţipătele astea
iar voi ce vă uitaţi ca proastele
adrenalină!!!
asistentele levitează
perfuziile clocotesc în flacoane
pulsul atinge cote inimaginabile
cad monitoarele
dispare durerea
doctorul îşi şterge transpiraţia de pe frunte
„să fiu al dracului, murmură sufletul
de pe margine geamului,
am rămas singur”

Cu-atâtea vise prinse-n geană
poţi fi mereu iubirilor poveşti
cu doruri strânse-ntr-o icoană
rămasă-n urma mirilor caleşti.

Năframe albe de lumină
petreci cu drag în zori de dimineţi,
lăsând o lacrimă drept vină
să fie foc ascuns printre nămeţi.

Întorc în horă gânduri multe
şi iau de brâu să-nvârt şi gândul tău,
să-l pun la inimă s-asculte
cum bate-n piept durerea de flăcău.

Cu ochii mei pătrund lumina
din ochii tăi născuţi albastru viu,
eşti floarea albă din grădina
ce naşte jar, morgana din pustiu.

Mai pierd o clipă din trăire
sorbind cu jind o clipă de demult,
când din priviri ceream iubire
cuprins de-al inimii dorit tumult.

Prin părul tău aleargă vântul
să lase-n lume vorbe cum erai
când ceru-ntreg ruga pământul
să fii mirosul florilor de mai.

In zare vad amurgul

Si plopii fara frunze

Pe aleii pustii se plimba

Iubirea fara muze.

Ce cauta iubirea?

Te cauta pe tine 

Frumosul din poveste

Cu licariri divine.

Te cauta in lacrimi

Si-n zambete fugare

Te cauta in galaxii

La mii de ani in departare.

Iubirea te gaseste

Oriunde ai fi in lume

Dar de-a ei magie

Nu poti fugi ,oriunde.

Tu esti ce nimeni nu poate fi

Nici astazi,maine ori demult

Caci pentru mine esti doar tu

Esti singura iubire.