Departe, prea departe
Cândva departe, undeva, e bucuria
Plecând cu ea zâmbetul cald și fericirea
Visele cad împrăștiindu-le trezirea
Mi-a mai rămas necenzurată amintirea
Așteaptă plutele departe să mă treacă
Pe malul treptelor spre inima de piatră
Mă pierd hotarele de nori ciopliți în apă
Valul fierbinte coborând totul îneacă
Departe curg, împins departe, fără tine
Învins ajung în marea lacrimilor line
Mă pierd adânc până rămân lipsit de mine
Unde mai sunt nici că mai știu, nu știe nimeni
Cât de departe poate inima să bată
N-o mai auzi, e prea departe să mai poată
Obrajii poartă suferinți, lacrima sapă
Cu mintea mea privirea ta încă se joacă
Departe sunt, departe ești, departe-s toate
Ce ne-a aprins, când a apus, ce ne desparte
Un ,Te Iubesc’ strigând uitat cere dreptate
Chiar și de mine am ajuns să fiu departe
Category: Love poems
All author's poems: Silvian Costin
Date of posting: 31 декабря 2022
Added in favorites: 1
Comments: 1
Views: 1632
Comments
Poems in the same category
Putem revedea în mintea noastră imaginea unei persoane care ne-a inspirat în urmă cu 10 ani? în maghiară
Da, trebuie doar să vrem,
Da, dacă a avut o influență pozitivă asupra noastră,
Da, dacă ne-a motivat,
Da, dacă a știut să ne înțeleagă (majoritatea oamenilor nu au cum să o facă),
Da, dacă a putut să ne transmită câte ceva din caracterul, frumusețea sufletului ei și din pasiunile ei,
Da, dacă tot oftez de bucurie, uitându-ne la pozele ei,
Da, dacă ne-a lăsat fără cuvinte la cât de unice erau ideile ei (pe mine una chiar că m-a surprins din toate punctele de vedere),
Da, dacă a știut să ne facă să vrem să vedem punctul ei de vedere,
Da, dacă a avut cum să ne dea a miliarda parte din darurile ei,
Da, dacă ne-a molipsit de râsul, bunătatea și dorințele ei,
Da, dacă crezi că te-a schimbat în bine, că ai devenit mai bogată (moral, etic, emoțional),
Da, dacă nu a renunțat la tine, a preferat să aibă încredere în tine, nu a crezut că își va pierde timpul fără a obține vreun rezultat,
Da, dacă nici tu la rândul tău nu i-ai trădat încrederea,
Da, dacă a știut să ne insufle ambiții și să ni le sporească pe tot parcursul perioadei cât ne-am cunoscut,
Da, dacă constatăm că nu multe au fost ca ea,
Da, dacă chiar îi păsa de valorile morale, de cum poate fiecare om să atingă o versiune mai bună, mai gingașă, mai atentă, mai plăcută a propriei persoane,
Da, dacă aveam mereu același entuziasm de fiecare dată când o vedeam, nu conta că era stropită de apă de ploaie cu noroi, că avea momente în care era mai nervoasă, că s-a supărat, că era obosită, că avea gripă și nu ne mai putea bucura cu aceleași trăsături superbe de caracter,
Da, dacă gândurile îndreptate către ea au rodit în inimile noastre,
Da, dacă nu a fost o străină oarecare, era ceva mai mult de atât, simțeai că te apropii de ea, era ca o prietenă sau ca o soră mai mare,
Da, dacă zi de zi ai mai urcat câte o treaptă, cu ajutorul ei,
Da, dacă a putut să construiască totul cu atâta calm și pasiune, încât chiar nu ai cum să reacționezi gândindu-te la lucrul acesta,
Da, dacă crezi că nu te-ai fi străduit degeaba să o impresionezi,
Da, bătrânețea chiar însemna frumusețe în cazul ei, era mult mai grasă în tinerețe, dar a avut voință și a slăbit, a avut timp să își repare orice defect ar fi deranjat-o la ea însăși, pentru a ne încânta pe toți pe la 50 și ceva de ani,
Da, chiar ar fi meritat să participe la vreun reality show ca "Românii au talent",
Da, că am adus în discuție cuvântul ,,talent", de la ea am aflat că nu există așa ceva, nu primim nici un talent și nici nu luăm cu noi pe lumea cealaltă, talentul de care dădea ea dovadă era o pricepere dobândită, rezultatul unor obișnuite,
Da, când am căzut (m-am împiedicat), a știut cum să mă ajute să mă ridic,
Da, numai de ai mai avea cum să o mai vezi pe trotuar, la piață, la concerte, la primărie, la pe stadion alergând la cei 70 de ani pe care i-ar mai avea în prezent,
Da, mi-ar plăcea să o mai văd încă o dată...
Buna mea femeie (și inițialele C. P.) care ai fost mai ceva ca o soră mai mare pentru mine (mai mare cu vreo 42 de ani) vreme de 7 ani, după a trebuit să pleci și tu, urma altă etapă. Ai rămas ca o enigmă în subconștientul meu, nu știu nici până în ziua de azi cum ai fi vrut să fiu, ce ți-ar fi plăcut mai mult să îți fi arătat, dar ai rămas pe undeva acolo, pe lista ,,Femeilor de 10 și a barbatilor de 10", desprinși parcă dintr-o emisiune de nota 10.
Iartă-mi stângăcia în orice, dar nu a fost cu intenție, dar îngheț, mi se zbânțuie inima, mă apucă palpitațiile, transpirație când rece, când caldă, parcă nu îmi intră destul aer în plămâni atunci când admir personalitatea, eforturile, tot ce mi-ai arătat, iar eu socotind în nepriceperea mea de atunci, n-am putut să îți arăt mai nimic altceva decât ceea ce vedeai mereu.
Igen, csak akarnunk kell,
Igen, ha pozitív hatással volt ránk,
Igen, ha ez motivált minket,
Igen, ha megértene minket (a legtöbb ember nem tud),
Igen, ha közvetítene nekünk valamit jelleméből, lelkének szépségéből és szenvedélyeiből,
Igen, ha még mindig örömömben sóhajtok a képeit nézegetve,
Igen, ha szótlanul hagyott minket, hogy milyen egyediek az ötletei (az egyik nagyon meglepett minden tekintetben),
Igen, ha tudná, hogyan keltsen bennünket arra, hogy lássuk az ő nézőpontját,
Igen, ha ajándékai egymilliárd részét nekünk adhatná,
Igen, ha megfertőzött minket a nevetésével, a kedvességével és a kívánságaival,
Igen, ha úgy gondolja, hogy jó irányba változtatott, gazdagabb lett (erkölcsileg, etikailag, érzelmileg),
Igen, ha nem mondott le rólad, inkább bízott benned, nem gondolta, hogy eredmény nélkül pazarolja az idejét,
Igen, ha te sem árultad el a bizalmát,
Igen, ha tudta, hogyan csepegtesse belénk ambíciókat és növelje azokat mindaddig, amíg ismertük egymást,
Igen, ha azt látjuk, hogy nem sokan voltak hozzá hasonlók,
Igen, ha valóban törődött az erkölcsi értékekkel, hogyan érheti el minden ember önmaga jobb, szelídebb, gondoskodóbb, kellemesebb változatát?
Igen, ha mindig ugyanaz volt az izgalom, valahányszor megláttam, akkor nem számított, hogy sáros esővízzel fröcskölte, voltak pillanatai, amikor idegesebb volt, dühös volt, fáradt, influenzás volt, és már nem tudtuk élvezni ugyanazokat a kiváló jellemvonásokat,
Igen, ha a rá irányuló gondolatok gyümölcsöt hoznak a szívünkben,
Igen, ha nem valami idegen, akkor valami több volt annál, érezted, hogy közelebb kerülsz hozzá, olyan volt, mint egy barát vagy egy nővér.
Igen, ha minden nap feljebb lépnél az ő segítségével,
Igen, ha mindent olyan higgadtsággal és szenvedéllyel tudna felépíteni, hogy nem tudsz reagálni, ha rá gondolsz,
Igen, ha úgy gondolja, hogy hiába próbálta volna lenyűgözni őt,
Igen, az idős kor valóban a szépséget jelentette az ő esetében, fiatalon sokkal kövérebb volt, de volt benne fogyni akarás, volt ideje kijavítani az őt zavaró hibákat, hogy 50 évesen mindannyiunkat megörvendeztessen. ,
Igen, tényleg érdemes lett volna részt venni egy olyan valóságshow-ban, mint a "románoknak van tehetsége".
Igen, mert felhoztam a "tehetség" szót, tőle tanultam meg, hogy ilyen nincs, tehetséget nem kapunk és nem viszünk magunkkal a másik világra, az a tehetség, amit mutatott, megszerzett. készség, valami szokásos eredménye,
Igen, amikor elestem (megbotlottam), tudta, hogyan tud felsegíteni,
Igen, ha még mindig látnád őt a járdán, a piacon, a koncerteken, a városházán, a stadionban, amely ma 70 évesen fut,
Igen, szeretném még egyszer látni...
Drága asszonyom (és a C. P. kezdőbetűvel), akik nekem (kb. 42 évvel) inkább nővéremnek számítottak 7 évig, aztán neked is menned kellett, jött egy újabb szakasz. Rejtélyként maradtál a tudatalattimban, nem is tudom a mai napig, hogyan akartál volna lenni, mit szeretted volna jobban megmutatni neked, de valahol ott maradtál, a "Nők" listáján 10 és 10 férfiból", mintha egy 10 osztályos műsorból lenne.
Bocsásd meg az ügyetlenségem mindenben, de nem szándékosan, de megfagyok, hevesen kalapál a szívem, szívdobogásom van, izzadok néha hidegen, néha melegen, olyan, mintha nem kapnék elég levegőt a tüdőm, amikor csodálom a személyiséget, az erőfeszítéseket, mindazt, amit mutattál nekem, és én, tekintve, hogy azóta nem vagyok hozzáértőm, nem tudtam mást mutatni, mint amit mindig láttál.
,,Ne cunoaștem din vedere" în islandeză
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor
nu şi-au oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Ne cunoaştem din vedere
câte clipe efemere
niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit
mersul sigur şi grăbit
Ne cunoaştem din vedere
numai ochii în tăcere
au rostit de-atâtea ori
tot ce doreau
când lumina şi-o întâlneau...
Nici măcar din întâmplare
vreun cuvânt nu am rostit
În atâtea întâlniri,
jocul ăsta de priviri
pe-amândoi ne-a amuzat.
Ne cunoaştem din vedere
dar oricând e o plăcere
amintirea s-o păstrezi
şi să revezi
ochii ce îi ştii de-o viaţă
întâlniţi de dimineaţă
şi când ninge, şi când plouă
în maşina 179.
Ne cunoaştem din vedere...
Şi-atât!
Við þekkjumst í sjón
hversu margar hverfular stundir
aldrei á vegi þeirra
þeir hættu ekki
örugg og fljót að ganga
Við þekkjumst í sjón
aðeins augun í þögn
sögðu þeir svo oft
allt sem þeir vildu
þegar þeir mættu ljósinu sínu...
Ekki einu sinni óvart
Ég sagði ekki orð
Á svo mörgum fundum,
þessi starandi leikur
það skemmti okkur báðum.
Við þekkjumst í sjón
en það er alltaf gaman
minninguna til að geyma
og rifja upp
augun sem þú hefur þekkt alla ævi
hittast í fyrramálið
og þegar það snjóar og þegar það rignir
í bíl 179.
Við þekkjumst í sjón...
Og svo!
Við þekkjumst í sjón
hversu margar hverfular stundir
við stoppuðum aldrei á leiðinni
örugg og fljót að ganga
Við þekkjumst í sjón
aðeins augun í þögn
sögðu þeir svo oft
allt sem þeir vildu
þegar þeir mættu ljósinu sínu...
Ekki einu sinni óvart
Ég sagði ekki orð
Á svo mörgum fundum,
þessi starandi leikur
það skemmti okkur báðum.
Við þekkjumst í sjón
en það er alltaf gaman
minninguna til að geyma
og rifja upp
augun sem þú hefur þekkt alla ævi
hittast í fyrramálið
og þegar það snjóar og þegar það rignir
í bíl 179.
Við þekkjumst í sjón...
Og svo!
Acum
Acum e clipa de care se vorbea-n trecut,
Neexistând trecut nici viitor, cum bine știm,
Acum este momentul sau însăși viața ce-o simțim!
Hiperbole pot fi trăirile iubirii dacă vrem
Și ce ne pasă nouă de-atâtea lucruri triste ce nu ne aparțin,
Noi doi îndrăgostiți ne știm, Stăm prinși de clipa de acum și ne iubim!
Nu-i primăvara asta însăși anotimpurile așteptate,
Nu are dragostea închisă-n ea infinitatea?
Nu ești iubito tu acum și viitorul și trecutul dar și eternitatea?
(28 martie 2024 Vasilica dragostea mea)
Respirația iubirii
Să respirăm iubirea împreună
Îmbrățișați stând cât pentru veșnicie,
Tu mă respiri pe mine când expir,
Eu respirându-te pe tine când expiri,
Așa lăsăm iubirea să ne patrundă
În sânge sau în oase și în gând,
Căci dragostea este chiar viața ce respiră,
Atunci când îți declar că te iubesc fără oprire,
Iar tu îmi spui că mă iubești etern...
Nu-i dragostea opusul morții care tace rece,
Nu noi suntem prezentul care face viața să respire?
Tu mă respiri pe mine când expir,
Eu respirându-te pe tine când expiri,
Așa lăsăm iubirea să ne patrundă
În sânge sau în oase și în gând!
(11 aprilie 2024 Vasilica dragostea mea)
Pur și simplu
Pe cerul surd un nor încet plutea,
Și vântul cald aducea amintiri,
Din timpuri vechi, o șoaptă suspina,
A vremurilor trecute fara de priviri
Sub ramul trist, o frunză s-a desprins,
Și s-a pierdut în goluri neștiute,
Ca un ecou din ce a fost necuprins,
Trecând pe lângă visele pierdute.
Lumina pală tremură-n tavan,
Și serile sunt pline de tăcere,
Din locu ascuns, un dor bătrân, viclean,
Răsare blând și cere mângâiere.
Un ceas străin tot bate într-un colț,
Și timpul parcă nu mai vrea să treacă,
Dar undeva, sub pleoape reci și goale,
Se-ascunde-un chip ce
încă mă petreacă.
Albastrul nopții
lar curge pe obraz, albastrul nopții,
Căci norii au fugit,de mult,de el
Si-mi licărește-n ochi,în voia sorții,
Nu mă mai lasă să te uit,de fel!
Iar pleaca râul,să nu-l prind din urmă,
Pe câmp,un tei bătrân, mai stă doar el
Să-i spun și lui, durerea ce mă curmă,
De chipul tău și sufletu-mi stingher
Other poems by the author
Întreabă-mă
Întreabă-mă ce fac, ce mă apasă
Întreabă-mă de știu drumul acasă
Întreabă-mă de simt ce mai e viață
Întreabă-mă cât încă îmi mai pasă
Întreabă-mă ce văd, ce am în față
Întreabă-mă de inima albastră
Întreabă-mă s-o prind unde se-agață
Întreabă-mă-ncurând altfel îngheață
Întreabă-mă ce-s norii din fereastră
Întreabă-mă de florile din glastră
Mă-ntreabă când le iei cu tine-acasă
Stau rupte de tăcere-n apă stoarsă
Întreabă-mă de ploile căzute
Fierbinți caută inima să-ți ude
Mă-ntreabă când ajungă să o sărute
Să afli ce e dor, cât sunt de multe
Întreabă-te de când n-ai întrebat
Întreabă-mă pe mine ce-a urmat
Întreabă-mă să-ți spun cât te-am visat
Răspund la întrebări și ne-ntrebat
Întreabă-mă de tine să te-ntreb
Întreabă-mă cu sufletul să sper
Întreabă-mă cu ochii s-ating cer
Întreabă-mă orice să pot să-ntreb
Întreabă-mă de aer, de pământ
Întreabă-mă-nainte să m-ascund
Întrebă-mă mereu, vreau să te-aud
Întrebă-mă să-ntreb și apoi s-ascult
Reprezentații de toamnă
Printre culorile de toamnă arde vânt
Copacii freamătă urlând în isterie
Atârnă galbenul de vară întrebând
Cenușa frunzelor zburând cărămizie
Se-adună norii scuturându-se plângând
Cinstita ploaie pătrunzând cu viclenie
Ne udă stropii aruncându-se râzând
Îmbrățișându-ne a toamnei astenie
Curge lumina înecându-se în crâng
Nopțile umblă petrecând cu veselie
Alungă zilele gonindu-le scăzând
Soarele cade micșorând călătorie
Dintre ciulinii decedați au dispărut
Ființe mute intuind o tragedie
S-au adunat îngrămădindu-se-n pământ
Găsindu-și loc de hibernare-n galerie
Către văzduh o barză albă-și ia avânt
Ultimu-i puf zboară plutind în frenezie
Lăsând în urmă vremea rece tremurând
Ne-așează frigul peste gânduri pălărie
Goniți în casă timpul fumegă mărunt
Orele trec privind afară vijelie
Danseză toamna printre dealuri alergând
Pictând culorile să-i cânte melodie
Vrei să fi îngerul meu?
Pe mine sădind la tine-n pământ
Renasc din sămânța iubirii mai verde
Sub aripa inimii tale m-ascund
Ferit de arșița lumii inerte
Nu pot să-ți aduc o rază de stea
Căci soare ești tu s-aduci vieții zile
Și luna-i aprinsă de-o rază de-a ta
În noapte pictând cărare prin vise
De vrei să fi cerul pământului meu
Să mă împresori cu aer și apă
Storcându-mi din nori s-aprinzi curcubeu
Să-mi crească spre tine și floare și iarbă
Pe suflet tu aripi de-ai prinde să zbor
În umbra pașilor tăi să m-astâmperi
Pitită sub gene zâmbind să adorm
Zidită în mine te aflu oriunde
Tu unică floare de nu mă uita
Cu mine-ai fi zeul timpului veșnic
Toți demoni-nfrânți se vor apleca
În fața iubirii aprinse de-un înger
Și-atunci nu pot
Se-aprinde soare năucind rutina ștearsă
Privind lumina m-am strivit de ochii tăi
Stau încercând să mă dezleg fără de șansă
Pictat e zâmbetul arzând în ochii mei
Nu pot vorbi și-atunci mă tac pe-o foaie mută
Aștern prefață într-o umbră de roman
Nu pot să merg și-atunci mă umblu fără urmă
Se-ndoaie pașii rătăcind drumul spre mal
Nu pot fugi și-atunci îngheț unde m-aruncă
Tălpile caută pământ fundamental
Nu pot să curg și-atunci mă torn lipit de stâncă
Să-mi caut rece drumul veșted rațional
Nu pot privi și-atunci mi-e orb dorul ce-asmută
Închis în ochi sub pleoape-i roșu ireal
Nu pot să zbor înțepenit lipsindu-mi cârmă
Absurdul caută prezentul ideal
Și-atunci nu pot fără de ieri să-mi caut mâine
Nu pot să azi când nu e zâmbet pe fundal
Nu pot să fiu dacă îmi ești doar o secundă
Și-atunci nu pot nici să trăiesc nici să dispar
Strigăte
Strigăte
Afară-i iarnă, frig
În casă-i cald și bine
Se-adună toți la masă
Nu uită să se-nchine
Copiii merg la joacă
Au zâmbete senine
Se umple casa toată
De glasuri cristaline
Nimic nu îi apasă
Toți râd cu voioșie
Nu știu că a lor casă
E-o coală de hârtie
Se-aude-ntâi un muget
Urlând fuge pământul
Se scutură icnind
Strigăte cară vântul
Se năruie trosnind cutiile fragile
Căzând au pustiit familii și cămine
Hoția le-a zidit din furturi inutile
Le pasă de nimic, le pasă doar de sine
Le-a luat mintea și sufletul arginții
Îi strigă din țărână și părinții
Din cer strigă cu lacrimă toți sfinții
Îi strigă din ruine urma vieții
De strigătul pământului nu-i doare
De strigătul copilului ce moare
De strigătul părintelui cu jale
Doar setea de putere nu mai moare
Nu uitați! Hoția, indolența și corupția omoară! Poezie dedicata victimelor cutremurului din Turcia produs in 6/Feb/2023
În lună
Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună
Priviri de triste rătăciri curgând plecate
De-atâta singur se gândesc că-s împreună
Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte
În gol privește răsucindu-se-n cunună
Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte
Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună
Legii atracției, universal, și noi și toate
Par să se-asemene umblând până s-apună
Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte
Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună
Pe când lunatecii au geniile plecate
Prin conteplare stau pierduți într-o minciună
Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape
E legea lor, cu nepăsare să-i răpună
Din egoism nu-i va trezi la realitate
Așa e lumea chibzuită să se-opună
Grăbit aruncă biete suflete damnate
Abandonați se vor sfârși căzuți în lună
Din ghiara gândului mai scapă cine poate
Plutim incert călăuziți de-a vieții strună
Nu știm când inima gonind va cere fapte
De se întâmplă să cădem privind în lună
Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’
Silvia Mihalachi