Departe, prea departe

Cândva departe, undeva, e bucuria

Plecând cu ea zâmbetul cald și fericirea

Visele cad împrăștiindu-le trezirea

Mi-a mai rămas necenzurată amintirea

 

Așteaptă plutele departe să mă treacă

Pe malul treptelor spre inima de piatră

Mă pierd hotarele de nori ciopliți în apă

Valul fierbinte coborând totul îneacă

 

Departe curg, împins departe, fără tine

Învins ajung în marea lacrimilor line

Mă pierd adânc până rămân lipsit de mine

Unde mai sunt nici că mai știu, nu știe nimeni

 

Cât de departe poate inima să bată

N-o mai auzi, e prea departe să mai poată

Obrajii poartă suferinți, lacrima sapă

Cu mintea mea privirea ta încă se joacă

 

Departe sunt, departe ești, departe-s toate

Ce ne-a aprins, când a apus, ce ne desparte

Un ,Te Iubesc’ strigând uitat cere dreptate

Chiar și de mine am ajuns să fiu departe


Category: Love poems

All author's poems: Silvian Costin poezii.online Departe, prea departe

Date of posting: 31 декабря 2022

Added in favorites: 1

Comments: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 3118

Log in and comment!

Comments 1

author Silvia Mihalachi

Silvia Mihalachi

Ce interesantă alcătuire , plăsmuire poetică este poezia ,, Departe ,prea departe,, autor domnul Silvian Costin și nu numai atât. Poezia este un mozaic de metafore, simboluri trăiri interioare, care sunt amplasate in vers și strofă cu o artă asemănătoare cu arta unui sculptor ce modelează granitul, marmura până ce se limpezește subiectul. E bine știut că numai iubirea deține aceste puteri legendare , de a crea, de a distruge propria creație uneori. Dar poetul, peste toate iubește,, iubirea,, și chiar dacă,,și de mine am ajuns să fiu departe,, cu fiecare poezie dedicată iubirii este tot mai aproape, sau întotdeauna aproape de iubire pe care niciodată n-o poate amaneta, chiar dacă,, Departe curg, împins departe, fără tine/ Învins ajung în marea lacrimilor line,,.

Other poems by the author

Tristeți îndrăgostite

Se nasc din dor aprins tristeți îndrăgostite

În vise jaru-i stins când zorile-s ivite

Cenușă-i tot ce-ai prins în brațele mâhnite

Cărare s-o întinzi prin zilele gonite

 

În inimă ți-a nins cu ace iscălite

Jumate s-a încins, jumate se resimte

Prin vene ți-a împins tristeți îndrăgostite

Otrava s-a întins, durerile-s cumplite

 

Și sufletu-i atins, urlând nu te aude

De dragoste învins refuză să te-asculte

Iubirea l-a convins, tăcerea îl asmute

Tristețea l-a cuprins, cuvintele stau mute

 

De tine te-ai desprins trăind căderi abrupte

În mâna ce-ai întins găsind ciobite umbre

Cuvintele ce-ai scris pierind făr-a răspunde

Îndrăgostit e trist primind sentințe crude

 

Pășind spre asfințit  cărarea se desparte

În loc de paradis iei drumul către noapte

Scânteile s-au stins curgând din ochi sărate

Sub pleoape filmul trist storcându-ți diamante

More ...

Când a iubi e conjugat la imposibil

Ce viață zbuciumată

Ce stare complicată

Iubirea-i doar o pată

Un nor pe cer senin

 

Ce regulă-ncurcată

Ce inimă-nodată

Iubirea-i evitată

O boală de cretin

 

Ce lume-ntortocheată

Ce strâmbă judecată

Iubirea minunată

E-o groapă în destin

 

Ce rană fermecată

Ce lecție ciudată

Iubirea săgetată

Devine corp străin

 

Ce liniște bogată

Ce lacrimă uscată

Iubirea cea curată

E-o doză de venin

 

Ce soartă desculțată

Ce verb de înghețată

Ce-aromă parfumată

Iubirea-i doar un chin

More ...

De-aș putea

Te privesc și gânduri vin mii

În ochi arzi dar nu vrei să știi

De-aș putea cumva să mă mint

Nici iubire nici dor să nu simt

 

‘Te iubesc’ nu mai mișcă nimic

L-am trimis din suflet plutind

N-ai răspuns, l-ai înfipt în nisip

De-aș putea absentând, să-l desprind

 

Stau în pat să aștept dulcele somn

Zboară gândul, nu pot să adorm

Cine crezi că-i prin vise din nou

Mă trezesc, iar  mă chinui s-adorm

 

Noaptea-i lungă și grea fără șoapte

Ziua-i goală, pustie, mă arde

Seacă sufletul, țipă, se zbate

Ace-n inim-abia de mai bate

 

De-aș putea să-ți aduc soare-n zori

Conversând s-alung stropii din nori

Deschizând dimineața cu flori

S-aduc zâmbet și zile-n culori

 

De-aș putea să fiu fir de nisip

Talpa să ți-o sărut când m-atingi

De-ai fi doar un vis trecător

N-ar mai arde în inimă dor

 

De-ai putea să mă lași să te-alint

De-aș putea umbra ta să devin

Să m-ascunzi între aripi plutind

De-aș putea-n mâna ta să mă sting

More ...

Ascultă

Oprește lumea dimprejur, suflet ascultă

Închide-afară orice gând, frică alungă

Sub un cireș închide ochii și ascultă

S-auzi sămânța din pământ rodind cum urcă

 

Ascultă frunzele crescând, timpul cum umblă

Ascultă valu-mpins de vânt, greieri-n luncă

Ascultă ploile curgând, râul din umbră

Gândul chemându-te plângând, omul ascultă

 

Planeta-i ruptă-n bun și rău, urlând se-ncruntă

Lumea-ntre zei se-mparte-n tabere, se-nfruntă

Lasă-i pe toți și-ascultă-mi dragostea cum cântă

Numai iubirea va putea să șteargă umbră

 

Ascultă-mi inima și zi-mi de vrei să tacă

Te-ascunzi fugind crezând că timpul o să șteargă

Dragostea nu se va opri nicicând să bată

Te va-nsoți până ce timpul o să ardă

More ...

Sertare

Într-un sertar am două scaune și-o floare

Un ac de păr și o dorință mult pre mare

În alt sertar doarme un pat și-o înserare

Două sertare află-n ele întâmplare

 

Ocupă spațiul stând deschise către soare

Așteaptă rănile deschise o salvare

Să le donez tot conținutul ce mă doare

Nu le primesc căci au și alți-așa sertare

 

Cu veri firești le-aș încărca de mi-ar fi mare

Multe povești trăite-n doi fără hotare

Cu poze vesele și pline culoare

Dar ce păcat, sunt ocupate cu-ntristare

 

Se-adună umbre-ntunecând alte sertare

Din ele curg în călimară ploi amare

Să le aștern descălecând pe pagini goale

Zburând în ultimul sertar fără scăpare

 

Le-nghite praful aruncându-le-n uitare

Totate cuvintele-ngropate-n așteptare

Le-neacă timpul alergând cu nepăsare

Caut în beznă prin sertare fir de soare

 

Aș ocupa dulapul tot cu altă stare

Dar nu găsesc unde se află prin sertare

Stau încurcat filozofând idei bizare

Întins în patul răsturnat de-un ac și-o floare

More ...

Amăgiri de primăvară

Pornește cald prin lunci

Un vânt topind zăpada

Suflând alungă nori

Copaci-ncep parada

De zumzet și culori

Se umple-acum livada

Ţi-aş da un mărţişor

S-aduc zâmbind dovada

 

Din alb covor topit

Se-arată albă floare

Un zâmbet m-a răpit

În ochi m-i-aprinde soare

Când suflete se-ating

Aleargă-n piept bătaie

Nu știu unde-ai fugit

Tu steaua mea de mare

 

Natura a-nverzit

La mine-i dor și doare

Pe câmp culori se-aprind

Eu nu știu unde-i soare

Un suflet ai gonit

Cadou i-aduci uitare

Deși e timpul mic

Când dragostea e mare

 

E primăvară sigur

Chemând alai de flori

Aduce bucurie

Când fluturi zboară-n noi

De-i singură iubire

Primind tăceri și ploi

Se plimbă-n amăgire

O primăvară-n doi

More ...

Poems in the same category

My dear D

My love, once mine but slipping away

Without you near, I lose my way

My dear D, I loved you so

I was the flower, you were my glow

 

If life had never torn us apart

I’d die with you again, heart to heart

If I could turn back time’s embrace

I’d choose you still, my heart knows its place

 

My dear D, I try to forget

But how erase the love I met?

My nights are full of dreams of you

And days of longing grow fewer too

 

So many thoughts weigh down my soul

My eyes won’t let your eyes grow cold

I locked my heart with a heavy key

But only you can set it free

 

I want you to know how strong I feel

How you made my smile real

No one has done what you’ve done before

Beneath the stars, kiss me once more

 

I’d forget all the bitter in my life’s song

To tell the world I’ve been yours all along

My dear D, I still yearn for your embrace

To hold you at night on the motor’s grace

 

To hold me close, to whisper you care

To look at me with that loving stare

Your brown eyes melting into my green

Lost in my clumsy arms unseen

 

But it’s a dream I cannot touch

Our fire fades, though I miss it so much

Time drives us farther, yet one truth stays

My dear D, you’re in my heart always

 

More ...

Tot timpul lumii

Asta este doar o rimă scurtă,

O poezie menită să te facă să zâmbești, știi bine…

Eu am tot timpul lumii, fiindcă

Nu am somn… și gândul meu fuge spre tine. 🌙

 

Înainte să adorm, vreau să-ți trimit ceva,

Un gând cald pentru nopțile reci,

Deschide plicul 📩 și vezi ce-am pus,

Și ce vei găsi… o să înțelegi.

 

Ți-am strâns câteva stele,

Le-am ales pe cele ce mai blând strălucesc ✨

Și-ți scriu din ele câteva cuvinte,

Pe toate ți le dăruiesc… 💌

 

Și poate, dacă vii cu un pas mai aproape,

Și-ți așezi inima lângă a mea un pic,

Plicul e gata ✅, deschide-l cu grijă,

Iar ce găsești înăuntru

Era un… 💋

More ...

A mea rămâi, tu, a mea iubire

În cap aud numai pustiu

Căci n-am să-ți fiu și n-ai să-mi fii

Si plec, dar plec și nu mă-ntorc..

Căci nu mi-ai fost și n-am să-ți fiu.

 

More ...

Freamătul Inimii

Te-am căutat prin zile gri,

Un vis pierdut, o cale-nchisă,

Cu fiecare pas, cad între două lumi,

Iar sufletul meu, spre tine se înclină.

 

Nu-mi frânge inima, nu-mi frânge dorul,

Deși distanța arde tot ce-am fost,

Te văd în stele, te simt în vânt,

Dar tu ești o iluzie, un foc al unui vis.

 

Simt cum îngheață dorințele-n mine,

Cum tăcerea ta, mă sfâșie într-o clipă,

Dar totuși sper, în noaptea asta rece,

Ca inima mea din nou să-mi ardă.



More ...

Timp aglutinat

Te-am văzut, așteptând pe sute de bănci

Amintiri intrepătrunse, aceleași vorbe nespuse

La fiecare pas, respirația ta,îmi devenea impas

Nu am putut să înaintez în teatrul privirii tale

 

 

O demonstrație în fața întregii lumi

Am eșuat ,coborând de pe aceleași culmi

Am coborât, am coborât,te-am urât

Nu ți-am găsit destinația în particulele de vânt

 

 

Te-am vânat,m-ai împușcat

Glonțul tău pur, acum sângeriu

Realitatea s-a izbit de pieptul meu

Mi-a omorât visarea,singurul organ viu

More ...

Poate

Poate se-ntoarce ieri

Poate că azi nu plânge

Poate mai pot să sper

Poate să fie mâine

 

Poate se va-ntâmpla

Poate nici nu există

Poate e-n mintea mea

Poate rămâne tristă

 

Poate să bată-n porți

Poate-i o lume-nchisă

Poate dețin comori

Poate e doar o fisă

 

Poate se poate-acum

Cât poate se mai poate

Sau poate-i nicăieri

Și-atunci nimic nu poate

 

Dar poate n-a uitat

Și poate de se poate

S-ajungem să zâmbim

Un poate-ajuns se poate

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍