Ce mi-aș dori

Plimb lent în ea gândire,
Un cer care parcă zgârie.
E prea crunt printre rânduri,
Rămân sumbră printre gânduri.

Gălăgia parcă tace,
În țara asta de dobitoace..
Morții cer un argument,
Viii aruncă cu "ciment"..

Cararea aceasta e lunga...

Cu spinii tristeții,cu raza iubirii,

Cu fulgerul durerii,cu zambet- trandafirii,

Cu umbra nepăsării,cu pulberea deznădejdii,

Cu ploaia îngrijorării.

In spate strălucesc zorii vieții,

In fata,zarea apusului se-arata...

Pe-alocuri,frumusețea visării,

Cararea aceasta e lunga,

Am obosit de-atata drum,

Dar pasu-mi la capăt nu vrea să ajungă..

sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții

și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului

degeaba îmi mai aud inima în piept

bătând ca un fluture

sub mine este o baltă de sânge

Eli, eli, lama sabactani
strig

și simt cum mi se prelinge sufletul din carne

dar nu mă aude nimeni

Doamne

n-am fost niciodată atât de singur

ca acum

pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor

cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale

altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă

poate chiar Diavolul

împotrivitorul

îngerul răzvrătit

cel care îmi deschide insidios porțile întunericului

și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine

nu știu cum voi mai privi mâine dimineață

prin ferestrele zilei

Maria doarme cu pruncul în brațe

și zâmbește tainic

ca toate femeile:

„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”

De ce trece toată viața-n van,

Mai mereu în goana după ban?

De ce trebuie să suferim atât,

Neputând să-i punem punct?

Of, tu ban nenorocit,

Multe familii ai făurit,

Doar pe interese nebune,

Pentru tine și avuție.

De ce dezbini familii,

Despărțindu-i de-a lungul vremii,

Aducând doar durere și necaz,

Vieți trăite fără haz?

Iar, în al ispitei viclenii,

Tu, banul, ochiul dracului,

De ce aduci atâta durere,

Lăsându-ne fără putere?

Ce să facem noi,

Pentru a scăpa de voi,

Nenorocite hârtii colorate,

Să nu vă mai ducem în spate?

Și să ne regăsim fericirea,

În ale măreței iubiri taine,

Lăsând totul în voia sorții,

Găsind pacea-n lucruri mici.

Doar atunci vom simți libertate,

Scăpând de povara hârtiilor colorate,

Trăind viața cu-n suflet curat,

Fără de griji și fără de păcat.

Să uităm de-ale banilor ispite,

Să ne bucurăm de aceste zile,

Și să trăim măcar dată cu adevărat,

Într-o lume sinceră și demnă de admirat.

Te iubesc,omule!

Știi de ce?

Pentru că cred în lumina din tine!

Să-ți spun ceva:Ești frumos!

Zâmbești,nu-i așa?

Bine,atunci îți voi zice:Ești bun!

Ghicesc?

Și sufletul îți zâmbește acum.

Ești minunat,și tu știi!

Doar că lumea uneori 

Ne otrăvește cu gândul ei gri.

Eu iubesc inima ta 

Pentru că știu ca din sămânță iubirii 

Rasare lumina din tine..

Să nu te schimbi,sa fii mereu așa..

Sunt fir de aţă rătăcită
pe-un mal de Dunăre străin,
frânturi de viaţă obosită
pe valuri scrise de destin.

Se-ndeamnă clipele să toarcă
minute lungi de prea mult plâns,
pe drumul casei o să-ntoarcă
doar umbra vântului nestrâns.

E gândul stins de licărire
şi timpul ţel de neatins,
o zi flămândă de iubire
e mal de apă necuprins.

Aleargă-n noapte sângerânde
şirag de vorbe peste zări,
un biet valah în patimi blânde
respiră doruri prin cântări.

Un singur trup păzeşte viaţa,
mlădiţă plânsă de-un toiag,
ca frunza prinsă dimineaţa
de-un vis rămas mereu pribeag.

Sunt fir de aţă rătăcită,
bătaie vântului să-i fiu,
de norii vremii azvârlită,
pe străzi, o umbră în pustiu

Aș prefera să mor în chin,

Decât să sufăr după tine,

Căci durerea ar curge lin

Dacă tu n-ai vorbi cu mine.

Ar fi ca o cascadă, 

Cascada suferinței,

Iar jos acolo ar tot cade

Lacrimi pline de dorință 

Căci vreau ca să te țin 

În brațe până mor, 

S-adorm cu tine în gând 

M am săturat enorm. 

Și tu să vrei să stai, 

Sa fiu numai a ta. 

Te rog tu să mă ai 

Și nu vei regreta. 

Eu nu vorbesc prostii. 

Ba da, sigur ca da! 

Scriu niște poezii, 

Mă pierd în lumea mea. 

Dar tot ce vreau acum 

Nu s lucruri materiale, 

Ci tot ce vreau acum 

E doar o sărutare. 

Atât de rece sunt 

De când te tot aștept 

Și dacă ai veni 

As arde încet-încet.

De mult aș vrea să ți spun

O șoaptă la ureche

O șoaptă de iubire

Și fără de pereche

Însă de as putea...

O! Dragă, de as putea...

Ti as spune mii de șoapte

Doar tu sa fii a mea.

Sunt singur, în tăcere

Și cerul tot e plin

De nouri de tristețe

Și sufletul mi e plin. 

Mi e plina inima, 

Iar luna nu o vad

S a dus lumina mea, 

S a dus, nu pot sa vad. 

Nici sa mănânc nu pot

Și nici ca as mai vrea

Cum pot sa mai trăiesc

Eu fără vocea ta? 

Va continua sau va rămâne suspendat? 

Nesusținut de nimeni totul va fi uitat. 

Frumoasa atmosferă va continua să fie, 

Dar tu, iubirea mea, ce ți datorez eu ție?

O mie de săruturi ce as vrea să ți le dau

Și o mie de regrete că azi nu te mai am

Mă trec fiorii reci că eu as vrea sa mor, 

Dar tu-ți vei aminti ca te ador enorm? 

Vei plânge că nu sunt, vei plânge ca nu ești? 

Vei plânge după noi căci ne am pierdut pe veci? 

După povestea noastră ce nu s a terminat? 

Vei căuta final când tot se va-încheia? 

Am multe întrebi care nu au răspuns, 

Acele amintire cu noi unde se duc?

Adesea simt ca trec prin viață

La fel cum trece-un nor prin ploaie

Adică plânge, adică îngheață,

Adică se descarcă-n drame.

Simt că sunt mult prea ticăloasă

Sau uneori prea depresivă,

Sau poate alții mă cred proastă,

Dar eu de fapt sunt doar timidă.

Și cine știe ce e drept

Sau cine știe ce e rău?

Probabil suntem niște monștrii,

Probabil fac doar ce vreau eu

Sau doar nu ne vedem pe noi,

Cum suntem noi cu-adevărat.

Sau poate ne schimbăm cu mult

De la femeie la bărbat.

Este incert, asta e clar.

Că nimeni nu ne mai cunoaște. 

Nu ne mai lăsăm duși de val,

Nu mai iubit de acum încoace.

Și de ar fi sa ne schimbăm

Cu mult nu am putea in bine

Căci cineva a zis prea clar:

"Știi ce rău sau ce e bine?"

Mă cert cu lumea,

Mă cert cu mine,

Mă cert cu tine, dragul meu.

Sunt o epavă,

O nesimțită, 

Ceva ce mi am dorit mereu.

Atâta zarvă,

Atâtea lacrimi, 

Atât tamatam pentru nimic.

Mi e dor de tine,

Mi e dor de mine,

De cum eram noi fericiți.

As cere totul,

Totul pe tavă,

Însă știu ca nu am nimic,

Iar eu sa pierd,

Tu sa câștigi

Un stres nespus,

Un lucru mic.

De ce mă rog, 

De ce mai plâng, 

Când știu ca n are rost nimic? 

De ce mai stai,

De ce nu pleci,

Când vezi ca totu-i chinuit?

Tu mă iubești,

Eu te urăsc,

Însă nimic pe astă lumea

Nu s ar iubi,

Nu s ar simți

La fel cum fac

Eu și cu tine.