Poate
Poate se-ntoarce ieri
Poate că azi nu plânge
Poate mai pot să sper
Poate să fie mâine
Poate se va-ntâmpla
Poate nici nu există
Poate e-n mintea mea
Poate rămâne tristă
Poate să bată-n porți
Poate-i o lume-nchisă
Poate dețin comori
Poate e doar o fisă
Poate se poate-acum
Cât poate se mai poate
Sau poate-i nicăieri
Și-atunci nimic nu poate
Dar poate n-a uitat
Și poate de se poate
S-ajungem să zâmbim
Un poate-ajuns se poate
Category: Love poems
All author's poems: Silvian Costin
Date of posting: 6 ноября 2022
Comments: 1
Views: 1068
Comments
Poems in the same category
A mea dulce soțioară
A mea dulce soțioară
Culege strașnic flori alese, parfumate ,
Ochii îi sunt ațintiți
Spre cele ce-i sunt folositoare.
Mintea ei se eliberează
De tot stresul și agitarea
Când se plimbă prin natură.
Precum culege cele ale trupului atent,
Așa și cele ale sufletului le caută.
Se încântă viața ei cu ardoare.
Mi-ai lăsat
Mi-ai lăsat în păr o mângâiere
Pe buze aroma vinului tău dulce
Dar și o lacrimă de dor în ochi
Ce-n poezii, în noapte... curge.
Mi-ai lăsat pe piele tatuaj
Cu degetele tale blânde
Dar și pe retină privirea ta
Ce a rupt sufletul in mine.
Mi-ai "dăruit" cuvinte ce m-au ars
Când fluturi mă purtau în visare
Când trebuia să ne cuprindă în miraj
Un vin și-o ultimă îmbratișare.
Dragoste
Într-o seară de vară...
Răcoroasă, specială,
Noi doi ne-am întâlnit
Și destinele le-am unit
Am vorbit, ne-am plăcut ,
Și cu entuziasm am început
Planuri pentru viitor ,
În care sa existăm noi doi.
Astfel 2 luni trecuse
Și dragostea noastră crescuse,
A trebuit ca să pleci,
Dar noi doi am fost puternici .
În ciuda distantei am rezistat ,
Pentru că ne iubim cu adevărat.
Iar pe zi ce trecea
Iubirea noastră aducea:
Clipe numeroase, drăgăstoase
Frumoase și prețioase!
Multe certuri, neînțelegeri
Întotdeauna multe plângeri
La toate le facem față
Încât și eu sunt șocată....
Captiva
Azi, mă retrag în bula mea,
Captivă-n gândurile mele
Care se ceartă furioase între ele,
Îmi iau creionul și-o hârtie,
Prieteni buni, pe veșnicie.
Cuvintele se-aștern
încet,
M-ascund în umbra lor și
încep
În liniște, o lume paralelă
să-mi clădesc.
Mă trec fiori când te zăresc
Zâmbind dintr-o fotografie
Și-n versuri îți șoptesc
Că te iubesc.
CB
Iubita mea
Iubită, frumoasă
Tare drăgăstoasă
Tu ești femeia
Ce ai cheia sufletului meu.
Îți ador privirea
Și vad fericirea
Și toată iubirea
In ochii tai.
Sufletul tău bun
Îmi este acum
O mare de soare
In lumea cea mare.
Ador sa te privesc
Sa
simt că trăiesc.
Ritmuri în minte
În nopți albe de singurătate,
În minte cu ritmuri de tango,
Vârtos simțurile sunt purtate
Pe aripi rozalii ca de flamingo.
Bătăile inimii sunt înaripate,
Iar sufletul aspiră la iubire.
Și cu un suflu plin de voluptate
Îngădui corpului avântul de trăire.
Spre dimineață când zorii apar,
Pe ritmuri de vals starea unește
Toate simțurile ca la un stupar,
Și firav imboldul vieții renaște.
Creând în cursul întregii zile
În minte ritmuri cât mai vioaie,
Și înfruntând toate vânturile
Și ploaia, cu sunete de cimpoaie.
Visând cu ochii deschiși larg
La ritmuri de jazz și blues,
Am ridicat la corabie catarg
Navigând pe ape ce-mi dau ghes.
Și mă gândesc la clipe magice
În ritmuri de muzică piano,
Primind în dar momente feerice,
Așa cum cafeaua e și capucino.
A mea dulce soțioară
A mea dulce soțioară
Culege strașnic flori alese, parfumate ,
Ochii îi sunt ațintiți
Spre cele ce-i sunt folositoare.
Mintea ei se eliberează
De tot stresul și agitarea
Când se plimbă prin natură.
Precum culege cele ale trupului atent,
Așa și cele ale sufletului le caută.
Se încântă viața ei cu ardoare.
Mi-ai lăsat
Mi-ai lăsat în păr o mângâiere
Pe buze aroma vinului tău dulce
Dar și o lacrimă de dor în ochi
Ce-n poezii, în noapte... curge.
Mi-ai lăsat pe piele tatuaj
Cu degetele tale blânde
Dar și pe retină privirea ta
Ce a rupt sufletul in mine.
Mi-ai "dăruit" cuvinte ce m-au ars
Când fluturi mă purtau în visare
Când trebuia să ne cuprindă în miraj
Un vin și-o ultimă îmbratișare.
Dragoste
Într-o seară de vară...
Răcoroasă, specială,
Noi doi ne-am întâlnit
Și destinele le-am unit
Am vorbit, ne-am plăcut ,
Și cu entuziasm am început
Planuri pentru viitor ,
În care sa existăm noi doi.
Astfel 2 luni trecuse
Și dragostea noastră crescuse,
A trebuit ca să pleci,
Dar noi doi am fost puternici .
În ciuda distantei am rezistat ,
Pentru că ne iubim cu adevărat.
Iar pe zi ce trecea
Iubirea noastră aducea:
Clipe numeroase, drăgăstoase
Frumoase și prețioase!
Multe certuri, neînțelegeri
Întotdeauna multe plângeri
La toate le facem față
Încât și eu sunt șocată....
Captiva
Azi, mă retrag în bula mea,
Captivă-n gândurile mele
Care se ceartă furioase între ele,
Îmi iau creionul și-o hârtie,
Prieteni buni, pe veșnicie.
Cuvintele se-aștern
încet,
M-ascund în umbra lor și
încep
În liniște, o lume paralelă
să-mi clădesc.
Mă trec fiori când te zăresc
Zâmbind dintr-o fotografie
Și-n versuri îți șoptesc
Că te iubesc.
CB
Iubita mea
Iubită, frumoasă
Tare drăgăstoasă
Tu ești femeia
Ce ai cheia sufletului meu.
Îți ador privirea
Și vad fericirea
Și toată iubirea
In ochii tai.
Sufletul tău bun
Îmi este acum
O mare de soare
In lumea cea mare.
Ador sa te privesc
Sa
simt că trăiesc.
Ritmuri în minte
În nopți albe de singurătate,
În minte cu ritmuri de tango,
Vârtos simțurile sunt purtate
Pe aripi rozalii ca de flamingo.
Bătăile inimii sunt înaripate,
Iar sufletul aspiră la iubire.
Și cu un suflu plin de voluptate
Îngădui corpului avântul de trăire.
Spre dimineață când zorii apar,
Pe ritmuri de vals starea unește
Toate simțurile ca la un stupar,
Și firav imboldul vieții renaște.
Creând în cursul întregii zile
În minte ritmuri cât mai vioaie,
Și înfruntând toate vânturile
Și ploaia, cu sunete de cimpoaie.
Visând cu ochii deschiși larg
La ritmuri de jazz și blues,
Am ridicat la corabie catarg
Navigând pe ape ce-mi dau ghes.
Și mă gândesc la clipe magice
În ritmuri de muzică piano,
Primind în dar momente feerice,
Așa cum cafeaua e și capucino.
Other poems by the author
Vrei să fi îngerul meu?
Pe mine sădind la tine-n pământ
Renasc din sămânța iubirii mai verde
Sub aripa inimii tale m-ascund
Ferit de arșița lumii inerte
Nu pot să-ți aduc o rază de stea
Căci soare ești tu s-aduci vieții zile
Și luna-i aprinsă de-o rază de-a ta
În noapte pictând cărare prin vise
De vrei să fi cerul pământului meu
Să mă împresori cu aer și apă
Storcându-mi din nori s-aprinzi curcubeu
Să-mi crească spre tine și floare și iarbă
Pe suflet tu aripi de-ai prinde să zbor
În umbra pașilor tăi să m-astâmperi
Pitită sub gene zâmbind să adorm
Zidită în mine te aflu oriunde
Tu unică floare de nu mă uita
Cu mine-ai fi zeul timpului veșnic
Toți demoni-nfrânți se vor apleca
În fața iubirii aprinse de-un înger
Lumina
Un soare ne aduce-n zori lumina
Un zâmbet ne sădește-n inimi flori
Iubirea ne aprinde-n ochi scânteia
Căldura șade-n sufletul din noi
Pământul ar fi mort fără lumină
Uscat ar fi, lipsit de nori și ploi
Un vals între-ntuneric și lumină
Balans ce îl dansăm la fel și noi
Iubirea când răsare e lumină
Se-aprinde dar nu-ntotdeauna-n doi
Și-atunci cade-ntuneric pe lumină
Pornind furtuna-n sufletul din noi
Subiectu-au studiat chiar peste poate
Minți luminate de poeți și prozatori
Mulți trubaduri cântând iubirea-n tot și-n toate
Fără concluzii ne-au lăsat luptând cu noi
Lumina textelor din cărți e o magie
Dar nu e cald între coperți cănd vrei s-adormi
Lumina sufletului trist e tragedie
Jucată des în viața noastră de actori
Spectacol orb ne poartă fără de lumină
Când o iubire strălucește doar în vis
Tot alergăm sperând norocul să ne-atingă
Să înserăm lumina-n doi spre paradis
Când e să fie o lumină-i peste toate
Când nu răsare-i întuneric, și-asta-i tot
Să te arunci peste hotare nu se poate
Prin întuneric și lumină trecem toți
Ce mai fac zilele?
Mă caută zilele
Dimineață bat în geam zâmbind
Prezintă lumina ca un vânzător de iluzii
Degeaba, înăuntru plutesc umbre
Trecutul bântuie ca o stafie nervoasă
Zboară în gânduri electrocutând neuronii firavi
Tună și fulgeră cauterizând realitate
Zilele vin și pleacă
Timpul mulge turmele orelor rătăcite
Înghițind lacom secundele scurse
Nemulțumit vânează sălbatic speranțe
Le prinde în capcană amăgite
Pregătindu-și festin dramatic
Se-nfruptă meschin cu tristețe
Uscate zilele curg
Se-adună-n clepsidră dune cărunte
Albul crește impertinent
Norii umblă despletiți sur
Plouă cu sete cernind absență
Curcubeul spălăcește voalat uni
Privirea tace strălucind udă
Umblă zilele-n șoaptă
Pășesc timptil către amurg
Le urmăresc lipsind clandestin
Șterg urmele să nu mă vadă
Adun despărțit victorii mărunte
Alergând spre întuneric impar
Mă ascund în noapte să ard
Zilele-ntreabă unde sunt
Dacă exist, dacă am fost
Poate rezist găsindu-mi rost
Răspunsul tremură anost
Poate lumina cade prost
Zilele nu mă recunosc
În lună
Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună
Priviri de triste rătăciri curgând plecate
De-atâta singur se gândesc că-s împreună
Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte
În gol privește răsucindu-se-n cunună
Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte
Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună
Legii atracției, universal, și noi și toate
Par să se-asemene umblând până s-apună
Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte
Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună
Pe când lunatecii au geniile plecate
Prin conteplare stau pierduți într-o minciună
Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape
E legea lor, cu nepăsare să-i răpună
Din egoism nu-i va trezi la realitate
Așa e lumea chibzuită să se-opună
Grăbit aruncă biete suflete damnate
Abandonați se vor sfârși căzuți în lună
Din ghiara gândului mai scapă cine poate
Plutim incert călăuziți de-a vieții strună
Nu știm când inima gonind va cere fapte
De se întâmplă să cădem privind în lună
Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’
Cuvinte
Înșiruiri de fraze lungi, povești de viață
Sau explicații cu subiect lipsind prefață
Cuvinte multe fără sens ajunse-n față
Cele ce au ceva de spus pierind în ceață
Rostim cuvintele fierbinți când dorul doare
Sau le-nghițim știind răspunsurile goale
Răsar tăcerile cuminți spre întristare
Sufletul strigă către sfinți cerând iertare
Nu mai vorbim despre nimic, speranța moare
Rămân ascunse printr-e vise la păstrare
Se sting arzând precum o stea câzută-n mare
N-au mai plecat căci ar pieri făr-ascultare
Se-adună scrise rănduri triste nerostite
Noian de litere-nvelite zac pitite
Fără lumină-ntre coperțile umbrite
Pe raftul vieții praful timpului le-nghite
Cuvinte strânse între pagini neumblate
Strigă răpuse: „Te Iubesc’’ strivite-n carte
Primind răspuns la întrebări neântrebate
S-ajungă lacrimă cuvinte nestemate
Fluturi
Pe-un colț de univers numit acasă
Răsar din praf și apă flori de câmp
Ieșind în lumea mică și curioasă
Doi fluturi colorați plutesc râzând
Închiși între betoane stau în casă
Doi fluturi de oraș muncesc pământ
Plantează tristă floare la freastră
Privind spre orizontul gri și strâmt
Alți fluturi merg grăbindu-se la coasă
Se-adună-n lăzi de sticlă murmurând
Schimbându-și mima tristă în voioasă
Și-ascund aripa frântă suspinând
Ursita-mparte șansele serioasă
Toți fluturii ar vrea să prindă vânt
Câțiva or să plutească-n iarbă deasă
Din floare tot nectarul culegând
Așa petrecem scurta noastră viață
Zburăm printre iluzii dispărând
Rămâne amintirea cea frumoasă
Doi fluturi colorați plutind râzând
Vrei să fi îngerul meu?
Pe mine sădind la tine-n pământ
Renasc din sămânța iubirii mai verde
Sub aripa inimii tale m-ascund
Ferit de arșița lumii inerte
Nu pot să-ți aduc o rază de stea
Căci soare ești tu s-aduci vieții zile
Și luna-i aprinsă de-o rază de-a ta
În noapte pictând cărare prin vise
De vrei să fi cerul pământului meu
Să mă împresori cu aer și apă
Storcându-mi din nori s-aprinzi curcubeu
Să-mi crească spre tine și floare și iarbă
Pe suflet tu aripi de-ai prinde să zbor
În umbra pașilor tăi să m-astâmperi
Pitită sub gene zâmbind să adorm
Zidită în mine te aflu oriunde
Tu unică floare de nu mă uita
Cu mine-ai fi zeul timpului veșnic
Toți demoni-nfrânți se vor apleca
În fața iubirii aprinse de-un înger
Lumina
Un soare ne aduce-n zori lumina
Un zâmbet ne sădește-n inimi flori
Iubirea ne aprinde-n ochi scânteia
Căldura șade-n sufletul din noi
Pământul ar fi mort fără lumină
Uscat ar fi, lipsit de nori și ploi
Un vals între-ntuneric și lumină
Balans ce îl dansăm la fel și noi
Iubirea când răsare e lumină
Se-aprinde dar nu-ntotdeauna-n doi
Și-atunci cade-ntuneric pe lumină
Pornind furtuna-n sufletul din noi
Subiectu-au studiat chiar peste poate
Minți luminate de poeți și prozatori
Mulți trubaduri cântând iubirea-n tot și-n toate
Fără concluzii ne-au lăsat luptând cu noi
Lumina textelor din cărți e o magie
Dar nu e cald între coperți cănd vrei s-adormi
Lumina sufletului trist e tragedie
Jucată des în viața noastră de actori
Spectacol orb ne poartă fără de lumină
Când o iubire strălucește doar în vis
Tot alergăm sperând norocul să ne-atingă
Să înserăm lumina-n doi spre paradis
Când e să fie o lumină-i peste toate
Când nu răsare-i întuneric, și-asta-i tot
Să te arunci peste hotare nu se poate
Prin întuneric și lumină trecem toți
Ce mai fac zilele?
Mă caută zilele
Dimineață bat în geam zâmbind
Prezintă lumina ca un vânzător de iluzii
Degeaba, înăuntru plutesc umbre
Trecutul bântuie ca o stafie nervoasă
Zboară în gânduri electrocutând neuronii firavi
Tună și fulgeră cauterizând realitate
Zilele vin și pleacă
Timpul mulge turmele orelor rătăcite
Înghițind lacom secundele scurse
Nemulțumit vânează sălbatic speranțe
Le prinde în capcană amăgite
Pregătindu-și festin dramatic
Se-nfruptă meschin cu tristețe
Uscate zilele curg
Se-adună-n clepsidră dune cărunte
Albul crește impertinent
Norii umblă despletiți sur
Plouă cu sete cernind absență
Curcubeul spălăcește voalat uni
Privirea tace strălucind udă
Umblă zilele-n șoaptă
Pășesc timptil către amurg
Le urmăresc lipsind clandestin
Șterg urmele să nu mă vadă
Adun despărțit victorii mărunte
Alergând spre întuneric impar
Mă ascund în noapte să ard
Zilele-ntreabă unde sunt
Dacă exist, dacă am fost
Poate rezist găsindu-mi rost
Răspunsul tremură anost
Poate lumina cade prost
Zilele nu mă recunosc
În lună
Pe luna rece și prăfoasă lungi se-adună
Priviri de triste rătăciri curgând plecate
De-atâta singur se gândesc că-s împreună
Doar ei cu ea, lumina palidă și-o noapte
În gol privește răsucindu-se-n cunună
Nu-i bagă-n seamă lepădându-se de șoapte
Se-nvârte-n orb, ea trebuind să se supună
Legii atracției, universal, și noi și toate
Par să se-asemene umblând până s-apună
Tăcuți amnezici căutând minuni abstracte
Dar ea-i demult și va rămâne-n veci imună
Pe când lunatecii au geniile plecate
Prin conteplare stau pierduți într-o minciună
Nici Dumnezeu de oameni nu poate să-i scape
E legea lor, cu nepăsare să-i răpună
Din egoism nu-i va trezi la realitate
Așa e lumea chibzuită să se-opună
Grăbit aruncă biete suflete damnate
Abandonați se vor sfârși căzuți în lună
Din ghiara gândului mai scapă cine poate
Plutim incert călăuziți de-a vieții strună
Nu știm când inima gonind va cere fapte
De se întâmplă să cădem privind în lună
Suntem pierduți fără de ‚om’ și ‚bunătate’
Cuvinte
Înșiruiri de fraze lungi, povești de viață
Sau explicații cu subiect lipsind prefață
Cuvinte multe fără sens ajunse-n față
Cele ce au ceva de spus pierind în ceață
Rostim cuvintele fierbinți când dorul doare
Sau le-nghițim știind răspunsurile goale
Răsar tăcerile cuminți spre întristare
Sufletul strigă către sfinți cerând iertare
Nu mai vorbim despre nimic, speranța moare
Rămân ascunse printr-e vise la păstrare
Se sting arzând precum o stea câzută-n mare
N-au mai plecat căci ar pieri făr-ascultare
Se-adună scrise rănduri triste nerostite
Noian de litere-nvelite zac pitite
Fără lumină-ntre coperțile umbrite
Pe raftul vieții praful timpului le-nghite
Cuvinte strânse între pagini neumblate
Strigă răpuse: „Te Iubesc’’ strivite-n carte
Primind răspuns la întrebări neântrebate
S-ajungă lacrimă cuvinte nestemate
Fluturi
Pe-un colț de univers numit acasă
Răsar din praf și apă flori de câmp
Ieșind în lumea mică și curioasă
Doi fluturi colorați plutesc râzând
Închiși între betoane stau în casă
Doi fluturi de oraș muncesc pământ
Plantează tristă floare la freastră
Privind spre orizontul gri și strâmt
Alți fluturi merg grăbindu-se la coasă
Se-adună-n lăzi de sticlă murmurând
Schimbându-și mima tristă în voioasă
Și-ascund aripa frântă suspinând
Ursita-mparte șansele serioasă
Toți fluturii ar vrea să prindă vânt
Câțiva or să plutească-n iarbă deasă
Din floare tot nectarul culegând
Așa petrecem scurta noastră viață
Zburăm printre iluzii dispărând
Rămâne amintirea cea frumoasă
Doi fluturi colorați plutind râzând
Silvia Mihalachi