Poate

În zorii tăcuți ai unei iubiri neurmărite,

Se deschide o poezie, dar nu despre dragoste.

Cuvintele se desprind ca frunzele în vânt,

Poezia fără săruturi, într-un labirint nestrăbătut.

Prin coridoarele unei inimi pierdute,

Versurile se întrepătrund, dar nu despre tandrețe.

Poezia rămâne ca un ecou neascultat,

Fără să atingă aromele dulci ale iubirii.

Si nu mai vreau, ca si in noapte
Sa ma despart de al tau sarut
Sa fiu in zori, iar  tu departe
Regrete , da, de ce - ai tacut?

As fi un nor , tu steaua mea
Clipeste steaua - n departare
As fi nimic, tu bagatia  mea
Bogatia in nimic e valoare.

Ofer, un viitor sub soare
Pe ape, dealuri si cimpii
Iti dau un tot in departare
Zburdind in zare, noi, copii

In luna plina te voi saruta
Tu firava copila, in departare
In amurg de soare, voi striga
Din mii de flori plutesti in zare

Tu mama ai, ai fost iubita ?
Nu stii ce e in suflet !
Esti rea, aproape ofelita
Tu stii ce am in suflet ?

Să îmi spui iubito de mă mai iubeşti,
Să îmi spui iubito de mă mai doreşti.
Mi-ai spus că mă iubeşti precum o floare,
Precum şi cerul e droit mereu de soare.
Mi-ai spus iubito că sunt îngerul tău,
Căci eu am fost şi eu voi fii mereu.
Cel ce te călăuzeşte spre Calea Lactee,
La început aşa mi-ai spus femeie.
Tu mă iubeşti cu întreaga ta făptură,
Am înţeles când tu m-ai sărutat pe gură.
Căci tu vei sta iubito lângă mine,
Căci fără dragoste tu nu mai ai zile senine!

Adio, fulg de nea,

Surâsul iernii trece,

Tu plângi pe mâna mea,

Iar lacrima ți-e rece.

Și s-a pornit să ningă,

De aseară-n disperare,

Iar fulgii să se stingă,

Pe pielea ta cea moale.

Hai vino tu mireasă,

Cu voalul de zăpadă,

Și scoate-mă din casă,

Ca să dansăm pe stradă,

Apoi din vreme-n vreme,

În lume dă alarma,

Hai vino, nu te teme,

Și mușcă-mă cu iarna,

Să-mi curgă de sub gene,

Zăpada în troiene.

În nopți albe de singurătate,

În minte cu ritmuri de tango,

Vârtos simțurile sunt purtate

Pe aripi rozalii ca de flamingo.

Bătăile inimii sunt înaripate,

Iar sufletul aspiră la iubire.

Și cu un suflu plin de voluptate

Îngădui corpului avântul de trăire.

Spre dimineață când zorii apar,

Pe ritmuri de vals starea unește

Toate simțurile ca la un stupar,

Și firav imboldul vieții renaște.

Creând în cursul întregii zile

În minte ritmuri cât mai vioaie,

Și înfruntând toate vânturile

Și ploaia, cu sunete de cimpoaie.

Visând cu ochii deschiși larg

La ritmuri de jazz și blues,

Am ridicat la corabie catarg

Navigând pe ape ce-mi dau ghes.

Și mă gândesc la clipe magice

În ritmuri de muzică piano,

Primind în dar momente feerice,

Așa cum cafeaua e și capucino.

Uitat departe nu mai știu ce să mai fiu

Pierdut e drumul strălucind către lumină

Orbită-i inima zbătându-se-n pustiu

Cărarea viselor arzând-o fără vină

Pășește umbletul adânc părând că-s viu

Lipsit de tine ce să fiu ascuns în beznă

Poate o bufniță zburată-ntr-un târziu

Sau un delfin ce-noată-n oarbă aparență

Dacă mai sunt un om în toate nu mai știu

Cerșind uitării să mă scape de urgență

Iau întrebarea și o-ntreb ce să mai fiu

Surzit de urletul tăcerii n-am prudență

Se-apleacă mâinile golite la pământ

Strângând în palme imposibilă tangență

Dezintegrat mi-adun fărâmele-n cuvânt

S-aștern dorințele strivite de-o absență

În alb și negru strămutat mă plimbă vânt

Rămas cu mine nu mai am nici o valență

Ce-o să mai fiu dacă la tine nu mai sunt

Fugind culorile mă paște o carență

Umbrindu-mi zilele de soare norii plâng

De-atâta ploaie se instituie demență

Neîncetat picuri de dor mă sapă-n gând

O să mai fiu doar în lumina ta prezență

Privind în urmă, mi-amintesc când am căzut

Cum s-a topit noaptea în vis și ziua-n gând

Ce-am devenit, ce s-a-ntâmplat, ce mi-ai făcut

Nu mai sunt eu, m-ai transformat în om pierdut

Privește-acum în ochii mei și dă-mi un sfat

Cum să te uit, cum să mă-ntorc, cum să mai scap

M-ai ridicat și-apoi fugind m-ai aruncat

Nu te-ai gândit că lași în urmă dor uitat

Nu-i vina ta, nu-i vina mea, doar s-a-ntâmplat

Ce va urma știam cumva și m-a-ntristat

Gândul pribeag la tine stă și-acum plecat

Nu înțeleg cum te iubesc, sunt blestemat

Am vrut să fug sperând greșit că voi uita

N-am reușit, ascunsă-n nopți mă arde stea

Inima mea s-o ștergi cumva de urma ta

Ridică-mi sufletul de jos eu te-aș ruga

De m-ai uitat sper să mă nasc cu-o altă stea

Cea de acum s-a stins încet în marea ta

Doar tu mai poți s-aduci lumină-n viața mea

Suflet căzut din întuneric ai salva

M-arunc în valuri de speranță

Înot pierdut prin amăgiri

Mă-neacă surdă circumstanță

Mințit de false străluciri

Întind cu oarbă cutezanță

Aripi de suflet copleșit

Lipsit de aer n-am portanță

Mințit de vânt m-am prăbușit

Găsesc clepsidrele-n ruină

Timpul curgând prin amintiri

Să mă transforme în rugină

Mințit de strâmbe ispitiri

Mă chiamă fapte în instanță

De judecată sunt mințit

Căzut din propria-mi balanță

M-am condamnat în rătăcit

Trăiesc îngust lipsit de nuanță

Culoarea-mi umblă risipit

În alb și negru am prestanță

Acoperind tot ce-am mințit

Rămân acut în discordanță

Găsind apus în răsărit

Adun tăcerea cu distanță

Scăzând din viață păcălit

Călcând nisipul răscolit se-ascunde timpul

Mințit de valuri umblă pasul rătăcit

Zburând sonor între tăceri șoptește vântul

Promite viselor hotarul risipit

 Plutind incert vâslesc spre urma de lumină

Seducător mi-aprinde focul ascuțit

Împinge-n inimă fixându-și rădăcină

Se-ntinde-n gânduri adevărul născocit

Foșnește apa lunecând de pe retină

Asurzitor curgând amarul infinit

Udând absențele ard pete de rugină

Seacând privirile calvarul e cumplit

Umbra luminii ferecate mă deprimă

Căzând spre nori trecutul piere istovit

Prezentul umblă-mpiedicat într-o rutină

Aruncă zilele rănite-n asfințit

Durerea pare o condiție stabilă

Desprins complet de relitate sunt gonit

Plătesc simțirile de om în crantină

Pedeapsa celor ce iubesc nefericit

M-ascund de oameni căutând doar omenie

Găsind ființele robite de mândrie

Plătesc tăcerile să-mi țină companie

Lipind cuvintele-ascuțite pe hârtie

Stă invizibilă tăcuta modestie

Se etalează convenabila prostie

Sau aroganța mănuind o șmecherie

Prezintă-n scenă opulența cu măndrie

Pierdute suflete adună bogăție

Lipsiți de scrupule ne-aruncă în robie

Clădind palate din minciună și hoție

Avar hrănindu-se din noi cu lăcomie

Ne-au condamnat să ne târâm în sărăcie

Considerându-ne doar sclavi la datorie

Elaborând fraze scrobite cu trufie

Explică gloatei cât de greu e la domnie

Toți ‚patrioții’ ce-au furat din vistierie

Sperăm s-jungă-ntemnițați la pușcărie

Aștept secundele să bată armonie

Un imposibil delirând o teorie

Neîncetat mă-ntreabă lacrima de tine

Când ai plecat, de ce-ai uitat, când o să știu

Nu am răspuns, ce am de spus arde în mine

Abandonat  m-ai aruncat să nu mai știu

Au mai rămas de numărat zilele scurse

De când nu sunt, de când nu ești, de când nu știu

M-aș căuta  dar nu mai știu, nu știu pe unde

Încerc s-adun dezorientat ce mai e viu

Aș vrea să știu dacă se poate ce e suflet

Dacă-l mai am, poate nu e, cine va ști?

Căci nu mai știu dacă sunt eu sau tu mai multe

Ce a rămas e sfărâmat  umblând pustiu

Măturător de amintiri printr-e ruine

Să umblu pot, s-adorm e greu, să fiu nu știu

E-ngrozitor să te hrănești cu vise mute

Ce mai sunt eu când nu ești tu nici că mai știu

Zilele trec sorbind încet timpul din mine

Ce-aud ești tu, ce  văd e gol, ce simt e viu

Sunt dispărut din ochii tăi, pierdut în lume

Cerșind uitării ce-i trecut să nu mai știu

Poate ți-e frică să privești la mine-n suflet

Ca-ntr-o oglindă te găsești de-ai să privești

Și-atunci fugind mă ocolești fără de cuget

Nu am cerut să te iubesc, să mă iubești

Focul nestins a mistuit zile senine

Umbrind cu nori priviri ce nu le mai privești

Visul aprins rulează filme clandestine

Povești ascunse ce nicicând n-ai să trăiești

Privesc în urmă timpul zâmbetelor calde

Din ochii tăi mă săgetau două scântei

Dar ai lăsat sufletu-n flăcări să se scalde

Mai mult de om, mai mult de suflet, îți dorești

Strigă un dor, mă-treabă când ajung la tine

Mă-ntreabă inima și sufletul de vești

Răspunde tu la întrebările fragile

Privind în ochi doi ochi ce nu vrei să-i privești

Rămân privind tăcerea lungă, noaptea goală

Nu mai pricep dacă e bine să iubești

Pare-o minciună scrisă-n lumea ideală

Credeam că sufletul cedând suflet primești

Cât de frumos, cât de sublim, privind din stele

Poți să alegi de mă salvezi sau mă zdrobești

Ajunsă zeu aplici sentință vieții mele

Lovind în suflet ai decis să-l osândești

Coboară lacrima-n pământ cărând povară

Se rupe omul dintr-un om răpus de dor

Arunci o inimă-n infern, omul să piară

Dintr-o iubire m-am născut, de ea să mor