Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Cine ai fost şi ce ai ajuns,
La Rahova te-au ascuns.
Tu ai fost primar de fală.
Erai cel mai tare în ţară.
Number one primar ai fost,
Acum nu mai eşti deloc.
Acum mergi la puşcărie,
Pentru a ta mare prostie.
Ca primarul acte ai semnat,
Şi tu nu ai mai verificat.
Dacă clubul Colectiv are acte,
Şi îi bun de funcţionalitate.
Pentru actele ce ai iscălit,
Multă lume în Colectiv a murit.
Alţii prin spitale au stat,
Şi nu s-au mai reparat
După şase ani de suferinţă,
Acum Piedone ţi-au dat o sentinţă.
Patru ani sunt cu executare,
Hai noroc şi la mai mare!
Dacă stai şi te gândeşti,
Morţii nu îi mai înviezi.
Pentru fapta ta săvârşită,
Pedeapsa e foarte mică!
Zeci de ani de puşcărie,
Aia îţi trebuiau ţie.
Conştient ai semnat acte,
Şi ai trimes oameni la moarte !
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Dorel Marin
Data postării: 9 februarie 2023
Vizualizări: 812
Poezii din aceiaşi categorie
Urme
Îţi pierzi privirea printre aştri,
Nici ochii nu-ţi mai sunt aşa albaştri,
Adulmeci urma unei sincere iubiri,
Şi împarţi cu neantul vechi trăiri.
Cu lumea cauţi să te-mpaci,
Urând iubirea în care zaci,
Poeme scrii fără de muză,
Şi pentru toate cauţi scuză.
Te-ncântă flori uitate în vază,
Ferestre care pot opri o rază,
Cuvinte aruncate în dispreţ,
Şi multe lucruri fără preţ.
Adormi mereu înfricoşat,
La piept strângi perna ruşinat,
Visezi acelaşi vis murdar,
Şi-n noapte împrăştii clipe de coşmar.
Psalmi - IX - Îndulcește-mi veninul, Doamne!
Îndulcește-mi veninul, Doamne,
căci limba mea s-a făcut șarpe
și cuvântul meu – sabie.
Am vorbit adevăr, dar fără iubire,
și adevărul rostit fără Tine
a devenit otravă.
Mușcătura mea a lăsat răni,
nu pentru că am fost nedrept,
ci pentru că n-am fost blând.
Mi-am învins frații cu judecata,
dar mi-am pierdut sufletul în izbândă.
Doamne, eu nu vreau să câștig,
ci să mântuiesc.
Nu vreau să am ultimul cuvânt,
ci ultimul suspin de milă
pentru cel care greșește.
Îndulcește-mi veninul,
să nu mai usture ce ating, ci să aline.
Să nu mai tai cu glasul,
ci să cos ce alții au rupt.
Fă din fierea mea untdelemn,
din spinii mei — mângâiere,
și din firea mea aprinsă —
o candelă care luminează
fără să ardă.
Cine sunt eu să mustru?
Dacă n-ar fi fost harul Tău,
aș fi fost cel dintâi rănit,
cel dintâi vinovat.
Și poate sunt.
De aceea strig:
îmblânzește-mă, Doamne,
nu cu pedeapsă, ci cu dragostea Ta
care transformă fiarele în miei
și focul în rugăciune.
Tu nu ești Lauren Bacall
Tu nu ești Lauren Bacall, ești doar o fată,
Rătăcită într-o rochie neagră,
Care așteaptă pe un trotuar.
Iar eu nu sunt Bogart, sunt doar o umbră,
care umblă,
Prin regatul ruinat al nopții.
Călcăm pavajul unui drum șerpuit,
Printre case,
Încercând să aprindem candelabrul
Care atârnă, ca un păianjen străveziu,
Tin tavanul unei terase.
Vorbim tare, ca doi străini,
Încolțiți de o teamă,
Ca nu cumva, cineva de prin preajmă,
Să ne vadă cum tragem,
Din aceeași țigară,
Cineva care știe că totu-I o farsă,
Că nimic nu există, că nimic nu-i real,
Că eu nu sunt Bogart, tu nu ești Bacall.
Intrăm și tu cauți să stingi în oglindă,
Minciuna privirii, ce din farduri iți cade,
Pereții sunt muți, muțenia-i însă,
A unei tăceri revanșarde.
Timpul e al tău, niciodată al nostru,
Oglinda se scurge într-o altă oglindă,
Din care privește un monstru.
Nici corbul lui Poe, nici cripta lui Borges,
Nu ne pot salva de dezastru,
Ceru-i pictat pe un blat ruginit,
În verde prelins din albastru.
Noaptea-i închisă ca o cătușă,
Și totuși, un zgomot se aude în ușă,
Un murmur, un foșnet, un râset in șoaptă.
E cel care vede, și ascultă, și așteaptă,
Cu ochiu-n dispretz, cu urechea- ncordată,
Ca brațele noastre,
Să se atingă vreodată.
Ca să iasă în stradă, și să urle, să zbiere,
Ca nimic nu există, că totu-I o farsă,
Că nimic nu există, că nimic nu-i real,
Că eu nu sunt Bogart, tu nu ești Bacall.
În trecere prin Iași!
Stau pe bancă în Copou
Și privesc în jos și-n sus,
Greu ceva mai recunosc
Și mă simt ca un intrus
Sunt în trecere prin Iași
Și vreau să îmi amintesc,
Locul unde-am întâlnit-o
Pe Maria, azi soția ce o iubesc
Gându-mi fuge-n studenție
Când te-am cunoscut pe tine,
Atunci inima eu ți-am furat
Și-o păstrez și-acum la mine
Cum aș putea să uit vreodată
Plimbările în pas ușor pe-alei,
Și vinul dulce de la Bolta Rece
Plătit din bursa mică cu doi lei
Banca părăsesc cu nostalgie
Și mă-ndrept spre facultate,
Simt emoția ce mă cuprinde
Și cum inima în piept îmi bate
Dar cine oare n-ar fi emotiv
Când tinerețea o are-n față,
Și locul unde ieri s-a format
Ca Om și specialist în viață
Aici am studiat din greu
S-ajung medic veterinar,
Să știu să vindec animale
Să am un ban cinstit în buzunar
Pașii mi-i îndrept spre clinici
Trec prin holuri, săli de cursuri,
Fac un mic popas în amfiteatru
Lăcrimez și scriu aceste versuri
Încărcat de multe sentimente
Ies și-o apelez pe-a mea soție,
Vorbă-i spun că vin spre casă
Și-i recit și ei din astă..poezie!
La cules
Toate cele adevărate,
De noi, repede uitate..
Le-am lăsat, ne-am depărtat...
De rău ne-am apropiat.
Căci cu vicleșugul mare,
Ne-a mințit pe fiecare,
Ne-a atras în cursa lui,
Luând calea binelui...
Cei ce așa au ales,
Se va vedea la cules.
Căci ce semeni, vei avea,
La cules în viața ta.
Intoarcete nu-i târziu,
Să îți schimbi alegerea,
De-ți dorești ca viața ta,
În veci să o poți avea .
Căci cu domnul de alegi,
Lucruri bune-ai să culegi.
Raiul îl vei dobândi,
Și în veci, vrednic vei fi.
Crede vei primi mereu,
Fiindcă bunul Dumnezeu,
El este al tuturor,
Și ne vine-n ajutor.
Ierusalimul ceresc
Aș dori să am cu mine,
Pe cineva ca și tine.
Dacă viața mi-ar permite,
Aș merge doar înainte,
Vizitând doar locuri sfinte,
Cu tatăl nostru părinte,
Dumnezeul meu și al tău,
Cu noi el va fi mereu.
Răbdarea-i de partea mea,
Știu că domnul va avea,
Ce e mai bun pentru mine,
Totdeauna e cu mine.
Ierusalimul ceresc,
Este cea ce îmi doresc.
Cred doamne în slava ta,
Știu că mă vei ajuta.
Urme
Îţi pierzi privirea printre aştri,
Nici ochii nu-ţi mai sunt aşa albaştri,
Adulmeci urma unei sincere iubiri,
Şi împarţi cu neantul vechi trăiri.
Cu lumea cauţi să te-mpaci,
Urând iubirea în care zaci,
Poeme scrii fără de muză,
Şi pentru toate cauţi scuză.
Te-ncântă flori uitate în vază,
Ferestre care pot opri o rază,
Cuvinte aruncate în dispreţ,
Şi multe lucruri fără preţ.
Adormi mereu înfricoşat,
La piept strângi perna ruşinat,
Visezi acelaşi vis murdar,
Şi-n noapte împrăştii clipe de coşmar.
Psalmi - IX - Îndulcește-mi veninul, Doamne!
Îndulcește-mi veninul, Doamne,
căci limba mea s-a făcut șarpe
și cuvântul meu – sabie.
Am vorbit adevăr, dar fără iubire,
și adevărul rostit fără Tine
a devenit otravă.
Mușcătura mea a lăsat răni,
nu pentru că am fost nedrept,
ci pentru că n-am fost blând.
Mi-am învins frații cu judecata,
dar mi-am pierdut sufletul în izbândă.
Doamne, eu nu vreau să câștig,
ci să mântuiesc.
Nu vreau să am ultimul cuvânt,
ci ultimul suspin de milă
pentru cel care greșește.
Îndulcește-mi veninul,
să nu mai usture ce ating, ci să aline.
Să nu mai tai cu glasul,
ci să cos ce alții au rupt.
Fă din fierea mea untdelemn,
din spinii mei — mângâiere,
și din firea mea aprinsă —
o candelă care luminează
fără să ardă.
Cine sunt eu să mustru?
Dacă n-ar fi fost harul Tău,
aș fi fost cel dintâi rănit,
cel dintâi vinovat.
Și poate sunt.
De aceea strig:
îmblânzește-mă, Doamne,
nu cu pedeapsă, ci cu dragostea Ta
care transformă fiarele în miei
și focul în rugăciune.
Tu nu ești Lauren Bacall
Tu nu ești Lauren Bacall, ești doar o fată,
Rătăcită într-o rochie neagră,
Care așteaptă pe un trotuar.
Iar eu nu sunt Bogart, sunt doar o umbră,
care umblă,
Prin regatul ruinat al nopții.
Călcăm pavajul unui drum șerpuit,
Printre case,
Încercând să aprindem candelabrul
Care atârnă, ca un păianjen străveziu,
Tin tavanul unei terase.
Vorbim tare, ca doi străini,
Încolțiți de o teamă,
Ca nu cumva, cineva de prin preajmă,
Să ne vadă cum tragem,
Din aceeași țigară,
Cineva care știe că totu-I o farsă,
Că nimic nu există, că nimic nu-i real,
Că eu nu sunt Bogart, tu nu ești Bacall.
Intrăm și tu cauți să stingi în oglindă,
Minciuna privirii, ce din farduri iți cade,
Pereții sunt muți, muțenia-i însă,
A unei tăceri revanșarde.
Timpul e al tău, niciodată al nostru,
Oglinda se scurge într-o altă oglindă,
Din care privește un monstru.
Nici corbul lui Poe, nici cripta lui Borges,
Nu ne pot salva de dezastru,
Ceru-i pictat pe un blat ruginit,
În verde prelins din albastru.
Noaptea-i închisă ca o cătușă,
Și totuși, un zgomot se aude în ușă,
Un murmur, un foșnet, un râset in șoaptă.
E cel care vede, și ascultă, și așteaptă,
Cu ochiu-n dispretz, cu urechea- ncordată,
Ca brațele noastre,
Să se atingă vreodată.
Ca să iasă în stradă, și să urle, să zbiere,
Ca nimic nu există, că totu-I o farsă,
Că nimic nu există, că nimic nu-i real,
Că eu nu sunt Bogart, tu nu ești Bacall.
În trecere prin Iași!
Stau pe bancă în Copou
Și privesc în jos și-n sus,
Greu ceva mai recunosc
Și mă simt ca un intrus
Sunt în trecere prin Iași
Și vreau să îmi amintesc,
Locul unde-am întâlnit-o
Pe Maria, azi soția ce o iubesc
Gându-mi fuge-n studenție
Când te-am cunoscut pe tine,
Atunci inima eu ți-am furat
Și-o păstrez și-acum la mine
Cum aș putea să uit vreodată
Plimbările în pas ușor pe-alei,
Și vinul dulce de la Bolta Rece
Plătit din bursa mică cu doi lei
Banca părăsesc cu nostalgie
Și mă-ndrept spre facultate,
Simt emoția ce mă cuprinde
Și cum inima în piept îmi bate
Dar cine oare n-ar fi emotiv
Când tinerețea o are-n față,
Și locul unde ieri s-a format
Ca Om și specialist în viață
Aici am studiat din greu
S-ajung medic veterinar,
Să știu să vindec animale
Să am un ban cinstit în buzunar
Pașii mi-i îndrept spre clinici
Trec prin holuri, săli de cursuri,
Fac un mic popas în amfiteatru
Lăcrimez și scriu aceste versuri
Încărcat de multe sentimente
Ies și-o apelez pe-a mea soție,
Vorbă-i spun că vin spre casă
Și-i recit și ei din astă..poezie!
La cules
Toate cele adevărate,
De noi, repede uitate..
Le-am lăsat, ne-am depărtat...
De rău ne-am apropiat.
Căci cu vicleșugul mare,
Ne-a mințit pe fiecare,
Ne-a atras în cursa lui,
Luând calea binelui...
Cei ce așa au ales,
Se va vedea la cules.
Căci ce semeni, vei avea,
La cules în viața ta.
Intoarcete nu-i târziu,
Să îți schimbi alegerea,
De-ți dorești ca viața ta,
În veci să o poți avea .
Căci cu domnul de alegi,
Lucruri bune-ai să culegi.
Raiul îl vei dobândi,
Și în veci, vrednic vei fi.
Crede vei primi mereu,
Fiindcă bunul Dumnezeu,
El este al tuturor,
Și ne vine-n ajutor.
Ierusalimul ceresc
Aș dori să am cu mine,
Pe cineva ca și tine.
Dacă viața mi-ar permite,
Aș merge doar înainte,
Vizitând doar locuri sfinte,
Cu tatăl nostru părinte,
Dumnezeul meu și al tău,
Cu noi el va fi mereu.
Răbdarea-i de partea mea,
Știu că domnul va avea,
Ce e mai bun pentru mine,
Totdeauna e cu mine.
Ierusalimul ceresc,
Este cea ce îmi doresc.
Cred doamne în slava ta,
Știu că mă vei ajuta.
Alte poezii ale autorului
Procesul Ceauşeştilor
Şi în ziua de Crăciun,
cînd tot omul e mai bun,
Oameni cu suflet de cîine,
ei au vrut să se răzbune.
Şi atunci ei s-au gîndit,
că timpul a şi venit,
Să-i judece la urgenţă
şi să-i execute în beznă.
Iliescu ca o fiară,
a dat ordin să dispară,
Cei doi trebuie judecaţi
şi urgent executaţi.
Completul de judecată,
ei l-au stabilit în dată,
Popa era preşedinte,
Nistor vice preşedinte.
Ceauşescu acuzat,
de Voinea că a trădat,
Şi că genocidu îi mare
şi că populaţia moare.
Ceauşescu disperat,
să se apere a încercat,
Însă nu a avut izbîndă,
completu aştepta la pîndă.
Erau într-o garnizoană,
la Tîrgovişte îi alarmă.
Ceauşeştii să dispară,
că haos mare e în ţară,
Procesu în grabă a început,
dar el nu a ţinut mult,
Într-o oră s-a încheiat
şi sentinţa li s-a dat.
Sentinţa lor a fost dură,
le-a fost peste a lor măsură,
Să afle că îs condamnaţi
şi la moarte executaţi.
Ei nu au crezut nici odată,
că vor avea asta soartă,
Şi vor muri împuşcaţi,
de Crăciun executaţi.
Aşteptau să îl execute,
fără ca să mai discute,
La recurs şansă să-i dea,
pentru a se apăra.
După ce sentinţa au dat,
completu a deliberat,
Ambii trebuie legaţi
şi la zid executaţi.
Lîngă corpul cel de gardă,
cei doi au fost scoşi sub pază,
Acolo au fost dezlegaţi,
de pluton executaţi.
Nu cumva să fi scăpat,
multe gloanţe în ei s-au tras,
Şi au murit ca nişte cîini,
Ucişi de oameni haini.
Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,
Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,
Pentru hoţi folosesc sula.
Şi îi trag pe toţi în ea,
Ca să simtă sula mea.
Şi îi las să pătimească,
Până mor să chinuiască.
De furat ei să se lase,
De vor de sulă să scape.
Că astfel milă de ei n-am,
Şi îi omor întregul neam.
De cei ce oamenii îi fură,
Pentru ei am scârbă, ură.
Şi am să îi trag pe toţi în ţeapă,
Şi de nimeni nu îmi pasă.
Că am să scap ţara de hoţi,
De trântori şi neghiobi !
Un masaj de relaxare
Masajul de relaxare,
E bun pentru fiecare.
Si se face cu talent,
Pentru fiecare client.
Cliaentul se aseaza pe masa,
Sta in jos cu a sa fata.
Si in liniste asteapta,
Ca masajul sa inceapa.
Se incepe de la spate,
Cu un masaj de calitate.
Si se continua indata,
Cu masaj la mana toata.
Se face la gat apoi,
Pana ce muschii sunt moi.
Se continua la picioare,
Cu masaj de relaxare.
Si apoi se intoarce atent,
Pacientul cu talent.
Cu fata in sus se aseaza,
Si apoi iarasi se maseaza.
De la talpi masajul incepe,
Si apoi se face in trepte.
Tibia incet ea se maseaza,
Apoi genunchiul urmeaza.
Dupa ce piciorul il gata,
El abdomenul urmeaza.
Ca si el trebuie masat,
Foarte bine relaxat.
Ambii sani apoi urmeaza,
Cu talent ei se maseaza.
La final gatul urmeaza,
Cu atentie se maseaza.
Se maseaza delicat,
Scalpul , la femeie sau barbat.
Se face asta la terminare,
Ca ii masaj de relaxare.
Sfântul Valentin,
Sfântul Valentin se ştie,
El de afară acuma vine.
Tinerii îl sărbătoresc,
Iar unii se îndrăgostesc.
Mulţi băieţi oferă flori,
Pentru doamne şi surori.
Şi primesc o sărutare,
Când lor le oferă o floare.
Fetele sunt bucuroase,
Atunci când ele îs căutate.
Şi primesc cadouri, flori,
Sărutări, îmbrăţişări.
Ochii tăi frumoşi albaştri,
Ochii tăi frumoşi albaştri,
Ca azurul îi ai mamă.
Părul tău frumos şi negru,
Chipul tău de pus în ramă.
Mâinile tale firave,
Inima blândă şi bună.
Sufletul tău bună mamă,
El e bun de pus la rană.
Ştiu mamă că ai plecat,
Sus la ceruri ai zburat.
Îngerii au venit de sus,
Şi te-au dus la Domnu Sfânt.
De când ai plecat la ceruri,
Zi de zi eu te visez.
Şi mă rog la tine Doamne,
Sărutând multe icoane.
Vin sărbătorile de iarnă
Vin sărbătorile de iarnă,
Tu nu mai eşti acasă mamă.
Friptură acuma tu să îmi faci,
Nici prăjituri, nici cozonaci.
Aşa cum îmi făceai odată,
Atunci când eu eram acasă.
Şi bradul mare de Crăciun,
Îl împodobeai în Seara de Ajun.
Cu globuri şi beteală albă,
Îl împodobeai măicuţă dragă.
Şi aşteptam cu toţii în casă,
Ca sărbătorile de iarnă să înceapă.
Dar tu acum măicuţă dragă,
Te-ai dus şi nu mai eşti acasă.
Te ai dus în ceruri tu cuminte,
Te-ai dus acum la cele Sfinte.
Şi în fiecare an de sărbători,
Măicuţa mea eu îţi aduc flori.
Şi candela şi lumnrea eu îţi aprind,
La tine mamă dragă la mormânt.
Procesul Ceauşeştilor
Şi în ziua de Crăciun,
cînd tot omul e mai bun,
Oameni cu suflet de cîine,
ei au vrut să se răzbune.
Şi atunci ei s-au gîndit,
că timpul a şi venit,
Să-i judece la urgenţă
şi să-i execute în beznă.
Iliescu ca o fiară,
a dat ordin să dispară,
Cei doi trebuie judecaţi
şi urgent executaţi.
Completul de judecată,
ei l-au stabilit în dată,
Popa era preşedinte,
Nistor vice preşedinte.
Ceauşescu acuzat,
de Voinea că a trădat,
Şi că genocidu îi mare
şi că populaţia moare.
Ceauşescu disperat,
să se apere a încercat,
Însă nu a avut izbîndă,
completu aştepta la pîndă.
Erau într-o garnizoană,
la Tîrgovişte îi alarmă.
Ceauşeştii să dispară,
că haos mare e în ţară,
Procesu în grabă a început,
dar el nu a ţinut mult,
Într-o oră s-a încheiat
şi sentinţa li s-a dat.
Sentinţa lor a fost dură,
le-a fost peste a lor măsură,
Să afle că îs condamnaţi
şi la moarte executaţi.
Ei nu au crezut nici odată,
că vor avea asta soartă,
Şi vor muri împuşcaţi,
de Crăciun executaţi.
Aşteptau să îl execute,
fără ca să mai discute,
La recurs şansă să-i dea,
pentru a se apăra.
După ce sentinţa au dat,
completu a deliberat,
Ambii trebuie legaţi
şi la zid executaţi.
Lîngă corpul cel de gardă,
cei doi au fost scoşi sub pază,
Acolo au fost dezlegaţi,
de pluton executaţi.
Nu cumva să fi scăpat,
multe gloanţe în ei s-au tras,
Şi au murit ca nişte cîini,
Ucişi de oameni haini.
Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,
Eu mis Ţepeş Vlad Dracula,
Pentru hoţi folosesc sula.
Şi îi trag pe toţi în ea,
Ca să simtă sula mea.
Şi îi las să pătimească,
Până mor să chinuiască.
De furat ei să se lase,
De vor de sulă să scape.
Că astfel milă de ei n-am,
Şi îi omor întregul neam.
De cei ce oamenii îi fură,
Pentru ei am scârbă, ură.
Şi am să îi trag pe toţi în ţeapă,
Şi de nimeni nu îmi pasă.
Că am să scap ţara de hoţi,
De trântori şi neghiobi !
Un masaj de relaxare
Masajul de relaxare,
E bun pentru fiecare.
Si se face cu talent,
Pentru fiecare client.
Cliaentul se aseaza pe masa,
Sta in jos cu a sa fata.
Si in liniste asteapta,
Ca masajul sa inceapa.
Se incepe de la spate,
Cu un masaj de calitate.
Si se continua indata,
Cu masaj la mana toata.
Se face la gat apoi,
Pana ce muschii sunt moi.
Se continua la picioare,
Cu masaj de relaxare.
Si apoi se intoarce atent,
Pacientul cu talent.
Cu fata in sus se aseaza,
Si apoi iarasi se maseaza.
De la talpi masajul incepe,
Si apoi se face in trepte.
Tibia incet ea se maseaza,
Apoi genunchiul urmeaza.
Dupa ce piciorul il gata,
El abdomenul urmeaza.
Ca si el trebuie masat,
Foarte bine relaxat.
Ambii sani apoi urmeaza,
Cu talent ei se maseaza.
La final gatul urmeaza,
Cu atentie se maseaza.
Se maseaza delicat,
Scalpul , la femeie sau barbat.
Se face asta la terminare,
Ca ii masaj de relaxare.
Sfântul Valentin,
Sfântul Valentin se ştie,
El de afară acuma vine.
Tinerii îl sărbătoresc,
Iar unii se îndrăgostesc.
Mulţi băieţi oferă flori,
Pentru doamne şi surori.
Şi primesc o sărutare,
Când lor le oferă o floare.
Fetele sunt bucuroase,
Atunci când ele îs căutate.
Şi primesc cadouri, flori,
Sărutări, îmbrăţişări.
Ochii tăi frumoşi albaştri,
Ochii tăi frumoşi albaştri,
Ca azurul îi ai mamă.
Părul tău frumos şi negru,
Chipul tău de pus în ramă.
Mâinile tale firave,
Inima blândă şi bună.
Sufletul tău bună mamă,
El e bun de pus la rană.
Ştiu mamă că ai plecat,
Sus la ceruri ai zburat.
Îngerii au venit de sus,
Şi te-au dus la Domnu Sfânt.
De când ai plecat la ceruri,
Zi de zi eu te visez.
Şi mă rog la tine Doamne,
Sărutând multe icoane.
Vin sărbătorile de iarnă
Vin sărbătorile de iarnă,
Tu nu mai eşti acasă mamă.
Friptură acuma tu să îmi faci,
Nici prăjituri, nici cozonaci.
Aşa cum îmi făceai odată,
Atunci când eu eram acasă.
Şi bradul mare de Crăciun,
Îl împodobeai în Seara de Ajun.
Cu globuri şi beteală albă,
Îl împodobeai măicuţă dragă.
Şi aşteptam cu toţii în casă,
Ca sărbătorile de iarnă să înceapă.
Dar tu acum măicuţă dragă,
Te-ai dus şi nu mai eşti acasă.
Te ai dus în ceruri tu cuminte,
Te-ai dus acum la cele Sfinte.
Şi în fiecare an de sărbători,
Măicuţa mea eu îţi aduc flori.
Şi candela şi lumnrea eu îţi aprind,
La tine mamă dragă la mormânt.