Ziua copilului
Soarele zâmbește-n cerul senin,
O zi de sărbătoare e azi, e senin.
Copiii prin grădini și parcuri s-adună,
Cu bucurie și voie bună.
Zâmbetul lor e o lumină caldă,
Inima de copil e plină de nădejde.
Jocuri și cântece umplu aerul,
O lume magică se creează mereu.
Amintiri din copilărie vin val după val,
De joacă, râsete, fără niciun egal.
Zilele petrecute-n natură,
Cu prietenii dragi, o aventură.
Visuri mari și imaginație bogată,
Lumea pare un loc de poveste, o minunată.
Fără griji și cu sufletul pur,
Copiii ne aduc bucurie și un zâmbet sur.
La mulți ani, copii, și să aveți o zi minunată,
Plină de bucurie și de joacă neîncetată!
Păstrați mereu sufletul curat de copil,
Și lumea va fi un loc mai bun, mai fertil.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: PINTILIE Maricel
Data postării: 2 iunie 2024
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 482
Poezii din aceiaşi categorie
O vorbă...
O vorbă mult prea rea,
Ai aruncat fără căință,
Și a lăsat în urma sa,
Noian de suferință.
O vreme de tăcere,
În calea mea ai pus,
Și ochiu-ntruna cere,
O lacrimă în plus.
Un gest de amăgire,
Pe chip ți se arată,
Iar pura mea iubire,
E-n turnuri ferecată.
Și stau de atâta vreme,
Arzând cu doru-n piept,
Iar inima se teme,
Că veșnic o s-aștept.
Vis neîmplinit
Vis neîmplinit
Tainică iubire
Mereu mi-aș fi dorit
Să nu mai ies din tine
Să continui să visez
Măcar acolo să trăiesc
Pe emoții să glisez
Și să am ce îmi doresc
Tot aștept că să te treci
Dor estempestiv
Și din suflet tu să pleci
Dor nebun și agresiv
Te-am căutat
Azi am avut nevoie de mâna ta
dar ai fost ocupat cu alt ceva,
nu am insistat să te chem aproape
deși știu că…nu am drepturile toate
ca să zic că ești al meu,
și nu vreau ca să-l supăr pe prea-bunul Dumnezeu.
Azi am vrut ca să merg cu tine la braț
și să vorbim cu nesaț
despre una, despre alta, așa ca altă dată
când oră după oră trecea neobservată,
fiindcă-n ochii tăi eu ochii îmi vedeam
iar vorbele de pe buze duios le desprindeam.
Azi peste tot ți-am căutat privirea
ca sa-ți găsesc în ochi sclipirea
care mi-a luminat multe seri la rând
și cu ea adormeam fredonând
o melodie despre suflete pereche
pe care o auzeai la tine în ureche.
Azi am căutat clipa
ca să-ți întind aripa
sufletului care te poartă mereu
desculț prin gândul meu
unde pășești cu atâta duioșie
iar cu fiecare pas lași în urmă armonie.
Azi la piept vreau să te strâng cu dor
să simți acel mistuitor fior
ce arde-n mine ca focul din Olimp
ce-ți luminează ochii în care mă alint
precum copilul în brațele maicii sale,
unde își va găsi mereu dulcea alinare.
Azi am căutat să-ți aud vocea caldă
care în tandrețuri mă scaldă
ca marea cu valurile ei
îmi șoptești duios privind în ochii mei,
cum sorb vorbele de pe buzele-ți cărnoase
și inima mea de inima ta încet cu încetul se coase.
Azi am căutat pașii pe aleea spre casa
unde la geam te așteaptă aleasa
cu chipul senim și sufletul blând
în care te așteaptă mereu și oricând
să pășești cu atenție pragul sufletului ei
la fel cum pășești iarna pe alei.
Azi și nu doar azi, te caut pe tine
oriune, oricând vei fi lângă mine
ești parte din gândul, inima și sufletul meu
precum altarul e loc de-nchinăciune către Dumnezeu
la fel mă înclin în fața dragostei mult răbdătoare
pentru că o cunosc ca o binecuvântare.
"Noi"
Zeci de poezii nu te mai aduc înapoi
Și știu... căci toate ți le-am scris
Si-un milion de lacrimi tot la fel
Știu... că de-un an mi le-am tot plâns.
Eu...
Te mai port in gând în nopți fără sfârșit
Sunt haos de când m-ai învățat ce-i dorul
Și visele-mi sunt praf de stele-n vânt
De când dorințelor am tras zăvorul...
Tu...?
Ai fost ca un montagne russe...
Ce la-nceput la tine m-a atras,
Ai folosit să mă respingi într-un final
Pericolul din tine... mi-a fost și agonie și extaz
Eu...
Naivă că eram frumoasă-n ochii tăi
Nu am citit imaturul emoțional
Părea să simți ceva ce nu puteai exterioriza
Dar ai tăcut... și asta m-a lovit ca un pumnal
Zeci de întrebări fără răspuns m-au răpus
Și știi... toate pe rând ți le-am pus
Mi-ai oferit finalul în semne de exclamare
Stii?...eu nu-mi doream decât un vin și-o-mbrățisare...
Seara
A venit seara
Frumoasă ca marea
Cînd o privești.
Liniștită seara
Liniștită tare
Cînd o asculți.
S-așeaza întuneric
Devine coleric
Pe străzi
le pustii.
Te-am iubit
Te-am iubit cu disperare,
Fără glas, fără putere,
Și-acum, în tăcerea mare,
Mi-ești doar dor și mângâiere.
Prea târziu s-a stins lumina,
Drumul tău s-a dus în zare,
Rămân doar cu amintirea,
Și cu inima-ntristată, doare.
O vorbă...
O vorbă mult prea rea,
Ai aruncat fără căință,
Și a lăsat în urma sa,
Noian de suferință.
O vreme de tăcere,
În calea mea ai pus,
Și ochiu-ntruna cere,
O lacrimă în plus.
Un gest de amăgire,
Pe chip ți se arată,
Iar pura mea iubire,
E-n turnuri ferecată.
Și stau de atâta vreme,
Arzând cu doru-n piept,
Iar inima se teme,
Că veșnic o s-aștept.
Vis neîmplinit
Vis neîmplinit
Tainică iubire
Mereu mi-aș fi dorit
Să nu mai ies din tine
Să continui să visez
Măcar acolo să trăiesc
Pe emoții să glisez
Și să am ce îmi doresc
Tot aștept că să te treci
Dor estempestiv
Și din suflet tu să pleci
Dor nebun și agresiv
Te-am căutat
Azi am avut nevoie de mâna ta
dar ai fost ocupat cu alt ceva,
nu am insistat să te chem aproape
deși știu că…nu am drepturile toate
ca să zic că ești al meu,
și nu vreau ca să-l supăr pe prea-bunul Dumnezeu.
Azi am vrut ca să merg cu tine la braț
și să vorbim cu nesaț
despre una, despre alta, așa ca altă dată
când oră după oră trecea neobservată,
fiindcă-n ochii tăi eu ochii îmi vedeam
iar vorbele de pe buze duios le desprindeam.
Azi peste tot ți-am căutat privirea
ca sa-ți găsesc în ochi sclipirea
care mi-a luminat multe seri la rând
și cu ea adormeam fredonând
o melodie despre suflete pereche
pe care o auzeai la tine în ureche.
Azi am căutat clipa
ca să-ți întind aripa
sufletului care te poartă mereu
desculț prin gândul meu
unde pășești cu atâta duioșie
iar cu fiecare pas lași în urmă armonie.
Azi la piept vreau să te strâng cu dor
să simți acel mistuitor fior
ce arde-n mine ca focul din Olimp
ce-ți luminează ochii în care mă alint
precum copilul în brațele maicii sale,
unde își va găsi mereu dulcea alinare.
Azi am căutat să-ți aud vocea caldă
care în tandrețuri mă scaldă
ca marea cu valurile ei
îmi șoptești duios privind în ochii mei,
cum sorb vorbele de pe buzele-ți cărnoase
și inima mea de inima ta încet cu încetul se coase.
Azi am căutat pașii pe aleea spre casa
unde la geam te așteaptă aleasa
cu chipul senim și sufletul blând
în care te așteaptă mereu și oricând
să pășești cu atenție pragul sufletului ei
la fel cum pășești iarna pe alei.
Azi și nu doar azi, te caut pe tine
oriune, oricând vei fi lângă mine
ești parte din gândul, inima și sufletul meu
precum altarul e loc de-nchinăciune către Dumnezeu
la fel mă înclin în fața dragostei mult răbdătoare
pentru că o cunosc ca o binecuvântare.
"Noi"
Zeci de poezii nu te mai aduc înapoi
Și știu... căci toate ți le-am scris
Si-un milion de lacrimi tot la fel
Știu... că de-un an mi le-am tot plâns.
Eu...
Te mai port in gând în nopți fără sfârșit
Sunt haos de când m-ai învățat ce-i dorul
Și visele-mi sunt praf de stele-n vânt
De când dorințelor am tras zăvorul...
Tu...?
Ai fost ca un montagne russe...
Ce la-nceput la tine m-a atras,
Ai folosit să mă respingi într-un final
Pericolul din tine... mi-a fost și agonie și extaz
Eu...
Naivă că eram frumoasă-n ochii tăi
Nu am citit imaturul emoțional
Părea să simți ceva ce nu puteai exterioriza
Dar ai tăcut... și asta m-a lovit ca un pumnal
Zeci de întrebări fără răspuns m-au răpus
Și știi... toate pe rând ți le-am pus
Mi-ai oferit finalul în semne de exclamare
Stii?...eu nu-mi doream decât un vin și-o-mbrățisare...
Seara
A venit seara
Frumoasă ca marea
Cînd o privești.
Liniștită seara
Liniștită tare
Cînd o asculți.
S-așeaza întuneric
Devine coleric
Pe străzi
le pustii.
Te-am iubit
Te-am iubit cu disperare,
Fără glas, fără putere,
Și-acum, în tăcerea mare,
Mi-ești doar dor și mângâiere.
Prea târziu s-a stins lumina,
Drumul tău s-a dus în zare,
Rămân doar cu amintirea,
Și cu inima-ntristată, doare.
Alte poezii ale autorului
Valori globale
Un vânt suflă peste mări și țări,
Un val aduce schimbări și-nvățări.
O rețea nevăzută se întinde,
Lumi diferite, acum se prind.
Credințe vechi, în fața noilor zei,
Caută sens în aceste vremi grele.
E luptă între tradiții și modern,
Între sacru și profan, un etern semn.
Dar poate-n valul globalizării,
Se află și-o șansă de împăcare,
Un dialog între culturi și credințe,
O punte spre înțelegere și iubire.
Mihai Eminescu
În veacul luminii și umbrelor grele,
Mihai, în suflet, luminezi mereu,
Eminescu, cântăreț al nopții ele,
Cu stele de gânduri în minte și zeu.
Cu ochi de azur, înțelepciune stinsă,
Privirea ta străbate veacuri de timp,
Poezia ta, ca o floare sfințită,
În inimi, cu dulce-amărui șoptind.
Cu versuri pline de pasiune și vise,
Ai pictat cerul cu farmec sublim,
Iar luna, în visuri, pe tine te cheamă,
Să dansezi cu stele, în jocul lor prim.
Pe câmpii de gânduri, cu pași de mister,
Ai rătăcit, poetul înălțat,
Prin lumea cuvintelor, ca un călător,
Cu inima fragilă, dar nespus de sfânt.
Iubirea ta, Mihai, luminează cerul,
Ca un far în noapte, strălucind cald,
Cu versuri etern îmbrățișând pământul,
Azi, în veacul nostru, și-n veci viitorul să-l vadă.
Cu glas de inger, în cântul de stele,
Eminescu, rămâi veșnic nemuritor,
Prin cuvinte sfinte și zbor de priviri,
Ca un vis binecuvântat, veșnic poet adorat.
Corabia
Pe mări învolburate, o corabie plutea,
Cu pânze sus, mândria ei se arăta.
Dar sub covertă, uneltiri și hoții,
Rodeau din ea, ca niște șobolani.
Când valurile crescură și furtuna s-aprinsese,
Corabia, lovită, începu să se scufunde.
Atunci, hoții, cuprinși de spaimă și teamă,
Au sărit în luntre, lăsând-o-n urmă.
Căpitanul, cu ochii plini de amărăciune,
Și-a văzut nava cum se duce la fund.
Dar nu s-a dat bătut, ci a strigat cu putere:
"Nu vă temeți, oameni! Vom lupta împreună!"
Și cei rămași, uniți de un dor nestins,
Au reparat corabia, cu trudă și credință.
Au aruncat hoții în mare, fără milă,
Și-au ridicat din nou pânzele, cu bucurie.
Corabia, renăscută din propria-i cenușă,
A navigat din nou, spre zări neatinse.
Iar hoții, rătăcind pe mare, înfrigurați,
Au învățat că lașitatea nu duce nicăieri.
Când hoții părăsesc corabia, nu dispera,
Căci cei curajoși, uniți, o pot salva.
Nu lăsa teama să te cuprindă, ci luptă,
Și vei vedea cum răul se va preface-n scrum.
Șase decenii-n urmă
Șase decenii-n urmă, un vis, un început,
Un fir de iarbă verde, în viață sărutat.
Ani ce-au trecut ca fulgere, prin zări și prin dealuri,
Lăsând în urmă urme, ca râurile-n văi.
Acum, la șaizeci de ani, privesc în urmă-n timp,
La bucurii, la lacrimi, la cântec și la strig.
Am iubit, am pierdut, am visat și am zburdat,
Am plantat și-am cules, am râs și-am plâns, am creat.
În suflet am o carte, cu pagini scrise-n aur,
Cu amintiri de-o viață, ca un tezaur.
Aici sunt cei dragi mie, clipe de fericire,
Și lecții de viață, ce-mi dau putere și încredere.
La șaizeci de ani, simt că viața-i un dar,
Un dar pe care-l prețuiesc, din tot ce am.
Am înțeles că timpul nu se-ntoarce înapoi,
Dar în suflet am mereu, un tânăr și-un dor.
Așa că voi merge înainte, cu capul sus și-n pace,
Cu inima deschisă, spre orice nouă cale.
Și voi mulțumi vieții, pentru tot ce mi-a dat,
Și pentru anii care vin, pe care-i aștept.
Gandurile mele la inceput de an
În prag de an, când vechiul se retrage,
Gânduri ca stele în minte dansează.
Clipele trecute se sting în amintire,
În inima noastră, speranța suspină.
În zori de ianuarie, anul își deschide ușa,
Cu promisiuni noi și visuri frumoase.
În gândurile noastre, se desfășoară povești,
Ca pagini albe ce-ncep să prindă rost.
Privim către viitor cu ochi strălucitori,
Cu dorințe sincere și visuri călăuzitoare.
Regretul se pierde în umbrele trecutului,
Iar optimismul răsare ca un soare adorabil.
Ne gândim la ce-am fost și la ce vom deveni,
La drumul pe care inimile noastre îl vor străbate.
Cu fiecare clipă, oportunități se ivește,
Ca petale de flori ce se desprind din viață.
Fiecare gând aduce cu el speranța,
Și visele noastre sunt aripi către cer.
La început de an, în suflete se aprinde,
Făclia speranței, lumina ce ne va ghida.
Decembrie se retrage, iar ianuarie vine,
Cu promisiuni noi și vise ce strălucesc.
În gândurile noastre, se aștern aripi de visare,
La început de an, viața devine poezie.
Pendulul Istoriei
Între Est și Vest, un pendul ne-a legănat,
Într-un dans al timpului, mereu ne-a schimbat.
Odată, către Vest, ne-am îndreptat cu dor,
Să respirăm aerul libertății, sorbind din el cu forță.
Ziduri s-au prăbușit, s-au deschis porți,
Dar noi, în căutarea noastră, am avut și noi porți.
Către Est, acum, privirile se-ndreaptă,
Dar iarăși vine frica, iarăși se-apropie noaptea.
Monitorizați suntem, iar glasul e stins,
Un alt pendul se leagănă, iar sufletul se chinuie.
Între Est și Vest, mereu am fost prinși,
Iar istoria ne-a arătat că nu suntem stăpâni.
Valori globale
Un vânt suflă peste mări și țări,
Un val aduce schimbări și-nvățări.
O rețea nevăzută se întinde,
Lumi diferite, acum se prind.
Credințe vechi, în fața noilor zei,
Caută sens în aceste vremi grele.
E luptă între tradiții și modern,
Între sacru și profan, un etern semn.
Dar poate-n valul globalizării,
Se află și-o șansă de împăcare,
Un dialog între culturi și credințe,
O punte spre înțelegere și iubire.
Mihai Eminescu
În veacul luminii și umbrelor grele,
Mihai, în suflet, luminezi mereu,
Eminescu, cântăreț al nopții ele,
Cu stele de gânduri în minte și zeu.
Cu ochi de azur, înțelepciune stinsă,
Privirea ta străbate veacuri de timp,
Poezia ta, ca o floare sfințită,
În inimi, cu dulce-amărui șoptind.
Cu versuri pline de pasiune și vise,
Ai pictat cerul cu farmec sublim,
Iar luna, în visuri, pe tine te cheamă,
Să dansezi cu stele, în jocul lor prim.
Pe câmpii de gânduri, cu pași de mister,
Ai rătăcit, poetul înălțat,
Prin lumea cuvintelor, ca un călător,
Cu inima fragilă, dar nespus de sfânt.
Iubirea ta, Mihai, luminează cerul,
Ca un far în noapte, strălucind cald,
Cu versuri etern îmbrățișând pământul,
Azi, în veacul nostru, și-n veci viitorul să-l vadă.
Cu glas de inger, în cântul de stele,
Eminescu, rămâi veșnic nemuritor,
Prin cuvinte sfinte și zbor de priviri,
Ca un vis binecuvântat, veșnic poet adorat.
Corabia
Pe mări învolburate, o corabie plutea,
Cu pânze sus, mândria ei se arăta.
Dar sub covertă, uneltiri și hoții,
Rodeau din ea, ca niște șobolani.
Când valurile crescură și furtuna s-aprinsese,
Corabia, lovită, începu să se scufunde.
Atunci, hoții, cuprinși de spaimă și teamă,
Au sărit în luntre, lăsând-o-n urmă.
Căpitanul, cu ochii plini de amărăciune,
Și-a văzut nava cum se duce la fund.
Dar nu s-a dat bătut, ci a strigat cu putere:
"Nu vă temeți, oameni! Vom lupta împreună!"
Și cei rămași, uniți de un dor nestins,
Au reparat corabia, cu trudă și credință.
Au aruncat hoții în mare, fără milă,
Și-au ridicat din nou pânzele, cu bucurie.
Corabia, renăscută din propria-i cenușă,
A navigat din nou, spre zări neatinse.
Iar hoții, rătăcind pe mare, înfrigurați,
Au învățat că lașitatea nu duce nicăieri.
Când hoții părăsesc corabia, nu dispera,
Căci cei curajoși, uniți, o pot salva.
Nu lăsa teama să te cuprindă, ci luptă,
Și vei vedea cum răul se va preface-n scrum.
Șase decenii-n urmă
Șase decenii-n urmă, un vis, un început,
Un fir de iarbă verde, în viață sărutat.
Ani ce-au trecut ca fulgere, prin zări și prin dealuri,
Lăsând în urmă urme, ca râurile-n văi.
Acum, la șaizeci de ani, privesc în urmă-n timp,
La bucurii, la lacrimi, la cântec și la strig.
Am iubit, am pierdut, am visat și am zburdat,
Am plantat și-am cules, am râs și-am plâns, am creat.
În suflet am o carte, cu pagini scrise-n aur,
Cu amintiri de-o viață, ca un tezaur.
Aici sunt cei dragi mie, clipe de fericire,
Și lecții de viață, ce-mi dau putere și încredere.
La șaizeci de ani, simt că viața-i un dar,
Un dar pe care-l prețuiesc, din tot ce am.
Am înțeles că timpul nu se-ntoarce înapoi,
Dar în suflet am mereu, un tânăr și-un dor.
Așa că voi merge înainte, cu capul sus și-n pace,
Cu inima deschisă, spre orice nouă cale.
Și voi mulțumi vieții, pentru tot ce mi-a dat,
Și pentru anii care vin, pe care-i aștept.
Gandurile mele la inceput de an
În prag de an, când vechiul se retrage,
Gânduri ca stele în minte dansează.
Clipele trecute se sting în amintire,
În inima noastră, speranța suspină.
În zori de ianuarie, anul își deschide ușa,
Cu promisiuni noi și visuri frumoase.
În gândurile noastre, se desfășoară povești,
Ca pagini albe ce-ncep să prindă rost.
Privim către viitor cu ochi strălucitori,
Cu dorințe sincere și visuri călăuzitoare.
Regretul se pierde în umbrele trecutului,
Iar optimismul răsare ca un soare adorabil.
Ne gândim la ce-am fost și la ce vom deveni,
La drumul pe care inimile noastre îl vor străbate.
Cu fiecare clipă, oportunități se ivește,
Ca petale de flori ce se desprind din viață.
Fiecare gând aduce cu el speranța,
Și visele noastre sunt aripi către cer.
La început de an, în suflete se aprinde,
Făclia speranței, lumina ce ne va ghida.
Decembrie se retrage, iar ianuarie vine,
Cu promisiuni noi și vise ce strălucesc.
În gândurile noastre, se aștern aripi de visare,
La început de an, viața devine poezie.
Pendulul Istoriei
Între Est și Vest, un pendul ne-a legănat,
Într-un dans al timpului, mereu ne-a schimbat.
Odată, către Vest, ne-am îndreptat cu dor,
Să respirăm aerul libertății, sorbind din el cu forță.
Ziduri s-au prăbușit, s-au deschis porți,
Dar noi, în căutarea noastră, am avut și noi porți.
Către Est, acum, privirile se-ndreaptă,
Dar iarăși vine frica, iarăși se-apropie noaptea.
Monitorizați suntem, iar glasul e stins,
Un alt pendul se leagănă, iar sufletul se chinuie.
Între Est și Vest, mereu am fost prinși,
Iar istoria ne-a arătat că nu suntem stăpâni.