Doar un gând
Nu-ți spun cine sunt, rămân doar un gând,
O filă nescrisă-ntr-un basm fără margini,
Dar eu te cunosc, nu ești om de rând,
Sădești frumusețea în tainice pagini.
Te privesc de departe, subtil, ca o stea,
Și-n sinele meu primăvara sosește.
Când pleci și nu spui, în inima mea,
Lași urme adânci de dor și tristețe.
Dacă ai ști cât am încercat să nu simt,
Să te privesc ca pe un om oarecare,
Dar gândul la tine mă arde și-l mint,
Că nu îmi ești dor, că nu-mi ești visare.
Și, dacă în tăcere te voi regăsi,
Voi purta aceste cuvinte cu mine,
Într-o lume unde dorul e-un rău amorțit,
Și iubirea e-mbrăcată cu tine.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: AnaS
Data postării: 23 aprilie
Vizualizări: 74
Poezii din aceiaşi categorie
Apoteoză
"Este doar o obsesie firească", mi-am spus-n gândul proprie mele ființe, pentru că orice om călăuzit de dorul și dorința de a fi iubit a iubit odinioară cu mare foc și ardoare în speranța că va însemna și el pentru cineva totul
Iubirea mea nu era un simplă, ba chiar era una divină
Îmi dădeam chiar și ultima respirație ca să pot să te cuprind cu întregile mele brațe
Admiram la tine totul, dar nu doar cu o privire scurtă ci cu toată ființa mea căci atingerile tale mi-au lăsat o amprentă în inima mea fragedă și milostivă și aș vrea să spun că mă doare ca o rană doar că n-o fac
În acel moment am realizat că nu e doar dragoste obișnuită ci o obsesie bolnavă a demenței mele de iubire
Am realizat asta în deceniile eterne-n care inima mi-a fost devorată, doar că te-am iubit prea mult, în schimb pe mine nu m-am iubit deloc
Și încă nu-mi alin rănile
Încă te las să mă dori, iubitule
Să mă sfâșie cu amintiri, să mă spulberi cu minciuni și să mă îmbraci în voalul mireselor tale gri, deși speram ca pe cap voalul ce-l port sa fie incolor, alb precum sufletul meu pur și plăpând ce izvorăște o iubire nemuritoare
Speram ca ziua în care voi fi nemuritoare va fii aceea în care trupul și mintea mea clădită cu demnitate vor fi ale tale și le vei purta de grija fiindu-ti mireasa ta întruchipată în portul unui porumbel ce va domina gălăgia cu pacea sa
Însă asta e doar o altă lume, o lumea paralelă care este o amintire uitată-n mintea gândurilor tale murdare
Singurul meu gând a rămas, deși tu m-ai dat uitării de mult timp de vreme
Dacă ești iubit și cine este iubirea vieții tale acum
Dacă eu până acum am fost precum doar o străină pe acest pământ
Celalate zgomote nu le pot denumi gânduri ci doar iluzii pe care mi le creez pentru că inima mea încă crede în noi
De ar mai crede în iubirea altui suflet cum crede în noi înșine poate aș muri cu al meu suflet împăcat , dar m-am stins atunci când mi-am dat seama că nu vei rămâne sthinger pe vecie ca și mine și că îți vei împărțit viața cu sufletul tău perche, vei împărți după tot ce eu tânjesc, după alinarea unui suflet și iubirea sa veșnică
Aș vrea...
AșAș vrea să sar distanţa
În doi pași până la tine,
Să nu fii doar speranța
Ce ar sta după cortine.
Aș vrea-n secunda următoare
Să fim din nou alături,
La fel ca și-n clipa lucitoare
Pășind prin noile niveluri.
Aș vrea să te revăd,
O secundă, ar fi de ajuns,
O secundă să te văd
Fiind dorul meu dispus.
Aș vrea timpul să-l opresc
Când stau eu langă tine,
Să tot stau și să privesc
Prin peisaje alcaline.
Aș vrea să fiu eu lângă tine,
Astăzi, mâine, întotdeauna,
Privind zorile senine
Lângă inima ta întruna.
Aș vrea să ne iubim mereu,
Eu asta voi și face,
Te voi iubi ca pe-un nucleu
La fel de eficace.
Aș vrea să reușim
Să trecem peste toate,
Gândul să ni-l însușim
Cu pură demnitate.
Aș vrea de mână să ne ținem
Privind drumul înainte,
Fericiți să ne tot menținem
Prin frumoasele cuvinte.
09.10.24
Iubito simt că te doresc!
Iubito simt că te doresc
Şi dacă numai te privesc
Cum sorbi cafeaua tacticos
Din ceaşca cu buline roz,
Cum iei ciorapul pe picior
Şi îl întinzi trăgând uşor,
Cum calci când ne plimbăm pe jos,
Cu pasul tău cel graţios.
Iubito simt că te doresc
Şi dacă faci un simplu gest,
Şi dacă mâna delicat
Ţi-o treci prin părul ondulat,
În timp ce mă priveşti atent
Cu al tău aer inocent,
Cu ochii tăi ce mi-au plăcut,
Din clipa când te-am cunoscut.
Iubito simt că te doresc
Şi dacă te comporţi firesc,
Şi de vorbeşti sau fredonezi,
De te ridici sau te aşezi,
Şi de glumeşti sau eşti serioasă,
Şi dacă râzi sau eşti nervoasă,
Şi-n orice stare te găseşti,
Aşa cum pur şi simplu eşti,
Iubito simt că te doresc!
Migdală și scorțișoară
Călduros adăpost, îți e privirea-i dulce de cașmir înceghată cu mierea dulcelui sărut
Atât de veșnic și pașnic, atât îți este de dulceagă
Și atâta dulceață îți poartă rafinamentul sărutului, ce e ca răsăritul ce se contopește pe buze cu orizontul
Iar în ochii când te privesc îmi tresar ai mei fiori ce înfloresc ca bobocii la mireasma primului sărut de lumină
Oh, două migdale și o esență de scorțișoară îți desfirează privirea-i ce-i plină de sărutări
Lumina ochilor căprui zac bătându-mi la ușile inimii mele
Te chem, te invit ca pe un intrus ce deja s-a sustras spre gândul minții mele plăpânde
Și te suspin să vi, te iau în mână și îți port umil țesăturile cu atât dor și nebunie
Și te port numai pe tine căci ești singura lumină ce mă încălzește
Singura lumină ce răsare prin scrierile mele și mă prevestește cu bucurii
Singura și ultima scrisoare purtată ca un poet adevărat pe suflet și pe praful depus a lacrimilor arteii străvechi
Nu regret, să ştii!
Chiar dacă iubirea noastră a trecut
precum un vânt uşor de primăvară
Eu nu regret nimic să ştii,
Cu toate că o să mă doară!
O să mă doară - o să plâng
Apoi lacrima-mi voi şterge,
Dar nu o să regret nimic
Aşa e viaţa: durerea vine, apoi trece...
Mâine vine o altă zi
Cu oameni noi, cu noi iubiri
Nu o să regret nimic
Rămâne să aştept noi împliniri!
Nu te teme de-a vieții-nverșunare
Nu te teme de-a vieții-nverșunare
...
Nu te teme de-a vieții-nverșunare
Dacă dă în tine, dă să te-ntărească
Te facă demn de-a ei încoronare,
Și pe tine darul să și-l risipească.
...
Ci tu de rabzi a vieții încercare,
În sufletu-ți va înflori divinul,
Fă din tăcere scut și în răbdare
Adevăru-și va face-n tine plinul.
...
Fii curajos și-a vieții prisosință
Ți se va pune cuminte la picioare,
Doar în răbdare găsi-vei biruință
Te facă demn de-a vieții-ncoronare.
...
Poți să plângi, dacă te doare tare,
Însă durerea, nimeni nu-ți zărească
Și nu te teme de-a vieții-nverșunare
Dacă dă în tine, dă să te-ntărească!
Apoteoză
"Este doar o obsesie firească", mi-am spus-n gândul proprie mele ființe, pentru că orice om călăuzit de dorul și dorința de a fi iubit a iubit odinioară cu mare foc și ardoare în speranța că va însemna și el pentru cineva totul
Iubirea mea nu era un simplă, ba chiar era una divină
Îmi dădeam chiar și ultima respirație ca să pot să te cuprind cu întregile mele brațe
Admiram la tine totul, dar nu doar cu o privire scurtă ci cu toată ființa mea căci atingerile tale mi-au lăsat o amprentă în inima mea fragedă și milostivă și aș vrea să spun că mă doare ca o rană doar că n-o fac
În acel moment am realizat că nu e doar dragoste obișnuită ci o obsesie bolnavă a demenței mele de iubire
Am realizat asta în deceniile eterne-n care inima mi-a fost devorată, doar că te-am iubit prea mult, în schimb pe mine nu m-am iubit deloc
Și încă nu-mi alin rănile
Încă te las să mă dori, iubitule
Să mă sfâșie cu amintiri, să mă spulberi cu minciuni și să mă îmbraci în voalul mireselor tale gri, deși speram ca pe cap voalul ce-l port sa fie incolor, alb precum sufletul meu pur și plăpând ce izvorăște o iubire nemuritoare
Speram ca ziua în care voi fi nemuritoare va fii aceea în care trupul și mintea mea clădită cu demnitate vor fi ale tale și le vei purta de grija fiindu-ti mireasa ta întruchipată în portul unui porumbel ce va domina gălăgia cu pacea sa
Însă asta e doar o altă lume, o lumea paralelă care este o amintire uitată-n mintea gândurilor tale murdare
Singurul meu gând a rămas, deși tu m-ai dat uitării de mult timp de vreme
Dacă ești iubit și cine este iubirea vieții tale acum
Dacă eu până acum am fost precum doar o străină pe acest pământ
Celalate zgomote nu le pot denumi gânduri ci doar iluzii pe care mi le creez pentru că inima mea încă crede în noi
De ar mai crede în iubirea altui suflet cum crede în noi înșine poate aș muri cu al meu suflet împăcat , dar m-am stins atunci când mi-am dat seama că nu vei rămâne sthinger pe vecie ca și mine și că îți vei împărțit viața cu sufletul tău perche, vei împărți după tot ce eu tânjesc, după alinarea unui suflet și iubirea sa veșnică
Aș vrea...
AșAș vrea să sar distanţa
În doi pași până la tine,
Să nu fii doar speranța
Ce ar sta după cortine.
Aș vrea-n secunda următoare
Să fim din nou alături,
La fel ca și-n clipa lucitoare
Pășind prin noile niveluri.
Aș vrea să te revăd,
O secundă, ar fi de ajuns,
O secundă să te văd
Fiind dorul meu dispus.
Aș vrea timpul să-l opresc
Când stau eu langă tine,
Să tot stau și să privesc
Prin peisaje alcaline.
Aș vrea să fiu eu lângă tine,
Astăzi, mâine, întotdeauna,
Privind zorile senine
Lângă inima ta întruna.
Aș vrea să ne iubim mereu,
Eu asta voi și face,
Te voi iubi ca pe-un nucleu
La fel de eficace.
Aș vrea să reușim
Să trecem peste toate,
Gândul să ni-l însușim
Cu pură demnitate.
Aș vrea de mână să ne ținem
Privind drumul înainte,
Fericiți să ne tot menținem
Prin frumoasele cuvinte.
09.10.24
Iubito simt că te doresc!
Iubito simt că te doresc
Şi dacă numai te privesc
Cum sorbi cafeaua tacticos
Din ceaşca cu buline roz,
Cum iei ciorapul pe picior
Şi îl întinzi trăgând uşor,
Cum calci când ne plimbăm pe jos,
Cu pasul tău cel graţios.
Iubito simt că te doresc
Şi dacă faci un simplu gest,
Şi dacă mâna delicat
Ţi-o treci prin părul ondulat,
În timp ce mă priveşti atent
Cu al tău aer inocent,
Cu ochii tăi ce mi-au plăcut,
Din clipa când te-am cunoscut.
Iubito simt că te doresc
Şi dacă te comporţi firesc,
Şi de vorbeşti sau fredonezi,
De te ridici sau te aşezi,
Şi de glumeşti sau eşti serioasă,
Şi dacă râzi sau eşti nervoasă,
Şi-n orice stare te găseşti,
Aşa cum pur şi simplu eşti,
Iubito simt că te doresc!
Migdală și scorțișoară
Călduros adăpost, îți e privirea-i dulce de cașmir înceghată cu mierea dulcelui sărut
Atât de veșnic și pașnic, atât îți este de dulceagă
Și atâta dulceață îți poartă rafinamentul sărutului, ce e ca răsăritul ce se contopește pe buze cu orizontul
Iar în ochii când te privesc îmi tresar ai mei fiori ce înfloresc ca bobocii la mireasma primului sărut de lumină
Oh, două migdale și o esență de scorțișoară îți desfirează privirea-i ce-i plină de sărutări
Lumina ochilor căprui zac bătându-mi la ușile inimii mele
Te chem, te invit ca pe un intrus ce deja s-a sustras spre gândul minții mele plăpânde
Și te suspin să vi, te iau în mână și îți port umil țesăturile cu atât dor și nebunie
Și te port numai pe tine căci ești singura lumină ce mă încălzește
Singura lumină ce răsare prin scrierile mele și mă prevestește cu bucurii
Singura și ultima scrisoare purtată ca un poet adevărat pe suflet și pe praful depus a lacrimilor arteii străvechi
Nu regret, să ştii!
Chiar dacă iubirea noastră a trecut
precum un vânt uşor de primăvară
Eu nu regret nimic să ştii,
Cu toate că o să mă doară!
O să mă doară - o să plâng
Apoi lacrima-mi voi şterge,
Dar nu o să regret nimic
Aşa e viaţa: durerea vine, apoi trece...
Mâine vine o altă zi
Cu oameni noi, cu noi iubiri
Nu o să regret nimic
Rămâne să aştept noi împliniri!
Nu te teme de-a vieții-nverșunare
Nu te teme de-a vieții-nverșunare
...
Nu te teme de-a vieții-nverșunare
Dacă dă în tine, dă să te-ntărească
Te facă demn de-a ei încoronare,
Și pe tine darul să și-l risipească.
...
Ci tu de rabzi a vieții încercare,
În sufletu-ți va înflori divinul,
Fă din tăcere scut și în răbdare
Adevăru-și va face-n tine plinul.
...
Fii curajos și-a vieții prisosință
Ți se va pune cuminte la picioare,
Doar în răbdare găsi-vei biruință
Te facă demn de-a vieții-ncoronare.
...
Poți să plângi, dacă te doare tare,
Însă durerea, nimeni nu-ți zărească
Și nu te teme de-a vieții-nverșunare
Dacă dă în tine, dă să te-ntărească!
Alte poezii ale autorului
Dincolo de cuvinte
În ochii tăi ecouri de războaie dorm,
Iar pe obraji tăi curg râuri de durere
Ale celor ce te-au iubit în tăcere.
Soldați căzuți pe frontul muzei lor.
Căci ce e moartea dacă nu e demnă
În scop, în fapt și în deplinătate.
O simplă a vieții nedorită parte,
Un ciclu îngropat în propria furtună.
Murind sub un albastru cer de sticlă
În mângâierea soarelui de iarnă
O prea frumoasă iubire se sfarmă
Purtând pe palme, fără viață, o clipă.
Antiteză
Am citit printre rânduri tăcerea,
Un gând nerostit și ascuns.
În ea ți-am simțit mângâierea,
A ceea ce n-ai spus... și totuși ai spus.
Ai pictat cu lumină urâtul,
Rupând din tine scântei să mă-mbraci,
Așa cum soarele-nvie pământul,
Mi-ai dat viață... dar mi-ai și luat.
Ai vorbit despre drumuri și vise,
Despre pași ce se fac, nu se cer.
Ți-ai lăsat amprenta în lume,
Eu ce-aș putea să-ți mai ofer?
Și-am înțeles, chiar dacă-n tăcere,
Chiar dacă glasul ți-e mut,
Că lumea-i țesută-n mistere
Tu ești unul din ele... cel mai tăcut.
Fără tine
Nu pot să tac, nu pot dormi,
nu voi câștiga niciodată acest joc
fără tine.
Fără tine sunt pierdut, nu sunt eu,
nu voi mai fi niciodată la fel
fără tine.
Nu pot să mă mai prefac, nu știu să lupt,
tot ce am nevoie ești tu- nu vreau
fără tine.
Nu pot renunța acum, e greșit și e trist,
să rămână o lume plină de tine,
fără tine.
Nu pot să plec, nu pot să te uit,
când în fiecare gând numele tău e purtat
fără tine.
Nu pot să tac, nu pot dormi,
nu voi câștiga niciodată acest joc
fără tine.
Nu pot să privesc apusul în pace,
când tot ce-i frumos îmi pare străin
fără tine.
Nu pot să mai fiu ce eram odată,
căci inima mea nu mai bate la fel
fără tine.
Nu pot să găsesc liniștea-n mine,
nici stelele nu-mi mai vorbesc
fără tine.
Nu pot să visez, să cred și să sper,
când fiecare zi mă-ntreabă
de tine.
Nu pot să accept că s-a sfârșit,
că ar putea exista un drum
fără tine.
Dar dacă tot ce-am fost se pierde
și rămâne doar umbra amintirii,
ți-aș mai șopti, cu-n ultim oftat:
– Nu pot, nu vreau, nu sunt
fără tine.
Cu gândul la tine
S-a-nchis o ușă-n lumea noastră veche,
Dar n-am putut lăsa să moară-n van,
Cuvinte vii, ascunse-ntr-o ureche,
Șoptesc și azi același dor uman.
Am strâns ce-a fost, din flori și din tăcere,
Din nopți cu gândul dus la tine-aproape,
Și le-am lăsat, cu teamă și plăcere,
Pe-o filă nouă, tainic, fără șoapte.
Un alt liman le poartă-acum sub stele,
Mai bine, mai curat, dar tot al tău.
Acolo scriu ce simt, fără perdele,
Că n-am plecat, am fost aici...mereu .
Dacă ți-e dor, și vântul te mai cheamă,
Citește-n rânduri ce n-am spus nicicând.
E acolo toată inima mea-n teamă,
Și-un colț de cer ce încă-ți ține rând.
Enigmă
Mi te-ai ascuns atât de adânc în suflet
Te-ai imprimat tacit în carnea mea
Și parcă nici să clipesc nu îmi vine
De teamă să nu mor din lipsa ta.
Cuvintele sunt mult prea neînsemnate
Ca să-ți mărturisesc ceea ce simt
Și poate nici curaj nu am pe de o parte
Iubirea ce o simt să pot să o exprim.
Puțin din tine
M-ai atins blând, ca vântul serii,
Ca un fior cules din tei,
Și-n clipa aceea, printre tăceri,
Eram doar noi… cerul și ei.
Un colț de cer, un pas spre zori,
Un vis ce-n lume se desprinde,
O clipă fără trecători,
În care totul se aprinde.
Sub ochii tăi, oglinda mării
Printre comori uitate-n vreme,
Ca doi străini purtați de valuri,
Zburam pe nori, în valsul lebedei.
Nu mi-ai vorbit, dar te-am simțit,
Când mâna ta s-a prins de mine,
Și-n pielea arsă de-al tău timp,
Mi-ai dăruit puțin din tine.
Dincolo de cuvinte
În ochii tăi ecouri de războaie dorm,
Iar pe obraji tăi curg râuri de durere
Ale celor ce te-au iubit în tăcere.
Soldați căzuți pe frontul muzei lor.
Căci ce e moartea dacă nu e demnă
În scop, în fapt și în deplinătate.
O simplă a vieții nedorită parte,
Un ciclu îngropat în propria furtună.
Murind sub un albastru cer de sticlă
În mângâierea soarelui de iarnă
O prea frumoasă iubire se sfarmă
Purtând pe palme, fără viață, o clipă.
Antiteză
Am citit printre rânduri tăcerea,
Un gând nerostit și ascuns.
În ea ți-am simțit mângâierea,
A ceea ce n-ai spus... și totuși ai spus.
Ai pictat cu lumină urâtul,
Rupând din tine scântei să mă-mbraci,
Așa cum soarele-nvie pământul,
Mi-ai dat viață... dar mi-ai și luat.
Ai vorbit despre drumuri și vise,
Despre pași ce se fac, nu se cer.
Ți-ai lăsat amprenta în lume,
Eu ce-aș putea să-ți mai ofer?
Și-am înțeles, chiar dacă-n tăcere,
Chiar dacă glasul ți-e mut,
Că lumea-i țesută-n mistere
Tu ești unul din ele... cel mai tăcut.
Fără tine
Nu pot să tac, nu pot dormi,
nu voi câștiga niciodată acest joc
fără tine.
Fără tine sunt pierdut, nu sunt eu,
nu voi mai fi niciodată la fel
fără tine.
Nu pot să mă mai prefac, nu știu să lupt,
tot ce am nevoie ești tu- nu vreau
fără tine.
Nu pot renunța acum, e greșit și e trist,
să rămână o lume plină de tine,
fără tine.
Nu pot să plec, nu pot să te uit,
când în fiecare gând numele tău e purtat
fără tine.
Nu pot să tac, nu pot dormi,
nu voi câștiga niciodată acest joc
fără tine.
Nu pot să privesc apusul în pace,
când tot ce-i frumos îmi pare străin
fără tine.
Nu pot să mai fiu ce eram odată,
căci inima mea nu mai bate la fel
fără tine.
Nu pot să găsesc liniștea-n mine,
nici stelele nu-mi mai vorbesc
fără tine.
Nu pot să visez, să cred și să sper,
când fiecare zi mă-ntreabă
de tine.
Nu pot să accept că s-a sfârșit,
că ar putea exista un drum
fără tine.
Dar dacă tot ce-am fost se pierde
și rămâne doar umbra amintirii,
ți-aș mai șopti, cu-n ultim oftat:
– Nu pot, nu vreau, nu sunt
fără tine.
Cu gândul la tine
S-a-nchis o ușă-n lumea noastră veche,
Dar n-am putut lăsa să moară-n van,
Cuvinte vii, ascunse-ntr-o ureche,
Șoptesc și azi același dor uman.
Am strâns ce-a fost, din flori și din tăcere,
Din nopți cu gândul dus la tine-aproape,
Și le-am lăsat, cu teamă și plăcere,
Pe-o filă nouă, tainic, fără șoapte.
Un alt liman le poartă-acum sub stele,
Mai bine, mai curat, dar tot al tău.
Acolo scriu ce simt, fără perdele,
Că n-am plecat, am fost aici...mereu .
Dacă ți-e dor, și vântul te mai cheamă,
Citește-n rânduri ce n-am spus nicicând.
E acolo toată inima mea-n teamă,
Și-un colț de cer ce încă-ți ține rând.
Enigmă
Mi te-ai ascuns atât de adânc în suflet
Te-ai imprimat tacit în carnea mea
Și parcă nici să clipesc nu îmi vine
De teamă să nu mor din lipsa ta.
Cuvintele sunt mult prea neînsemnate
Ca să-ți mărturisesc ceea ce simt
Și poate nici curaj nu am pe de o parte
Iubirea ce o simt să pot să o exprim.
Puțin din tine
M-ai atins blând, ca vântul serii,
Ca un fior cules din tei,
Și-n clipa aceea, printre tăceri,
Eram doar noi… cerul și ei.
Un colț de cer, un pas spre zori,
Un vis ce-n lume se desprinde,
O clipă fără trecători,
În care totul se aprinde.
Sub ochii tăi, oglinda mării
Printre comori uitate-n vreme,
Ca doi străini purtați de valuri,
Zburam pe nori, în valsul lebedei.
Nu mi-ai vorbit, dar te-am simțit,
Când mâna ta s-a prins de mine,
Și-n pielea arsă de-al tău timp,
Mi-ai dăruit puțin din tine.