Doar un gând

M-aș pune la somn, am ochii tăi în gând

Și nu pot să mă prefac că nu te aud,

Cum mă privești din mintea mea de sus,

De parcă ai fi aici, mai mult decât eu sunt.

Te-ai așezat în gândurile mele,

Nici nu mai știu în ele când ai pătruns…

De fapt știu...

Când îți priveam chipul adorabil pe ascuns.

M-aș pune la somn, dar îmi aduc aminte

Cum ochii tăi și ai mei s-au atins în plin dor…

În preajma ta am așa multe emoții, încât,

Nu pot să-ți privesc ochii ușor.

Și orice altceva mi s-ar părea mai simplu,

Inclusiv să învăț să zbor.

Tu,  picătură de ploaie mică,

întinsă cum stai în pat

pe vremea asta ploioasă,

probabil că dormi, și…

Ai toate motivele să fii somnoroasă 🥺

Și nu mă plâng, adică aș vrea,

dar nu am dreptul,

doar că nu prea mai ai cum să faci nimic,

pentru că în timp ce-ți scriam,

a început să se plângă pentru mine cerul câte-un pic, câte-un pic 😈

Așa că dacă cerul tot îmi este aliat,

îmi cresc o mâna din el de departe,

și de oriunde ai fi, chiar și din vis,

să te aduc mai aproape,

să te strâng în brațe

profitând că luna doarme dusă,

să-mi umplu ochii cu

privirea ta dulce,

De care mi-e un dor…

Așa cum îi e dor unei picături de ploaie,

de-un nor.

Așa cum le este dor urechilor mele

de vocea ta caldă și blândă,

Așa cum inima mea tânjește atâtea să-ți spună.

Tu, picătură mică de ploaie,

Să-ți iei o umbrelă cât ploaia cealaltă pică,

Nu de alta, dar…

Să nu te faci și mai mică,

că după o să-mi fac griji zi de zi,

ca niciodată,

că poate cineva nu te vede și te calcă,

și-o să ajungi strivită pe undeva prin pământ pe dedesubt, într-un vers,

și-o să trebuiască să-ți transmit prin furnici că te iubesc.

(Noapte bună, picătură mică de ploaie 🐥)

(Adică… Bună seara!

Pe-un ton matur și politicos…

Încerc să am un aer mai serios,

de om de afaceri,

Ca să nu crezi că nu ai cu cine să vorbești,

și să mă vezi doar cu aer copilăros 🥺)

Uneori când nu ești lângă mine să-ți vorbesc

Încep din gânduri să mi te adun,

Dar cum încep să mi te imaginez,

Uit ce vreau să îți spun.

Penultimul vers îmi face plăcere, dar versul dintâi

Mă face să caut o soluție măcar provizorie

Să mă asigur că te mai gândești din ceas în ceas

La o minte ca a mea, deziluzorie.

Și dacă nu te gândești eu am o soluție,

Și dor de mine să n-ai, tot o să ai măcar o fărâmă,

Ți-am scris poezia asta să te gândești la mine seara,

Mai citește o dată versul din urmă.

Ecou de mine răsună la tine-n urechi,

Și pe frunte milioane de pupici

Care ar putea fi ai tăi

Dacă ai fi aici.

Dar cum nu ești decât la mine în inimă,

În minte, în suflet, în gânduri,

Cred că o să-i împrăștii cum pot

Printre rânduri.

Asta e soluția mea când nu am cum să-ți vorbesc,

Las versurile pe rând să îți spună,

Unu, doi, trei, 100 de te iubesc,

Mai citeste o dată versul din urmă.

Și mai citește și ce urmează…

Înainte ca poezia să se termine,

Vreau să-ți spun că…

Ești cea mai frumoasă parte din mine.

Și-am încălecat pe-o căpșună,

Mai citește o dată versul din urmă.

Am adormit cu gândul să-ți scriu,

Nici nu știu când m-am trezit,

Mă uit acum înspre cer puțin buimacă,

Și văd ca deja ai pictat o jumătate de răsărit.

Și mai văd și o stea, care se uită la un nor,

Și norul se uită la un fir de iarbă,

Și firul de iarbă se uită la un copac,

Și copacul se uită la soarele care te privește emoționat și declară că s-a îndrăgostit,

(Cât de drăguț)

Și mă uit și eu așa cu ochi angelici și plini de blândețe,

La toate câte te privesc, iubita mea floare.

Se apropie Paștele și ce prilej perfect să fim mai buni…

(În gândul meu sunt flori și curcubeie și multe, multe, multe modalități prin care să scap eficient de soare)

Noaptea mă ține trează cu ea,

Iar luna cântă nopții din vioară,

Ochii mei nu găsesc odihna,

Căci gândul meu la tine tot zboară.

Cu ochii larg deschiși, mi te închipui cum dormi,

Cum te-nvelești în vise și în stele,

Și nu mai văd nimic, doar chipul tău,

Ce se strecoară în nopțile mele.

Doar eu, cu luna și sunetele viorii,

Mai rezistăm în nopțile pline,

Rămâne luna, iar eu, somnambulul,

Ce se gândește la tine.

Eram doi nori purtați de vânt,

Semănam cu doi copii de departe,

Timizi pluteam pe cer fără să ne vorbim,

Și-am tot plutit așa… până pe Marte.

Acum suntem pe altă planetă,

Și timpul scurt ne încarcă cu ploi,

Mi-ar plăcea să lăsăm toate ploile pe Marte

Să nu le mai ținem în noi.

Ne convingeam că dragostea nu ne vrea,

Ne țineam rătăciți printre sori,

Scăpărau din noi lumini de stea

Dar noi făceam din ele ninsori.

Apoi vântul iar ne cuprindea

Ne purta departe-n pustiu,

Noi credeam că suntem doi nori întunecați

Când de fapt eram împreună un apus așa de viu.

Și de fapt, noi nici nu eram nori,

Căci ție-ți scapă mereu raze din ochii de soare,

Iar eu eram noaptea, asta știam,

Fiindcă nu mai iubisem vreodată un soare așa de tare.

Și drept să spun, mie nu-mi place ninsoarea,

Și nici nu-mi place pe Marte,

Vreau doar să avem curajul să…

Nu ne mai ținem departe.

Ești departe și ai asupra mea

O putere imensă 

Mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Ce șansă că te-am cunoscut

Nu mai credeam în iubire de mult.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând 

Fericirea pe care-o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț să iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire

Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc 

Cu tine învăț sa iubesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Uneori fără tine

Drumul e greu

Aș vrea să fii cu mine,

Cu mine mereu.

Fericirea pe care o primesc

Doar cu tine vreau s-o trăiesc.

Tu mă vezi

Mai frumoasă decât știu eu

Mă faci să simt

Că sunt centrul lumii eu

Și mă alinți, mă alinți, mă alinți 

Cu vorbe dulci

Inima mea nu vrea s-o minți,

Nu vrea s-o uiți.

Vakrere

Du er langt unna og du har meg

En enorm kraft

Jeg våkner smilende hver dag

For en sjanse til å ha møtt deg

Jeg trodde ikke på kjærlighet på lenge.

Jeg ønsker å bli i din kjærlige verden

Jeg har aldri vært så forelsket før

Lykken jeg mottar

Jeg vil bare leve det med deg

Med deg lærer jeg å elske.

Du ser meg

vakrere enn jeg aner

du får meg til å føle

At jeg er verdens sentrum

Og du lindrer meg, du lindrer meg, du lindrer meg

Med søte ord

Hjertet mitt vil ikke lyve for henne

Han vil ikke at du skal glemme det.

Jeg ønsker å bli i din kjærlige verden

Å våkne smilende hver dag

Lykken jeg mottar

Jeg vil bare leve det med deg

Med deg lærer jeg å elske.

Du ser meg

vakrere enn jeg aner

du får meg til å føle

At jeg er verdens sentrum

Og du lindrer meg, du lindrer meg, du lindrer meg

Med søte ord

Hjertet mitt vil ikke lyve for henne

Han vil ikke at du skal glemme det.

Noen ganger uten deg

Veien er hard

Jeg vil at du skal være med meg,

Alltid med meg.

Lykken jeg mottar

Jeg vil bare leve det med deg.

Du ser meg

vakrere enn jeg aner

du får meg til å føle

At jeg er verdens sentrum

Og du lindrer meg, du lindrer meg, du lindrer meg

Med søte ord

Hjertet mitt vil ikke lyve for henne

Han vil ikke at du skal glemme det.

Știi, ploua într-o seară și mă gândeam la tine

Și parcă cântă și o poveste în amurg 

dar ploua tare și s-a disipat zgomotul 

și ai rămas doar tu cu un fundal de fulgere 

și ploua în beznă și iar fulgera

și pentru fiecare picătură apărea ceva 

poate încă o stea sau o constelație 

sau o iradiere a demiurgului pierdut 

sau poate era luceafărul meu cu o dorința 

o dorința destul de tangibilă

ce strălucea în mijlocul lunii albastre 

și pentru mine eclipsa tot cerul 

și cred că și Eminescu ar fi gelos

dacă ar afla că am văzut-o 

și că am fost mai aproape decât el

în atingerea dorinței mele materializate

În toiul nopții cresc grădini de stele,

Cu rădăcini adânci în necuprins,

Iar timpul, orb, își plimbă dălțile grele

Prin lutul visului abia aprins.

Pe umerii tăcerii dorm oceane

De gânduri vechi, cu valuri de lumină,

Și fiecare clipă sparge-n dane

Corăbii reci de umbră și ruină.

Tu ești o galaxie de tăcere,

Cu sori ascunși sub pleoape de mister,

O poartă veche dintre două ere

Pe unde trece dorul spre alt cer.

Iar gândul meu, cometă rătăcită,

Se frânge lin de tâmpla ta de vis,

Lăsând în urma lui o rană-nflorită

Pe harta unui infinit ucis.

Dar timpul, vultur alb peste abisuri,

Ne fură cerul clipă după clipă,

Și-n urma lui rămân doar niște visuri

Ce cad din noi ca pana din aripă.

Iar noi plutim prin noaptea fără margini,

Doi martori triști ai unei lumi târzii,

Beți de lumina stinsă dintre pagini

Pe care moartea învață a scrie vii. 

Oooo lume,lume ..

Am crezut atat de mult in tine si in legamant

Acela facut de dumnezeu ,scris in sufletul meu

Dar astazi nori negri se aduna ,peste munti si peste luna...

Cand lacrima curge ,sufletul plange si inima suspina.

Sunt? ... sau esti oare tu de vina?  

Asta-i intrebarea ce asteapta alinarea ... 

-U.A

A fost o data ca-n povesti 

O viata minunată

Cind oamenii se mai vedeau..

Prin drum, si pe la poarta

Cind oamenii se intilneau 

La veselii si sezatori,

Iar fete si baieti jucau,

La hore pina'n zori...

Copii pina tirziu jucau

De'ascunsea pe afară...

Si nu conta ca-s la oras 

Sau poate, de la tara....

Facem o galagie, Doamne....

Mereu babe ne certau,

Si in suflet realizau

Copii se distrau....

Da, ce șotii mai faceam..

Fugeam de acasa 

In ripa ne scaldam....

Boboceii de atitea ori,

Noi i-am pierdut

Cind ne trimeteau parintii

Pe iarba la pascut!

Din nisip castele 

Noi vara construiam

Cate trairi , emoti

Momente noi aveam...

Baietii construiau casute,

Singuri in copaci!

Sculptau locuri frumoase

Din rachite , fagi.

Acoperis din stuh sau paie

Sa ne putem ascunde ,

Cind vine cite o ploaie

Mi-e mila de copii 

Ce cresc azi , acum...

Ca n-au trait emotii 

La joaca de "in drum"

Nu stiu de "baba oarba"

Ce seara o jucam 

Si pereche la papuci 

Jucand le cautam.

Nimic nu poate fi ca inainte ,

Si vara ne era 

Cu mult mai fierbinte!

Pe dealuri pe cimpii

Nici iarba nu crestea ,

Animalele iarba o pastea.

In livada ades, noi ne jucam

Cu prune dulci, mereu ne alintam

In padure dupa flori alese...

Vazut-am animale ,

Multe si diverse...

Si o caprioara

Acasa am avut !

Finca micuta 

Ranita s-a pierdut...

Am vazut si lanuri

De ghiocei cindva,

Iar voi nu stiu daca

O sa-i vedeti ,cindva.

Padurea cea de brazi 

Astazi s-a uscat,

Cararile padurii

Azi s-au astupat.

Oamenii n-au timp

Sa le mai paseasca,

Pe internet ore in sir

Reitingul sa-si creasca.

Cu fetele ne intilneam

Cosite la papusi noi impleteam...

Azi rar de tot ne salutam

Decit, pe internet, cind mai intram

Nimic nu rializam...

Nimic nu ne mai povestim...

Emotii, sentimente 

Noi nu mai traim!

Nu auzim nici cintec

De pasari primavara...

Nu stim ce e picnicul 

Familial vara...

Cum e sa zburzi 

Vara pe cimpie,

Cum sa maninci un strugur ,

Vara de la vie.

Bună dimineața îți spun iubito

Și mâna ți-o întind să te ridici,

Să savurăm și azi în doi cafeaua

Și să primesc la schimb...pupici.

Vreau să simți aroma fermecată

În care-am pus dragostea mea,

Iubirea să ne cuprindă pe amândoi

Și să uităm că uneori viața e grea.

Privește cum raza soarelui așteaptă

S-ajungă și la noi de după munte,

Să-ți mângâie ușor chipul frumos

Iar mie ridul, să-mi fure de pe frunte.

Să știi că am ales cana ce-ți place

Și-n care-ai pus frumoase amintiri,

Iar pentru mine am căutat ceșcuța

Din care am băut cândva la întâlniri.

În colțul mesei am pus trandafiri

Cu care în tinerețe te-am cucerit,

Sunt soțul fericit că-mi ești aleasa

Pe care am visat-o și visul împlinit

Te rog nu zăbovi, cafeaua e ferbinte

Și-am îndulcit-o cu miere de albine,

Să ne-așezăm și să-ți recit o poezie

Mărturisind că inima-mi îți aparține!