Rămâi

La marginea lumii mele,

Tu la marginea lumii tale,

Se înălțau cuvinte între noi

Ca între copaci crengi

Și valuri peste valuri în mare.

Și frânghii de planete dezordonate,

Pe care mai calc cu un picior de univers

Să adun în buzunare de noapte

Cum spun alte planete

Mi-e dor de tine tare, într-un vers.

După ce adun suficiente sfaturi,

Mă întind ca o frunză pe stradă,

Obosită la cât am călătorit

Am în sfârșit răgaz să vorbesc în gând

Cu frunza mea preferată.

Și-ți spun într-un limbaj de toamnă

Că îmi lipsești și nu mai știu

Cum să-mi scriu dorul

Din piept, pe o coală.

De la marginea lumii mele,

M-am prins

De marginea lumii tale,

Între noi, cuvintele nu mai sunt de ajuns,

Și-au crescut aripi plutind

Și-au învățat să zboare.,

Așa cum zboară o rândunică

Prin ger

Și lună plină.

Neștiind cum să-mi scriu dorul,

Ți-am scris…

O bătaie de inimă.

Iubesc când viața te aduce neașteptat,

Și ești lângă mine clipe mai multe.

Ai observat cât de frumos cădeau fulgii de zăpadă pentru tine?

Parcă făceau piruete în zbor să te salute.

Aș vrea atât de mult să te privesc din nou.

În ochii tăi încape atâta soare,

Uneori când lipsești mă doare frumos…

Până să te văd iar, nu mai am răbdare.

Când ochii tăi se scaldă în ai mei,

simt că mă înec de atâta drag.

Ești o mare albastră

Iar eu încă nu știu cum să înot

printre miliardele de fluturii din stomac.

Cu fiecare clipă care trece,

tot mai tare aș vrea să‑ți vorbesc.

Regret că zilele aleargă prea repede

Și nu am apucat încă să-ți spun

cât de frumoasă ești când zâmbești…

Și cât de mult te iubesc.

Prea e așa de albastru cerul,

prea ploaia e așa de udă,

prea îmi lipsești și mi se pare

distanța dintre noi prea absurdă.

Poate că nici nu te gândești la mine deloc

(probabil o faci, sunt doar dramatică),

prea aerul dimineților a învățat să te ascundă…

Vezi? Nici măcar nu ai observat că ți-am scris acum jumătate de secundă…

Prea îmi faci sistemul nervos să fie nervos

(de fapt cred că toate sistemele mele-s nervoase),

când îmi apari așa în minte iară și iară,

prea trebuie să mă prefac că nu te văd,

prea ești frumoasă din cale afară.

Încă o zi în care te iubesc în secret fără să știi ce simt,

(cred că ce simt e mai evident decât faptul că o piatră-i solidă)

dar oricum, ce dimineață revigorantă

să trăim în distanța asta stupidă 😩

Uitându-mă la noaptea de afară,

La tavanul care știe tot ce ți-am scris,

La stelele care-mi șoptesc de tine seară de seară,

Mă întreb câte cuvinte au fost prea mici și nu te-au cuprins.

Mă întreb câte încă nu am apucat să-ți spun,

Câte poezii nescrise despre tine încă sunt pline.

Nu mă întreba de ce, doar vreau să știi…

Mă gândesc la tine.

Aș fi vrut să existe cuvinte mai mari,

Să pot descrie in versuri lumina din care ai apărut,

Să prind scânteia ce arde în ochii tăi,

Și tot ceea ce însemni tu.

Poate că nu am reușit să-ți spun tot ce simt,

Dar sper că am reușit să exprim bine,

Că, dintr-un cer plin de stele,

Tot mi-ar fi dor de tine… și

Mă tot gândesc că atunci când o să te văd

O să simt bucurie, dar…

O să și… mor de rușine.

Când m-am trezit era târziu și frig,

Vânam un miez al nopții, nu ca-ntotdeauna;

Pe cer, scântei se împrăștiau, iar mii

De străluciri zâmbeau, și timpii stăteau împreună.

E fascinant cum, în noaptea asta,

Luminițele au putere într-un fel:

Aduc oamenii mai aproape,

Pentru că oriunde am fi, privim cu toții înspre cer.

M-am străduit, la fix, să prind tăcerea lumii,

S-ascult cum tace cuvânt cu cuvânt,

Priveam cum anii își scot pălăriile… tot priveam,

Și te țineam aproape la mine în gând.

Am mai rămas mult după aceea,

Cu gândul înainte, înapoi cu emoții;

Fie ca noul an să lase inima ta și inima mea

Să-și găsească singure miezul nopții.

Dintre toate motivele de până acuma

acesta este cel mai studiat,

niște savanți nebuni care au mai studiat cu privirea înainte și luna

(eu)

au decis că studiul e gata de-a fi lansat.

Ei bine, studiul arată că acest cuvânt “imposibil”,

este un cuvânt compus care era posibil înainte să apară “im” pe post de anion,

deci nimic nu este imposibil, înainte să fie posibil, ca o conversație între noi…

(fără să exagerez cred că la strofa asta mi-am pierdut vreo câțiva neuroni).

Am nevoie să mă recuperez după atâta studiu intelectual,

am nevoie de o zi întreagă de pauză până creierul meu își revine,

într-un loc foarte scump…

(în brațe la tine)

You are my shining star,
You bring me amazing vibe,
But yet, you are so far..
And what you mean for me
No word it can describe..

I shake when you’re around
I feed with your attention
You make me feel so proud
And yes, you’re my perfection ❤️

You make me smile every day,
My heart is totally on fire🔥
Forever with you I wish to stay
You are my sweetest desire ❤️

Tu ești oceanul care ne desparte,

Eu sunt bărcuță ce pluteste-n noapte,

Ce ar fi ea fără de apa-albastra,

Conturul frumuseții ei apare

Când ea pluteste-n largul tau..

Și minunatul soare pălește

Văzând iubirea lor atât de mare...

Destinul poate că ne e dușman,

Dar farmecul iubirii noastre poate

Șterge distanta dintre adânci ape,

Suntem ,uneori,doi picuri cristalini de roua

Ce se unesc,si-afara ploua,

Căci cerul plânge când distanta doare,

Dar inimile noastre au culoare,

Și ochii noștrii se topesc unul în altul,

Mai sinceri,mai frumoși decât înaltul...

De-ar fi rămas din noi doar o secundă

Să mai traim câte ne-am spus

Să imi alungi durerea c-o-mbratisare mută..

Îmi imaginez..și lacrimi fața îmi inundă.

Să-ți spun cât de mult mi-ai lipsit

Tu...si al taบ pahar de vin.

Ah..cât mi-as dori sa pot privi

Pentru o clipă al ochilor tai senin!

Dar e târziu.. ai tras grabnic cortina

Peste mine și actul ultimei trăiri,

Neștiind că-mi vei rămâne pentru totdeauna

O rană ce nu v-a prinde cicatrici..

Stai liniștit 

Suflet pur,

Și nu te mai îngrijora,

Lângă tine stă iubirea ta.

Dăruiește-mi inima

Știind că o s-o păstrez,

Și nicidecum nu o s-o mai pierzi,

Vei trăii în veci în inima mea

Pentru că pe tine nu te voi uita

Voi fi parte mereu 

Din inima ta

E un lanț gros 

Ce nu se va dezlega,

Iubirea noastră este pură

La fel ca sufletul tău

Un lac lin de apă,

Unde luna reflectă printre nori.

M-am trezit cu un gând în minte...

Ce ar fi dacă ...a-și încerca

Să le spun de la obraz :

D-lor , ajunge cât a-ți furat ,

Ajunge ,cât ne-ați mințit

Lăsați locul altora

Iubitori de țară și de neam .

Fiilor noștri și ai voștri

Să nu le crape obrazul

Că nu-au țară ,că nu-au neam!...

A-ți văndut țara pe un preț de nimic .

Mă revolt ,da-s prea mic ,n-am putere

Planurile voastre să le stric!...

Nu am crezut că pot să și îmbătrânesc,

nu cred, că într-o zi apusul îmi va fi la fel,

deși – nu te-am iubit atâtea primăveri,

tu ai crescut gingașă ca și ieri!

Acum, când dojenesc amorf

și când – luminile se sting mereu,

răspunde-mi, fără de dojană,

c-am fost, pribeagul sufletului tău…