Prioritate

Spală ploaie tot ce mă mai doare

Spală-mi rănile nevindecate

Și cheamă să-ți fie ajutoare

Furtuna, vântul și nopțile întunecate!

Prindeți-mă în a voastră vâltoare

Tot ce doare să uite al meu nume

Faceți cu mine calamitate naturală 

Să scap de neputința ce zace în mine.

Spală ploaie de primăvară timpurie

Amintirea ce mi-a rămas doar mie

Șterge urma celui ce mi-a zâmbit 

Și-n final a uitat .... că exist!...

Mi-e dor de tine chiar de îmi taci

Privirea ta o port ca pe un vechi apus

În suflet si azi mai trăiesc urme 

De zâmbet stins și gând ascuns.

Chiar de te-ai dus pe un drum nou

Te port in amintire viu

Ești visul ce nu se vrea pierdut 

Un dor ce renaște în noapte tarziu...

Mi-e dor și visul nu are hotar

Doar aici ești, să mă privești 

Căci am rămas o umbră trecătoare 

De când mi-e dor și nu mai ești....

de-ar putea viata sa-mi fie ca o carte

sa ma pot întoarce când îmi e dor

sa retraiesc capitolul.. acea parte,

când eu și tu..aveam un "NOI"

Cum ar fi inima fără iubire,

Cum ar fi sufletul fără împlinire?

Ce am fi noi fără speranță, 

La ivirea zorilor de dimineață?

Cum ar fi succesul fără muncă, 

Trecutul fără o rană adâncă? 

Cum ar fi fericirea fără lacrimi,

Și-o dragoste fără de patimi?...

Cum ar fi viața fără durere

Sau lacrimile vărsate în tăcere,

Ce-ți dau putere a doua zi

Chiar dacă plângi in nopți târzii?

Cum ar fi liniștea fără putere

Sau timpul fără mângâiere? 

Cum ar fi un trecut fără regrete

Sau o inimă fară secrete?...

Cum ar fi gândul fără teamă 

Sau cuvântul fără legământ...

Cum ar fi zilele fără lumină 

Și cerul fără lună nopți la rând?

Cum ar fi viitorul fără de speranță 

Sau visul fără fantezie?

Cum ar fi culoarea fără o nuanță 

Sau versul fără poezie?

Nu-i zi lăsată să nu-mi amintesc de tine

Că suntem doi straini..(sắ plâng iarași îmi

vine)..

Nu-i seară să mă rog la Univers

Prin vers..

Se risipes c amintirile cu noi în plâns

Unele s-au frânt....au rămas doar un vis

De-as putea să te-ntorc o clipă să stai

Să ma..

Mi-e dat de-un timp s-adorm în lacrimi

Somnul să-mi fie un șir de patimi

Doar să revii pe-a vântului aripă

O clipă..

Și mă trezesc cu gândul doar la tine

Și-ncep din vise să cos rime

Despre o poveste uitată în trecut

Ce s-a pierdut..

Acum când ești departe și vorbele fi tac

Gândesc fără speranţă ce oare să mai fac..

Tăcerea ta mă doare, întrebările inundă mintea

Când inima-mi te cere..sufletu-mi te vrea.

Mă-ntreb în gând de-o să mai vii

Să-mi dai din vin dulce picături

..ŞTIU că regreți și tu si minți

Și-ai vrea c-o-mbratișare să m-alinți.

Deși-mi pari mai departe ca oricând

Îmi ești aproape în fiecare cuvânt

Mi-e dor de tine atât de mult

Mi-e dor vocea ta caldă să ascult..

Aș vrea mai mult timp să ascult cum se sparg

Secundele-n liniștea dimineților grele,

Să nu mai alerg după clipe ce trec

Ca umbre grăbite pe ziduri rebele.

Aș vrea mai mult timp să privesc înapoi

Fără să doară ce n-am apucat,

Să nu mai simt cum ne scapă din mâini

Tot ce-am crezut că e de păstrat.

Aș vrea mai mult timp pentru glasuri uitate,

Pentru oameni plecați prea devreme din noi,

Să pot să le spun ce n-am spus niciodată,

Să repar în tăcere vechiul noroi.

Dar timpul nu are răbdare cu nimeni,

Nu stă să asculte, nu cere permisiuni,

El curge prin noi ca un râu fără margini,

Și ne lasă doar urme de întrebări și rugini.

Aș vrea mai mult timp pentru pași pe alei,

Pentru seri fără grabă și fără suspin,

Să stau cu mine însumi, să nu fug de idei,

Să nu-mi mai fie sufletul străin.

Aș vrea mai mult timp pentru oameni aproape,

Pentru râsete simple, pentru mână-n mână,

Să nu mai lăsăm distanțe să sape

Între ce simțim și ce spunem în taină.

Aș vrea mai mult timp să iubesc fără teamă,

Fără „poate mâine”, fără „nu pot acum”,

Să nu mai transform fiecare îndoială

Într-un drum ce se pierde încet, pas cu pas, în apus de parfum.

Dar dacă timpul nu vrea să se oprească,

Atunci învăț să-l trăiesc cum e el:

Un fir de lumină ce clipa-l găsește

Și-l face din trecere simplu model.

Și poate că nu e nevoie de mai mult,

Ci doar să simțim fiecare secundă

Ca pe un dar ce nu vine de două ori

Și dispare încet, ca o mare profundă.

Vreau sa fiu curajos

Caci asa m-a invatat Hristos

Sa slujesc celor ce ma asupresc

Si cu o vorba buna sa-i multumesc

Vreau sa fiu curajos

Iisus m-a ridicat de acolo jos

Eram un ratacit

Dar prin Hristos mantuit

De lume eram nealeasa

Dar Iisus  mi-a zis: ,,vino acasa ! ''

Curajos

Ridicat de Hristos...

Cu un piaptăn te-aș putea vraji,

Ti-aș face cărări in gânduri

Și eu m-aș plimba printre ele,

Te-aș duce aproape de stele

Si te-aș lăsa singur pe lună,

Să nu te aibe nimeni, că-i nebună.

Te-aș lăsa cu marea,

Să mi te spele cu sarea,

Să mi te dea curat,

De altele uitat.

Să te inmoi ca lutul,

Să-ti calc doar eu pământul.

Apoi te las,că sunt grăbită,

Să vad cum arzi de dor, într-o clipită.

Și aș fugi in noaptea adâncă,

Să nu ma vezi ,dupa o stâncă.

Și m-aș ascunde dupa stele,

Până vei plânge lacrimile mele.

Și de-aș mai vrea o dată

Să fiu a ta fată,

Mă voi lasa curtată.

Hai vino îndată!

         -EU SUNT-

Sunt  un foc,un foc  mocnit

De speranțe și iubire

Sunt nisipul fin mărunt 

Călcat în picioare

Mângâiat de valul mării 

Pe drumul înserării.

E primăvară-n calendar, afară ninge întârziat 

La masă stau și beau un ceai cald

Și mă gândesc la ce a fost... dacă regret ceva!?

Și nu! ... nu cred vreodată c-aș putea!

Nu regret îmbrățișarea ta

...m-am simțit cea mai frumoasă femeie din lume...

Nu regret zâmbetul tău, privirea ta

...îmi aduceau primăvara în suflet...

Atingerea ta, ma dezbrăca de toate simțurile 

Lumea toată părea doar a noastră...

Nu regret că m-am lepădat de toate secretele

Ai fost singurul... in astă viață....

Nu demult, ai fost cel mai frumos lucru din viața mea

Și chiar de azi încă mai doare lipsa ta

Chiar de sufletul nu-i vindecat de tine 

....nici un regret nu las să mă domine.

Nu regret nopțile în gând cu chipul tău 

Cu privirea ta ștrengară, ce m-a fermecat mereu

Când te visez că te alint și te sărut pe pleoape

Și-n ochii tăi mă găsesc și mă pierd

Și-mbrățișarea ne ține trupurile alăturate...

Nu regret deloc că ne-am întâmplat 

Continui să cred că ne-a fost predestinat

Îmi pare rău doar de sfârșitul... rămas în dor...

Cel trăit a fost rapid, haotic... mistuitor!