Ultimul mai

Adie un parfum de noiembrie și vin

Parfum ce ocoleste-al meu pahar.

Privesc pe geam poate revii...

Dar nu....mi-e așteptarea în zadar.

Gândurile îmi zboară spre trecut

Abia ce sufletul îmi liniștisem

Și toate tainele au renăscut

Și-au început să împletească vise.

Din doru-mi ce îl port de-un an,

larași se nasc versuri spre infinit.

E-atâta foșnet pe străzi de lume

Doar tu ești pe-o hartie de citit.

Atât de-adânc te port în suflet

Și-atât de mult te simt în sinea mea,

Că mă cuprinde-un simț de teamă

Că niciodată din el .. nu vei pleca.

Mi te ascund printre cuvinte dulci

Și te strecor în pagini ce te invocă,

Cu fiecare rând tot mai aproape-mi ești

Și-n suflet iarăși simțurile se revoltă...

Nu mă urî că atât de mult am insistat

Urăște timpul ce-a trecut și nimic nu a schimbat.

Urăște-mă că n-ai fost apt de-o ultimă îmbrățișare, 

Urăste-ti orgoliul din tine, promisiunile pierdute-n zare...

Aș fi rămas tăcută-n umbră, de nu-mi dădeai drumul la mână,

...poate se-ntâmplă să te gândești...și-ți pare rău.

Sau poate cu mândrie iți privești trofeul,

Tăcerii ce-a distrus vise, speranțe ce le-am păstrat mereu...

Urăște că ne-am rătăcit în vorbe nerostite,

Fără un zâmbet cald și un pahar de sfârșit....

Și că ai pus în loc de-o-mbrățisare un zid,

Pe care niciun "iartă-mă" nu s-a mai scris...

Ne-am întâlnit, dar n-am știut să ne păstrăm 

Un model pentru alţii in viață, ar fi putut să fim.

Am insistat dar in orgoliul tău m-am inecat

Și-acum în poezii mai creionez tot ce-am gândit....și nu s-a întâmplat.

Urăște ce vrei tu dar nu pe mine...

Din mine rupând, am scris despre tine

Cu litere moi și cuvântul blajin

Toate de dorul tău și-al unui ultim pahar cu vin.

Noaptea ce a trecut, mi te-a adus drept mărțișor 

În vis... într-un aglomerat decor

Și te priveam cu-atâta drag de la depărtare 

Butonai pe telefon, în mână țineai o sticlă de Bordeaux...

Și nu mă săturam parcă să te privesc

Când deodată ți-ai ridicat privirea

Am înlemnit...și-am dat să mă trezesc

Parcă de teamă să nu-i știu continuarea.

Am realizat că au trecut zile de când nu s-a-ntâmplat 

Să te mai văd... in trafic, pentru o clipă măcar 

Am înțeles ca zilele vin doar ca să te sterg din amintire...

Dar cum? Când noaptea te poartă în visul din mine!?...

Erai dorinta mea secreta

Azi sunt atat de incompletă

Mi-aduceai  fluturi în stomac

Și vinul ce-mi ținea de leac.

Prindeam si aripi ca să zbor

Atunci când mi se facea dor.. 

Vinul mi-era licoarea tineretii

Parfumul fericirii, iubirea vietii...

...dar ai plecat...de mine a uita

Fugind, crezand că-ți iau lumina...

Erai dorinta mea secretă

In freamătul noptilor ce se repetă

In gândul ce azi mă otrăvește 

Că sufletul nu știe a te pierde...

Mi-ai rămas poveste de toamnă

in nuante de roșu intens

De-ai vrea încă o toamnă

Sfârșitului să ii dam sens..

Sa bem un roșu vin diseară

O-mbratişare caldă să îmi dai

Să nu simțim cum timpul zboară

O clipă să mai fim cum eram... 

Să simți un colt de dor

într-un pahar stingher,

Să te învăluie ușor

Să nu-mi mai fii doar efemer.

Să-ţi pui halatul alb pe tine

Să te prefaci că nu contează,

Să te apropii atent de mine

Să nu vărs vinu| roșu ce pătează.

Iluzi...totul se schimbă-n gri

..Cum as fi putut să stiu,

Că tu și vinul veți fi motivul

Durerii mele de mai tarziu...

Cad frunze in neștire 

Copacii se vor goi

Sub caldă mea privire

...toamna e in toi...

Păsări călătoare 

Pornesc spre alte zări 

Pe cer forfotă mare

... toamna e in toi....

Cerul, tot mai acoperit

De-o plapumă de nori

Soarele-l ține pitit

Căci toamna... e in toi...

Planez cu frunze care zboară 

În sinea mea mă simt ușoară 

Mai uit de-amar și al meu dor

Doar, toamna... e in toi...

Nu mă opresc ca să admir

Să nu simt nostalgie-i dificil

Căci gândul mă duce la noi

Firesc... doar e o toamnă-n toi!

Oare de ce gânduri ma dor?..

Atunci când seara vine,

Și lacrimi pe obraz cad de dor

Si-mi umplu paharul cu poezie!

Oare de ce nimic nu mai e?..

Din tot ce -am visat să fie

Vremuri apuse cu gândul la noi

Asteapta-n zadar ce n-o sa mai fie!

Oare de ce gândul la noi

În noapte sufletu-mi inundă?

Îmi recită despre un vin în doi

Valseaza...în lacrimi se scufunda!

Oare de ce simt ca ma pierd cu firea

Și aerul îmi pare tot mai greu?

Mi-e dureroasă și ischemica amintirea

Când îmi răsună doar numele tău!

Oare de ce sufletu-mi n-ai înțeles

Ca i-ai fost drag precum un vers!

Zi-mi cum sa te fac a fntelege

Ca în iubire nu există lege?

 Cu un surâs m-ai cucerit

Sau poate au fost două,

Când lângă mine ai venit

C-afară începea să plouă.

Umbrela era atât de mică

Că doi nu încăpeam sub ea,

Așa că te-am ținut în brațe

Simțind atunci că ești a mea.

Norul nu se oprea să curgă

Parcă dorind să fim împreună,

Iar eu să îndrăznesc mai mult

Chiar un sărut, să fur în glumă.

Dar cum să se întâmple asta

Când amândoi purtam rușine,

Așa că am rămas îmbrățișați

Rostind cuvinte foarte puține.

Ploaia nu a durat o veșnicie

Cum eu mi-as fi dorit să fie,

Fata a mulțumit râzând și zis

Întreabă la cămin de o Mărie.

Am vrut s-o mai întreb ceva

Dar s-a pierdut în depărtare,

Fără să-mi dea o mică șansă

Să o găsesc și să-i ofer o floare.

Mult timp am răscolit cămine

Să-mi caut fata ce m-a vrăjit,

Dar în zadar am irosit timpul

Că am rămas cu sufletul rănit.

După un timp am obosit să caut

Și încercat s-o uit cumva pe fată,

Ca mai apoi cu greu să recunosc

Că fiecare își are propria soartă.

Dar cum în viață sunt minuni

Una mi s-a întâmplat și mie,

Să ne-ntâlnim și să vorbim

La o petrecere de cununie.

Însă dezamăgirea a fost enormă

Când am aflat că fata avea iubit,

Așa că m-am scuzat și am plecat

Purtând în suflet...visul neîmplinit!

Un strigăt in noapte,

Strecurat printre șoapte;

Mă cuprinseră fiorii,

Se prăbușiră norii.

Vântul bate -n geam,

Visele se frâng de ram.

Năluci se-nvărt la ușă,

Împrăștiind cenușă.

Pereții zgârie n urechi 

Și scuipă praf in ochi.

Becul arde n piept;

Eu pe tine te aștept..

Somnul nu mă năucește,

Larma nu mai slăbește.

Mă sufoc În pernă 

Cu izul din tavernă.

Patul scârțâie sub mine;

Și mi-e rece fără tine.

Ceasu -n ochi se zbate,

Ticăitul lui răzbate 

SI mă trezi din morți 

În fața unor porți...

A fost o seară minunată

Să fim noi doi la masă,

Și timpul îl doream oprit

Și să n-aud că vrei acasă

Cu greu ai acceptat să ieși

Să ne plimbăm și să cinăm,

Țin minte cât de clar ai spus

Că doar până la nouă stăm

În minte nu-mi mai era ora

Și bucuria de-a te-ntâlni,

Să-ncerc să-ți cer prietenia

Și poate-amici vom deveni

Și greu mi-am dat răspunsuri

Cum aș putea să mă îmbrac,

Și ce fel de flori eu să aleg

Ca la-ntâlnire să-i fiu pe plac

Cum multe haine nu aveam

Am tras pe mine blugi, tricou,

Și frigul să nu mă ia pe înserat

Mi-am pus pe umeri un sacou

Cu florile a fost mai dificil

Că n-am mai avut întâlniri,

Dar mi-a șoptit colega ei

Surpriză-i faci cu trandafiri

Așa că fix la ora stabilită

M-am întâlnit cu Marce,

Și am simțit când s-a uitat

Că am buchetul care-i place

Curaj am prins pentru moment

Și-am îndrăznit s-o i-au de mână,

Ea lung spre mine s-a uitat

Dar n-a putut nimic să-ngână

Ușor am început să discutăm

Și despre vreme și ce-i în stele,

De sus cădeau stropii de ploaie

Ce ne-au ajuns până la piele

Într-un târziu localul l-am găsit

Și uzi leoarcă ne-am pus la masă,

Sacoul meu pe umeri i-am așezat

Și i-am șoptit încet că e frumoasă

Știu c-am luat ceva frugal

Că nici n-aveam bani mulți,

Puține vorbe am schimbat

Și toată seara am fost tăcuți

Și timpul era trecut de ora nouă,

Când de la masă ne-am ridicat,

Și ne-am întors pe jos spre casă

Și-n clar de lună ne-am sărutat

....................................

Și multe întâlniri au mai urmat

Până ce la primar noi ne-am luat,

Iar când în viață au apărut necazuri

Noi rugă către Domnul..am înălțat!

Într-o clipă, am pierdut totul:
pământul pe care-l credeam veşnic,
sub picioarele mele,
s-a făcut nisip mişcător.

Cerul de deasupra mea,
mare-nvolburată-n nori,
rădăcinile frânte,
corbi blestemaţi,
sângele negru,
lacrimi arzând,
oglinzile-albastre,
sparte-n bucăţi:
şapte ani de blestem cât o clipă
-n care m-am născut,
(pentru-a câta oară?)
zodie care nu mai există...

Şi voi pleca, luând cu mine
doar cerul zidit în zâmbetul tău
şi-acestă clipă,
şapte ani de blestem –
-n care-am fost fericit
cât e omu’-ntr-o viaţă.

(o altă clipă, ca asta,
nu va mai fi niciodată,
nu una la fel,
nu într-această viaţă...)

Simt un freamăt lângă zorii apuși 

Cu al nostru destin nespus.

Simt un fior tremurător

Căci cuvintele tale

Vor un perfect apus de soare.

Vreau să te ating , acum

Să mă topesc , adanc

În sufletul tău , plăpând.