GÂND ARS. (ARS AMATORIA...)

Fie toamnă, cum vrei tu să fie:
Copacul din grădina mea nu știe,
Pe trupul gol, haina și-o strânge,
I-ai picurat pe frunze-un strop de sânge...

Și-ai strecurat amurgul însetat de glie...
Nici banca din grădina mea nu știe,
Că ploaia ce-a căzut peste răzoare,
A plâns poteca până a rămas fără culoare...

Și n-am știut nici eu - căci am aflat târziu -
Abia când am văzut că pragul mi-e pustiu,
Salcâmii mei s-au desfrunzit de tot,
Nu le-a plăcut îmbrățișarea ta, socot...

Și drept să-ți spun nu mi-a plăcut nici mie,
Că mi-ai brumat, fatal, poama din vie,
Și aspru mi-este mustul din pahar,
Tu toamnă n-ai avut habar!

    Desculț, am râs la mare, cer și nori,
    Ce bine-i să trăiești, să fii în viață,
    Să simți că ești un soare printre sori,
    Un zeu pe care toată lumea îl răsfață...
    
    Desculț, prin roua proaspătă din zori,
    Am alergat cu vântul drept în față,
    Să simt parfumul câmpului de flori,
    Și licărirea stelelor de dimineață...
    
    Desculț, m-am preumblat pe țărmul mării,
    Cătând din când în când la zare,
    Simțind pe buze gustul fad al sării,
    Și valul ce-a uitat să cânte și să zboare... 
    
    Desculț, am vrut să mă supun chemării,
    Dar măcinat de gânduri negre și bizare,
    N-am vrut să fiu oricum părtaș creării,
    Uitând de muze și de regulile clare...

Mi-e atâta dor de liniște deplină,
De ecoul pașilor mei pierduți în surdină,
De marmura albă ce curge fluid,
Topită-n culori care-o desfid...

Mi-e atâta dor de-a mea grădină,
De cuvinte șoptite în sfântă hodină,
De drum străbătut cu adâncă ardoare,
De umbra-mi șoptită în lanul de soare...

Mi-e atâta dor să mă pierd în mulțime,
Anonim, flămânzind de gânduri puține,
Însetat doar de timp și de simple cuvinte,
Ale sufletului meu, calde veșminte...

Și acum aștept cu sublimă răbdare,
A sufletului meu curândă liberare,
Căci am ales să nu fiu sclav în a mea vatră,
Cu chipul dăltuit în albă, simplă, piatră...

Împovărat de-al marilor orașe tumult,
Ale pădurii șoapte, eu nu le mai ascult,
Într-o grăbită lume, pe repede-nainte,
Nu mai e zbor printre frunzele-cuvinte...

Și uite, acuma stau și mă gândesc curat,
La câte mii de frunze verzi am renunțat,
De mi-s copacii goi de atâtea zboruri frânte,
Mi-e atâta dor de ecoul frunzelor-cuvinte...

Căci am ajuns cu anii, și-i greu să mai disting,
De afară-i vifor mare sau iureș să-l ating,
Și simt amarul tot cum stă închis pe buze,
În mine nu mai sunt decât un pumn de frunze...

Și-n toamna minții mele, eu tot tânjesc la vară,
La mugurii pe ram ce-au înfrunzit întâia oară,
Cu nerăbdare-n glas am să v-aștept cuminte,
Căci eu n-am scris, am sângerat cuvinte...

    Ningea cu floare de salcâm, 
    Gălbuie nea pe caldarâm, 
    Pe arbori plini cu mici scântei, 
    Ce-s tămâiaţi cu iz de tei... 
    
    Ningea cu stele pe-nserat, 
    Pe cerul grav şi-ndurerat, 
    De cântul mierlei ce suspină, 
    În raza lunii fără vină...
    
    Ningea cu şoapte de cuvânt, 
    Dramatic, aşternute la pământ. 
    Văzduh înmiresmat cu poezii, 
    O noapte printre alte-atâtea mii…

Plângeam şi nu ştiam de ce:   
De fericire, de tristeţe, de amar...   
O, lacrimă, de ce eşti rece,   
Că doară nu e luna lui brumar...   
  
E-o zi de primăvară şi-i târziu,   
Deşi abia-i trecut de ora şapte...   
Afară-i întuneric şi-i pustiu,   
Şi toată lumea umblă-n şoapte...   
  
Pendula, pe perete, bate-n cadențar   
Şi-anunţă cu plictis prezenţa,   
Că-n noapte urlă un marfar,   
Înfiorând pe loc, audienţa...  
  
Şi-n tot acest decor frenetic, ireal,   
Încerc să îmi găsesc perechea...   
Şi strig, stârnind ecouri, abisal,   
Ce nu îmi par a fi aievea...   
  
Plângeam şi-acum ştiam de ce:   
Pe dinăuntrul pleoapei mele   
S-a cuibărit un vis ce nu mai trece,   
Lăsând în urmă-i spaime grele...

Sunt acolo când te naști,
Sunt acolo în prima zi de școală,
Sunt acolo când termini școala,
Sunt acolo când pleci din gară,
Sunt acolo în ziua cea mare,
Sunt acolo după un an, după zece ani,
Sunt acolo la primul nepot

Și te asigură mereu că te vor iubi necondiționat!

Plimbam prin firul amintirilor , un gînd ce nu-mi dă pace

Străpunge încet pînă-n adîncuri , prinde din urmă , tace

La fel ca tine a fugit , prin departate străinătățuri

Acum se-ntoarce negreșit și a promis să-și ceară,

Din toate drepturile sale , doar un cuvînt  și iară,

Mă chinuie încet , în întunericul pustiu lăuntric

Mi-aș scoate inima din piept ,doar nesimțirea să mai simt

Nu vrea decît să spună : iți amintești? Ce mai nebună!

Te-a iubit viața toată și insăși ca pe viată

Ar da și ultima suflare în brațe să te țină iară !

Un gînd și-atît, ce inocent

Nu vrea să facă rău , ce-i drept !

Își caută dreptatea , și drumul duce doar la tine

Iubitule , adu-ți aminte ,cum m-ai iubit și tu pe mine.

Și e mai mult decat un gînd , e insăși sentimentul

Că te-aș putea pierde oricînd , dar dorul nu mă lasă

Iși face loc întîi ca gînd , apoi învăluită-mi ființa

Și să nu uiți iubitul meu ,oriunde-ai fi în lume

Aici in colțul lumii eu , te voi iubi pe tine .

Ziua îmi ascunde secrete ca singur să nu mă simt,

O secundă a trecut si prin viața iar mă plimb..

S-a întamplat să nu mai știu ,ce-i cu mine și de ce,

Dar am vrut numai să-ți fiu,vis frumos si încredere.

Nu știu cum de m-ai făcut,să număr doar pașii noștri,

Și cand vin cutremure,să citesc în ochi albaștri...

Găsesc prea multe indicii,că-mi ești ghidul pe vecie,

Într o noapte furtunoasă,intr o carte,o poezie.

 Care-mi dă cu pasiune ,o  iubire ce-am cerut,

Într-o noapte întunecoasă,doar pe tine te-am avut...

 Tu mă mângâi de durere,într un glas noi ne vorbim,

 Îmi ții mâna să nu cad si împreuna ne lovim.

Mai stai o zi si o secundă,o clipire sa n-amâni,

Când toate s-au dus,tu să rămai...             

Din nou eu stau si ma gindesc

La viata care trece

Si de durere.. eu fumez

Tigara iar se stinge...

Trec zile-ntregi ..

Trec nopti fara odihna

Tu iarasi pleci 

Si-mi spui ca o sa treaca...

EA iar te chiama 

Tu iar ma lasi pe mine

Te duci la EA grabit

Si-mi spui ca vorbim miine...

Si iar ma pun pe asteptat

Si sufletul ma doare

Dar .. eu asa am acceptat

Inghit lacrimi amare...

E o femeie..e sotia ta

Eu sint doar o amanta

Cu Ea tu iti traiesti viata

Cu mine te vezi citeodata..

Tu miai propus sa fim iubiti

Ca ai familie..copii

Dar am ajuns indragostiti

Si facem nebunii...

Si iarasi trebuie sa pleci

EA iar te chiama acasa

Eu iar ramin sa ma gindesc

De cine tie-ti pasa....

Ea-i mama la ai tai copii

Eu ..doar o simpla fata

Ei iar te-asteapta ca sa vii

Si eu ramin indurerata...

E toamnă şi prin vie

Te caut cu nesaţ,

Cad frunzele pe glie,

Eu simt cum mă înalţ!

E iarnă latră câinii,

Pe alee te curtez,

Au îngheţat salcâmii,

Eu simt că mă topesc!

E primăvară iarăşi

Şi încă te seduc,

Mustesc de sevă caişii,

Eu simt că mă usuc!

E vară şi sub floarea

De tei, azi ne iubim,

De soare arde zarea,

Noi doi ne răcorim!

Vin ades la voi în gând 

Când dorul se strecoară

Stați cuminți ,frumoși și tineri

Pe perete într-o ramă.

Mă sfătuesc cu voi 

Când greul vieții

Îmi dă iar târcoale.