Amintiri

Ascunde-ți inima să nu mai bată oarbă

Oprește-ți sufletul la tine în ogradă

Îngroapă-ți gândurile noaptea pe o stradă

Lăsându-ți visele-n deșert căzute pradă

Uscând lumina cresc meschine flori de gheață

Prin întuneric ochi-și caută o față

Cărând ursita atârnată de o ață

Îngroapă-ți norii ascunzându-i într-o ceață

Urcând spre tine te împiedică speranță

Pierdut de sine-o nepăsare te înhață

Îneacă zilele lipsindu-le substanță

Îngroapă-ți ploile glumind cu eleganță

Jucând spectacolul infirm lipsește viață

Mințind frumos lumea aplaudă balanță

Echilibrat trăiește-ți rolul de paiață

Îngroapă-ți lacrima zâmbind la suprafață

Ce mai e omul stând ascuns după cortină

S-arate bine e vopsit peste rugină

Umblând pierdut între visare și rutină

Îngropă soarele mințindu-l de lumină

Sămânța oarbă-i încolțită la fereastră

Iubirea crește împletită răsucit

Așteaptă sufletul stropit să înflorească

Răsare dorul chinuindu-mă cumplit

Mi-e dor și doare de când inima-i albastră

Furioasă bate ca un taur răzvrătit

Accelerând se zvârcolește dând să iasă

Împinge-n vene focul dorului smintit

Mi-e dorul ars de nu mai știu unde-i acasă

Pașii mă poartă fără urmă rătăcit

Nu știu de mine unde sunt de când m-apasă

Ca un blestem dorul m-acuză osândit

Mi-e dor de zâmbetul și replica haioasă

Buzele roșului aprins ce m-au vrăjit

Privirea sinceră cea dulce și curioasă

Lumina ochilor adânci de infinit

Zilele curg spre toamna stărilor ploioase

Speranța șubredă târându-se-amăgit

Mi-e dor de clipele tăcerilor albastre

Mi-e dor și-i sufletul cu vise peticit

Apropie-te-n șoaptă fără teamă

Doar pentru tine-n lumea asta am venit

Eu sunt aici să îți acopăr orice rană

De mân-aș vrea ne plimbăm nedespărțit

Toate bătăile de inimă te chiamă

Un curcubeu de amintiri ți-am pregătit

La mine-n suflet ești mirabilă podoabă

De mână caut să te țin îndrăgostit

Ploile tale-am să le-adun la mine-n palmă

Le voi topi între apus și răsărit

Tristețea las-o arestată într-o vamă

Ia-mă de mână și-mi zâmbește fericit

Am adunat buchet de stele până-n toamnă

Cerul în ochi să-ți înflorească strălucit

Poate se-aprinde și la tine dulce flamă

Și-atunci de mână  vom ajunge infinit

Fără de tine dimineața e o dramă

Cuvântul arde pe hârtie umilit

Zdrobind speranțele durerea mă destramă

Te rog de mână să mă ții adăpostit

Întind mâna, e liniște

Adun întuneric în palmă

Alunecând în pori mă condamnă

Strigând lumina ard

Răspunde luna aprinsă

Căutând soare întind mâna

Îngheață printre stele în beznă

Mă retrag să ascult tăcerea

Șoptește visul cu raze

Undeva e totuși  lumină

Întind mâna degeaba și cad

Mă primește un nor să mă ploaie

Dacă-i soare ajung curcubeu

Mă trezesc înotând prin noroaie

Întind mâna să nu mă mai scurg

Nu e nimeni și-mi rămâne să plâng

Fremătând de durere  mă scutur

Rămân eu risipit în adânc

Unde sunt încep să mă caut

Încet întind mâna, e liniște

Iubito-ascultă rătăcirile din mine

Atins de patimă ființa ta e tot

Cresc însetate rădăcinile spre tine

Stârnite-n inimă bat clopote de foc

Un infinit ascund privirile divine

Răsare soarele sclipind din ochii tăi

Lumina curge înflorind zile senine

Oprește mut în contemplare timpu-n loc

Șoptește zâmbetul pe buzele rubine

Obrazul tremură sub purpura de foc

Urmele caută să vindece suspine

Mă colorează în albastru dulce joc

Vioara glasului aprinde poezie

Arcușul  mângâie oceanele de foc

Sunetul corzillor vibrează cristaline

Tristețea fumegă primindu-și antidot

Vrăjește freamătul petalelor caline

Mâinile picură în vene aprig foc

Topește lacătul durerilor peline

Îmbată sufletul miresmele de soc

Ne-am întâlnit între bătăile de inimi

Ne-am despărțit între hotarele de foc

A mai rămas praful cărunt al amintirii

Visele zboară împletind absurdul mort

Trecut-au zile fără urmă ca un fum

Singurătatea risipindu-le uitate

Absența caută prezențele nocturn

Călătorind printre făpturile abstracte

În vise umblă transparențe de parfum

Iluzii oarbe celuind imaculate

Splendide zâmbete mă scutură nebun

Exuberant sufletul tremură în noapte

Pe cer o stea mă urmărește dintr-un turn

Lumini vopsite strălucind falsificate

Aruncă razele-mbrăcate la costum

Gătite umbre hoinărind întunecate

Spre dimineață urcă soarele imun

Trezește ochii din poveștile-ncurcate

Privirea umblă în absență pe un drum

Călcând desculță între vis și realitate

Orele trec îngrămădindu-se postum

Mătură timpul amintirile uzate

Fără prezență existența-i oarecum

Într-o absență ascunzându-se de toate

Te caut in taina nopții mereu

Ești umbra vie din sufletul meu

Un vis pierdut ce mă doare

Ești focul ce nu îmi mai moare...

Te port in minte ca un veșnic ecou

În fiecare zi același clișeu...

Stiu bine nu intorci, dar mi-e dor... 

Uitarea nu te vrea în al ei decor.

Te port mereu ca un dulce fior

Tu nici nu simți cât mi-e de dor

Am rămas o umbră nici măcar amintire

Și-ntre noi o infinită tăcere străină.

Te port in suflet ca pe-un vis 

În realitate mi te-ai interzis 

Mi-e dor de tine mai mereu

Tu nu mă vrei... te vreau doar eu.

Te caut cu gândul dar ești prea departe 

Si dorul mă rupe în mii de bucăți 

Ca ești doar ecoul unui vis pierdut

Dragul meu... un drum pierdut....

În vatră arde focul,

Privesc afară cum bate vântul,

În minte îmi fuge gândul

Cum mi a fost mie norocul

Să mi întâlnesc băiatul,

Târziu dar așa mi a fost destinul.

Dar oare? Va veni și pruncul?

Ce mi zgândărește sufletul.

În vatră arde focul

Dar și în inimă unde i locul

Pentru că îmi iubesc soțul.

Mă duc și vin de nu știu unde

Iar mintea parcă îmi e furată,

De când am citit două cuvinte

Prin care scrii ,,sunt supărată".

Nu pot să înțeleg plecarea ta

Fără să discutăm ce te-a durut,

În seara când am fost la nuntă

Și cu prieteni buni am petrecut.

Știu doar că ți-am simțit tristețea

În zilele trecute după eveniment,

Dar n-am putut cumva a înțelege

Că starea ta era un mic avertisment.

Acum încerc să-mi dau o explicație

De unde a putut veni o așa supărare,

Iar de-am greșit aș vrea să-mi spui

Și să ajungem grabnic la împăcare.

N-aș vrea să cred că poate fi gelozie

Și-ncredere nu mai există între noi,

C-atunci ne este în pericol și iubirea

Și geaba-n casă un trifoi cu patru foi.

Așa că-ți cer s-avem o întâlnire

Să discutăm în doi față în față,

Să ne-mpăcăm, uităm, iertăm

Că viața-i scurtă, ca un fir de ață!

Respir adânc…

Până-n pragul inimii tale,

Până acolo ajung.

Mă opresc

Si mâna mi-o apăs peste piept.

Vibrează nebuna,

La fiece vers înțelept.

Nu știu cum,

Si nu știu când

Am să-i spun inimii tale :

- Între mine și tine,

Sunt secole de punte-suspine.

În zori, m-a trezit Dumnezeu.

Avea lumină în plete

Si surâs în priviri

Si mi-a spus:

- Să nu te miri! 

Ai ajuns!

Trece pragul ! Pășește !

E tărâm cunoscut,

E IUBIREA din care-ai născut !

" Tu scrii:

cerneala a scăzut 

marea suie"

citești în gând:

valurile roșiatice 

acoperă stânca.

Deschid ochii și gândul senin îmi mângâie sufletul ..

E prima raza de soare,speranța,visare,

E cântec de privighetoare,fulg de nea,

Stea,aripa alba,cer albastru,mare..

E zeul ce-mi luminează existența..

Fara el s-ar așterne întunericul,

As fi un copac pustiit și singur,

Un vuiet trist în noapte,

Un cânt de jale,o ofilită floare..

Abia când în inima e soare incepe dimineața..