Mai frumoasă de Laura Stoica în italiană
Ești departe și ai asupra mea
O putere imensă
Mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Ce șansă că te-am cunoscut
Nu mai credeam în iubire de mult.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
N-am mai fost îndrăgostită așa nicicând
Fericirea pe care-o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț să iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Vreau să rămân în lumea ta plină de iubire
Să mă trezesc zâmbind în fiecare zi
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc
Cu tine învăț sa iubesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Uneori fără tine
Drumul e greu
Aș vrea să fii cu mine,
Cu mine mereu.
Fericirea pe care o primesc
Doar cu tine vreau s-o trăiesc.
Tu mă vezi
Mai frumoasă decât știu eu
Mă faci să simt
Că sunt centrul lumii eu
Și mă alinți, mă alinți, mă alinți
Cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s-o minți,
Nu vrea s-o uiți.
Più bello
Sei lontano e mi hai
Un potere immenso
Mi sveglio sorridente ogni giorno
Che occasione di averti incontrato
Per molto tempo non ho creduto all'amore.
Voglio restare nel tuo mondo amorevole
Non mi sono mai innamorato così prima
La felicità che ricevo
Voglio viverlo solo con te
Con te imparo ad amare.
Mi vedi
Più bello di quanto io sappia
mi fai sentire
Che sono il centro del mondo
E tu mi calmi, mi calmi, mi calmi
Con parole dolci
Il mio cuore non vuole mentirle
Non vuole che tu lo dimentichi.
Voglio restare nel tuo mondo amorevole
Per svegliarsi sorridente ogni giorno
La felicità che ricevo
Voglio viverlo solo con te
Con te imparo ad amare.
Mi vedi
Più bello di quanto io sappia
mi fai sentire
Che sono il centro del mondo
E tu mi calmi, mi calmi, mi calmi
Con parole dolci
Il mio cuore non vuole mentirle
Non vuole che tu lo dimentichi.
A volte senza di te
La strada è dura
Vorrei che tu fossi con me,
Sempre con me.
La felicità che ricevo
Voglio viverlo solo con te.
Mi vedi
Più bello di quanto io sappia
mi fai sentire
Che sono il centro del mondo
E tu mi calmi, mi calmi, mi calmi
Con parole dolci
Il mio cuore non vuole mentirle
Non vuole che tu lo dimentichi.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Pisica amuzantă
Data postării: 15 octombrie 2023
Vizualizări: 961
Poezii din aceiaşi categorie
Frustrare
Ma simt ca si cum mai tait pe suflet
Incercat sa imi afli trecutul
Ma frustreaza ca am crezut in ceva ce nu exista
Mam deschis in fata ta dar ai aruncat cu cioburi in inima
Miam vindecat fiecare rana facuta de tine
Cicatricile inca dor
Ma frustreaza ca mor de dorul tau
Frustrarea ma sufoca in amintiri
Eu nu le inteleg de ce am procedat asa
Tu nu intelegi de ce am fost asa
Eu nu inteleg de ce ai foat asa
Mie dor de tine
Dar nu mie dor de zilele in care te iubeam
Inca te iubesc
Dar in momentul de fata simt o frustrare fata de tine
Nu inteleg de ce te ai comportat asa sau de ce mam comportat eu asa ca sa iti dau eu tie satisfacție
Stiu nu is imperfectiunea intruchipata dar tot ce am vrut a fost doar sa ma intelegi
Sunt frustrata pe mine
Frustata ca miam aratat afectiunea si sentimentele fata de tine
Si ma simt si mai frustrata ca nu pot sa te uit ca esti in fiecare zi la mine in inima in mintea mea iubindute si gandiduma la tine
Frustata ca tu nici nu vrei sa ma vezi te doare in cot de mine
Dar tot inca is frustrata pe tine ca te comportai in ultimul hal dar dupa iti cereai intrun fel sau altu scuze
Si nu nu o sa te uit asta ma deranjează foarte taree
Tu ai uitat dar eu nu pot
Ci iti spun acum cu toata supararea si toata frustararea ca te voi iubi si dupa moarte
Eu nu oa sa incetez sa te iubesc
O sa te iubesc in linistea si in tacere ca tu sa nu sti
Cu drag nebuna ta frustrata te iubesc neiubitul meu 💕
Împlinire
Mi-e teamă s-ating fericirea,
Ascunsă -n aura orizontului.
Pășesc în bătaia vântului
Și îmi revin urmând gândirea.
Mă găsesc în fața unei porți,
Ezit să o trec cu emoții.
Senzația că depășesc munții
Ce au păduri cu brazi cărunți.
Sub neaua ce acoperă bradul
E viața naturii în verde,
Iar sufletul nimica nu pierde
Că dragostea o exprimă bardul.
Reiau sentimentul dorinței
De împlinire a unui vis,
Și nu consider idealul abis,
Căci mânuiesc sfera speranței.
TIMP
A SAPTEA ZI DIN SAPTE
TOT DUPA SAPTE ANI ,
SI TOT LA ORA SAPTE .
TE-AM REINTALNIT ,
SI INCA INIMA MAI BATE
ERAM IN FATA TA , UN PORUMBEL ,
UN COMIS-VOIAJOR .
TI-AS FI ZBURAT IN BRATE,
FIINDCA ARDEAM DE DOR.
AM INGHETAT PE LOC ,
PIERDUTA SI NELINISTITA .
CACI DUPA SAPTE ANI DE ZILE ,
INCA IMI FACI INIMA SA SIMTA!
NOAPTEA SE LASĂ !
Noaptea se lasă tăcută pe vale
Drumul e lung pe îngusta cărare
Pădurea-i în beznă
Doar luna și o stea
Face lumină în inima mea .
Foșnetul frunzei sparge tăcerea ,
Fructele coapte își anunță căderea ,
Păsări nocturne își tânguie glasul
Drumul e lung și-i lungă cărarea ...
Noaptea-i târzie și-i neagră
Mă așteaptă-n grădina din vale
Iubita mea dragă!...
Chiar dacă…
Chiar dacă drumul tău nu e pe aici,
Prin fața casei mele,
Eu am să-l fac din mii de gânduri mici,
Să poți veni cu ele.
Am să-l croiesc din vis și dor,
Din lungă așteptare,
Ca un covor multicolor,
Să ți se-întindă sub picioare.
Din rădăcini de chin și jind fierbinte,
Cărări am să-ncolțesc,
Să-mi treci măcar o zi pe dinainte,
Să-mi curgă lacrimi când privesc.
Și-n fiecare noapte, ca o punte,
Îmi voi întinde visul,
Iar pașii-ți lini, ca niște unde,
Să-mi mângâie abisul.
Iar de vei trece, fie și o clipă,
Prin oful meu, tăcut și nevăzut,
Voi ști că drumurile se-nfiripă,
Și ard în suflet, ca un dor tăcut.
Iar dacă pașii tăi nu vor sosi,
Și vântul îți va șterge urma-n zare,
Am să-ți presor pe căi pustii,
Din ochii-mi triști…mărgăritare.
Amîndoi
Afară e iarnă și trist
Și vîntul bate agale
În suflet meu sa închis
Un gînd ce murmură tare
Un gînd despre noi amîndoi
Un gînd ce ne leagă într-una
Un suflet pereche la doi
Și inima tot numai una
Avem amîndoi un destin
O soartă și o cărăruie
Pe care noi mergem alin
O seară petrecem în doi
Și mîine plecăm noi în zare
Frustrare
Ma simt ca si cum mai tait pe suflet
Incercat sa imi afli trecutul
Ma frustreaza ca am crezut in ceva ce nu exista
Mam deschis in fata ta dar ai aruncat cu cioburi in inima
Miam vindecat fiecare rana facuta de tine
Cicatricile inca dor
Ma frustreaza ca mor de dorul tau
Frustrarea ma sufoca in amintiri
Eu nu le inteleg de ce am procedat asa
Tu nu intelegi de ce am fost asa
Eu nu inteleg de ce ai foat asa
Mie dor de tine
Dar nu mie dor de zilele in care te iubeam
Inca te iubesc
Dar in momentul de fata simt o frustrare fata de tine
Nu inteleg de ce te ai comportat asa sau de ce mam comportat eu asa ca sa iti dau eu tie satisfacție
Stiu nu is imperfectiunea intruchipata dar tot ce am vrut a fost doar sa ma intelegi
Sunt frustrata pe mine
Frustata ca miam aratat afectiunea si sentimentele fata de tine
Si ma simt si mai frustrata ca nu pot sa te uit ca esti in fiecare zi la mine in inima in mintea mea iubindute si gandiduma la tine
Frustata ca tu nici nu vrei sa ma vezi te doare in cot de mine
Dar tot inca is frustrata pe tine ca te comportai in ultimul hal dar dupa iti cereai intrun fel sau altu scuze
Si nu nu o sa te uit asta ma deranjează foarte taree
Tu ai uitat dar eu nu pot
Ci iti spun acum cu toata supararea si toata frustararea ca te voi iubi si dupa moarte
Eu nu oa sa incetez sa te iubesc
O sa te iubesc in linistea si in tacere ca tu sa nu sti
Cu drag nebuna ta frustrata te iubesc neiubitul meu 💕
Împlinire
Mi-e teamă s-ating fericirea,
Ascunsă -n aura orizontului.
Pășesc în bătaia vântului
Și îmi revin urmând gândirea.
Mă găsesc în fața unei porți,
Ezit să o trec cu emoții.
Senzația că depășesc munții
Ce au păduri cu brazi cărunți.
Sub neaua ce acoperă bradul
E viața naturii în verde,
Iar sufletul nimica nu pierde
Că dragostea o exprimă bardul.
Reiau sentimentul dorinței
De împlinire a unui vis,
Și nu consider idealul abis,
Căci mânuiesc sfera speranței.
TIMP
A SAPTEA ZI DIN SAPTE
TOT DUPA SAPTE ANI ,
SI TOT LA ORA SAPTE .
TE-AM REINTALNIT ,
SI INCA INIMA MAI BATE
ERAM IN FATA TA , UN PORUMBEL ,
UN COMIS-VOIAJOR .
TI-AS FI ZBURAT IN BRATE,
FIINDCA ARDEAM DE DOR.
AM INGHETAT PE LOC ,
PIERDUTA SI NELINISTITA .
CACI DUPA SAPTE ANI DE ZILE ,
INCA IMI FACI INIMA SA SIMTA!
NOAPTEA SE LASĂ !
Noaptea se lasă tăcută pe vale
Drumul e lung pe îngusta cărare
Pădurea-i în beznă
Doar luna și o stea
Face lumină în inima mea .
Foșnetul frunzei sparge tăcerea ,
Fructele coapte își anunță căderea ,
Păsări nocturne își tânguie glasul
Drumul e lung și-i lungă cărarea ...
Noaptea-i târzie și-i neagră
Mă așteaptă-n grădina din vale
Iubita mea dragă!...
Chiar dacă…
Chiar dacă drumul tău nu e pe aici,
Prin fața casei mele,
Eu am să-l fac din mii de gânduri mici,
Să poți veni cu ele.
Am să-l croiesc din vis și dor,
Din lungă așteptare,
Ca un covor multicolor,
Să ți se-întindă sub picioare.
Din rădăcini de chin și jind fierbinte,
Cărări am să-ncolțesc,
Să-mi treci măcar o zi pe dinainte,
Să-mi curgă lacrimi când privesc.
Și-n fiecare noapte, ca o punte,
Îmi voi întinde visul,
Iar pașii-ți lini, ca niște unde,
Să-mi mângâie abisul.
Iar de vei trece, fie și o clipă,
Prin oful meu, tăcut și nevăzut,
Voi ști că drumurile se-nfiripă,
Și ard în suflet, ca un dor tăcut.
Iar dacă pașii tăi nu vor sosi,
Și vântul îți va șterge urma-n zare,
Am să-ți presor pe căi pustii,
Din ochii-mi triști…mărgăritare.
Amîndoi
Afară e iarnă și trist
Și vîntul bate agale
În suflet meu sa închis
Un gînd ce murmură tare
Un gînd despre noi amîndoi
Un gînd ce ne leagă într-una
Un suflet pereche la doi
Și inima tot numai una
Avem amîndoi un destin
O soartă și o cărăruie
Pe care noi mergem alin
O seară petrecem în doi
Și mîine plecăm noi în zare
Alte poezii ale autorului
Octombrie de George Topârceanu în engleză
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
October
October has left on the fields
Yellow and red carpets.
Waves of silver clouds pass by
And roosters sound like love.
I always watch the barometer
And I shudder when is goes down a little bit
Because the sun is each day smaller
In diameter.
But under the warm sky as in May
White days follow one another
Even more shifting and more
Subtle...
Gone late untimely,
Autumn is walking through the gardens
With plaited mantles full
Of (chrysanthe)mums.
And it is hardly floating on its way
Like a marchioness
As if the whole Universe
Is watching after her surprised.
A lily, confused
By her missy appearance,
Turned yellow and went mad
And blossomed with excitement
For the second time...
Corabie în italiană
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Barca a vela
Cara barca a vela, navighi nell'oceano apparentemente infinito,
In quali continenti andrai di nuovo questa volta,
Cosa ti aspetta alla tua prossima destinazione?
Barca a vela, barca a vela...
Perché non mi hai detto che ti piace così tanto navigare?
Perché non mi hai avvertito?
Perché, voltandoti per un attimo le spalle, hai lasciato il porto?
Come posso abituarmi al vuoto che mi hai lasciato?
Come lo riempirò?
Barca a vela, barca a vela...
Eri leggero come un passero,
Spero che tornerai più felice di dove sei andato,
Mi rendo conto che dovevi andare
È così che ti sei sentito
Questo è quello che pensavi.
Ti avevamo costruito così bene, di legno, del timone, del ponte,
Da diverse scotte veliche,
Ho anche attaccato la tua ancora,
So che non sarà facile per te,
L'oceano ha i suoi capricci,
Non sai cosa aspettarti,
Quando si agita e ti scuote in ogni direzione,
Ti porta solo sui percorsi a lui più accessibili,
Quando sarà dura per te, quando sentirai che non avrai più modo di restare a galla,
Per favore guarda in basso, guarda l'ancora attaccata,
Pensa che da lontano, anche a migliaia di chilometri,
Veglio su di te, ti ho nel cuore,
È solo che non sei più vicino a me per dimostrartelo
Davvero, quanto significava la nostra connessione,
(In tono polemico)
Sentiti bene, lasciati andare, dimentica chi ti ha creato,
In due settimane non ci siamo nemmeno avvicinati
Se la pensi così, è una tua scelta...
Sappi solo che ci tengo a te, ecco perché ti ho costruito così bene,
Come ultimo incoraggiamento vi dico: "Non dovete lasciarvi intimidire dalle tempeste che incontrerete durante la traversata dell'oceano. Non dimenticate che dopo la tempesta arriva il bel tempo".
La nave:,,Cosa faresti? Non posso restare un giorno a Rio de Janeiro? Solo un giorno, è tutto quello che voglio, poi tornerò da te, te lo prometto!"
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în norvegiană
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Jeg elsker regn
Jeg elsker det vanvittige regnet det vil ha
Å falle, å skade, å være bare henne
Ved bordet i den samme rustne hallen,
Når ingen ber om svaret mottatt,
Jeg vil at hun skal bli!
Det er en besettende oppfordring til å dele behov
La det først og fremst regne over oss,
Når det tunge drysset kommer på avveie
De svever på himmelen og faller stive
Gal og naken!
Det er regnet på vinduene som faller skingrende,
Jeg sitter alene ved vinduet og likevel fraværende
Når ingen ber blikket om en referanse,
Jeg sier ikke til noen, ikke engang meg selv, at jeg håper
En nåværende sol!
Store bryllupsdråper drysser hardt
Brudgommens skjorte, Earth-king
Sitt alene ved bordet, gift deg og dra,
Tomnatisk og tung, tatt av vind,
Kyss smi!
Selv om det regner, er det jevnt
Med de kalde dråpene kaller det meg til å komme,
Fremfor alt, for å fortelle meg hva han vil,
Jeg elsker det vanvittige regnet akkurat slik det er
Å tro på skjebnen!
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în franceză
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
La fiction de Roald Dahl dans la vraie vie
L'histoire pour enfants de Roald Dahl, Matilda, contient aussi une part de vérité. Le portrait de Mathilde (avec de légers écarts par rapport à Mathilde reflété dans ses écrits) existe dans la vie de tous les jours. Cette personne faisait des permutations, des logarithmes, des équations de je ne sais quel degré, des calculs à la puissance 1000 sans utiliser la fonction calculatrice du téléphone, lisait depuis l'âge de 4 ans, voyait ses propres intérêts et passions tandis que sa sœur aînée lui faisait du vernis à ongles, et son frère regardait un match de football avec je ne sais quelle équipe argentine, si son père la sous-estimait, il enduisait la doublure de la veste qu'il portait le plus souvent avec de l'antisudorifique roll-on, il savait combien de temps il lui manquerait avec toutes les céréales dans son bol, elle savait aussi qui lui fournirait et avant qu'ils ne soient épuisés, elle choisirait toujours le lait de la même entreprise (parce qu'elle n'aimait que celui-là), elle pouvait aussi le savoir à partir de les regards combien verser pour ne pas inonder la nappe, elle savait comment ne pas se moquer des danses en marchant sur le pied de son partenaire, elle savait quand il allait pleuvoir avec une bien meilleure précision que l'application AccuWeather, elle sentait quand elle a été rejetée ou acceptée par ceux de Je le jure, elle s'est souvent sentie incomprise, même si elle comprenait tout le monde tout le temps, elle savait quelles étaient les raisons et les peurs de chacun, elle savait ne pas se laisser inférieure, elle savait se battre pour ses droits , pour la justice et la vérité. Pour elle, ce qui était juste comptait toujours. Il a toujours été une personne calme, terre-à-terre, mais tout aussi drôle. En chantant les efforts de tous, personne n’a été lésé ou ignoré.
Il a vu les intentions de chacun, ce qui anime chaque homme, ce qui le revigore, ce qui le déprime ou le fatigue. Elle savait à qui faire confiance et qui l’aurait laissé tomber dans une situation plus complexe. Cam pouvait presque imaginer à quoi s'attendre de chacun, comment ils réagiraient, ce qui les pousserait à coopérer ou à rejeter l'idée de coopération, comment ils parleraient à chacun individuellement. Personne ne pouvait la surprendre, elle connaissait la plupart des situations qui pouvaient survenir en cours de route.
Il pouvait voir la beauté naturelle des gens, et non la beauté artificielle, qu'ils se maquillaient, qu'ils mettaient du rouge à lèvres, qu'ils créaient un volume bouffant dans leurs cheveux, ou qu'ils étaient au gymnase en train de travailler sur tous leurs cheveux. groupes de muscles. Non, rien de tel, elle appréciait les gens pour ce qu'ils étaient, pas pour ce qu'ils voulaient paraître. Elle n'avait pas besoin de produits cosmétiques inutiles, le naturel était ce qu'il y avait de plus réel, c'est pourquoi elle était belle. Ce qui était le plus spécial chez elle, c'était le fait qu'elle appréciait les gens pour ce qu'ils étaient, pas nécessairement pour ce qu'ils offriraient ou prouveraient. Tout cela s'est produit parce qu'elle voyait les gens sous tous les angles, absorbait leurs regards, les lisait comme si elle lisait des romans. Elle avait hâte d'observer les détails de la personnalité de chacun, de tirer le meilleur de chacun, tout comme une abeille cueille le pollen des fleurs pour le transformer en miel.
En même temps, elle était modeste, elle réalisait ce qu'elle pouvait et ce qu'elle ne pouvait pas faire. Elle n’a jamais pensé un seul instant qu’elle pourrait tout faire seule. Il connaissait ses limites. Elle a compris qu'il y a des situations où elle a également besoin de consulter ses connaissances pour donner leur avis et agir en connaissance de cause.
Il avait une appréciation très fine et minutieuse des conséquences de ses propres actions et de la manière dont elles pourraient affecter son entourage.
Le personnage du livre de Roald Dahl pourrait trouver son équivalent moderne en la personne de Cecilia.
Plimbare cu motocicleta
De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul.
Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească.
Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.
🎤 "I love Paris" în franceză
Every time I look down
on this timeless town
Whether blue or gray be her skies
Whether loud be her cheers
or whether soft be her tears
More and more do I realize that
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near.
J'aime Paris
Chaque fois que je regarde d'en haut
Cette ville éternelle,
Que son ciel soit bleu ou gris,
Que ses acclamations soient fortes,
Ou que ses larmes soient légères,
De plus en plus, je réalise que:
J'aime Paris au printemps,
J'aime Paris en automne,
J'aime Paris en hiver quand il bruine,
J'aime Paris l'été quand il grésille,
J'aime Paris à chaque instant,
Chaque période de l'année.
J'aime Paris, pourquoi oh, pourquoi donc j'aime Paris?
Parce que mon amour est tout près de là.
J'aime Paris au printemps,
J'aime Paris en automne,
J'aime Paris en hiver quand il bruine,
J'aime Paris l'été quand il grésille,
J'aime Paris à chaque instant,
Chaque période de l'année.
J'aime Paris, pourquoi oh, pourquoi donc j'aime Paris?
Parce que mon amoureux est tout près de là.
Octombrie de George Topârceanu în engleză
Octombrie-a lăsat pe dealuri
Covoare galbene şi roşii.
Trec nouri de argint în valuri
Şi cântă-a dragoste cocoşii.
Mă uit mereu la barometru
Şi mă-nfior când scade-un pic,
Căci soarele e tot mai mic
În diametru.
Dar pe sub cerul cald ca-n mai
Trec zile albe după zile,
Mai nestatornice şi mai
Subtile…
Întârziată fără vreme
Se plimbă Toamna prin grădini
Cu faldurii hlamidei plini
De crizanteme.
Şi cum abia pluteşte-n mers
Ca o marchiză,
De parcă-ntregul univers
Priveşte-n urmă-i cu surpriză, -
Un liliac nedumerit
De-alura ei de domnişoară
S-a-ngălbenit, s-a zăpăcit
Şi de emoţie-a-nflorit
A doua oară…
October
October has left on the fields
Yellow and red carpets.
Waves of silver clouds pass by
And roosters sound like love.
I always watch the barometer
And I shudder when is goes down a little bit
Because the sun is each day smaller
In diameter.
But under the warm sky as in May
White days follow one another
Even more shifting and more
Subtle...
Gone late untimely,
Autumn is walking through the gardens
With plaited mantles full
Of (chrysanthe)mums.
And it is hardly floating on its way
Like a marchioness
As if the whole Universe
Is watching after her surprised.
A lily, confused
By her missy appearance,
Turned yellow and went mad
And blossomed with excitement
For the second time...
Corabie în italiană
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
Barca a vela
Cara barca a vela, navighi nell'oceano apparentemente infinito,
In quali continenti andrai di nuovo questa volta,
Cosa ti aspetta alla tua prossima destinazione?
Barca a vela, barca a vela...
Perché non mi hai detto che ti piace così tanto navigare?
Perché non mi hai avvertito?
Perché, voltandoti per un attimo le spalle, hai lasciato il porto?
Come posso abituarmi al vuoto che mi hai lasciato?
Come lo riempirò?
Barca a vela, barca a vela...
Eri leggero come un passero,
Spero che tornerai più felice di dove sei andato,
Mi rendo conto che dovevi andare
È così che ti sei sentito
Questo è quello che pensavi.
Ti avevamo costruito così bene, di legno, del timone, del ponte,
Da diverse scotte veliche,
Ho anche attaccato la tua ancora,
So che non sarà facile per te,
L'oceano ha i suoi capricci,
Non sai cosa aspettarti,
Quando si agita e ti scuote in ogni direzione,
Ti porta solo sui percorsi a lui più accessibili,
Quando sarà dura per te, quando sentirai che non avrai più modo di restare a galla,
Per favore guarda in basso, guarda l'ancora attaccata,
Pensa che da lontano, anche a migliaia di chilometri,
Veglio su di te, ti ho nel cuore,
È solo che non sei più vicino a me per dimostrartelo
Davvero, quanto significava la nostra connessione,
(In tono polemico)
Sentiti bene, lasciati andare, dimentica chi ti ha creato,
In due settimane non ci siamo nemmeno avvicinati
Se la pensi così, è una tua scelta...
Sappi solo che ci tengo a te, ecco perché ti ho costruito così bene,
Come ultimo incoraggiamento vi dico: "Non dovete lasciarvi intimidire dalle tempeste che incontrerete durante la traversata dell'oceano. Non dimenticate che dopo la tempesta arriva il bel tempo".
La nave:,,Cosa faresti? Non posso restare un giorno a Rio de Janeiro? Solo un giorno, è tutto quello che voglio, poi tornerò da te, te lo prometto!"
Iubesc ploaia de Nichita Stănescu în norvegiană
Iubesc ploaia nebună ce vrea
Să cadă, să doară, să fie doar ea
La masa aceluiași hol ruginit,
Când nimeni nu cere răspunsul primit,
S-o vreau ca să stea !
E obsesivă chemarea ce-mparte nevoi
Deasupra la toate să ploaie pe noi,
Când stropii cei grei se dau rătăcind
De-a valma în cer și cad împietrind
Bezmetici și goi !
E ploaia pe geamuri ce cade strident,
Stau singur la geam și totuși absent
Când nimeni nu cere privirii reper,
Nu zic la nimeni, nici mie, că sper
Un soare prezent !
Mari picuri de nuntă stropesc apăsat
Cămașa de mire, Pământu-mpărat
Stă singur la masă, nuntași-s plecați,
Tomnatici și grei, de vânturi luați,
Săruturi răzbat !
De-i ploaie aceia, ce-alunecă fin
Cu picurii reci mă cheamă să vin,
Trecând peste toate, să-mi spună ce vrea,
Iubesc ploaia nebună așa cum e ea,
De crede-n destin !
Jeg elsker regn
Jeg elsker det vanvittige regnet det vil ha
Å falle, å skade, å være bare henne
Ved bordet i den samme rustne hallen,
Når ingen ber om svaret mottatt,
Jeg vil at hun skal bli!
Det er en besettende oppfordring til å dele behov
La det først og fremst regne over oss,
Når det tunge drysset kommer på avveie
De svever på himmelen og faller stive
Gal og naken!
Det er regnet på vinduene som faller skingrende,
Jeg sitter alene ved vinduet og likevel fraværende
Når ingen ber blikket om en referanse,
Jeg sier ikke til noen, ikke engang meg selv, at jeg håper
En nåværende sol!
Store bryllupsdråper drysser hardt
Brudgommens skjorte, Earth-king
Sitt alene ved bordet, gift deg og dra,
Tomnatisk og tung, tatt av vind,
Kyss smi!
Selv om det regner, er det jevnt
Med de kalde dråpene kaller det meg til å komme,
Fremfor alt, for å fortelle meg hva han vil,
Jeg elsker det vanvittige regnet akkurat slik det er
Å tro på skjebnen!
Ficțiunea lui Roald Dahl în viața reală în franceză
Matilda, poveste pentru copii, de a lui Roald Dahl, are și ea un sâmbure de adevăr. Portretul Matildei (cu mici abateri de la Matilda oglindită în scrierile lui) există în viața de zi cu zi. Acea persoana făcea permutări, logaritmi, ecuații de nu știu care grad, calcule la puterea 1000 fără a folosi funcția calculator a telefonului, citea de la vârsta de 4 ani, își vedea de propriile interese și pasiuni în timp ce sora mai mare își dădea unghiile cu ojă, iar fratele ei se uita la meci de fotbal cu nu știu ce echipe argentiniene, dacă tatăl ei a subestimat-o, i-a mânjit bine de tot căptușeala sacoului pe care îl purta cel mai des cu antiperspirant roll-on, știa peste cât timp i se vor termina toate cerealele din castron, știa și cine o va aproviziona iar înainte ca acestea să se termine, își alegea mereu lapte de la aceeași firmă (că doar acela i-a plăcut), din priviri își dădea seama și cât să toarne pentru a nu face inundație pe fața de masă, știa cum să nu se facă de râs la dansuri, călcând partenerul pe picior, știa când va ploua cu o acuratețe mult mai bună decât cea a aplicației AccuWeather, simțea când este respinsă sau acceptată de cei din jur, se simțea adesea neînțeleasă, deși ea îi înțelegea pe toți tot timpul, știa care sunt motivele și temerile fiecăruia, știa să nu se lase mai prejos, știa să lupte pentru drepturile ei, pentru dreptate și adevăr. Pentru ea mereu a contat ce era echitabil. A fost dintotdeauna o persoană calmă, cu picioarele pe pământ, dar și amuzantă în egală măsură. Cântarea eforturile tuturor, nimeni nu rămânea nedreptățit sau ignorat.
Vedea intențiile tuturor, ce îl animă pe fiecare om, ce îl revigorează, ce îl deprimă sau obosește. Știa în cine să aibă încredere și cine ar fi lăsat-o de izbeliște într-o situație mai complexă. Cam își putea închipui la ce să se aștepte din partea fiecăruia, cum ar fi reacționat, ce i-ar fi făcut să coopereze sau să respingă ideea de cooperare, în ce manieră ar fi discutat cu fiecare în parte. Nu o mai putea surprinde nimeni cu nimic, îi erau familiare majoritatea situațiilor care puteau apărea pe parcurs.
Putea să vadă frumusețea naturală a oamenilor, nu cea artificială, că s-ar fi machiat, că s-ar fi rujat, că și-ar fi creat un volum bufant al părului sau că ar fi fost la sală să își lucreze toate grupele de mușchi. Nu, nici pomeneală de așa ceva, ea aprecia oamenii pentru ceea ce erau, nu pentru ce doreau să pară a fi. Ei nu îi trebuiau cosmetizări inutile, naturalețea era cea mai reală, de aceea și era frumoasă. Ce era cel mai special la ea, era faptul că aprecia oamenii pentru felul lor de a fi, nu neapărat pentru ce ar oferi sau dovedi. Toate acestea se întâmplau pentru că ea îi vedea pe oameni din toate perspectivele, îi sorbea din priviri, îi citea ca și când ar fi citit romane. Era dornică să observe detaliile personalității fiecărei persoane, să preia ce era mai bun de la fiecare, la fel cum și albina culege polenul florilor pentru a-l prelucra și pentru a-l transforma în miere.
Totodată, era o fire modestă, își dădea seama cât poate să facă și cât nu. Nu a crezut nicio clipă că ar putea face totul singură. Își cunoștea limitele. Înțelegea că sunt situații când trebuie să se mai consulte și cu cunoscuții ei pentru a-și da cu părerea și pentru a acționa în cunoștință de cauză.
Avea o apreciere foarte fină și atentă a urmărilor propriilor acțiuni și a felului în care acestea s-ar putea răsfrânge asupra celor din jur.
Personajul din cartea lui Roald Dahl nu și-ar putea găsi echivalentul în zilele noastre în nimeni alta decât Cecilia.
La fiction de Roald Dahl dans la vraie vie
L'histoire pour enfants de Roald Dahl, Matilda, contient aussi une part de vérité. Le portrait de Mathilde (avec de légers écarts par rapport à Mathilde reflété dans ses écrits) existe dans la vie de tous les jours. Cette personne faisait des permutations, des logarithmes, des équations de je ne sais quel degré, des calculs à la puissance 1000 sans utiliser la fonction calculatrice du téléphone, lisait depuis l'âge de 4 ans, voyait ses propres intérêts et passions tandis que sa sœur aînée lui faisait du vernis à ongles, et son frère regardait un match de football avec je ne sais quelle équipe argentine, si son père la sous-estimait, il enduisait la doublure de la veste qu'il portait le plus souvent avec de l'antisudorifique roll-on, il savait combien de temps il lui manquerait avec toutes les céréales dans son bol, elle savait aussi qui lui fournirait et avant qu'ils ne soient épuisés, elle choisirait toujours le lait de la même entreprise (parce qu'elle n'aimait que celui-là), elle pouvait aussi le savoir à partir de les regards combien verser pour ne pas inonder la nappe, elle savait comment ne pas se moquer des danses en marchant sur le pied de son partenaire, elle savait quand il allait pleuvoir avec une bien meilleure précision que l'application AccuWeather, elle sentait quand elle a été rejetée ou acceptée par ceux de Je le jure, elle s'est souvent sentie incomprise, même si elle comprenait tout le monde tout le temps, elle savait quelles étaient les raisons et les peurs de chacun, elle savait ne pas se laisser inférieure, elle savait se battre pour ses droits , pour la justice et la vérité. Pour elle, ce qui était juste comptait toujours. Il a toujours été une personne calme, terre-à-terre, mais tout aussi drôle. En chantant les efforts de tous, personne n’a été lésé ou ignoré.
Il a vu les intentions de chacun, ce qui anime chaque homme, ce qui le revigore, ce qui le déprime ou le fatigue. Elle savait à qui faire confiance et qui l’aurait laissé tomber dans une situation plus complexe. Cam pouvait presque imaginer à quoi s'attendre de chacun, comment ils réagiraient, ce qui les pousserait à coopérer ou à rejeter l'idée de coopération, comment ils parleraient à chacun individuellement. Personne ne pouvait la surprendre, elle connaissait la plupart des situations qui pouvaient survenir en cours de route.
Il pouvait voir la beauté naturelle des gens, et non la beauté artificielle, qu'ils se maquillaient, qu'ils mettaient du rouge à lèvres, qu'ils créaient un volume bouffant dans leurs cheveux, ou qu'ils étaient au gymnase en train de travailler sur tous leurs cheveux. groupes de muscles. Non, rien de tel, elle appréciait les gens pour ce qu'ils étaient, pas pour ce qu'ils voulaient paraître. Elle n'avait pas besoin de produits cosmétiques inutiles, le naturel était ce qu'il y avait de plus réel, c'est pourquoi elle était belle. Ce qui était le plus spécial chez elle, c'était le fait qu'elle appréciait les gens pour ce qu'ils étaient, pas nécessairement pour ce qu'ils offriraient ou prouveraient. Tout cela s'est produit parce qu'elle voyait les gens sous tous les angles, absorbait leurs regards, les lisait comme si elle lisait des romans. Elle avait hâte d'observer les détails de la personnalité de chacun, de tirer le meilleur de chacun, tout comme une abeille cueille le pollen des fleurs pour le transformer en miel.
En même temps, elle était modeste, elle réalisait ce qu'elle pouvait et ce qu'elle ne pouvait pas faire. Elle n’a jamais pensé un seul instant qu’elle pourrait tout faire seule. Il connaissait ses limites. Elle a compris qu'il y a des situations où elle a également besoin de consulter ses connaissances pour donner leur avis et agir en connaissance de cause.
Il avait une appréciation très fine et minutieuse des conséquences de ses propres actions et de la manière dont elles pourraient affecter son entourage.
Le personnage du livre de Roald Dahl pourrait trouver son équivalent moderne en la personne de Cecilia.
Plimbare cu motocicleta
De ceva timp, cam din ziua în care Cecilia și-a obținut permisul pentru categoria A, viața ei a luat o întorsătură interesantă. Avea și pentru categoriile B și C, dar pentru A, chiar este o experiență inedită pentru ea. A fost stresant examenul, mai ales cel pe traseu, dar efortul depus a fost răsplătit cu libertatea de a se fâțâi pe oriunde ar vrea ea, oricând, la orice oră din zi și din noapte. Singura piedică în calea libertății ei este faptul că motocicleta nu are ataș. De ce i-ar trebui Ceciliei ataș? Bună întrebare... păi, nu știu, poate pentru a-și transporta cumpărăturile de la piață, pentru a-l plimba pe fiul ei pe câmpii să privească în zare, să se bucure de tabloul pajiștilor presărate cu păpădii și de multe alte peisaje bucolice, pentru a-și lua saltea de la Jysk și pentru a o pune (o parte din ea în ataș). Nu o înțelegeți greșit, Cecilia este o fire practică, vede atașul ca fiind o prelungire a motocicletei, ca și când ar conduce mașina și ar exista bancheta din spate, că în momentul de față se simte ca într-o mașină cu doar două locuri. Cecilia, văzând lucrurile în perspectivă, se duce cu motocicleta la cel mai apropiat service auto. Vorbește ea cu experții de acolo, ei îi prezintă opțiunile, prețul pentru fiecare model de ataș. Cecilia stă și analizează lista de modele de ataș. Cântărind din priviri toate prețurile, alege atașul care i se părea ei cel mai ieftin. Bărbatul o întreabă dacă este sigură că pe acela și-l dorește că mai mulți clienți s-au plâns după ce l-au achiziționat, că a trebuit desprins cu totul de motocicletă, că nu se puteau baza pe el că va transporta persoane, obiecte, că doar producea multă scârțâială (deci mult zgomot pentru nimic), că au regretat achiziționare acestuia, că au fost nevoiți să meargă de mai multe ori la service, ca în mod normal și așa mai departe. Cecilia, ferm convinsă că pe acela și-l dorea, spuse că s-a hotărât și nimeni și nimic nu îi mai poate schimba preferința. Proprietarul serviciului auto s-a înțeles cu ea și a dat comandă de un model asemănător de ataș, dar care era de calitate superioară. Trebuia să mai aștepte până a fi al ei, pentru că venea tocmai din Olanda. Cecilia nu se grăbea, era oricum super entuziasmată că motocicleta ei va avea ataș. De fericire, era foarte energică, nu îi mai trebuiau vitamine, nu dormea nici noaptea, de prea mult extaz că poate o va suna proprietarul serviciului auto să vină să își ia atașul.
Peste o lună, primește ea notificare pe mail, din partea service-ului auto cum că piesa este gata și poate veni cu motocicleta să și-o fixeze de părțile laterale. A ajuns Cecilia cu niște cearcăne, de prea mult ce a tot sperat să fie gata în cel mai scurt timp. Era să intre de trei ori în lanul de porumb. Dar nu-i nimic, nu a pățit nimic, a ajuns teafără la service-ul auto. Bărbații de acolo i l-au montat, stătea bine, nu se zgâlțâia, nu era nimic ce ar fi putut da de bănuit. Cel puțin, Cecilia așa considera la prima vedere. Însă nici nu a mers cu motocicletă cu ataș să vadă cum se simte experiența în sine. A pornit motocicleta să plece acasă. În drum spre casă, a simțit ea că atașul este cam greu de dus, că motocicleta devine mai greu de manevrat din cauza lui, mai ales când trebuie să vireze, la stânga, la dreapta, pe unde ar avea nevoie. Totuși, nu lăsă acest lucru să o descurajeze, merge tot timpul cu ataș, până când o întâmplare cam tragică o face să se răzgândească.
Într-o seară caniculară de august s-a dus la cumpărături pe la hipermarket-ul din zonă. După ce a luat tot ce îi trebuia pentru a face lasagna, a pus sacoșa cu produsele cumpărate în ataș. A părăsit parcarea magazinului, cum mergea ea pe un drum plin numai de denivelări, pentru că stă la periferie și așa sunt drumurile, la un moment dat, a simțit ceva ciudat, ca și când extensia pe care o transporta s-ar fi desprins. Nu s-a înșelat deloc. Atașul a ajuns în lanul de porumb, toate produsele ei erau pe câmpie. Cum să mai prepare ea lasagna de la Dr. Oetker în condițiile acestea? Cecilia era mută de uimire, se gândi că în locul sacoșei ar fi putut la fel de bine să fi fost o persoană. Nu i-au plăcut urmările dorinței ei nechibzuite, așa că a dat anunț în presa locală, a vândut atașul la un preț exorbitant și din banii obținuți a luat o lasagna gata preparată.
🎤 "I love Paris" în franceză
Every time I look down
on this timeless town
Whether blue or gray be her skies
Whether loud be her cheers
or whether soft be her tears
More and more do I realize that
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near
I love Paris in the spring time
I love Paris in the fall
I love Paris in the winter when it drizzles
I love Paris in the summer when it sizzles
I love Paris every moment
Every moment of the year
I love Paris, why oh, why do I love Paris?
Because my love is near.
J'aime Paris
Chaque fois que je regarde d'en haut
Cette ville éternelle,
Que son ciel soit bleu ou gris,
Que ses acclamations soient fortes,
Ou que ses larmes soient légères,
De plus en plus, je réalise que:
J'aime Paris au printemps,
J'aime Paris en automne,
J'aime Paris en hiver quand il bruine,
J'aime Paris l'été quand il grésille,
J'aime Paris à chaque instant,
Chaque période de l'année.
J'aime Paris, pourquoi oh, pourquoi donc j'aime Paris?
Parce que mon amour est tout près de là.
J'aime Paris au printemps,
J'aime Paris en automne,
J'aime Paris en hiver quand il bruine,
J'aime Paris l'été quand il grésille,
J'aime Paris à chaque instant,
Chaque période de l'année.
J'aime Paris, pourquoi oh, pourquoi donc j'aime Paris?
Parce que mon amoureux est tout près de là.