Imagine anonima

Ma simt a fi in intuneric

Si inchid ochii

Sa ma trezesc in lumina

Dar negru se combina.

Negru:

Negru ce il port

Ma caracterizeaza

Imi descrie sentimentele

Ce-n mine vibreaza.

Amarul:

Din-nauntrul meu

Se scurge-acuma rinduri

Si urma umbrei , chipul ei

 Ramine-a fi doar visuri.

Am pus șoapte într-un cub de gheață,

Iar noaptea mi-a pus gheață,

într-un pahar de șoapte,

Pastile de durere,

ale muribundului de mine.

Am pus lacrimi într-un pahar cu gheață

Să le trec prin timp un infinit

Să redenumesc viața printr-un fir de ață

Cu un titlu “ne-am iubit”.

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

acel albastru nu mai e

acel albastru ce era și ieri,

nici măcar nuanțe,

nuanțe de violet,

acum totul este negru,

zici că-s în infern.

soarele tu-mi-l aduci,

cu mâna mereu tu îl apuci,

poate de aceea mă regăsesc

intr-un cer albastru greu,

Soarele zâmbetul ți-l aducea.

iar, razele-i scânteietoare,

poartă amintiri migratoare...

nuanțele sunt tot ce mai am,

când devin d-un negru acru,

îmi aduc aminte de cum eram,

și revine acel sentiment sacru,

de-l simt când nu te văd la teatru.

vreau doar să-ți văd din nou portocaliul,

culoarea ce îmi schimbă firul,

negru,

precum tigrul.

tigrul meu imaginar,

pe care l-am creat într-un vis amar,

vis în care nu erai,

și ziua-mi sângerai.

sângerai precum te bucurai

când îți răspundeam la un mesaj.

de atâta era nevoie,

ca să nu dai înapoie.

Șoaptele nopții le aud,

mă strigă un maro sumbru

eu încerc să le exclud,

dar mă cheamă tot mai mult.

Degeaba dacă nu ești tu,

acel portocaliu precum de mult,

dulce și isteț mereu,

acum ești doar un clișeu.

Astăzi simt ca mă descompun în mii și mii de atomi micuți

Și fiecare simte cum tu iarăși mă săruți

Molecula mea ruptă din al meu cord pribeag și trist

Mai vrea o dată ca tu să i fii artist.

Un doctor tu ai fost și vei rămâne pentru mine

Cu acele vechi și nesterile

cu foarfeca și bisturiul rece

ce mi face spaima-n măduva să urce.

Mă pui ușor pe acel pat ruginit și vechi

și mânecile neastâmpărat îți sufleci

Te pregătești de acea grea și cumplită operație

care mă va face să mi pierd ultimul strop de respirație

Plămânii mei anoști și singuri

simt cum tu inplantezi în al meu corp firav

doar niște fioroase tuburi.

Acum tu ajutat de-o asistentă

încerci să vezi dacă mai sunt măcar puțin inconștientă

să mi pui în acea perfuzie-obosită

un gram din acea substanță ponosită.

Mai vrei să mi lași doar o ultima strigare

și să mi schimbi ușor a mea stare de-agregare.

Vantul adie usor, usor

Si cu el o data mirosul tau ma atinge

Asa cum adierea vantului atinge

Obrazul meu uscat si ridat.

La fel amintirea mirosului tau,

Imi atinge inima plina de dor.

Mirosul tau, amintirea mea...

Care azi sunt tot mai departe de mine.

Ooo, vantul ce a pornit,

Imi va aduce cu el...

Mirosul de alta data a iubirii noastre,

Ce in copilarie a inceput

Si la maturitate s-a terminat!

Acum e clipa de care se vorbea-n trecut,

Neexistând trecut nici viitor, cum bine știm,

Acum este momentul sau însăși viața ce-o simțim!

Hiperbole pot fi trăirile iubirii dacă vrem

Și ce ne pasă nouă de-atâtea lucruri triste ce nu ne aparțin,

Noi doi îndrăgostiți ne știm, Stăm prinși de clipa de acum și ne iubim!

Nu-i primăvara asta însăși anotimpurile așteptate,

Nu are dragostea închisă-n ea infinitatea?

Nu ești iubito tu acum și viitorul și trecutul dar și eternitatea?

(28 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Când dansez la tine-n palmă

Simt că totul e o povară 

Și că timpul se agită 

Și înăuntru urlu de frică 

Nu înțeleg de ce cu ochii dulci

Îmi scurgi nisipul de sub picioare

Și îngrozitor de lin mă duci

Spre înecuri dulci acrișoare 

Când totul te obosește pretutindeni

Ca o pasăre neodihnită te înfășori

Și te uiți în gol mărunt

Ma cutremură un gând

Cu disconfort în frunte îmi tremur

Un gând aparte de cutremur

Tu visai oare la ea

Cât eu visam la tine?

Când dansez la tine-n palmă

Simt că totul e o povară 

Și că timpul se agită 

Și înăuntru urlu de frică 

Nu înțeleg de ce cu ochii dulci

Îmi scurgi nisipul de sub picioare

Și îngrozitor de lin mă duci

Spre înecuri dulci acrișoare 

Când totul te obosește pretutindeni

Ca o pasăre neodihnită te înfășori

Și te uiți în gol mărunt

Ma cutremură un gând

Cu disconfort în frunte îmi tremur

Un gând aparte de cutremur

Tu visai oare la ea

Cât eu visam la tine?

Când dansez la tine-n palmă

Simt că totul e o povară 

Și că timpul se agită 

Și înăuntru urlu de frică 

Nu înțeleg de ce cu ochii dulci

Îmi scurgi nisipul de sub picioare

Și îngrozitor de lin mă duci

Spre înecuri dulci acrișoare 

Când totul te obosește pretutindeni

Ca o pasăre neodihnită te înfășori

Și te uiți în gol mărunt

Ma cutremură un gând

Cu disconfort în frunte îmi tremur

Un gând aparte de cutremur

Tu visai oare la ea

Cât eu visam la tine?

Când dansez la tine-n palmă

Simt că totul e o povară 

Și că timpul se agită 

Și înăuntru urlu de frică 

Nu înțeleg de ce cu ochii dulci

Îmi scurgi nisipul de sub picioare

Și îngrozitor de lin mă duci

Spre înecuri dulci acrișoare 

Când totul te obosește pretutindeni

Ca o pasăre neodihnită te înfășori

Și te uiți în gol mărunt

Ma cutremură un gând

Cu disconfort în frunte îmi tremur

Un gând aparte de cutremur

Tu visai oare la ea

Cât eu visam la tine?