Octombrie roșu
Mi-ai rămas poveste de toamnă
in nuante de roșu intens
De-ai vrea încă o toamnă
Sfârșitului să ii dam sens..
Sa bem un roșu vin diseară
O-mbratişare caldă să îmi dai
Să nu simțim cum timpul zboară
O clipă să mai fim cum eram...
Să simți un colt de dor
într-un pahar stingher,
Să te învăluie ușor
Să nu-mi mai fii doar efemer.
Să-ţi pui halatul alb pe tine
Să te prefaci că nu contează,
Să te apropii atent de mine
Să nu vărs vinu| roșu ce pătează.
Iluzi...totul se schimbă-n gri
..Cum as fi putut să stiu,
Că tu și vinul veți fi motivul
Durerii mele de mai tarziu...
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: OneWineWoman
Data postării: 3 ianuarie
Vizualizări: 236
Poezii din aceiaşi categorie
Zbor
Am fost cândva o pasăre căzută,
Cu aripi frânte-n vântul nemilos,
Dar am păstrat în piept un vis frumos
De-a-mi regăsi o fericire mută.
Ca să învăț să zbor cu o aripă,
M-am ridicat din umbre, din abis,
M-am tras prin mărăcini și am promis
Să nu mai fac din dragoste risipă.
Nu m-a salvat nici mila, nici tăcerea,
Ci focul viu din trupul obosit -
Un vis de a nu slei sfârșit,
De-a-mi scoate la iveală iar puterea.
Și azi plutesc pe cer cu o aripă,
Învins-am gravitația din gând,
Și zbor printre copaci, crezând
Că totul se întâmplă într-o clipă.
N-am cerut mii de stele ori alte cāi ușoare,
Doar loc printre nori grei, să fiu iarăși în zbor,
Și-am dedus anevoie că nu e chiar ușor,
Și că pământul rece cel mai tare doare.
Azi zbor fără de teamă, cu aripa-mi umbră,
Si am rupt din durere un pas către mai sus,
Căci zborul nu e trup, iar eu nu am apus
Printre mărăcini, într-o uitare sumbră.
Tu ființă...
tu ființă,
oare vezi cat de dragă-mi ești?
m-ai lăsa, tu, oare să-mi lipesc inima de a ta?
îți privesc pomeții şi-mi spun
Doamne, cat de frumoasă eşti!
tu ființă,
oare vezi cât te iubesc?
că te iubesc pana la albastru
și dincolo de el.
m-ai lăsa, tu, oare să te iubesc până la moarte?
tu ființă,
dă-mi mâna ta
fii a mea pe vecie
ești tot ce-mi doresc
fii a mea ființă acum și mereu.
tu ființă,
ești culoarea mea preferată
te colorez în mii si mii de culori
în mintea mea, tu ești perfectă
ești perfecțiunea mea perfectă.
Schengen? Încă nu, române!
Ne văităm că Europa
Nu prea ne vrea în Schengen?
Păi noi suntem moldoveni,
Sau ardeleni, poate olteni,
Putem fi și-un fenomen
Dar la cum suntem de melteni
Nu putem fi europeni!
...
Suntem dezechilibrați
Facem multă hărmălaie,
Sărim iute la bătaie,
Certăreți, nu prea curați,
De muncit, precum se știe
Muncim mult, dar în prostie
Și nu suntem o națiune
Schengen? Încă nu, române!
...
Noi suntem europeni
Voi? O turmă de melteni,
Prea ușor de dus de nas,
Cu pensiile voastre speciale
Cu apucături tribale,
Bătuți cu sorcova de-un sas
Plin de case și noroc,
Conduși de hoți și haimanale
Pentru Schengen, n-aveți loc!
Primăvară
Te-aș lua să te-nvelesc
cu brațele-mi
Și să-ți șoptesc
Cât înfloresc
Când pe tine te privesc
dimineața
Când mă trezesc.
Te iubesc.
Orce sar întâmpla
Ține-mă strâns în brațe
Si nu-mi da drumul
Orce ar fi.
Căci fără tine sunt pierdută
Și sufletul meu va muri.
Iubește-mă cu o iubire pură
Așa cum și eu te iubesc
Știind că o să-ți fiu aproape
Și nu o să te părăsesc.
Dă-mi inima ta
Să am grijă de ea
Promit că niciodată
Nu o voi strica
Indiferent de ce s-ar întâmpla.
Viu si totuși...efemer
Un om frumos ce nu-mi era să fie dat
Însetată de-al sắu vin nu vedeam
Că nu era omul pe care îÎ credeam.
Am vrut atât de mult să îmi rămână
Și el, să mă păstreze undeva în umbră
Dar azi las, din nou, de tot să plece
Că-n suflet totu-mi este trist și rece
Au fost prea multe vorbe rele si jigniri
Dorind un om doar pentru amintiri
Și totusi îl mai scriu în câte-o poezie
Așa de drag mi-a fost și mi-a rămas el, mie..
Zbor
Am fost cândva o pasăre căzută,
Cu aripi frânte-n vântul nemilos,
Dar am păstrat în piept un vis frumos
De-a-mi regăsi o fericire mută.
Ca să învăț să zbor cu o aripă,
M-am ridicat din umbre, din abis,
M-am tras prin mărăcini și am promis
Să nu mai fac din dragoste risipă.
Nu m-a salvat nici mila, nici tăcerea,
Ci focul viu din trupul obosit -
Un vis de a nu slei sfârșit,
De-a-mi scoate la iveală iar puterea.
Și azi plutesc pe cer cu o aripă,
Învins-am gravitația din gând,
Și zbor printre copaci, crezând
Că totul se întâmplă într-o clipă.
N-am cerut mii de stele ori alte cāi ușoare,
Doar loc printre nori grei, să fiu iarăși în zbor,
Și-am dedus anevoie că nu e chiar ușor,
Și că pământul rece cel mai tare doare.
Azi zbor fără de teamă, cu aripa-mi umbră,
Si am rupt din durere un pas către mai sus,
Căci zborul nu e trup, iar eu nu am apus
Printre mărăcini, într-o uitare sumbră.
Tu ființă...
tu ființă,
oare vezi cat de dragă-mi ești?
m-ai lăsa, tu, oare să-mi lipesc inima de a ta?
îți privesc pomeții şi-mi spun
Doamne, cat de frumoasă eşti!
tu ființă,
oare vezi cât te iubesc?
că te iubesc pana la albastru
și dincolo de el.
m-ai lăsa, tu, oare să te iubesc până la moarte?
tu ființă,
dă-mi mâna ta
fii a mea pe vecie
ești tot ce-mi doresc
fii a mea ființă acum și mereu.
tu ființă,
ești culoarea mea preferată
te colorez în mii si mii de culori
în mintea mea, tu ești perfectă
ești perfecțiunea mea perfectă.
Schengen? Încă nu, române!
Ne văităm că Europa
Nu prea ne vrea în Schengen?
Păi noi suntem moldoveni,
Sau ardeleni, poate olteni,
Putem fi și-un fenomen
Dar la cum suntem de melteni
Nu putem fi europeni!
...
Suntem dezechilibrați
Facem multă hărmălaie,
Sărim iute la bătaie,
Certăreți, nu prea curați,
De muncit, precum se știe
Muncim mult, dar în prostie
Și nu suntem o națiune
Schengen? Încă nu, române!
...
Noi suntem europeni
Voi? O turmă de melteni,
Prea ușor de dus de nas,
Cu pensiile voastre speciale
Cu apucături tribale,
Bătuți cu sorcova de-un sas
Plin de case și noroc,
Conduși de hoți și haimanale
Pentru Schengen, n-aveți loc!
Primăvară
Te-aș lua să te-nvelesc
cu brațele-mi
Și să-ți șoptesc
Cât înfloresc
Când pe tine te privesc
dimineața
Când mă trezesc.
Te iubesc.
Orce sar întâmpla
Ține-mă strâns în brațe
Si nu-mi da drumul
Orce ar fi.
Căci fără tine sunt pierdută
Și sufletul meu va muri.
Iubește-mă cu o iubire pură
Așa cum și eu te iubesc
Știind că o să-ți fiu aproape
Și nu o să te părăsesc.
Dă-mi inima ta
Să am grijă de ea
Promit că niciodată
Nu o voi strica
Indiferent de ce s-ar întâmpla.
Viu si totuși...efemer
Un om frumos ce nu-mi era să fie dat
Însetată de-al sắu vin nu vedeam
Că nu era omul pe care îÎ credeam.
Am vrut atât de mult să îmi rămână
Și el, să mă păstreze undeva în umbră
Dar azi las, din nou, de tot să plece
Că-n suflet totu-mi este trist și rece
Au fost prea multe vorbe rele si jigniri
Dorind un om doar pentru amintiri
Și totusi îl mai scriu în câte-o poezie
Așa de drag mi-a fost și mi-a rămas el, mie..
Alte poezii ale autorului
Întoarce-te
Întoarce-te, să-mi împaci sufletul cu o îmbrățișare
Nici nu știi dorul, de un vin, de tine cât îmi e de mare!
De vinul tău, din nemiloasele îndepărtări,
Ce-i simt acut mirosul de orgasm ceresc
Acel miros sublim, divin, nepământesc
Ce de întreaga lume, eu îl tăinuiesc...
Întoarce-te, nu fi durerea grea a sufletului meu
Nevoia mea de tine mi-a devenit acută
Sufletul mi te cere, te strigă permanent...
Nu pot să-l mai impac...nici nu mă mai ascultă!...
Întoarce-te, vis roșu, demidulce nelumesc,
Furtună, ce-ai stârnit ocean de pasiune
Ești dorul viu, ce de un an il pătimesc,
Nu îmi lăsa paharul plin de-amărăciune...
Întoarce-te, nu mă lăsa întinsă pe pământul rece
Crezând că într-o zi doru-mi va trece,
Ești visul meu frumos ce noaptea îl suspin
Nu cu apă vreau să-l sting, ci cu... un vin!
Imi amintesc si-n versuri te mai scriu
Privirea mea odata calda acum e rece
Se luptă in fiecare zi să ascundă,
Tot ce mi-ai dăruit în luni întregi
Și-ai rupt fără regret într-o secundă.
Mi-e zambetul acum un fals,
Nimic nu mai are din ce avea când erai
Caci azi tot ce mi-a mai rămas..
Sunt vorbele aruncate.. pline de neșans.
Inima mea in timp s-a transformat
A rămas dor aprins de vreme.
Din ziua în care ai plecat neimbratisat
Te-am mai avut... doar în poeme.
A trecut mult prea mult timp și-am înțeles,
Că pentru noi n-ai lăsat loc, chiar de esti singur... e prea târziu
Iar eu desi nu o mai fac la fel de des,
Când mi-amintesc... in versuri te mai scriu...
Urăște, dar nu... pe mine.
Nu mă urî că atât de mult am insistat
Urăște timpul ce-a trecut și nimic nu a schimbat.
Urăște-mă că n-ai fost apt de-o ultimă îmbrățișare,
Urăste-ti orgoliul din tine, promisiunile pierdute-n zare...
Aș fi rămas tăcută-n umbră, de nu-mi dădeai drumul la mână,
...poate se-ntâmplă să te gândești...și-ți pare rău.
Sau poate cu mândrie iți privești trofeul,
Tăcerii ce-a distrus vise, speranțe ce le-am păstrat mereu...
Urăște că ne-am rătăcit în vorbe nerostite,
Fără un zâmbet cald și un pahar de sfârșit....
Și că ai pus în loc de-o-mbrățisare un zid,
Pe care niciun "iartă-mă" nu s-a mai scris...
Ne-am întâlnit, dar n-am știut să ne păstrăm
Un model pentru alţii in viață, ar fi putut să fim.
Am insistat dar in orgoliul tău m-am inecat
Și-acum în poezii mai creionez tot ce-am gândit....și nu s-a întâmplat.
Urăște ce vrei tu dar nu pe mine...
Din mine rupând, am scris despre tine
Cu litere moi și cuvântul blajin
Toate de dorul tău și-al unui ultim pahar cu vin.
Delir
Delir de ploaie sub un spart de nori
Ce mă îmbracă în nostalgie și iubire
Si dorul îmi scrie versul în culori
De amintiri... cu melancolie...
Se sparge ploaia în picături mărunte
Si gandul meu in sute de cuvinte
Copacii infrunziti trag sufletul de mână
O clipă gândul să rămână.
Delir bacovian se gudură pe geam
Se scurge-o primăvară inedită
La fel si sufletu-mi însetat
De dor... ce-n brațe ar vrea să te cuprindă.
Tot ce a mai rămas
M-am îndrăgostit atât de naiv
Cu un suflet adolescentin
De un bărbat
Ce taina vinului mi-a arătat...
Cu fiecare zi ce ne trecea
În mine dragostea creștea
Vinul era firul roșu
Ce ne lega întru totul...
Și după fiece îmbrățișare
Venea promisiunea alteia
Dar la final am rămas cu dor
Neimbrățișată... cu paharul gol.
Azi doar imi plang amintirea
Scriind pe foi despărțirea
E tot ce mi-a rămas de la tine
Un pahar plin... de poezie...
Plouă
Se pare-n noaptea asta, că plouă fără milă
Un ropot de-amintiri inundă sufletul meu tot
Închid lumina și visele-mi se-nclină
Sub umbra nesfârșită a gândurilor.
Mi-ai fost o dulce și frumoasă nebunie
Si-ai valorat mai mult decât orice rațiune,
Secretul sufletului ce mi-a șoptit
Că cel mai important decât să înțelegi este...să simți!
Și trăirile noastre mă lovesc ca un fulger
Cele frumoase își susțin mereu toastul
Și-ncepe să plouă de dor la mine în suflet
Și deja... cuvintele, nu își mai au rostul.
Întoarce-te
Întoarce-te, să-mi împaci sufletul cu o îmbrățișare
Nici nu știi dorul, de un vin, de tine cât îmi e de mare!
De vinul tău, din nemiloasele îndepărtări,
Ce-i simt acut mirosul de orgasm ceresc
Acel miros sublim, divin, nepământesc
Ce de întreaga lume, eu îl tăinuiesc...
Întoarce-te, nu fi durerea grea a sufletului meu
Nevoia mea de tine mi-a devenit acută
Sufletul mi te cere, te strigă permanent...
Nu pot să-l mai impac...nici nu mă mai ascultă!...
Întoarce-te, vis roșu, demidulce nelumesc,
Furtună, ce-ai stârnit ocean de pasiune
Ești dorul viu, ce de un an il pătimesc,
Nu îmi lăsa paharul plin de-amărăciune...
Întoarce-te, nu mă lăsa întinsă pe pământul rece
Crezând că într-o zi doru-mi va trece,
Ești visul meu frumos ce noaptea îl suspin
Nu cu apă vreau să-l sting, ci cu... un vin!
Imi amintesc si-n versuri te mai scriu
Privirea mea odata calda acum e rece
Se luptă in fiecare zi să ascundă,
Tot ce mi-ai dăruit în luni întregi
Și-ai rupt fără regret într-o secundă.
Mi-e zambetul acum un fals,
Nimic nu mai are din ce avea când erai
Caci azi tot ce mi-a mai rămas..
Sunt vorbele aruncate.. pline de neșans.
Inima mea in timp s-a transformat
A rămas dor aprins de vreme.
Din ziua în care ai plecat neimbratisat
Te-am mai avut... doar în poeme.
A trecut mult prea mult timp și-am înțeles,
Că pentru noi n-ai lăsat loc, chiar de esti singur... e prea târziu
Iar eu desi nu o mai fac la fel de des,
Când mi-amintesc... in versuri te mai scriu...
Urăște, dar nu... pe mine.
Nu mă urî că atât de mult am insistat
Urăște timpul ce-a trecut și nimic nu a schimbat.
Urăște-mă că n-ai fost apt de-o ultimă îmbrățișare,
Urăste-ti orgoliul din tine, promisiunile pierdute-n zare...
Aș fi rămas tăcută-n umbră, de nu-mi dădeai drumul la mână,
...poate se-ntâmplă să te gândești...și-ți pare rău.
Sau poate cu mândrie iți privești trofeul,
Tăcerii ce-a distrus vise, speranțe ce le-am păstrat mereu...
Urăște că ne-am rătăcit în vorbe nerostite,
Fără un zâmbet cald și un pahar de sfârșit....
Și că ai pus în loc de-o-mbrățisare un zid,
Pe care niciun "iartă-mă" nu s-a mai scris...
Ne-am întâlnit, dar n-am știut să ne păstrăm
Un model pentru alţii in viață, ar fi putut să fim.
Am insistat dar in orgoliul tău m-am inecat
Și-acum în poezii mai creionez tot ce-am gândit....și nu s-a întâmplat.
Urăște ce vrei tu dar nu pe mine...
Din mine rupând, am scris despre tine
Cu litere moi și cuvântul blajin
Toate de dorul tău și-al unui ultim pahar cu vin.
Delir
Delir de ploaie sub un spart de nori
Ce mă îmbracă în nostalgie și iubire
Si dorul îmi scrie versul în culori
De amintiri... cu melancolie...
Se sparge ploaia în picături mărunte
Si gandul meu in sute de cuvinte
Copacii infrunziti trag sufletul de mână
O clipă gândul să rămână.
Delir bacovian se gudură pe geam
Se scurge-o primăvară inedită
La fel si sufletu-mi însetat
De dor... ce-n brațe ar vrea să te cuprindă.
Tot ce a mai rămas
M-am îndrăgostit atât de naiv
Cu un suflet adolescentin
De un bărbat
Ce taina vinului mi-a arătat...
Cu fiecare zi ce ne trecea
În mine dragostea creștea
Vinul era firul roșu
Ce ne lega întru totul...
Și după fiece îmbrățișare
Venea promisiunea alteia
Dar la final am rămas cu dor
Neimbrățișată... cu paharul gol.
Azi doar imi plang amintirea
Scriind pe foi despărțirea
E tot ce mi-a rămas de la tine
Un pahar plin... de poezie...
Plouă
Se pare-n noaptea asta, că plouă fără milă
Un ropot de-amintiri inundă sufletul meu tot
Închid lumina și visele-mi se-nclină
Sub umbra nesfârșită a gândurilor.
Mi-ai fost o dulce și frumoasă nebunie
Si-ai valorat mai mult decât orice rațiune,
Secretul sufletului ce mi-a șoptit
Că cel mai important decât să înțelegi este...să simți!
Și trăirile noastre mă lovesc ca un fulger
Cele frumoase își susțin mereu toastul
Și-ncepe să plouă de dor la mine în suflet
Și deja... cuvintele, nu își mai au rostul.