La cules
Toate cele adevărate,
De noi, repede uitate..
Le-am lăsat, ne-am depărtat...
De rău ne-am apropiat.
Căci cu vicleșugul mare,
Ne-a mințit pe fiecare,
Ne-a atras în cursa lui,
Luând calea binelui...
Cei ce așa au ales,
Se va vedea la cules.
Căci ce semeni, vei avea,
La cules în viața ta.
Intoarcete nu-i târziu,
Să îți schimbi alegerea,
De-ți dorești ca viața ta,
În veci să o poți avea .
Căci cu domnul de alegi,
Lucruri bune-ai să culegi.
Raiul îl vei dobândi,
Și în veci, vrednic vei fi.
Crede vei primi mereu,
Fiindcă bunul Dumnezeu,
El este al tuturor,
Și ne vine-n ajutor.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Cristea Mircea Romulus
Data postării: 2 august 2024
Vizualizări: 346
Poezii din aceiaşi categorie
Psalmi - XXVIII - Frumusețea Luminii
Am stat prea mult în umbră, Doamne,
și ochii mi s-au deprins cu bezna.
Am învățat să pipăi zidurile sufletului
ca un orb,
și mi-am făcut din întuneric un adăpost.
Dar într-o zi — sau poate noapte —
Tu ai intrat cu o rază,
nu cu vuiet, ci cu o liniște orbitoare.
Și am văzut ce înseamnă
frumusețea Luminii.
Nu e doar strălucire,
e mângâiere.
Nu e doar adevăr,
e căldură care nu arde,
ci te adună din risipire.
Frumusețea Luminii,
e că nu țipă ca să fie văzută,
ci rămâne, răbdătoare,
până o lași să intre.
E o prezență care nu se impune,
dar fără ea, totul se frânge.
O, Doamne,
fă-mă o fereastră spre Lumina Ta.
Nu mă lăsa să mă închid iar în mine.
Scoate-mi întunericul din oase
și așază acolo tăcerea Luminii.
Lasă-mă să văd chipul Tău în lucrurile mici:
într-un fir de iarbă,
într-o lacrimă care cade și curăță,
într-un om care iartă.
Tu ești Frumusețea Luminii,
nu pentru că ești văzut,
ci pentru că, văzându-Te,
începem și noi să fim,
scântei de Lumină.
Scop MĂREȚ
O sa termin,nimic mai mult,
Decat o simpla împlinire,
Să calc pe pietre,mă avânt
Prin întuneric,în nestire.
Ridic privirea sa nu uit
Onoarea ce demult m asteapta
Si lacrimez cand ma supun
Urcand incet,treapta cu treapta.
In jur se ineaca in multe vicii,
Chiar fratii mei,prieteni dragi,
N am ce sa fac ,decat statistici,
Tin bine n minte memorii vagi.
Din departari vad o sclipire,
Însa nu mai pot da înapoi,
Imi spune-n lacrimi:”vino la mine”,
”Si fa sa mearga intre noi”.
Dar inima in piept se ascunde
Ranile vechi nu le mai vrea
Caci acel drum nu da niciunde,
Doar drumul nou din fata mea.
Am suferit singuratate
Dar cu ce pret?Tot nimic n am.
Suflet pustiu,dar am palate,
Bucati de inima înșiram.
Pamantul sufera schimbarea
Accepta noul sau statut,
Inchina n in fata mea si marea
Dându-se de tot batut.
Legat ,sunt prins de multe franghii
Sa stau pe tronul ce nu l vreau
Inghit in gol,strang pumnii nobili
”Nemuritor…”: zorii sopteau.
Rugă
Te rog Doamne nu pleca,
Nu Te mai alung de-acuma,
Te primesc în viaţa mea,
Rămâi pentru totdeauna.
Numai Tu-mi poţi da ce-Ţi cer,
SALVAREA şi-n ciuda firii,
Cu al meu trup efemer
Să-mbrac haina nemuririi.
Liceu de George Bacovia în islandeză
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Menntaskóli
Menntaskóli, - kirkjugarður
Af æsku minni -
Pedan kennarar
Og erfið próf...
Og í dag lætur þú mig hrolla
Menntaskóli, - kirkjugarður
Af æsku minni! –
Menntaskóli, - kirkjugarður
Með löngum göngum -
Í dag er ég ekki lengur ég
Og hugurinn er sár...
Ég vil ekki neitt lengur -
Menntaskóli, - kirkjugarður
Með löngum göngum... –
Menntaskóli, - kirkjugarður
Af æsku minni -
Þú gafst mér í heiminn
Í þungum öldunum,
Svo blasé...
Menntaskóli, - kirkjugarður
Af æsku minni!
Singură în pustiu
În pustiul fără de sfârșit,sufletul îmi rătăcește,
Printr-un ocean prea plin de întunecime
Și pare că acuș în capăt lumină strălucește,
Dar prin valuri de iluzii cad în adâncime.
Nu pot și nici să strig sau să cer un ajutor,
Căci totul în urmă începe să dispară,
Iar eu privesc doar cum e totul trecător
Și că de-ar încerca ceva să se repară
N-ar fi deloc și chiar nicidecum așa ușor.
Am eșuat,dar tot mai fac pașii înceți,
În încercări,ce sigur nu rămâi învingător,
Oricât de multe ai avea tu vieți.
Uitând de atâta deșert și pași în umbră,
În adâncuri de suflet lumină tresare
Și orice teamă treptat începe să dispară,
Un licăr minuscul de speranță apare.
Deja nu mai pare totul atât de înfiorător,
Deși la început era chiar foarte dificil,
Să regăsesc pierdutul spirit învingător,
Depășind,acest labirint extrem de facil.
În adâncul inimii mă descopăr pe mine,
O forță deosebită iată se renaște
Din ruine lumina către gândire vine
Și simt cum noaptea liniștit slăbește,
Mă lasă să descopăr puterea ce dețin,
Să lupt pentru libertate și încredere,
Reîntorc armonia și încerc s-o mențin,
Cu orice suflare,cu orice închipuire.
Pe cărările nezărite a propriului destin
Speranța mă îndeamnă să nu cedez,
Să nu las scopuri fără să le termin
Și în dificultăți adesea să mai acționez.
Călătorul
Mă plimb mereu fără vreun scop,
Şi fac risipă de noroc,
Adaug înc-un drum la viaţa-mi lungă,
Şi fac pământului degeaba umbră.
Străbat cărări nicicând umblate,
Itinerarii lungi cărând în spate,
Fac hărţi din scoarţă de alun,
Şi le arunc la un sfârşit de drum.
Mă-ncurc în vorbe şi în gânduri,
Prin faţă clipele-mi trec rânduri,
Doar una pare să mai stea,
Şi-ncerc să mai trăiesc prin ea.
În aer simt mirosul morţii,
Rămân la învoiala sorţii,
Nimic din mine nu mai vrea nimic,
Doar eu, mai vreau să mă mai plimb un pic.
Psalmi - XXVIII - Frumusețea Luminii
Am stat prea mult în umbră, Doamne,
și ochii mi s-au deprins cu bezna.
Am învățat să pipăi zidurile sufletului
ca un orb,
și mi-am făcut din întuneric un adăpost.
Dar într-o zi — sau poate noapte —
Tu ai intrat cu o rază,
nu cu vuiet, ci cu o liniște orbitoare.
Și am văzut ce înseamnă
frumusețea Luminii.
Nu e doar strălucire,
e mângâiere.
Nu e doar adevăr,
e căldură care nu arde,
ci te adună din risipire.
Frumusețea Luminii,
e că nu țipă ca să fie văzută,
ci rămâne, răbdătoare,
până o lași să intre.
E o prezență care nu se impune,
dar fără ea, totul se frânge.
O, Doamne,
fă-mă o fereastră spre Lumina Ta.
Nu mă lăsa să mă închid iar în mine.
Scoate-mi întunericul din oase
și așază acolo tăcerea Luminii.
Lasă-mă să văd chipul Tău în lucrurile mici:
într-un fir de iarbă,
într-o lacrimă care cade și curăță,
într-un om care iartă.
Tu ești Frumusețea Luminii,
nu pentru că ești văzut,
ci pentru că, văzându-Te,
începem și noi să fim,
scântei de Lumină.
Scop MĂREȚ
O sa termin,nimic mai mult,
Decat o simpla împlinire,
Să calc pe pietre,mă avânt
Prin întuneric,în nestire.
Ridic privirea sa nu uit
Onoarea ce demult m asteapta
Si lacrimez cand ma supun
Urcand incet,treapta cu treapta.
In jur se ineaca in multe vicii,
Chiar fratii mei,prieteni dragi,
N am ce sa fac ,decat statistici,
Tin bine n minte memorii vagi.
Din departari vad o sclipire,
Însa nu mai pot da înapoi,
Imi spune-n lacrimi:”vino la mine”,
”Si fa sa mearga intre noi”.
Dar inima in piept se ascunde
Ranile vechi nu le mai vrea
Caci acel drum nu da niciunde,
Doar drumul nou din fata mea.
Am suferit singuratate
Dar cu ce pret?Tot nimic n am.
Suflet pustiu,dar am palate,
Bucati de inima înșiram.
Pamantul sufera schimbarea
Accepta noul sau statut,
Inchina n in fata mea si marea
Dându-se de tot batut.
Legat ,sunt prins de multe franghii
Sa stau pe tronul ce nu l vreau
Inghit in gol,strang pumnii nobili
”Nemuritor…”: zorii sopteau.
Rugă
Te rog Doamne nu pleca,
Nu Te mai alung de-acuma,
Te primesc în viaţa mea,
Rămâi pentru totdeauna.
Numai Tu-mi poţi da ce-Ţi cer,
SALVAREA şi-n ciuda firii,
Cu al meu trup efemer
Să-mbrac haina nemuririi.
Liceu de George Bacovia în islandeză
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
Pedanti profesori
Si examene grele...
Si azi ma-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele! –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Si mintea ma doare...
Nimic nu mai vreau –
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare... –
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele –
In lume m-ai dat
In valtorile grele,
Atat de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tineretii mele!
Menntaskóli
Menntaskóli, - kirkjugarður
Af æsku minni -
Pedan kennarar
Og erfið próf...
Og í dag lætur þú mig hrolla
Menntaskóli, - kirkjugarður
Af æsku minni! –
Menntaskóli, - kirkjugarður
Með löngum göngum -
Í dag er ég ekki lengur ég
Og hugurinn er sár...
Ég vil ekki neitt lengur -
Menntaskóli, - kirkjugarður
Með löngum göngum... –
Menntaskóli, - kirkjugarður
Af æsku minni -
Þú gafst mér í heiminn
Í þungum öldunum,
Svo blasé...
Menntaskóli, - kirkjugarður
Af æsku minni!
Singură în pustiu
În pustiul fără de sfârșit,sufletul îmi rătăcește,
Printr-un ocean prea plin de întunecime
Și pare că acuș în capăt lumină strălucește,
Dar prin valuri de iluzii cad în adâncime.
Nu pot și nici să strig sau să cer un ajutor,
Căci totul în urmă începe să dispară,
Iar eu privesc doar cum e totul trecător
Și că de-ar încerca ceva să se repară
N-ar fi deloc și chiar nicidecum așa ușor.
Am eșuat,dar tot mai fac pașii înceți,
În încercări,ce sigur nu rămâi învingător,
Oricât de multe ai avea tu vieți.
Uitând de atâta deșert și pași în umbră,
În adâncuri de suflet lumină tresare
Și orice teamă treptat începe să dispară,
Un licăr minuscul de speranță apare.
Deja nu mai pare totul atât de înfiorător,
Deși la început era chiar foarte dificil,
Să regăsesc pierdutul spirit învingător,
Depășind,acest labirint extrem de facil.
În adâncul inimii mă descopăr pe mine,
O forță deosebită iată se renaște
Din ruine lumina către gândire vine
Și simt cum noaptea liniștit slăbește,
Mă lasă să descopăr puterea ce dețin,
Să lupt pentru libertate și încredere,
Reîntorc armonia și încerc s-o mențin,
Cu orice suflare,cu orice închipuire.
Pe cărările nezărite a propriului destin
Speranța mă îndeamnă să nu cedez,
Să nu las scopuri fără să le termin
Și în dificultăți adesea să mai acționez.
Călătorul
Mă plimb mereu fără vreun scop,
Şi fac risipă de noroc,
Adaug înc-un drum la viaţa-mi lungă,
Şi fac pământului degeaba umbră.
Străbat cărări nicicând umblate,
Itinerarii lungi cărând în spate,
Fac hărţi din scoarţă de alun,
Şi le arunc la un sfârşit de drum.
Mă-ncurc în vorbe şi în gânduri,
Prin faţă clipele-mi trec rânduri,
Doar una pare să mai stea,
Şi-ncerc să mai trăiesc prin ea.
În aer simt mirosul morţii,
Rămân la învoiala sorţii,
Nimic din mine nu mai vrea nimic,
Doar eu, mai vreau să mă mai plimb un pic.
Alte poezii ale autorului
Marea căldură
E căldură mare afară,
Soarele strălucitor,
Nu adie nici chiar vântul,
Frige solu-ngrozitor ,
De căldura asta mare,
Și pământul e crăpat,
Și bietele animale,
N-au apă de adăpat.
Unora chiar rău le este...
Apelând la ajutor.
Nici pădurea nu rezistă,
Căci focul ce le aprinse,
Sa intins spăimântător
Apa-i caldă chiar și ea,
Bună-i și ea la ceva
Este o mică scăpare,
E ceva răcoritor,
O înghețată care vine,
Ne este de ajutor.
Rugăciune
Doamne sfânt,Duhule al meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fi cu mine,
Și mă învață să fac bine ,
Să-l iubesc pe Dumnezeu,
Precum mă iubesc și eu.
Domnul e în inima mea,
Și îl rog a mă ierta.
Te iubesc Doamne pe tine,
Și-mi doresc să-ți cer mereu,
Să-mi dai bogăție mie,
Și succese în vecie,
Drumul meu cu tine fie,
Spre a ta împărăție,
In raiul cel luminat,
Unde Domnul, ma chemat.
Fie doamne voia ta,
Veci de veci voi lăuda,
Preacinstit numele tău,
O ISUSE dragul meu.
Cuvântul
Cuvântul când ni sa dat,
Fie domnul lăudat,
Prin el bunul Dumnezeu,
Ne vorbește tot mereu.
Ne învață și ne îndrumă,
Cum să avem o viață bună.
Duhul sfânt a învățat,
Pe apostoli nencetat.
Toate limbile din lume,
Bunul Dumnezeu le știe.
Trebuie să-l căutăm,
Prin cuvânt să apelăm.
Și să cerem a avea,
Toate in viața asta,
Să ne fie cum dorim,
Pe domnul să-l îndrăgim.
Doamne noi îți mulțumim,
Acest dar, noi îl dorim,
Știm că tu le faci pe toate,
Toate bune bune toate.
Tot ce noi îți cerem ție,
Cu iertare și iubire,
Ne dai toate nencetat,
Fie domnul lăudat .
Melcul
De ce melcu-n casa sa,
Se ascunde ce o vrea?
De ce casa in spinare,
O poartă în ziua mare !?
Mă întreb și mi-ar plăcea,
De mîsterul l-am afla.
Poate a se apăra...
Blestemat de cineva ?
Careva din voi de știți,
Pe noî să ne lămuriți.
Poveste
Un meșter în lemn vestit,
Pe Isus la zugrăvit,
Și în locul potrivit,
La biserică găsit,
Pe Isus la așezat.
Preotul a mulțumit
Și din suflet și-a dorit,
Cineva dacă ar vrea
Să aducă icoana,
Maicii domnului cea sfântă
In stânga să fie ea,
Căci așa e datina.
Dar trecură ceva timp,
Și-am simțit că ar fi bine,
In biserică să fie,
Aceea care lipsea.
Maica sfântă,Maica sa .
Ca să duc icoana mea,
Am luat ocazia....
Nu am stat a aștepta,
Că ma luat cineva.
Ajuns chiar mia mulțumit
Că a fost cu cineva. ..
Nici bani nu a vrut să ia .
Vrând să dau icoana mea,
Am aflat că cineva,
Își dorește ca să de-a,
Acest dar drept mulțumire
Și mia spus povestea sa:
Iubitul meu cel dorit,
La momentul potrivit,
Cu greu a fost lămurit,
La biserică să vie,
Pentru a noastră cununie .
După ce ne-am cununat,
Cu alaiul am plecat,
Și în drum cine a ieșit ?
O maică ce nu avea,
Nimenia pe lângă ea...
Preotului a cerut,
Să intrăm în casa sa..
Și a spus uite așa:
Eu doresc să pot lăsa,
Tot ce am doresc a da,
Astor tineri fericiți,
În veci să fie iubiți.
Asta este darul care,
A fost dăruit de ea.
Tânăra drept mulțumire,
Icoana a dăruit,
Fiind pusă-n locul care,
Preotul la destinat,
Toată lumea-i mulțumită
Fie Domnul lăudat.
Rolul părintelui
Doamne ce ai recomanda,
Copiilor noi a da...
Indrumandumare-i... sfatul care,
Părintele-n veci îl are .
Pe acesta îl învață...
Ce înseamnă dragostea,
Să-i știm să-i ferim mereu,
Vrea mult bunul Dumnezeu.
Nu uita ai un rol mare,
Să îndrăgești precum o floare,
Ce-i bine mirositoare,
Și are sfintia-n ea .
Nu lăsa să părăsească,
Gradina cea părintească,
Căci un păstor are ea,
E IiSUS și el ne vrea.
Marea căldură
E căldură mare afară,
Soarele strălucitor,
Nu adie nici chiar vântul,
Frige solu-ngrozitor ,
De căldura asta mare,
Și pământul e crăpat,
Și bietele animale,
N-au apă de adăpat.
Unora chiar rău le este...
Apelând la ajutor.
Nici pădurea nu rezistă,
Căci focul ce le aprinse,
Sa intins spăimântător
Apa-i caldă chiar și ea,
Bună-i și ea la ceva
Este o mică scăpare,
E ceva răcoritor,
O înghețată care vine,
Ne este de ajutor.
Rugăciune
Doamne sfânt,Duhule al meu,
Ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fi cu mine,
Și mă învață să fac bine ,
Să-l iubesc pe Dumnezeu,
Precum mă iubesc și eu.
Domnul e în inima mea,
Și îl rog a mă ierta.
Te iubesc Doamne pe tine,
Și-mi doresc să-ți cer mereu,
Să-mi dai bogăție mie,
Și succese în vecie,
Drumul meu cu tine fie,
Spre a ta împărăție,
In raiul cel luminat,
Unde Domnul, ma chemat.
Fie doamne voia ta,
Veci de veci voi lăuda,
Preacinstit numele tău,
O ISUSE dragul meu.
Cuvântul
Cuvântul când ni sa dat,
Fie domnul lăudat,
Prin el bunul Dumnezeu,
Ne vorbește tot mereu.
Ne învață și ne îndrumă,
Cum să avem o viață bună.
Duhul sfânt a învățat,
Pe apostoli nencetat.
Toate limbile din lume,
Bunul Dumnezeu le știe.
Trebuie să-l căutăm,
Prin cuvânt să apelăm.
Și să cerem a avea,
Toate in viața asta,
Să ne fie cum dorim,
Pe domnul să-l îndrăgim.
Doamne noi îți mulțumim,
Acest dar, noi îl dorim,
Știm că tu le faci pe toate,
Toate bune bune toate.
Tot ce noi îți cerem ție,
Cu iertare și iubire,
Ne dai toate nencetat,
Fie domnul lăudat .
Melcul
De ce melcu-n casa sa,
Se ascunde ce o vrea?
De ce casa in spinare,
O poartă în ziua mare !?
Mă întreb și mi-ar plăcea,
De mîsterul l-am afla.
Poate a se apăra...
Blestemat de cineva ?
Careva din voi de știți,
Pe noî să ne lămuriți.
Poveste
Un meșter în lemn vestit,
Pe Isus la zugrăvit,
Și în locul potrivit,
La biserică găsit,
Pe Isus la așezat.
Preotul a mulțumit
Și din suflet și-a dorit,
Cineva dacă ar vrea
Să aducă icoana,
Maicii domnului cea sfântă
In stânga să fie ea,
Căci așa e datina.
Dar trecură ceva timp,
Și-am simțit că ar fi bine,
In biserică să fie,
Aceea care lipsea.
Maica sfântă,Maica sa .
Ca să duc icoana mea,
Am luat ocazia....
Nu am stat a aștepta,
Că ma luat cineva.
Ajuns chiar mia mulțumit
Că a fost cu cineva. ..
Nici bani nu a vrut să ia .
Vrând să dau icoana mea,
Am aflat că cineva,
Își dorește ca să de-a,
Acest dar drept mulțumire
Și mia spus povestea sa:
Iubitul meu cel dorit,
La momentul potrivit,
Cu greu a fost lămurit,
La biserică să vie,
Pentru a noastră cununie .
După ce ne-am cununat,
Cu alaiul am plecat,
Și în drum cine a ieșit ?
O maică ce nu avea,
Nimenia pe lângă ea...
Preotului a cerut,
Să intrăm în casa sa..
Și a spus uite așa:
Eu doresc să pot lăsa,
Tot ce am doresc a da,
Astor tineri fericiți,
În veci să fie iubiți.
Asta este darul care,
A fost dăruit de ea.
Tânăra drept mulțumire,
Icoana a dăruit,
Fiind pusă-n locul care,
Preotul la destinat,
Toată lumea-i mulțumită
Fie Domnul lăudat.
Rolul părintelui
Doamne ce ai recomanda,
Copiilor noi a da...
Indrumandumare-i... sfatul care,
Părintele-n veci îl are .
Pe acesta îl învață...
Ce înseamnă dragostea,
Să-i știm să-i ferim mereu,
Vrea mult bunul Dumnezeu.
Nu uita ai un rol mare,
Să îndrăgești precum o floare,
Ce-i bine mirositoare,
Și are sfintia-n ea .
Nu lăsa să părăsească,
Gradina cea părintească,
Căci un păstor are ea,
E IiSUS și el ne vrea.