La cules

Dacă dis de dimineață,

Afirmi lucruri cum ar fi:

Eu sunt bine cuvântat,

Sunt energic, motivat,

Sunt puternic, sănătos,

Sânt om bun, sunt om frumos,

Sânt în pace, fericit,

Creator și iubitor,

Bun și recunoscător 

Protejat și susținut,

Cu-ncredere în Dumnezeu,

Și în mine.. echilibrat,

Calm prezent și relaxat,

Înțelept, smerit, căci eu...

Sunt miracol asta-s eu,

Capabil și genial,

Toate mi sunt un mare dar,

Sunt doar aste câteva...

Cei bine a le repeta,

Să mărim vibrația,

Cu acele lucruri bune,

Care de acum, să ne-ndrume.

Te iubesc întîi pe tine,

Te accept in inima mea,

Dumnezeule pe tine,

Căci mi-a areti care-i calea.

Ce nu pot ca să fac eu,

Face bunul Dumnezeu,

El lucrează pentru mine,

Și mă îndrumă tot mereu,

Apelez întotdeauna,

Doar la bunul Dumnezeu.

Pe el eu mă pot baza,

Știu că le face pe toate 

Ce îi cer...eu pot avea:

Dar și har, multă putere...

El toate le poate da.,..

Mulțumescuti doamne ție,

Că-mi veghezi mie viața.

" Cereți și vi se va da.."

Doamne cer iubirea ta,

Să-ntaresti, credința mea,

Rugăciunea mea să fie,

Spre a ta călătorie...

" Căutați și veți afla "

Asta este calea mea,

E o cale fericită,

Și de mulți, foarte dorită,

Cu tine o pot avea...

In rai fie viața mea.

" Bateți" și îl căutați,

Pe măritul împărat,

Ușa " vi se va deschide..

Cu iubire pentru toți,

Ne iartă și cu ajutor,

Ne răspunde tuturor.

Ce cereți tatălui meu,

Prea iubitul Dumnezeu.

Cereți in numele meu ...

Și răsplată veți avea,

Te ajută credința ta .

Duhul sfânt, trimis a fost,

De Dumnezeu pe pământ,

Să vestească lucrul sfânt,

Fiu ce vine pe pământ.

Cu noi est-n fiecare 

Îl avem de la născare,

E trimis de Dumnezeu 

In veci să fie mereu..

Domnul Isus a lăsat 

Duhul sfânt cu noi să fie,

Apostolii har să aibă ,

Întru această vecie.

Duhul sfânt e îndrumătorul,

El este apărătorul...

Ascultă ce-ți spune el

Căci e de la Dumnezeu.

Fără duhul sfânt în tine,

Na-ai credință, nu e bine,

El ne iubește mereu 

Cu Isus și Dumnezeu.

Mulți părinți se duc în lume,

Oare pentru ce anume...?

Pentru bani? pentru avere?

Din necaz sau din plăcere...

Dar un lucru e păcat.. 

Foarte multi, chiar au uitat ..

De ce oare au plecat?

Nu le pasă oare lor 

Dacă sunt de ajutor ?!

Aș dori să am cu mine,

Pe cineva ca și tine.

Dacă viața mi-ar permite,

Aș merge doar înainte,

Vizitând doar locuri sfinte,

Cu tatăl nostru părinte,

Dumnezeul meu și al tău,

Cu noi el va fi mereu.

Răbdarea-i de partea mea,

Știu că domnul va avea,

Ce e mai bun pentru mine,

Totdeauna e cu mine.

Ierusalimul ceresc,

Este cea ce îmi doresc.

Cred doamne în slava ta,

Știu că mă vei ajuta.

Dimineața începe

cu un ecran care știe deja

ce vis n-am terminat.

Lumina albastră mă învață

cum să deschid ochii

fără să mă privesc.

Omul a fost cândva

o întrebare simplă:

Cine sunt?

Acum e un formular

cu câmpuri obligatorii

și opțiuni luminate.

Ne mișcăm prin oraș

ca printr-o aplicație prost optimizată:

reclame în loc de cer,

zgomot în loc de liniște,

pași grăbăți sincronizați

cu semafoarele.

Tehnologia nu doarme.

Ea numără, compară, prezice.

Știe ce-mi place

înainte să-mi placă,

știe ce voi evita înainte să aleg.

Eu încă încerc

să-mi amintesc

cum arată plictiseala,

acea libertate ciudată

în care nu se întâmplă nimic

și totuși se naște ceva.

Relațiile se încarcă lent.

Unii oameni sunt șterși

fără avertisment,

alții rămân ca fișiere corupte

într-un folder numit „poate”.

Ne spunem „sunt bine”

prin semne verzi,

deși în interior

buffering-ul nu se mai termină.

Omul își măsoară valoarea în reacții,

în cifre care urcă și coboară

ca niște emoții artificiale.

Și  totuși, uneori,

într-o pauză neprogramată,

când bateria scade și semnalul dispare,

se întâmplă ceva straniu:

respirația devine reală,

gândurile nu mai sunt grăbite,

iar tăcerea nu mai cere nimic.

Poate viitorul nu e mai rapid,

nu e mai inteligent,

mai conectat.

Poate viitorul e momentul

în care omul își amintește

că nu trebuie

să fie optimizat ca să existe.

Și închid ecranul nu ca să fugă

ci ca să rămână.

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

Scuola superiore

Scuola superiore, cimitero

Della mia giovinezza -

Insegnanti pedanti

Ed esami difficili...

E oggi mi fai rabbrividire

Scuola superiore, cimitero

Della mia giovinezza! –

Scuola superiore, cimitero

Con lunghi corridoi –

Oggi non sono più io

E la mia mente fa male...

Non voglio più niente -

Scuola superiore, cimitero

Con lunghi corridoi… –

Scuola superiore, cimitero

Della mia giovinezza -

Mi hai messo al mondo

Nelle onde pesanti,

Quindi blasé...

Scuola superiore, cimitero

Della mia giovinezza!

Ha! Te-au facut dulce!

Vor sa te rasfete.

E bine sa ai grija,

Sa n-asculti ganduri crete!

Intr-un punct de cotitura,

Cand tovarasii se-njura,

Concentrez atentia:

Invata-ne-am lectia!

Imbibata cu minciuni,

Tara-i cuib de amaraciuni,

Se trezesc oamenii buni

Folosind vag notiuni,

Prin discursuri fel de fel,

Ca sa-i creada... Bombonel.

Dintre cei mai curajosi,

Se gasesc doi mosi frumosi,

Care viata-si povestesc,

Prin cuvinte ne-amarasc.

Cica le era odata,

Casa toata agitata.

Cum, de altfel, noi mai stim,

Fiindca tot asa patim.

Se-adunau gramezi la vot,

Ca sa schimbe tot ce pot.

De la ganduri, pan’ la port,

Construind complex-resort.

Intr-un abur de exces,

’Chipurile’, vor progres.

La nivel conceptual,

Fiindca toate, in final,

presupun buget,

Normal...

Minti, cuminti in care arde

O dorinta sa se scalde,

Cartea.

Dintr-un prim Abecedar,

Faureau si dau in dar

Zeci de mii de exemplare,

Pregatite de plecare.

Chiar de fu vot unanim,

Una, alta tot gresim...

Asadar si prin urmare,

Lectia dupa votare

E ca nu mereu se face

Dupa etica dreptate.

Cartea nu-si gasi salas,

Prin poporul patimas.

Iara romanasii mei,

Raman blegi ca niste miei.

Vine blocul gri din est,

Nelasand loc de protest.

Si asta i una; sa vezi doua!

Ei voiau o limba noua.

Despre carti nu mai e loc,

Sa citesti devine moft;

Dar aceasta ce-nsemna?!

Mai exact, sa fiu mai clara,

Ce era permis in tara,

Era munca-n combinat,

Fara loc de comentat.

Pana sa ne desteptam,

Trebuia sa asteptam...

Cei cu limba ascutita,

Azi isi fac vocea-uzita,

Simtind voia de dreptate,

Neghina dand-o deoparte...

Noi uitam ca in trecut,

Tot asa s-a petrecut.

Si mai tindem uneori

sa cream grave erori.

Spre exemplu, nu demult,

Auzeam aproape-n gand,

O batrana suspinand,

Cu un glas molcom de vai,

Ca n-are ce da la cai.

In coltul uitat de lume,

E batrana care spune,

C-are pensie micuta,

Dar e tare harnicuta.

E dispusa a munci,

Dar patronul n-o plati.

Un copil ar vrea o casa,

S-aiba sigura o masa,

Sa se stie ingrijit,

Sanatos, apoi scolit.

Vietatile padurii,

Cand nu au de ale gurii,

Sunt la mila...nu stim cui,

Chiar de-s cu ursoaica pui.

Costumatii, la pupitru,

Vorbe scot, parc-au arbitru.

Ei promit, cu vorbe-alese,

Ca urmeaza ... ce progrese?!

Trag de sfori c-au interese!

Fiti cinstiti, voi, oameni buni,

Nu mai indrugati minciuni!

Dati o forma mai concreta

Ideilor notate-n creta!

Lumea nu-i o discoteca,

Unde-i dans ametitor

Iar ca premiu, joci cu Amor.

E firesc a vrea putere,

Dar nu genera durere,

Pentru suflete-nnorate,

Prin esenta dezolate!

Intr-o Romanie dulce,

Lideri sinceri ar conduce,

Tara vie, tara mea,

Tare te-as ruga ceva.

Ai in paz-a da cultura

Si acelor care-ndura

Si celor fara masura.

Asa sigur vom schimba

Mostenirea ce vom da.

Poate asa vei mai scapa

De gandiri anapoda.

Suntem rai, capriciosi,

Adesea orgoliosi,

Concentrati, dar parca absenti.

Daca nu ne-analizam,

N-avem sanse sa schimbam!

Sa valorizam ce-i arta,

Si s-o folosim drept harta!

                                       Cu drag, Nuca

Mă port pe mine

ca pe o cetate părăsită de sens,

ale cărei ziduri mai reverberează

ecoul unei vieți neasumate.

Egoismul încolțește tăcut

ca o vegetație nocturnă peste ruine,

acoperind, cu o răbdare oarbă,

urmele fragile ale celuilalt.

Sunt un om rătăcitor

în propria mea devenire,

ca un astru decăzut din orbită,

gravitațional legat de nimic.

Singurătatea mă locuiește

cu rigoarea unei legi nescrise,

ca frigul abstract al vidului

într-o materie care a uitat să ardă.

Și fug - 

nu din spațiu, nici din timp,

ci din prezentul acesta lucid,

care mă expune fără rest.

Egoist,

îmi convertesc tăcerile în drepturi,

ca un suveran iluzoriu

al unui regat interior devastat.

Prezentul mă reflectă

ca o oglindă fracturată în adevăruri,

unde fiecare ciob insistă

asupra unei identități imposibile.

În adâncul ființei mele persistă

un gol cu statut de origine,

ca o deschidere ontologică

spre un nimic fertil.

În el mă prăbușesc, ritualic,

ca o formă care își neagă conturul -

de fiecare dată când încerc

să evadez din mine.

Frunza se zbate
în palma vântului –
tăcerea dansează.

Într-un fior
se topește lumina –
umbra ascultă.

Pasul rămâne
agățat de lumină –
noaptea respiră.

Șoapta se pierde
într-un val de uitare –
cerul tresare.

Întrebările goale
alunecă-n spațiu –
niciun ecou.

Chipul apune
în valuri de gânduri –
ochii visează.

Din umbra rece
răsare o rază –
cerul în mine.

Pasărea cântă
în brațele nopții –
ziua ascultă.

Se frânge clipa
în degetele vântului –
nimic nu mai crește.

Timpul s-a stins
în glasul tăcerii –
doar umbra mai plânge.

"Cel pe care nu îl laşi sã moarã, nu te lasã el pe tine sã trãieşti."

E noapte adâncã. De mult s-a-nnoptat

Cu lungi şi cu negre perdele

Iar eu sunt cu turma departe de sat,

Şi-am grijã de oile mele.

N-aş da nicidecum pe vreuna din oi

Din cele aproape o sutã.

Nici oaia ce-o-ntoarce pe alta-napoi

Şi nici pe aceea limbutã.

Sunt toate în staul. Le ştiu, le cunosc,

Şi ele se strâng lângã mine

Cãci dispre pãdure se-aude un "trosc":

Nu-s câinii, nici vântul. Dar cine?

Nu poate fi... numai temutul rival

Ce vine sã fure mâncare.

E fiarã. Şi ei i se pare normal

Ca oile sã mi le-omoare.

Şi...iatã-l în staul, fugind printre oi!

Chem paznicii stânii sã vinã

Dar ei îi gonesc pe alţi lupi în zãvoi

Când stâna de sânge e plinã...

Cu cel ce-mi vrea rãul, nu ştiu sã mã joc

Nici el nu se joacã cu mine.

Aşa cã-l întâmpin cu-o salvã de foc,

Cã nu-mi trebuie-n staul jivine!

Mã iau dupã el şi alerg, nu mã las...

Sã apãr a mea micã turmã

Şi-aşa m-am luptat preţ de-aproape un ceas

Şi-am prins lupul pânã la urmã!

Iar el se vãita, se ruga şi mi-a zis

Sã-l las sã se ducã în pace,

De nu îi cred vorba, îmi lasã în scris

Cã pagubã nu îmi mai face.

Şi-l las sã se ducã. Şi-i zic: "Poţi sã pleci!"

- Pe spate lovindu-l cu şlapul -

"Sã nu te mai vãz pe la stânã în veci,

C-atuncea plãti-vei cu capul!

Scãparea ta este cã n-ai omorât

Vreo biatã oiţã firavã;

Cã de-ai fi fãcut-o, te-aş strânge de gât

Pe datã şi fãrã zãbavã!"

Fugea lupul fãr'sã se uite -napoi

Cum fuge hârciogul de ploaie;

Credeam cã n-o sã-l mai prindã cheful de noi

Nici pofta de carne de oaie.

Şi trece o zi. Trec şi douã. Trec trei

Şi-n ziua a patra, spre searã

Se-aude un foşnet în turma de miei:

Mã calcã potrivnicul iarã!

Nu-mi vine sã cred şi mã iau dupã el;

E cel ce-l lãsasem cu viaţã!

Rãnise o oaie şi-mi luase un miel:

Simt sângele cum îmi îngheaţã...

Pe bolta de lacrimi se vede acum

O stea ce-a cãzut dintre stele,

O frunzã din paltinul de lângã drum,

Şi-o oaie din oile mele.

Mã-mpiedic pe câmp, mă ridic şi-l ajung...

Se face cã nu mã cunoaşte!

Chiar clopotul satului sunã prelung

Cãci ştie urgia ce-l paşte.

Îi zic: "Nu mi-ai dat tu cuvântul în scris

Scutindu-mi avutul de haite?"

Iar lupul, trezindu-se ca dintr-un vis

Începe din nou sã se vaite.

Şi prinde-a vorbi, inventând scuze seci,

Se tânguie ca înainte,

Dar eu îi spun: "Vere, de-aici nu mai pleci!"

Ştiind acum clar cã mã minte.

Cu gura lui însăşi, intrã el la "zdup"

Şi-şi luase rãsplata deplinã

Cã nu-şi poate-nfrânge natura de lup

Zicându-şi cã nu-i el de vinã.

                         ☆

Când şi voi pãţi-veţi ca mine la fel

Pãzindu-vã turma de rele,

Pe lup sã nu-l credeţi, cã-ncearcã mişel

De sânge, pe bot sã se spele!

Şi singur nu vine lupanul, sã ştiţi,

Cã are o tacticã veche!

Ci-şi cheamã ortacii, pe lupii cinstiţi

Nu lupii ce dorm pe-o ureche!

                         ☆

C-o mânã aprind un cuptor de scântei,

Cu cealalt- apuc o secure,

Sã vinã spre stânã o sutã ca ei

Cã fug înapoi spre pãdure!