Doar noi doi

Șed sub mare norii grei

Cei slăviți chiar și de zei

Stai cu sufletul tău rupt

De zidirea cea de sus

Nu mă uiți dar te repezi

Să Golești al lunii soare

Ce plutește peste mare

Și aștepți lângă grămezi

Stâlpul greu de lângă tine

E legat cu sfori divine

De un om ce te întreabă 

"Când mai vii și tu odată?"

Ah!Ce ființă 

Ah!Ce greu

Mă apropii eu de tine

Dar tu pleci,mă lași în groapă

revolte de stradă,

unele-mbrăcate -n

portocaliu,

altele-n rubiniu

ne- aduc-aminte că

" revoluția

nu e o cina sociala,

un eleniment literar,

un desen

sau o broderie."

de multe ori,

revoltele

au purtat amprenta prigoanei demonice

împotriva sentimentului religios.

revoluțiile au făcut un pas de schimbare a gărzii,

trecând cu tancurile

peste manifestanții civili.

 lupta a rămas aceeași....

O secundă de te-aș avea,

Lumea toată mai bună mi-ar părea.

Zbuciumul sufletului meu s-ar liniști 

Iar pe față deodată un zâmbet mi s-ar ivi.

Și dupa lungi momente de așteptări,

Nopți nedormite și lacrimi vărsate până-n zori

Eu și cu tine am fi în sfârșit regăsiți, 

Și-n acea clipă ne-am simți împliniți.

Nu stelele aprinse

Pe boltă, mă uimesc,

Ci ochii tăi albaştri,

Atunci când mă privesc.

Nu mă uimesc nici Câinii,

Nici cele două Urse,

Ci gura ta cea dulce

Şi ale tale buze.

Nici ale lunii raze,

Din nori când se ivesc,

Ci nopţile cu tine

Alături, mă uimesc.

Nu-i cer nimic lui Dumnezeu,

Doar clipa-n care te-am zărit,

Pe-o bancă-n parc, să se repete

De s-ar putea la infinit.

Nu vreau averi să-mi dea defel,

Doar ziua când te-am sărutat,

Sub un salcâm în miez de mai,

Să se reîntoarcă neîncetat.

Şi nu vreau gloria cea deşartă,

Doar vara-n care te-am iubit,

La malul mării lângă valuri,

S-o retrăiesc la nesfârşit.

Stau în apartament,

Așteptând sa am un angajament,

Am nevoie de un medicament,

Am un comportament violent,

Aparent sunt inocent,

Nu mai gândesc coerent.

Vorbești în decor

Cu glasul tău divin

Căci cuvintele tale-mi sunt dragi

Doar la suflet mă ating.

Dau năvală-n capu' meu

Stau singur și le simt ,

Căci iubirea e secretul 

Să nu te mai scot din capu' meu.

Nu pleca din mâna mea

Draga mea iubită , 

Căci durerea-mi socotită 

După sărutul apăsat , greu.

Sufoc gândurile aprinse-n mine 

Nu le las să mai respire 

Aud zgomote-n neliniște

Vor toate doar la tine.

Simt că ești aproape 

Doar că răbdarea e dușmanul 

Sar și se zbat ca nebunele 

Nu mai pot , sărmanele.

Nu e vina ta ,

Păcatul îl comite întotdeauna gândul

Că de nu ai mai fi 

Eu sigur nu aș mai putea trăi.

Amurgul e tăcerea și pasiunea de-a privi

Hipnotizați ,

În iubirea noastră fără de lume

Căci noi doi și fără ei putem trăi ,

Unde tu ești totul și eu sunt totul

Iar nimeni nu ne poate opri .

Întunericul e crud și nu mă lasă 

Să te văd ,

Mă cert cu el pentru o secundă

De iubire ,

Și-i promit până-n zenit

Că mult voi avea de suferit 

Dacă nu voi avea chipul tău

În mâinile mele .

Strig după ajutor , dar nimeni nu 

Răspunde ,

Așa că plec iubire , numai

Pentru tine

Să fur soarele de pe cer

Să fugim în lumea noastră 

Să putem să ne iubim , etern .

Port glasul tău închis

Pe umerii mei grei , 

Tânjind din aproape-n aproape 

Clipe și momente

Unde noi doi eram ca două sentimente.

Acum că ai plecat

Pictez amintirile încet , apăsat

Cu-n val de durere

Că unde erai tu , frumoasa mea

Timpul și vremea nu mai aveau temeri.

Simt un freamăt lângă zorii apuși 

Cu al nostru destin nespus.

Simt un fior tremurător

Căci cuvintele tale

Vor un perfect apus de soare.

Vreau să te ating , acum

Să mă topesc , adanc

În sufletul tău , plăpând.

Vorbești în decor

Cu glasul tău divin

Căci cuvintele tale-mi sunt dragi

Doar la suflet mă ating.

Dau năvală-n capu' meu

Stau singur și le simt ,

Căci iubirea e secretul 

Să nu te mai scot din capu' meu.

Nu pleca din mâna mea

Draga mea iubită , 

Căci durerea-mi socotită 

După sărutul apăsat , greu.