Amăgiri de primăvară
Pornește cald prin lunci
Un vânt topind zăpada
Suflând alungă nori
Copaci-ncep parada
De zumzet și culori
Se umple-acum livada
Ţi-aş da un mărţişor
S-aduc zâmbind dovada
Din alb covor topit
Se-arată albă floare
Un zâmbet m-a răpit
În ochi m-i-aprinde soare
Când suflete se-ating
Aleargă-n piept bătaie
Nu știu unde-ai fugit
Tu steaua mea de mare
Natura a-nverzit
La mine-i dor și doare
Pe câmp culori se-aprind
Eu nu știu unde-i soare
Un suflet ai gonit
Cadou i-aduci uitare
Deși e timpul mic
Când dragostea e mare
E primăvară sigur
Chemând alai de flori
Aduce bucurie
Când fluturi zboară-n noi
De-i singură iubire
Primind tăceri și ploi
Se plimbă-n amăgire
O primăvară-n doi
Poems in the same category
Cojiță
Avea un corp ceresc,
Tot ce era legat de omenesc era desprins de ea,
Era o creatură mititică,
Credeam că era trimisă din Rai,
Dar am cunoscut Iadul alături de slujitoarea demonică,
Avea nevoie se pare, de o asistentă care să o vadă înger,
Să-i ofere Rai în schimbul Iadului,
O asistentă căreia acesta să-i fie cunoscut și să alerge în disperare către flăcări,
Să iubească arsurile atât de mult încât nici lacrimile nu le pot vindeca.
Speranță
O perdea de flori albastre
Acoperă o fereastră spre cer,
Iar făpturile-n chipuri măiestre
Prin iris privesc în mister.
O boltă clară, curată
Deschisă-i spre inima ta.
Albastru-i feeric te-mbată,
Te-mbie spre a medita.
Blând, vântul adie în azur,
Buchete de litere-n vers,
Și-s toate prinse-n contur,
Izvor de frumos din imens.
Mireasma plăcută a vieții
Trezită-i sub roua de dor,
Și-i ceri doar un ceas tinereții
Înfiripată-n gândul hoinar.
O frunză firavă de laur
Pe frunte discret strălucește,
Încununând visul de aur
Bucuria în suflet trudește.
Din umbră, cu pașii timizi,
Hazardul te-ncearcă din nou,
Dorind fericirii ca tizi
Speranța, credința în nou.
Dorul din trecut
Te scriu în poezii de parcă încă ai fi al meu,
te scriu în ale mele gânduri,
încercând să te caut într-un alt el,
căci am pierdut tot ce mi erai la doisprezece ani.
Te-am lăsat, fără de minte,
încă te puteam avea.
gândul ți-e la ea,
al meu la tine,
mi-am spus printre lacrimi și suspine,
căci al meu nu vei mai fi, de te-aș căuta noapte și zi.
Și inima-mi rămâne prinsă-n tine,
căci tu ai fost prima și ultima mea iubire,
ochii tăi zăresc asupra ei,
dar ai mei privesc în continuare către tine.
Și de-aș fi gândit la momentul potrivit,
poate încă m-ai fi iubit,
te-aș fi avut lângă mine,
lacrimile mi-ar fi curs de fericire.
te puteam păstra doar pentru mine,
scumpa și tandra mea iubire…
te-am iubit, dar am greșit la ai mei doisprezece ani de zile.
N-am știut ce-i dragostea și cum se privește ea,
și-aș vrea să pot întoarce timpul, măcar un ceas măcar,
căci dorul meu de tine, e acum și mai amar…
August și Mai!
Ea s-a născut în luna lui August
Iar eu în luna Mai, numită și florar,
În timp găsindu-ne unul pe altul
Într-un frumos oraș, zis legendar.
Și eu și ea studenți în Iașul drag
Doi visători în astă lume strâmbă,
Veniți din sat către oraș la învățat
Ca mai târziu s-avem o bună slujbă.
Cum te-am zărit ceva s-a întâmplat
Și n-am mai fost deloc sigur pe mine,
Și am simțit cum inima a luat-o razna
Sărind de la 60 către 100 și mai bine.
Atunci seama mi-am dat ce se petrece
Cu corpul meu și ale mele sentimente,
Pe care nișcând nu le-am trăit 'nainte
La întâlniri cu alte fete, acum studente.
Pe gânduri n-am mai stat prea mult
Și repede timid i-am declarat iubire,
A fost puțin surprinsă de vorba mea
Și mi-a cerut un timp pentru gândire.
N-am așteptat prea mult răspunsul
Și-a doua zi am invitat-o la plimbare,
Tare fericit am fost să-mi spună..da
Iar vorba ei căzând ca binecuvântare.
De-aici până să devenim îndrăgostiți
Și mai apoi s-o rog să fie a mea soție,
A fost un timp destul de lung și greu
Pân'amândoi am spus un da..la primărie.
Frumoasă-mi este luna lui August
Dar mai frumoasă este aleasa mea,
Sărbătorim în Mai, dar și de Gustar
Și-n vals purtăm cu noi....fericirea!
O LECȚIE DE VIAȚĂ -prima parte-
Sfârșitul de septembrie aduce soalele după câteva zile mohorâte, cu ploaie rece.
Razele soarelui își fac loc printre norii albi și fumurii,mângâind iarba încă verde.
Mulțimea de gângănii părăsește locurile ascunse și se pregătește pentru iarna ce
va veni ,bucurându-se de căldura soarelui.Salcâmii își pierd zilnic frunzele mici ,
lăsând în urmă ramuri goale.
Doamna Alina ,pensionară ,nu își găsește locul în camera mică. Privind la
televizor ,se simte obosită de aceleași știri și aceleași minciuni .Își bea ceaiul pe
balansoarul din fața casei și se lasă cuprinsă de visare .Nu sunt doar vise ,mai
curând amintiri Sunetul strident al sonerii o trezește din visare.Cine poate fi la ora asta
se întreabă ? se întreabă ea.Rămâne surprinsă când o vede la poartă pe buna ei prietenă
Ioana ,fostă colegă de serviciu .Ea cea care venea cu vești despre cunoștințele comune:Cum
o mai duc ,cine s-a dus ,cine a mai rămas .Alina îi pregătește o cană cu ceai ,iar Ioana se
așează comod în scaunul cu spătar înalt.
-Ce vești noi ai azi?-întreabă Alin .
-Nu vești bune -răspunde Ioana .A murit nevasta lui Victor ,Maria
-Dar era tănără ,ce s-a întâmplat?
-A fost un șoc pentru pentru mulți ,Maria arăta chiar foarte bine Ne-am întânlit nu de mult
la cumpărături .Cine ar fi bănuit că numai două luni o să plece pe ultimul drum ? A avt o înmormântare
frumoasă .A avut cine să o plângă - copii ,nurori ,nepoți .Victor era distrus .El știa că tu nu prea ieși
din perimetru tău de aceia nici nu te -a sunat .
-Știu ,Ioana. tot mai des ,aflăm că ,unul căte unul ,din generația noastră ne părăsesc.Știm că
ne va veni și nouă rândul Nu ne este teamă .Rostul vieții l-am îndeplinit -Am trăit alături de copiii mei
de nepoți și chiar de strănepoți . Ce-mi pot dori mai mult ?Soțul ,jumătatea mea ,a plecat ,lăsând un mare
gol în urmă.Zilele trebuie umplute cu ceva ,că amintirile nu sunt de ajuns .
-Alina ,am o veste bună .Adică eu ,Sanda și Mirela vrem să mergem undeva in concediu la
tratament ,nu vrei să mergi cu noi ?
-Îmi pare rău dar nu sunt în stare .Aceiași propunere mi-a făcut-o și sora mea ,exact acum un an
Cine ar fi crezut că nu voi mai avea altă ocaze să fiu cu ea ! Să-ți povestesc cum s-a întâmplat !
-Ne petreceam verile împreună la țarâ .Aveam căsuțe una lângă alta și comunicam printr-un
gard despărțitor,din dorința de a fi aproape .Am fost fericite că putram fi aproape măcar în timpul
verii.Cine ar fi bănuit că ne vedem pentru ultima oară?
-Surioară te las singură pentru o săptămână sau două că-mi vin copiii din afară în concediu
și să stau cu ei câteva zile ,apoi ei se duc la mare .Mai vorbim la telefon ! A plecat făcându-mi semne
din mână .Era o zi de luni .Marți a început o ploaie mocănească ,tot în jur era ud ,deci nu puteam
intra în grădină ,și m - am hotărât să plec și eu acasă și i -am comunicat surioarei mele că m-am
întors și eu în oraș și să nu-mi poarte de grijâ ;În fiecare dimineață ne salutăm la telefon .Ea îmi
spune că are musafiri care vor pleca la mare ,rămâne doar nepotul ei preferat să depene amintiri .
Sora mea își propusese lui Marius nepotul ei să meargă la cumpărături să-i cumpere un ceas de
valoare ,drept cadou de ziua copilului ,fiindcă pentru ea tot copil este .E ziua de vineri , ei au vizitat
magazinile până ce au găsit ceva să le placă Bunica era obosită dar și foarte fericită că nepotul
său pare să se bucure de cadouri .Marius o strânge în brațe și-i spune : Cât mă bucur mamaie ,
pentru cadouri și ce dor mi-a fost de tine spune el ,cu emoție
-Marius , eu sunt firavă pentru brațele tale antrenate spune bunica răzând .
-Eu ,plec în oraș să mă întânlesc cu prietenii mei ,nu sta cu grîjă, că mă întorc devreme .
-Bine ,Marius nu am să adorm pănă vii tu ,te aștept să mai stăm de vorbă .Într-un târziu ,Marius
intră în casă ca un vârtej ,o apucă pe bunică de umeri și o scoate pe balcon .Bunica se străduiește
să-i vadă ochii să înțeleagă ce se întâmplă ,dar vocea străină a lui Marius o înspăimântă .
-Nu țipa ! Nu țipa că te omor ! spune Marius ,având un cuțit mare de bucătărie în mână .
În chi avea o privire neomenească .țintind locul unde vre să atace.Bunica ,înțelegând ce se întâmplă ,
își apără disperată inima cu brațele ,dar criminalul își fixează ochii pe gâtul ei .O tăietură lungă de la ureche
la claviculă face ca sângele să curgă în voie.Bunica leșină ,Marius o consideră moartă .Îi caută telefonul
banii și valorile în casă ,apoi pleacă încuind ușa .Bunica își revine ,avea telefonul într-un buzunar
interior și apucă să sune la 112 apoi își pierde cunoștința .Poliția a fost promptă și salvarea a ajuns repede .
Bunica a fost dusă la spital operată în timpul nopții și a putut da relații cu ce s-a întâmplat .Am fost și am
văzut-o ,era de nerecunoscut .Lacrimile îi spălau fața care era tumefiată de la lovituri ,dantura spartă și multe
înțepături pe gât și pe brațe .Vocea îi era înecată de plânsul înterior .Câteva zile am tras speranțe .Pe 14 iulie
într-o zi de joi , sună telefonul iar vocea sugrumată a nepoatei mele :
-Tanti Alina nu știu cum să spun ....mama nu mai este ...Am rămas înlemnită ! Nu se poate , nu se poate
atât am putut spune ...și întrebarea : De ce Marius i-a luat viața celei care l-a iubit și crescut cu atâta drag ?
Nu am să înțeleg ,niciodată !
șfârșit
Cojiță
Avea un corp ceresc,
Tot ce era legat de omenesc era desprins de ea,
Era o creatură mititică,
Credeam că era trimisă din Rai,
Dar am cunoscut Iadul alături de slujitoarea demonică,
Avea nevoie se pare, de o asistentă care să o vadă înger,
Să-i ofere Rai în schimbul Iadului,
O asistentă căreia acesta să-i fie cunoscut și să alerge în disperare către flăcări,
Să iubească arsurile atât de mult încât nici lacrimile nu le pot vindeca.
Speranță
O perdea de flori albastre
Acoperă o fereastră spre cer,
Iar făpturile-n chipuri măiestre
Prin iris privesc în mister.
O boltă clară, curată
Deschisă-i spre inima ta.
Albastru-i feeric te-mbată,
Te-mbie spre a medita.
Blând, vântul adie în azur,
Buchete de litere-n vers,
Și-s toate prinse-n contur,
Izvor de frumos din imens.
Mireasma plăcută a vieții
Trezită-i sub roua de dor,
Și-i ceri doar un ceas tinereții
Înfiripată-n gândul hoinar.
O frunză firavă de laur
Pe frunte discret strălucește,
Încununând visul de aur
Bucuria în suflet trudește.
Din umbră, cu pașii timizi,
Hazardul te-ncearcă din nou,
Dorind fericirii ca tizi
Speranța, credința în nou.
Dorul din trecut
Te scriu în poezii de parcă încă ai fi al meu,
te scriu în ale mele gânduri,
încercând să te caut într-un alt el,
căci am pierdut tot ce mi erai la doisprezece ani.
Te-am lăsat, fără de minte,
încă te puteam avea.
gândul ți-e la ea,
al meu la tine,
mi-am spus printre lacrimi și suspine,
căci al meu nu vei mai fi, de te-aș căuta noapte și zi.
Și inima-mi rămâne prinsă-n tine,
căci tu ai fost prima și ultima mea iubire,
ochii tăi zăresc asupra ei,
dar ai mei privesc în continuare către tine.
Și de-aș fi gândit la momentul potrivit,
poate încă m-ai fi iubit,
te-aș fi avut lângă mine,
lacrimile mi-ar fi curs de fericire.
te puteam păstra doar pentru mine,
scumpa și tandra mea iubire…
te-am iubit, dar am greșit la ai mei doisprezece ani de zile.
N-am știut ce-i dragostea și cum se privește ea,
și-aș vrea să pot întoarce timpul, măcar un ceas măcar,
căci dorul meu de tine, e acum și mai amar…
August și Mai!
Ea s-a născut în luna lui August
Iar eu în luna Mai, numită și florar,
În timp găsindu-ne unul pe altul
Într-un frumos oraș, zis legendar.
Și eu și ea studenți în Iașul drag
Doi visători în astă lume strâmbă,
Veniți din sat către oraș la învățat
Ca mai târziu s-avem o bună slujbă.
Cum te-am zărit ceva s-a întâmplat
Și n-am mai fost deloc sigur pe mine,
Și am simțit cum inima a luat-o razna
Sărind de la 60 către 100 și mai bine.
Atunci seama mi-am dat ce se petrece
Cu corpul meu și ale mele sentimente,
Pe care nișcând nu le-am trăit 'nainte
La întâlniri cu alte fete, acum studente.
Pe gânduri n-am mai stat prea mult
Și repede timid i-am declarat iubire,
A fost puțin surprinsă de vorba mea
Și mi-a cerut un timp pentru gândire.
N-am așteptat prea mult răspunsul
Și-a doua zi am invitat-o la plimbare,
Tare fericit am fost să-mi spună..da
Iar vorba ei căzând ca binecuvântare.
De-aici până să devenim îndrăgostiți
Și mai apoi s-o rog să fie a mea soție,
A fost un timp destul de lung și greu
Pân'amândoi am spus un da..la primărie.
Frumoasă-mi este luna lui August
Dar mai frumoasă este aleasa mea,
Sărbătorim în Mai, dar și de Gustar
Și-n vals purtăm cu noi....fericirea!
O LECȚIE DE VIAȚĂ -prima parte-
Sfârșitul de septembrie aduce soalele după câteva zile mohorâte, cu ploaie rece.
Razele soarelui își fac loc printre norii albi și fumurii,mângâind iarba încă verde.
Mulțimea de gângănii părăsește locurile ascunse și se pregătește pentru iarna ce
va veni ,bucurându-se de căldura soarelui.Salcâmii își pierd zilnic frunzele mici ,
lăsând în urmă ramuri goale.
Doamna Alina ,pensionară ,nu își găsește locul în camera mică. Privind la
televizor ,se simte obosită de aceleași știri și aceleași minciuni .Își bea ceaiul pe
balansoarul din fața casei și se lasă cuprinsă de visare .Nu sunt doar vise ,mai
curând amintiri Sunetul strident al sonerii o trezește din visare.Cine poate fi la ora asta
se întreabă ? se întreabă ea.Rămâne surprinsă când o vede la poartă pe buna ei prietenă
Ioana ,fostă colegă de serviciu .Ea cea care venea cu vești despre cunoștințele comune:Cum
o mai duc ,cine s-a dus ,cine a mai rămas .Alina îi pregătește o cană cu ceai ,iar Ioana se
așează comod în scaunul cu spătar înalt.
-Ce vești noi ai azi?-întreabă Alin .
-Nu vești bune -răspunde Ioana .A murit nevasta lui Victor ,Maria
-Dar era tănără ,ce s-a întâmplat?
-A fost un șoc pentru pentru mulți ,Maria arăta chiar foarte bine Ne-am întânlit nu de mult
la cumpărături .Cine ar fi bănuit că numai două luni o să plece pe ultimul drum ? A avt o înmormântare
frumoasă .A avut cine să o plângă - copii ,nurori ,nepoți .Victor era distrus .El știa că tu nu prea ieși
din perimetru tău de aceia nici nu te -a sunat .
-Știu ,Ioana. tot mai des ,aflăm că ,unul căte unul ,din generația noastră ne părăsesc.Știm că
ne va veni și nouă rândul Nu ne este teamă .Rostul vieții l-am îndeplinit -Am trăit alături de copiii mei
de nepoți și chiar de strănepoți . Ce-mi pot dori mai mult ?Soțul ,jumătatea mea ,a plecat ,lăsând un mare
gol în urmă.Zilele trebuie umplute cu ceva ,că amintirile nu sunt de ajuns .
-Alina ,am o veste bună .Adică eu ,Sanda și Mirela vrem să mergem undeva in concediu la
tratament ,nu vrei să mergi cu noi ?
-Îmi pare rău dar nu sunt în stare .Aceiași propunere mi-a făcut-o și sora mea ,exact acum un an
Cine ar fi crezut că nu voi mai avea altă ocaze să fiu cu ea ! Să-ți povestesc cum s-a întâmplat !
-Ne petreceam verile împreună la țarâ .Aveam căsuțe una lângă alta și comunicam printr-un
gard despărțitor,din dorința de a fi aproape .Am fost fericite că putram fi aproape măcar în timpul
verii.Cine ar fi bănuit că ne vedem pentru ultima oară?
-Surioară te las singură pentru o săptămână sau două că-mi vin copiii din afară în concediu
și să stau cu ei câteva zile ,apoi ei se duc la mare .Mai vorbim la telefon ! A plecat făcându-mi semne
din mână .Era o zi de luni .Marți a început o ploaie mocănească ,tot în jur era ud ,deci nu puteam
intra în grădină ,și m - am hotărât să plec și eu acasă și i -am comunicat surioarei mele că m-am
întors și eu în oraș și să nu-mi poarte de grijâ ;În fiecare dimineață ne salutăm la telefon .Ea îmi
spune că are musafiri care vor pleca la mare ,rămâne doar nepotul ei preferat să depene amintiri .
Sora mea își propusese lui Marius nepotul ei să meargă la cumpărături să-i cumpere un ceas de
valoare ,drept cadou de ziua copilului ,fiindcă pentru ea tot copil este .E ziua de vineri , ei au vizitat
magazinile până ce au găsit ceva să le placă Bunica era obosită dar și foarte fericită că nepotul
său pare să se bucure de cadouri .Marius o strânge în brațe și-i spune : Cât mă bucur mamaie ,
pentru cadouri și ce dor mi-a fost de tine spune el ,cu emoție
-Marius , eu sunt firavă pentru brațele tale antrenate spune bunica răzând .
-Eu ,plec în oraș să mă întânlesc cu prietenii mei ,nu sta cu grîjă, că mă întorc devreme .
-Bine ,Marius nu am să adorm pănă vii tu ,te aștept să mai stăm de vorbă .Într-un târziu ,Marius
intră în casă ca un vârtej ,o apucă pe bunică de umeri și o scoate pe balcon .Bunica se străduiește
să-i vadă ochii să înțeleagă ce se întâmplă ,dar vocea străină a lui Marius o înspăimântă .
-Nu țipa ! Nu țipa că te omor ! spune Marius ,având un cuțit mare de bucătărie în mână .
În chi avea o privire neomenească .țintind locul unde vre să atace.Bunica ,înțelegând ce se întâmplă ,
își apără disperată inima cu brațele ,dar criminalul își fixează ochii pe gâtul ei .O tăietură lungă de la ureche
la claviculă face ca sângele să curgă în voie.Bunica leșină ,Marius o consideră moartă .Îi caută telefonul
banii și valorile în casă ,apoi pleacă încuind ușa .Bunica își revine ,avea telefonul într-un buzunar
interior și apucă să sune la 112 apoi își pierde cunoștința .Poliția a fost promptă și salvarea a ajuns repede .
Bunica a fost dusă la spital operată în timpul nopții și a putut da relații cu ce s-a întâmplat .Am fost și am
văzut-o ,era de nerecunoscut .Lacrimile îi spălau fața care era tumefiată de la lovituri ,dantura spartă și multe
înțepături pe gât și pe brațe .Vocea îi era înecată de plânsul înterior .Câteva zile am tras speranțe .Pe 14 iulie
într-o zi de joi , sună telefonul iar vocea sugrumată a nepoatei mele :
-Tanti Alina nu știu cum să spun ....mama nu mai este ...Am rămas înlemnită ! Nu se poate , nu se poate
atât am putut spune ...și întrebarea : De ce Marius i-a luat viața celei care l-a iubit și crescut cu atâta drag ?
Nu am să înțeleg ,niciodată !
șfârșit
Other poems by the author
Nu știi
Nu vrei să știi, ce simplu
Nu vrei s-auzi, ce trist
Nu vrei să vezi ce lacrimi
Nu simți cât om ai stins
Știi oare cât mă doare?
Știi oare ce-ai aprins?
Știi oare ce-i iertare?
Știi tu ce-nseamnă trist?
Cât suflet lași să piară
Cât inimă să ai
Cât omul mai contează
Cât mână poți să dai
Te caută privirea
Te caută prin ploi
Te caută speranța
Te-așteaptă-n prag cu flori
Iubesc fără de margini
Iubesc cât am să fiu
Iubesc fără de șanse
Iubesc de nu mai știu
Rămân doar amintire
Lăsat pe-un fir de nor
Uitat zâmbetu-n vise
Acolo încă zbor
Tristețea mă doboară
M-arunci să cad în gol
Din ochi lacrimi coboară
Nu știi cum arde dor
Ce suntem oare?
Suntem un gând
Suntem un timp
Suntem o șansă
Un fir de praf topit în marea de speranță
Suntem un nor
Suntem un vis
Suntem o ceață
Suntem o umbră făurită de substanță
Suntem un cer
Suntem o stea
Suntem o rază
Un soare orb mințind lumină cu prestanță
Suntem prezent
Suntem decor
Suntem o nuanță
O pată gri de curcubeu într-o vacanță
Suntem minciuni și adevăr
Suntem instanță
Un strop cinstit de căutări într-o balanță
Suntem un drum
Suntem un pas
Suntem o ață
Ne taie timpul amuzâdu-se chitanță
Suntem ce vrem sau ce putem în astă viață
Suntem absenți când nu-i speranță antidot
Ce suntem oare e-ntrebare șugubeață
Suntem acum, suntem aici și-atâta tot
Tristețea rătăcitelor iubiri
Visele stinse plecă-n zbor din realitate
Caută nopțile șoptind cuvinte vii
Umblă rănite ascunzând sinceritate
Lăsând tristețea înecându-se-n beții
Orele curg înșiruind secunde moarte
Ceasul zorește numărând zile pustii
Verile pleacă strămutându-se departe
Hâdă tristețea scuturând zăpezi târzii
Soarele fuge aruncând lumini uscate
Orbește zările privirilor zglobii
Întunecând tote culorile pictate
Transformă purpura tristeții în stihii
Frunzele cad dezvăluind patimi speriate
Se-așează lespede vopsite ruginii
Astupă florile strivite și-ngropate
Plânge tristețea cu petale argintii
Palmele ard incendiind lacrimi semnate
Mângâie cerul amintirilor vâslind
Despică norii vălurind tăceri private
Întinde negura tristeții răscolid
Urmele dor mărturisind cărări voalate
Rănește zborul sub copite umilind
Strivite aripi ofilindu-se tăiate
Plutește liberă tristețea rătăcind
A fi
A fi pare să fie doar o stare
Cum ești sau ce după cortină stă ascuns
Nu reprezintă existență-n atestare
Cu adjectiv în completare ai răspuns
Poți fii lumină strălucind în admirare
Prin viață drumul deslușind pân’ la apus
Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare
Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus
A fi o stea pare să-nsemne o valoare
Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus
Lăsând privirile greșind în așteptare
Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns
A fi iubit poate aduce încântare
Ești un perfect inegalabil juxtapus
Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare
Jucându-ți inima gonind bătăi în plus
Oare mai ești sau ce anume în uitare
Trăiești incert când amintirea te-a supus
Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare
Cărând absența un ‚a fi’ e presupus
Reprezentații de toamnă
Printre culorile de toamnă arde vânt
Copacii freamătă urlând în isterie
Atârnă galbenul de vară întrebând
Cenușa frunzelor zburând cărămizie
Se-adună norii scuturându-se plângând
Cinstita ploaie pătrunzând cu viclenie
Ne udă stropii aruncându-se râzând
Îmbrățișându-ne a toamnei astenie
Curge lumina înecându-se în crâng
Nopțile umblă petrecând cu veselie
Alungă zilele gonindu-le scăzând
Soarele cade micșorând călătorie
Dintre ciulinii decedați au dispărut
Ființe mute intuind o tragedie
S-au adunat îngrămădindu-se-n pământ
Găsindu-și loc de hibernare-n galerie
Către văzduh o barză albă-și ia avânt
Ultimu-i puf zboară plutind în frenezie
Lăsând în urmă vremea rece tremurând
Ne-așează frigul peste gânduri pălărie
Goniți în casă timpul fumegă mărunt
Orele trec privind afară vijelie
Danseză toamna printre dealuri alergând
Pictând culorile să-i cânte melodie
Suflet Pierdut
Unde ești suflet părăsit
De vise oarbe păcălit
Singur pe drum ai ostenit
Umblând pribeag te-ai rătăcit
Suflet apus de-un răsărit
Lumina nu te-a încălzit
O stea frumoasă te-a orbit
Și-acum te pierzi în infinit
Strigând la porțile tăcerii
Nu vrei să bați cale întoarsă
Urmând chemările iubirii
Te risipești fără de șansă
N-ai regăsit un paradis
Te-ai amăgit căzând în plasă
Incert sperând ai îndrăznit
Și-acum te-afunzi în ceață deasă
Iubind prea mult te-a izgonit
N-ai înțeles că nu îi pasă
Te cauți singur prigonit
Suflet pierdut de un acasă
Nu știi
Nu vrei să știi, ce simplu
Nu vrei s-auzi, ce trist
Nu vrei să vezi ce lacrimi
Nu simți cât om ai stins
Știi oare cât mă doare?
Știi oare ce-ai aprins?
Știi oare ce-i iertare?
Știi tu ce-nseamnă trist?
Cât suflet lași să piară
Cât inimă să ai
Cât omul mai contează
Cât mână poți să dai
Te caută privirea
Te caută prin ploi
Te caută speranța
Te-așteaptă-n prag cu flori
Iubesc fără de margini
Iubesc cât am să fiu
Iubesc fără de șanse
Iubesc de nu mai știu
Rămân doar amintire
Lăsat pe-un fir de nor
Uitat zâmbetu-n vise
Acolo încă zbor
Tristețea mă doboară
M-arunci să cad în gol
Din ochi lacrimi coboară
Nu știi cum arde dor
Ce suntem oare?
Suntem un gând
Suntem un timp
Suntem o șansă
Un fir de praf topit în marea de speranță
Suntem un nor
Suntem un vis
Suntem o ceață
Suntem o umbră făurită de substanță
Suntem un cer
Suntem o stea
Suntem o rază
Un soare orb mințind lumină cu prestanță
Suntem prezent
Suntem decor
Suntem o nuanță
O pată gri de curcubeu într-o vacanță
Suntem minciuni și adevăr
Suntem instanță
Un strop cinstit de căutări într-o balanță
Suntem un drum
Suntem un pas
Suntem o ață
Ne taie timpul amuzâdu-se chitanță
Suntem ce vrem sau ce putem în astă viață
Suntem absenți când nu-i speranță antidot
Ce suntem oare e-ntrebare șugubeață
Suntem acum, suntem aici și-atâta tot
Tristețea rătăcitelor iubiri
Visele stinse plecă-n zbor din realitate
Caută nopțile șoptind cuvinte vii
Umblă rănite ascunzând sinceritate
Lăsând tristețea înecându-se-n beții
Orele curg înșiruind secunde moarte
Ceasul zorește numărând zile pustii
Verile pleacă strămutându-se departe
Hâdă tristețea scuturând zăpezi târzii
Soarele fuge aruncând lumini uscate
Orbește zările privirilor zglobii
Întunecând tote culorile pictate
Transformă purpura tristeții în stihii
Frunzele cad dezvăluind patimi speriate
Se-așează lespede vopsite ruginii
Astupă florile strivite și-ngropate
Plânge tristețea cu petale argintii
Palmele ard incendiind lacrimi semnate
Mângâie cerul amintirilor vâslind
Despică norii vălurind tăceri private
Întinde negura tristeții răscolid
Urmele dor mărturisind cărări voalate
Rănește zborul sub copite umilind
Strivite aripi ofilindu-se tăiate
Plutește liberă tristețea rătăcind
A fi
A fi pare să fie doar o stare
Cum ești sau ce după cortină stă ascuns
Nu reprezintă existență-n atestare
Cu adjectiv în completare ai răspuns
Poți fii lumină strălucind în admirare
Prin viață drumul deslușind pân’ la apus
Întemnițând un răsărit lipsindu-i soare
Nu e nici umbră lăsând sufletul răpus
A fi o stea pare să-nsemne o valoare
Dar strălucești în ochii celui ce-ai sedus
Lăsând privirile greșind în așteptare
Se-aprinde lacrima-ntrebând fără răspuns
A fi iubit poate aduce încântare
Ești un perfect inegalabil juxtapus
Vorbind tăcerile se-adună-ndepărtare
Jucându-ți inima gonind bătăi în plus
Oare mai ești sau ce anume în uitare
Trăiești incert când amintirea te-a supus
Deși ești viu nu mai exiști lipsind culoare
Cărând absența un ‚a fi’ e presupus
Reprezentații de toamnă
Printre culorile de toamnă arde vânt
Copacii freamătă urlând în isterie
Atârnă galbenul de vară întrebând
Cenușa frunzelor zburând cărămizie
Se-adună norii scuturându-se plângând
Cinstita ploaie pătrunzând cu viclenie
Ne udă stropii aruncându-se râzând
Îmbrățișându-ne a toamnei astenie
Curge lumina înecându-se în crâng
Nopțile umblă petrecând cu veselie
Alungă zilele gonindu-le scăzând
Soarele cade micșorând călătorie
Dintre ciulinii decedați au dispărut
Ființe mute intuind o tragedie
S-au adunat îngrămădindu-se-n pământ
Găsindu-și loc de hibernare-n galerie
Către văzduh o barză albă-și ia avânt
Ultimu-i puf zboară plutind în frenezie
Lăsând în urmă vremea rece tremurând
Ne-așează frigul peste gânduri pălărie
Goniți în casă timpul fumegă mărunt
Orele trec privind afară vijelie
Danseză toamna printre dealuri alergând
Pictând culorile să-i cânte melodie
Suflet Pierdut
Unde ești suflet părăsit
De vise oarbe păcălit
Singur pe drum ai ostenit
Umblând pribeag te-ai rătăcit
Suflet apus de-un răsărit
Lumina nu te-a încălzit
O stea frumoasă te-a orbit
Și-acum te pierzi în infinit
Strigând la porțile tăcerii
Nu vrei să bați cale întoarsă
Urmând chemările iubirii
Te risipești fără de șansă
N-ai regăsit un paradis
Te-ai amăgit căzând în plasă
Incert sperând ai îndrăznit
Și-acum te-afunzi în ceață deasă
Iubind prea mult te-a izgonit
N-ai înțeles că nu îi pasă
Te cauți singur prigonit
Suflet pierdut de un acasă