Amăgiri de primăvară

Te rog să-mi dai sărutul ce ți l-am dat odată 

În viața mea de-atunci am doar furtuni și ploi

De când de tine m-am lăsat sărutată

Nimic nu-i la fel, visele-mi plâng, tristețea e in toi...

Te rog dă-mi sufletul ce ți l-am dat pe tavă 

Ca mi-ai fost drag, cum n-a fost nimenea vreodată 

Și am crezut naiv c-atunci când vei pleca

Imi vei lăsa ca amintire vinul și-mbrățisarea ta.

Te rog dă-mi lacrimile ce mi-au curs după tine

Căci ochii mi-au secat plângând fără oprire

În tot timpul când tăcerea-ți mi-a fost călău 

Când mai speram în minuni...din nou și din nou...

Te rog dă-mi vinul ce mi l-ai promis odată 

Pe când mă țineai în brațe și mă sărutai 

Stinge-mi cu licoarea zeilor durerea toată 

Să uit vorbele tale... ce mi-au marcat existența.

Te rog ultima oară, dă-mi totul înapoi 

Tot ce-a fost senin între noi doi...în doi

Mă țin de amintiri ca frunza de vânt 

Să nu mai simt că fără tine, e gol pe pământ...

Ты хочешь чтоб я подошёл,

И медленно тебя спросил,

Глядишь на синее небо ты,

Или в душе туман сошёл,

Мельком, упала вся листва

И в голове самкнулась тьма

И тихо на балкон сидя,

Я жду, когда прийдёт весна

Весна прийдёт, и всё возьмёт

Грусть, тоску и даже боль

Но не хочу я всё терпеть

Пойду бухать, и всё пройдёт,

Бухаю, будто я свинья

Застрял на мыслях о тебе

И блик в глазах всё не пропал

И заново у нас ничья.

Un zâmbet însorit prin vise îmi apare

Din el a răsărit iubire mult prea mare

Săgeată mi-a înfipt în inimă și doare

Degeaba am fugit, nu am găsit uitare

Când timpul e greșit iubirile n-au cale

Un zid am construit sperând să am scăpare

Ferestrele-am zidit să nu mai văd cărare

Tăcerea ce-a venit nu mi-a adus uitare

Încerc nedumerit să caut altă cale

Prin zile-am hoinărit lipsit de alinare

Durerea m-a topit, sub pleoape curge jale

Mă-ntreab cu ce-am greșit de nu vine uitare

Căzând spre asfințit rămân fără de soare

M-aruncă-n gol rănit o rece nepăsare

Destinul mi-a sortit amară condamnare

M-alungă ce-am iubit ascuns într-o uitare

Cu fiecare pas distanța-i tot mai mare

Aștept să mă renasc până-mi revi în cale

Și-atunci pornind la pas să împărțim cărare

Cred ca-m înebunit de când aștept uitare

S-au spus toate cuvintele-ntre noi,
Si am rămas fără vocabular ales
"Bună, ok, și...da... și nu" abundă-n amandoi
Doar pauzele dintre ele mai au sens...

Privesc plat în oglindă și-aș vrea să îmi dau seama
E frică sau speranță în ochii ăia goi?
Dar descifrez cu-atâta ușurință care-i drama:
S-au spus toate cuvintele-ntre noi.

Si ca-ntr-o piesă proastă în care știi finalul, 
La radio anunță câțiva ani de ploi.
Mi-aș lua umbrela, ori fâșul, ori raglanul,
Dar nu mai are rost, ne udă pe-amândoi.

E vreme rea: ...s-au spus toate cuvintele-ntre noi....

Aș vrea să nu îmi amintesc de întâlnirea 

De acea zi când noi ne-am cunoscut

Încă mi-e greu să-ți pot uita privirea

Ce m-a-ncântat și mi-a plăcut atât de mult.

Aș vrea să nu te fi ascuns în gând la mine

Și a ta voce în minte să nu o mai aud

Și toate trăirile mele cu tine

Să nu le retrăiesc cu fiecare gând.

Și... Aș fi vrut să nu pun suflet

Căci azi, prea mult mă doare

Că ne-am pierdut, și în orice răsuflet 

Mi-e dor de al tău vin, și-o ultimă îmbratișare...

Întreabă-mă ce fac, ce mă apasă

Întreabă-mă de știu drumul acasă

Întreabă-mă de simt ce mai e viață

Întreabă-mă cât încă îmi mai pasă

Întreabă-mă ce văd, ce am în față

Întreabă-mă de inima albastră

Întreabă-mă s-o prind unde se-agață

Întreabă-mă-ncurând altfel îngheață

Întreabă-mă ce-s norii din fereastră

Întreabă-mă de florile din glastră

Mă-ntreabă când le iei cu tine-acasă

Stau rupte de tăcere-n apă stoarsă

Întreabă-mă de ploile căzute

Fierbinți caută inima să-ți ude

Mă-ntreabă  când ajungă să o sărute

Să afli ce e dor, cât sunt de multe

Întreabă-te de când n-ai întrebat

Întreabă-mă pe mine ce-a urmat

Întreabă-mă să-ți spun cât te-am visat

Răspund la întrebări și ne-ntrebat

Întreabă-mă de tine să te-ntreb

Întreabă-mă cu sufletul să sper

Întreabă-mă cu ochii s-ating cer

Întreabă-mă orice să pot să-ntreb

Întreabă-mă de aer, de pământ

Întreabă-mă-nainte să m-ascund

Întrebă-mă mereu, vreau să te-aud

Întrebă-mă să-ntreb și apoi s-ascult

Mi-e dor de tine de-am uitat ce e acasă

Nu știu de mine unde sunt de când m-apasă

Mă caut singur rătăcind fără de șansă

Ștergându-mi urmele mă mistuie distanță

Mi-e dor de primăvara dulce și curioasă

Sămânța oarbă încolțindu-mi la fereastră

Așteaptă florile uitând să înflorească

Lumina soarelui sperând să le stropească

Mi-e dor și doare de când inima-i albastră

Bătând în gol vibrează singură furioasă

Accelerând se zvârcolește dând să iasă

Împinge-n vene focul dorului țâfnoasă

Mi-e dor de zâmbetele buzelor vrăjite

Prin vise tremură cuvintele șoptite

Murind ucise-n diminețile grăbite

Le-aștern pe paginile celor nerostite

Mi-e dor de stelele privirilor tacite

Lipsindu-mi razele-ntunericul mă-nghite

Se-neacă zilele stingându-se rănite

Lăsându-mi nopțile să umble chinuite

Mi-e dor de timpurile tale despletite

Pletele-n aripile văntului trezite

Plutesc în gândurile mele rătăcite

Speranțe șubrede târându-se zdrobite

Sunt întrebat de întrebări unde-i răspuns

Știu doar că sufletu-i răpus de o-ntrebare

Poate mai știi, eu nu mai știu unde-a ajuns

Pare că-i pus fără răspuns într-o uitare

Ce să mai fiu golit de suflet, parcă nu-s

Ce să mai știu când nu mai știi, și asta doare

Bătând în gol inima-mi spune că m-am dus

Fără de noi rămân o biată întrebare

Ce să mai caut întrebându-mă răspuns

Ce să mai uit abandonat în alungare

Ce să mai las când toate armele-am depus

Ce să mai ‚da’ când ‚nu’ e pus în acuzare

Ce să întreb dacă nu-mi vindecă răspuns

Ce să mai spun dacă n-aude întrebare

Ce să mai cad lipit de jos, totu-i mai sus

Ce să mai zbor când mă târăsc la întâmplare

Ce să mai azi dacă nu ieri sau în curând

Ce să mai eu dacă-mi lași tu o așteptare

Ce să mai nopți dacă nici zile și nicicând

Cine sunt eu când nu ești tu e condamnare

Cândva am scuturat, nisip de pe picioare
S-a scurs apoi tăcut, încet, inima-n mare
Valu-a spălat trecut, la înecat în sare
Se plimbă suflet mut, stingher în așteptare

Dezbracă-te de ieri și-mbracă-te cu mine
Prinde-mi inima azi să n-o strivească mâine
Lacrima-mi ia din zbor cu rosii buze-aprinse
Topeşte-mă în brațe să mă golesc de lume

Deschide seara-n șoapte, aprinde-o-n foc de inimi
Uită de toți si toate și cautămă-n tine
Aruncă-n mine suflet, să-ți dau etern iubire
Ești peste tot și-n toate dar nu te pot cuprinde

Răsari în vis de noapte, pătrunzi până în sânge
Două cuvinte ard, se sting făr-a te-atinge
Pribege-n vânt zburate speranțe de hârtie
Împins de realitate, mă-ntorc în amintire

Soarele nu mă arde, desculț nu simt zăpada
De mai trăiesc acum tu să-mi aduci dovada
Sentința mă condamnă să te iubesc degeaba
În loc de fericire dragostea mi-e otrava

În versuri scriu poeții ce dulce e iubirea
Uitat-au oare-a spune ce-amară-i amăgirea?
Strivind cuvinte calde răsar vorbe deșarte
Tu te transformi în vis eu ma transform în șoapte

Oare de ce e-atât de liniște pe buze

De ce-s uscate toate vorbele de-amor

Oare de ce cuvântul umblă să se scuze

Oare de ce tăcerea caută sonor

Oare de ce sunt amintirile ursuze

De ce privirile sunt umede de dor

Oare de ce lacrima nu învie frunze

E toamnă-n suflet îmbrăcată incolor

Oare de ce răsar luminile difuze

De ce ard stelele plutind amăgitor

Oare de ce visează nopțile confuze

În grabă zilele gonesc ucigător

Oare de ce tristețea vrea să mă recuze

De ce trecutul pune umbră-n viitor

Oare de ce prezentul n-are călăuze

Se pierde urma rătăcind întâmplător

Oare de ce iubirea pare să se-amuze

De ce lovește clevetind umilitor

Oare de ce simte nevoia să refuze

Zâmbind mi-aruncă existența în decor

Un soare ne aduce-n zori lumina

Un zâmbet ne sădește-n inimi flori

Iubirea ne aprinde-n ochi scânteia

Căldura șade-n sufletul din noi

Pământul ar fi mort fără lumină

Uscat ar fi, lipsit de nori și ploi

Un vals între-ntuneric și lumină

Balans ce îl dansăm la fel și noi

Iubirea când răsare e lumină

Se-aprinde dar nu-ntotdeauna-n doi

Și-atunci cade-ntuneric pe lumină

Pornind furtuna-n sufletul din noi

Subiectu-au studiat chiar peste poate

Minți luminate de poeți și prozatori

Mulți trubaduri cântând iubirea-n tot și-n toate

Fără concluzii ne-au lăsat luptând cu noi

Lumina textelor din cărți e o magie

Dar nu e cald între coperți cănd vrei s-adormi

Lumina sufletului trist e tragedie

Jucată des în viața noastră de actori

Spectacol orb ne poartă fără de lumină

Când o iubire strălucește doar în vis

Tot alergăm sperând norocul să ne-atingă

Să înserăm lumina-n doi spre paradis

Când e să fie o lumină-i peste toate

Când nu răsare-i întuneric, și-asta-i tot

Să te arunci peste hotare nu se poate

Prin întuneric și lumină trecem toți

Ce-am scris nu am gândit

Doar sufletu-mi dictează

Citind poate-ai simțit

Cum inima vibrează

Iubirea-i un destin

Voința nu contează

Stropită e cu vin

Găndirea-ți afectează

De-i singură e-un chin

S-o uți încerci degrabă

În doi totu-i sublim

Pe suflete-i podoabă

De a venit primește-o

Să n-o arunci degrabă

De nu pleacă e-aceia

Poftește-o în ogradă

Rămân puține reguli

Când dragostea se-arată

Te arde zi de zi

Când nu e acceptată

Tristețile-s mai multe

Dar cele-ndrăgostite

Înțeap-adânc în suflet

De dor sunt ascuțite