Revărsare

 

Mi-e pielea încrețită de la ploaie,

De parcă-aș fi amfibiu din strămoși,

Din brațe-mi curg torent puhoaie,

Spre coapse și-nspre umerii setoși.

 

În mine lâncezesc oceanele sărate,

Iar dintr-un ochi Iordanu-mi curge,

Ca astăzi să botez fecioare necurate,

Să umble despuiate pe carne și pe sânge.

 

Mă dor izvoarele ce-mi curg prin trup,

Când Luna se îmbracă în femeie,

Și toate venele ca un vulcan erup,

Curgând prin păr în valuri și maree.

 

Atâta ploaie îmi curge pe sub piele,

Că aș putea Saharei să-i trimit puhoaie,

Dar trebuie să plec grăbit spre stele,

Să sting pe Marte-un foc de paie.

 

Iubito fă-ți deseară o simplă arcă,

Că voi aduce un nou potop în lume,

Cu veșnicie și săruturi o încarcă,

Și așteaptă-mă pe-un munte fără nume.


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Gabriel Trofin poezii.online Revărsare

Data postării: 8 martie

Vizualizări: 334

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

cliseu previzibil

noi, condamnații la iubire

ne-am despărțit unul de altul,

cine face acum saltul?

și se predă cu mâini rănite 

în brațele unui bolnav,

 

ce așteaptă pe nesimțite 

să simtă pentru prima dată 

ceva pur, de care noi

de multă vreme ne-am lepădat. 

 

nu-mi aduc aminte 

 

dar mi-ai promis ruine,

mi-ai spus că numai praful

mă va face să disper

de a ta prezență

sufocătoare. 

 

mi-am închis ochii și am strigat

că tu nu poți lăsa dezastru

și urma ta îmi va rămâne 

doar o amintire, spintecătoare

ce mă va amăgi mereu.

 

căci tu mi-ai fost doar libertate,

și muză în fiecare vers

de a ta iubire ce mă arde,

când vorbele se risipesc.

Mai mult...

Am fost copil...

Am fost copil,

Si nu credeam ca timpul trece.

Păsări albastre îmi erau visele,

Iubeam castelul de cleștar

Din lumina zorilor,

Si-’n vuietul Lumii

Mă auzeam strigat.

Mai târziu în viață,

Într-un sens giratoriu,

M-am contaminat

De umbra gândurilor.

De atunci, îmi caut sufletul,

L-am pierdut pe undeva

Mai aproape sau mai departe

De mine...

De atunci,

Nu mai pot trăi prezentul,

Acuzând inefabilul clipei

Că e doar pentru a ascunde

Trecerea ei...

De atunci,

Nu mai pot vedea

Ochii de smarald ai Frumuseții...

Am fost copil,

Si nu credeam că timpul trece...

Mai mult...

Şi atunci când n-oi mai fi…

 

Şi atunci când n-oi mai fi,

Prea iubita mea mireasă,

Să-mi citeşti din poezii,

Când tristeţea te apasă.

 

C-am să stau în colţ ferit,

Şi-am s-ascult a tale şoapte,

Retrăind cum ne-am iubit,

Prin cuvintele din carte.

 

Şi atunci când n-oi mai fi,

Prea iubita mea soţie,

Să asculţi doar liturghii,

Când biserica-i pustie.

 

C-am să reaprind altarul,

Cununându-ne iar azi,

Prefăcându-mă în amarul,

Ce-ţi şiroaie pe obraji.

 

Şi atunci când n-oi mai fi,

Dulcea mea, amara mea,

Nu mai sta şi suferi,

Ci mă caută-ntr-o stea,

 

Să mă recompui din dor,

Şi o fărâmă de iubire,

Şi-am să fiu nemuritor,

Vieţuind în a ta fire.

Mai mult...

Cireșul

xxxx

 

 

Mai mult...

Fragil (fragment liric)

Împachetat elegant într-un material de stofă călduros şi moale, am ales să pun o mască cu zâmbet de formă. Am tras pe mâini o pereche de mănuşi din piele şi am ieşit să operez, pacient, o intervenție pe cord. Asistenta de gardă aşteaptă cuminte pe bancă în faţa unei mese goale de piatră. E puțin nesigură şi oarecum deranjată de luminile slabe şi atmosfera încordată, de amfiteatru. Ne vom afla fiecare în treabă, pe lângă masa de piatră şi vom opera deschis, dar în şoaptă. Inima e oarbă şi instinctul primează. Anestezie totală şi pânzele albe se coboară în lumina moartă, peste masa goală. Cortina e recviem pentru actorul de teatru în ultima seară.

Mai mult...

Deschide…

 

Deschide ușa mamă,

Că lungă-i depărtarea,

Aștept, și bag de seamă,

Că n-ai primit scrisoarea.

 

Deschide odată mumă,

Căci ușa stă să frângă,

Tot podul casei sună,

Fereastra dă să plângă.

 

Deschide mamă dragă,

Căci bat de dimineață,

Și-oi bate noaptea-ntreagă,

Doar să te știu în viață.

 

Deschide maică sfântă,

Căci ziua e cam dusă,

Deja cocoșul cântă,

Iar eu adorm pe ușă.

 

Deschise bucuroasă,

Iar eu acum aflai,

Nu ușa de la casă,

Ci ușa de la rai…

 

Căci moartea fu la ea,

C-o zi-naintea mea,

Iar ea ducându-mi dorul,

Crezu că e feciorul.

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

Întristare

 

Ai plecat și zile negre,

Pogorât-au peste mine,

Inima îmi stă de veghe,

Și întreabă despre tine.

 

Suferință ani de-a rândul,

Draga inimă îndură,

Și întreabă tainic gândul,

Unde e iubirea pură?

 

Ochii-s triști, izvor de lacrimi,

Alinarea lor e dusă,

Ard mocnit cuprinși de patimi,

După dragostea răpusă.

 

Pași se-ndreaptă tremurând,

Înspre geam precum o turmă,

Însă nu-i...și rând pe rând,

Se întorc pe aceeași urmă.

 

Toamna e acum târzie,

Frunza cade, tu plecată...

Luna îmi pare străvezie,

Sunt mai trist ca niciodată.

 

 

Mai mult...

O vorbă...

 

O vorbă mult prea rea,

Ai aruncat fără căință,

Și a lăsat în urma sa,

Noian de suferință.

 

O vreme de tăcere,

În calea mea ai pus,

Și ochiu-ntruna cere,

O lacrimă în plus.

 

Un gest de amăgire,

Pe chip ți se arată,

Iar pura mea iubire,

E-n turnuri ferecată.

 

Și stau de atâta vreme,

Arzând cu doru-n piept,

Iar inima se teme,

Că veșnic o s-aștept.

Mai mult...

Seara de Crăciun

 

E teroare pe pământ,

Nu mai e nimica sfânt,

Doar în case de creștini,

Astăzi se aprind lumini.

 

Focu-n sobă surd trosnește,

Marea taină îi unește,

Sus în colț, lângă icoană,

Arde-n candelă o rană,

 

Este rana lumii toată,

Rana sfântă, vindecată,

Azi, în ieslea de pe jos,

Prin nașterea lui Hristos.

 

Azi în noaptea de Crăciun,

Noaptea sufletului bun,

Sus în cer și aicea jos,

S-a născut Iisus Hristos!

 

Cântă-n rai îngeri duios,

Astăzi s-a născut Hristos,

Cântă cerul bucuria,

Astăzi s-a născut Mesia!

 

Însă aicea pe pământ,

Nu mai e nimica sfânt,

Numai la creștin în casă,

Pruncul stă cu ei la masă.

 

Nu mai ești binevenit,

Tu Iisuse, Tu Hristoase,

Omul te-a înlocuit,

Cu petreceri zgomotoase.

 

Stă bisericuța goală,

Nici afară nu mai ninge,

Sufletul e plin de boală,

Candela încet se stinge.

 

Cântă un colind nebun,

Azi, în seara de Crăciun,

Linu-i lin și iară lin...

Alungați-l pe creștin,

Linu-i lin și e frumos...

Alungați-L pe Hristos!

Mai mult...

Tinerețea

 

Doamne, nu lăsa că e mare păcat,

Să crească mărăcini în suflet de tânăr,

Adună din harul ce el l-a vărsat,

Şi mai pune-i încă un înger pe umăr.

 

Doamne, nu lăsa că e mare păcat,

Să trăiască banal un tânăr pe lume,

Coboară din ceruri la hora din sat,

Şi îmbracă pe-o clipă o piele de june.

 

Doamne, nu lăsa că e mare păcat,

Să pătrundă boala în tânăr fecior,

Lasă-l acum, că e un prinţ înfocat,

Şi dă-i zece boli când va fi senior.

 

Schimbă-ne iarăşi Doamne genomul,

Şi încununează pe pământ frumuseţea,

Poveri şi mai grele să poarte tot omul,

Dar, oferă-i pe veci tinereţea...

 

 

Mai mult...

Ce bine de ei

 

Ce fericire pe orbi,

Nu mai pot să vadă,

Lumea abjectă,

Bătaia din stradă.

 

Nu le e dat să privească,

Omul modern,

Mânia cerească,

Ori incestul matern.

 

Ce bine de ei,

Cu bastonul prin zid,

Căci nu dau de mişei,

Care fur şi ucid.

 

Ochii îmi voi scoate,

Lumea s-o întunec,

Să trăiesc peste noapte,

Nepăsare să adulmec.

 

 

Mai mult...

Sunt singur...

 

Sunt singur iar în goala casă,

Iar liniștea se-ascunde sub podea,

Și noaptea pleoapa mi-o apasă,

Dar ochiul treaz privește înspre ea.

 

Și îmi atârn de grindă ștreangul,

Călău fiindu-mi chiar absența sa,

O ploaie rece îmi susține hangul,

Iar ușa scârțâie plângând pe cineva.

 

Exact ca urșii nu-mi văd umbra,

Și simt că sufletul mi-e mort demult,

Iar demonii se dau de-a tumba,

Și-n urma lor doar vaiete se-aud.

 

Ți-am scris scrisori cu multe pagini,

Dar mesagerii îmi pare că-s ologi,

Și trist mai caut pierdutele imagini,

Cu lungi lunete ca vechii astrologi.

 

Dar asta a fost dorința cea mai mare,

Ca pasul tău să-l simt în urma mea,

Cât mersul meu trăi-va sub picioare,

Și pasul tău să calce veșnic dâra sa.

 

Dar singur merg și urma-n spate-i goală,

Și nu mai am nici cale, nici destin,

Pășesc agonic cu pasul plin de boală,

Și nu mai știu dacă mă duc ori dacă vin.

 

Absența ta-mi întunecă treptat privirea,

Nici nu mai știu de-i ziuă sau e noapte,

Și pipăi zorii și amurgul să-ți simt firea,

Și simt mirosu-ți crud de mere coapte.

 

Nici nu mai știu de-s tânăr ori bătrân,

La câtă așteptare mi s-a scurs prin vene,

Sub ștreang un gând mă paște să amân,

Iar viața-mi plânge-n hohote sub gene.

 

Sunt singur iar în goala casă,

Iar liniștea se-ascunde sub podea,

Și noaptea pleoapa mi-o apasă,

Iar ochiu-mi doarme liniștit sub ea.

Mai mult...