E frig în inima ta!

Lumea ta eu n-o mai știu

Părul tău cel auriu,

Zâmbetul de primăvară,

Pasul tău cu urma rară.

Lumea ta eu n-o mai văd,

Totu-n juru-mi e prăpăd,

Plânge-o lacrimă sub pleope,

Că tristețea-mi stă aproape.

Lumea ta n-o mai visez,

Sunt o fructă fără miez,

Trist copac fără de floare,

Fără frunze, fără soare.

Lumea ta mi-e rătăcire,

Labirint fără ieșire,

E un șuierat de vânt,

Care sapă un mormânt.

Lumea ta străină-mi este,

Nu mai este acea poveste,

Cu un mire și-o mireasă,

Ce-și doreau copii și casă.

Lumea ta eu n-o mai știu,

Tot în juru-ţi e pustiu,

Lumea ta eu n-o mai văd,

Tot în juru-mi e prăpăd...

Mă sui pe-o bicicletă veche

Și pedalez pe drum de țară,

Prin satul unde m-am născut

Și-l vizitez pe timp de seară

Salut în stânga și în dreapta

Pe toți pe care-i întâlnesc,

Se uită tare lung la mine

Și doar aud cum șoșotesc

Desigur ei mirați se-ntreabă

Cine pot fi și cum mă cheamă,

Sunt un străin singur pe drum

Și nimeni nu mă bagă-n seamă

Îi las în urmă să vorbească

Și mă îndrept către izvor,

Să-mi amintesc de copilărie

De care îmi este atât de dor

Mă uit la apa-i cristalină

Ce se ivește de sub deal,

Și care este binecuvântare

Pentru sătucul meu natal

Beau două căni de apă rece

În timp ce valea o privesc,

Cândva era plină cu animale

Acum doar gâște mai zăresc

Nu mă opresc și merg la râu

Unde constat că-i fură piatra,

Iar pe Siretul meu cel mare

Draglina l-a distrus cu ghiara

Renunț să mai privesc dezastrul

Și trist revin la casa părintească,

Am întrebări făra niciun răspuns

Doar spun..e lăcomia omenească!

Cand ne privim in ochi
Se starneste un semnal spiritual,
Un anume razboi de iubire senzual

Si ne-agitam unul pe altul
Cu atentate de atingeri
Fara sa existe constrangeri.

Mi s marite ale mele pupile
Si ma dor de a atata lumina
Caci luminezi fara oprire

Fara rusine sau suspine
Ma ataci cu vorbe fierbinti
Dupa care din a ta fantezie
Incerci sa ma stingi

Usile se incuie in urma noastra
Gurile se astupa
Iar gandurile noastre se-amesteca
Pentru ca nu mai avem pic de rabdă.

Trupul tau gol
E arta pentru mine
Privirea mea e pensula,
Lasa ma sa te pictez cu privirea

Iubesc pe altcineva!

Îți voi destăinui cândva, 

Pt çă azi încă mă tem

De al tău blestem. 

Nu mă scutesc de vină 

Și nu ți caut pricină, 

Că sunt pradă pasiunii 

În bătaia furtunii.

Vraja ta s- a risipit, 

Când amarul ai stârnit 

În sufletul meu pueril,

Ce ți era fidel,docil.

Nefericirea m a cuprins 

Odată cu amorul stins;

Regretele mă urmăresc 

La gândul că ți greșesc. 

Aș da timpul înapoi 

Să renască din noi

Paradisul pierdut 

Undeva,în trecut...

Călcând nisipul răscolit se-ascunde timpul

Mințit de valuri umblă pasul rătăcit

Zburând sonor între tăceri șoptește vântul

Promite viselor hotarul risipit

 Plutind incert vâslesc spre urma de lumină

Seducător mi-aprinde focul ascuțit

Împinge-n inimă fixându-și rădăcină

Se-ntinde-n gânduri adevărul născocit

Foșnește apa lunecând de pe retină

Asurzitor curgând amarul infinit

Udând absențele ard pete de rugină

Seacând privirile calvarul e cumplit

Umbra luminii ferecate mă deprimă

Căzând spre nori trecutul piere istovit

Prezentul umblă-mpiedicat într-o rutină

Aruncă zilele rănite-n asfințit

Durerea pare o condiție stabilă

Desprins complet de relitate sunt gonit

Plătesc simțirile de om în crantină

Pedeapsa celor ce iubesc nefericit

Vreau, sa ma despart tine

Eu nu mai suport iubirea

Vreau, ca si in toate ziua

Nu mai vreau acelasi nume.

Sa alerg ca si in noapte 

Cum se misca alinarea

Sa nu vada disperarea

Lasa-mi inima in soapte.

Nu mai vreau aceiasi clipa

Sa o simt in disperare

Ca minciunile amare 

Usa este tot mai mica

Din cer cad picături de apă

Pe care toți le așteptăm,

Este o mare binecuvântare

Dar nu știu dacă o merităm

Suntem atât de plini de ură

Și am uitat să dăruim iubire,

În jur este multă minciună

Dar toți sperăm la mântuire

Ne ducem zilnic la biserici

Și ne rugăm la Domnul Sfânt,

Dar amânăm să facem fapte

Cât mai trăim pe-acest pământ

Pe mulți ne doare adevărul

Când cineva ni-l spune-n față,

Îl dușmănim pentru-ndrăzneală

Și mai apoi îl ținem la distanță

Ne vine tare greu ca să iertăm

Pe cei ce fără vină ne-au rănit,

Cu ușurință acuzăm și judecăm

De parcă niciodată n-am greșit

Iată de ce mă-ntreb de merităm

Să cadă peste noi picuri de apă,

Dar cine-s eu să judec, când știu

Că-n groapă cade..cel ce sapă!

Ce mult am încercat să-ți spun,

Ce ai fi vrut să afli de la mine,

Să știi de ce-am ales alt drum,

Și nu te-am ascultat pe tine

M-ai dus de mic la grădiniță,

Și m-ai convins să învăț carte,

Mi-ai pus în mână toc și peniță,

Și litera am scris-o târziu în noapte

M-ai îndemnat să lupt în viață,

Să nu mă las calcat în picioare,

Trezirea să fie dis de dimineață,

Și lucrului făcut, să-i dau valoare

Te-ai bucurat când am învins,

Și-ai plâns cu mine la necaz,

Spre înainte tu m-ai împins,

Și lacrima mi-ai șters-o pe obraz

.................................

Anii în timp au venit peste noi,

Și ne-au adus bune și rele,

Și zid solid am ridicat noi doi,

Ca stavilă s-avem în clipe grele

..........................

Acum când ai plecat la Cer,

Te plàng și-mi cer iertare,

Și nu-mi rămâne decât să sper,

Să te revăd...în viața viitoare!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Și astăzi simt că ziua-i minunată

Iar soarele de sus ne încălzește,

Nu ține cont de ești bun sau rău

Cu raza lui pe toți ne nimerește

Răsare și omenirea o lumină

Care în întuneric se găsește,

De mult nu mai trăiește-n pace

Și în război, viața și-o irosește

Mă rog la soare să m-asculte

Ca raza s-o transforme-n scut,

Și pavăză să fie pentru mame

Și Doamne, la copii și nou născut

Dar cine-s eu în astă lume rea

Ca cineva să aibă timp de mine,

Când frică nu au nici de Domnul

Și ura cultivând, ei cred că-i bine

Dar nu voi renunța la rugăciune

Cerând ca TU, să aduci pacea,

Învață-ne să ținem Calea Dreaptă

Fă-ne puternici, să-nvigem moartea!

E cald și m-am întins la umbra

copacului ce l-am sădit cândva,

Și care acum drept mulțumire,

mă protejează cu coroana sa.

O nucă în pământ am îngropat,

pe când eram copil în sat,

Și mai apoi vlăstarul l-am îngrijit

și, rădăcina cu apă i-am udat.

Ușor, ușor câte o frunza a crescut,

pe rămurelele plăpânde,

Iar peste ani la cer s-a înălțat, iar

eu având unde m-ascunde.

Ascunzătoarea era să fug de

mama, că multe ghidușii făceam,

Și doar acolo sus printre ramuri,

de mătura si furia ei scăpam.

Aminte îmi aduc cum mă chema

să merg cu vaca,

Și pentru împăcare, voie îmi dădea

 să mă plimb cu barca.

O mică urecheala tot căpătam,

când jos cu frică coboram,

Dar asta era o dojeneală, venită

de la mama pe care-o adoram.

Toate astea mi-au venit în minte,

stând pe iarba verde de acasă,

Nu mai sunt copilul cu năzbâtii și,

nici mama măturând în casă.

Vreau o vorbă nucului să-i spun,

dar nu m-aude,

E bătrân cu ramul rupt, fructele

să-i gust nu pot că-s crude.

Mă ridic când soarele se duce să-si

îmbrățișeze luna,

Iar pe stâlpii din comună, primăria

a aprins lumina.

.........................................................

Mult îmi place să mă întorc în

satul cu copilăria mea,

C-aici eu m-am născut, crescut și

am plecat să-mi caut...fericirea!

E foarte-aproape ziua ta

Prietenă, iubită, soția mea,

În gând mi-a încolțit ceva

Să fur, să-ți dăruiesc o stea

Gândul m-a dus la Ursa Mare

Iar de la Car am pus cinci pași,

Și-am descoperit Steaua Polară

Semnul la Nord pentru înaintași

Am stat de vorbă și cu Ursa Mică

Cu cele șapte stele strălucitoare,

Care privind spre Steaua Nordului

Mi-au zis că făra Ea, lumea dispare

Atunci mi-am coborât privirea

Către pământul plin de floare, 

De unde fericit am strâns buchet

Să-l duc soției mele iubitoare

Așa că am lăsat stelele-n Care

Și-n Nord pe Cer Steaua Polară,

Să lumineze-n noapte ca un far

Și niciodată viața..să nu dispară!

 Cu un surâs m-ai cucerit

Sau poate au fost două,

Când lângă mine ai venit

C-afară începea să plouă.

Umbrela era atât de mică

Că doi nu încăpeam sub ea,

Așa că te-am ținut în brațe

Simțind atunci că ești a mea.

Norul nu se oprea să curgă

Parcă dorind să fim împreună,

Iar eu să îndrăznesc mai mult

Chiar un sărut, să fur în glumă.

Dar cum să se întâmple asta

Când amândoi purtam rușine,

Așa că am rămas îmbrățișați

Rostind cuvinte foarte puține.

Ploaia nu a durat o veșnicie

Cum eu mi-as fi dorit să fie,

Fata a mulțumit râzând și zis

Întreabă la cămin de o Mărie.

Am vrut s-o mai întreb ceva

Dar s-a pierdut în depărtare,

Fără să-mi dea o mică șansă

Să o găsesc și să-i ofer o floare.

Mult timp am răscolit cămine

Să-mi caut fata ce m-a vrăjit,

Dar în zadar am irosit timpul

Că am rămas cu sufletul rănit.

După un timp am obosit să caut

Și încercat s-o uit cumva pe fată,

Ca mai apoi cu greu să recunosc

Că fiecare își are propria soartă.

Dar cum în viață sunt minuni

Una mi s-a întâmplat și mie,

Să ne-ntâlnim și să vorbim

La o petrecere de cununie.

Însă dezamăgirea a fost enormă

Când am aflat că fata avea iubit,

Așa că m-am scuzat și am plecat

Purtând în suflet...visul neîmplinit!