Revărsare

Înfuleci cruci şi scuipi sicrie,

Asculţi doar muzică de clopot,

Şi-i ceri lui Dumnezeu simbrie,

Când dinţii coasei râd în hohot.

Luate-ar dracu și pe tine,

Apoi să-ngheţe iadul bocnă,

Îngerii cu lungi patine,

Să vină, să dea la copcă.

Să halim pe burta goală,

Mușchi de moarte congelat,

Să trăim fără morală,

Duși cu pluta spre păcat.

Mi-e sângele o lacrimă-ngheţată,
În care tinerețea întruna țipă,
Iar inima — o pasăre vânată,
Ce zboară numai cu-o aripă.

Pe tâmpla mea trecutul se resfrânge,
Ca o zăpadă neagră peste gând,
Şi-n suflet o fiinţă moartă-mi plânge,
Cu vocea mamei venită din pământ.

Sunt muntele ce urlă în cădere,
Cu prăbuşirea-n el crescută lin,
Iar sufletul prin trup e-o adiere,
Ce zilnic mustră pârdalnicul destin.

Mă-ntind în mine ca o rădăcină,
Într-un pământ cu apele uscate,
Și mă târăsc din hrube spre lumină,
Cărând păcatu' originar în spate.

Cum e să cânți 

Privind frunzele cum coboara

Pe patul sufletelor moarte

Si cum chipurile lor grăbite 

Lasă in urmă lacrimi

Curgând, fierbinte...

Cum e să cânți 

Lovind podeaua albă 

Cu tălpile prăfuite și ude de atâtea drumuri.

Cum e să cânți 

Asteptand ca cineva, cândva, să te audă 

Si sa ți se alăture, plângând?

Lumina zilei o primim de Sus

Trimisă când soarele răsare,

E dimineață și rugă înălțăm

S-avem și azi pâine și sare

Părinții zi de zi se duc la muncă

Să câștigăm s-avem ceva pe masă,

Copiii merg la grădi și la școală

Bunicii singuri ne așteaptă-acasă

Pe înserat familia se reunește

După o zi cu bune și chiar rele,

Bunica, mama cina pregătește

Și toți vorbim câte-n lună și-n stele

Bunicul ne ridică pentru rugăciune

Și mulțumește pentru tot ce-avem,

Îl ascultăm și cu evlavie ne închinăm

Și-apoi ne așezăm și-n liniște mâncăm

Când masa de bunătăți este golită

Cu toții începem ziua să o povestim,

Unii la alții ne spunem cum a fost

Și în final spre dormitoare o țâșnim

Pe fir se-așează o nouă zi de muncă

Sau e duminică și-i mare sărbătoare,

Când pașii se îndreaptă către biserică

Să căpătăm iertare și binecuvântare

.........................................

E zi sau săptămână, lună sau an

E viața noastră toată pe pământ,

Sunt ei bunicii, părinții și copiii

Familia, cuvântul dulce..atât de sfânt!

Oameni ȋn alb, cu mǎști pe fațǎ

Aleargǎ-ntr-una pe cǎrǎri

Luptȃnd sǎ o mai prindǎ-n viațǎ,

Nu mai suportǎ amȃnǎri.

Cǎ viul care i se scurge

Prin munți ajunge, prin cȃmpii

Coboarǎ-n lanuri, urcǎ-n stȃncǎ

Se varsǎ-n ape sȃngerii.

Pǎdurea nu ȋi mai respirǎ,

Nici bradul nu-i mai este frate,

Iar oamenii cu mǎști pe fațǎ

Privesc cum inima-i se zbate.

Şi-ndrugǎ rugile preasfinte,

Ridicǎ mȃinile spre cer,

Tot clerul e ieșit ȋn stradǎ,

Trosnesc himerele din fier.

Iar Dumnezeu acolo-n ceruri

Privește lung din fața Porții

Cum oamenii cu maști pe fațǎ

Îngenuncheazǎ-n fața sorții.

Întroienit sub pasul tău mă afund,

Și cad ninsori necontenit peste mine,

Sălbatic mușc din sânu-ți  rotund,

Ca iarna în brațe subit să-mi leșine.

Profund înghețat înspre tine eu strig,

Însă ninge fatal ca-ntr-un basm necitit,

Și mă simt părăsit, și întruna mi-e frig,

Și de ce te-am iubit, și de ce n-am murit?

Am nevoie de soare, de puțină căldură,

De incendii de dor dinspre inima ta,

Dar ninge încontinuu cu veșnica ură,

Și gerul e crunt, și nu-l pot suporta.

Frumoasele veri sunt departe și reci,

Ghețari fierbinți încă târâi în cârcă,

Mi-e gura uscată și ochii mi-s seci,

Și gâfâi întruna precum o năpârcă.

Am visat muribunzi și apoi despărțiri,

Și roșii ninsori ce-ți cădeau de pe buză,

Iar eu alergam peste ghețuri subțiri,

Și iarna părea nefiresc că se-amuză.

Sub zăpezi mă vei ști undeva îngropat,

Fiindcă din sufletul tău zilnic tot ninge,

Și-am să sap sub nămeți al uitării regat,

Unde focul din piept mi-l voi stinge.

Rugăciunile înălţate spre cer,

Le-am aflat îngropate-n pământ,

Sunt omul de paie, stingher,

Clădit din lut şi cuvânt.

Asist la naşteri suspecte,

Şi intru-n travaliu pentr-o idee,

Mişcările-mi sunt zvâcniri imperfecte,

Pierdute într-un spital, pe-o alee.

În mâini şi picioare port cuie bătute,

Dar nu îmi găsesc încă cruce,

Înaltul prelat cu idei preconcepute,

Anateme şi prescuri îmi aduce.

S-a lepădat şi universul de mine,

Foiala îmi intră ca o boală în trup,

Încep să cânt câteva imnuri creştine,

Vin demoni şi dansează lângă mine în grup.

Mii de sihaştri se roagă în cor,

Chilii şi bordeie s-au luminat,

Însă cum pot acum pe pământ ca să mor,

Când în cer sufletul nu-mi poate fi judecat?

E-nvolburată înspre Tine iar cărarea,

Iar șerpii colcăie la fiecare pas,

Păcate mari mi-au gârbovit spinarea,

Iar sufletul în întuneric mi-a rămas.

N-am mai prășit ogorul meu demult,

Iar coasa stă tocită pe scriptură,

Cântări demonice în șoaptă eu ascult,

Scrâșniri din dinți îmi dănțuie în gură.

Mi-e biata inimă-nghețată în întuneric,

Doar ochii îmi mai scapără din când în când,

De liturghii mă-ndepărtez ușor coleric,

Și îngropat sub psalmi adesea mă frământ.

Mă simt pierdut și suspendat în lume,

Cuvintele îmi sunt un sâsâit de șarpe,

Ce-ndrumă fiecare om indiferent de nume,

Să muște mărul cel aducător de moarte.

E-nvolburată înspre Tine iar cărarea,

Cu crucea-n spate pășesc smerit prin spini,

Arată-mi Doamne înspre Rai intrarea,

Că știu c-atunci când plâng, Tu dureros suspini.

Lui Diana Şoşoacă

Spun colegii din Senat,

Că aleasa D. Şoşoacă,

E din baroul-avocat…

Dar juri că vine de la troacă.

Lui Diana Şoşoacă

La tribună-n parlament,

E Şoşoacă revoltată,

Şi atacă virulent,

Doar cu gesturi de primată.

Lui Diana Şoşoacă – din partidul AUR

Au zis toţi de la partid,

Că e AUR…fără îndoială,

Însă clar s-a dovedit,

Că-i alamă cu spoială.

Lui Diana Şoşoacă

Dânsa turuie ca un tribun,

Iar toţi colegii îi dau dreptate,

Nu c-ar spune ceva bun,

Ci că-i om cu… greutate.

Aleşilor din parlament

La cât de graşi aleşii sunt,

În parlament în loc de locuri,

Ar trebui să se monteze,

Cocine şi cu padocuri.

Un credincios

La biserică a plecat,

Dar pe drum s-a ospătat,

Busuioacă a servit,

Şi-a ajuns… aghezmuit.

La Înviere

Vrând s-ajungă la Înviere,

Şi-a găsit motiv curat,

Dând cu vin, apoi cu bere,

Stă-n pronaos, mort de beat.

La stomatolog

Ajuns la stomatolog,

C-o extracţie de măsea,

Văd că preţu-n catalog,

Un extras de cont, cerea.

La restaurant

Am servit un cotlet cald,

Şi apoi am constatat,

Că la gust era cam fad,

Dar la preţ… cam piperat.

Unui patron de restaurant

A gătit fripturi, salate,

Şi fiind băiat “isteţ”,

Tot piperul din bucate,

La băgat subtil în preţ.

Nu mai suflă vântu-n pânze,

Ci vâslesc mereu din greu,

Toamna dorm pe pat de frunze,

Învelit în curcubeu.

Norul umbră nu-mi mai face,

În răcoare mă visez,

Stau ca puiul în găoace,

Și aștept să eclozez.

În văzduhuri uliul țipă,

Se rotește vreme lungă,

Viața mi-o adun în pripă,

Moartea trebuie s-ajungă.

Se bat cuiele-n sicriu,

Numai ploaia mă mai plânge,

S-a făcut așa târziu...

Vântul suflă iar în pânze.

Mi-e sete de tăcerea ce-ți tremură pe buze,

De taina ce tresaltă în trupul tău aprins,

În tine curg izvoare iar ochii-ţi sunt ecluze,

Ce-opresc păcate mute cu lacrimi de nestins.

În ochii tăi de jar sclipesc chemări divine,

Și-n irisul adânc se frâng lumi de mister,

Se naște nemurirea din visurile-ți pline,

Iar eu mă pierd în tine ca nourii prin cer.

Pe buzele-ți de foc se-așterne rugăciunea,

Un cântec fără glas ce suie către zări,

Și-n mângâierea ta își pleacă fruntea luna,

Topind în al meu sânge eterne depărtări.

În palma ta, furtuna, se stinge în lumină,

Și focuri ancestrale îmi ard tăcut în piept,

Tu ești o rugă moartă, dar dulce și divină,

Un dor ce-l port pe buze, și taina ce-o aștept.

Din glasul tău răsare o toamnă-ntreagă-n mine,

Cu frunze de-ntuneric ce cad încet pe trup,

Și-n tine se adună păcate și destine,

În care se revoltă, același pătimaș sărut.

Un cer ce-și pierde norii mi-e sufletul de-acum,

Pe care-l mistui lin, ca jarul într-un vânt,

Tu ești ispita veche ce-mi arde orice drum,

Și-aș vrea să fiu o clipă din timpul tău mărunt.

Dar sunt un fir de iarbă uitat într-o pădure,

Ce-și scrie-n umbra lunii un ultim jurământ,

Că te-oi iubi o viață... iar inima să-ndure,

Tot focul tău, iubito, până voi fi mormânt.