Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Djl6m6dnn1r
Дата публикации: 31 мая 2024
Добавлено в избранное: 4
Комментарий: 1
Просмотры: 873
Стихи из этой категории
Dezastrul meu...
Dezastrul meu vă ține în picioare,
Căderea mea v-a ridicat,
Căci ea v-a dat la fiecare,
Tot ce cu chin am adunat.
Voi v-ați hrănit din rană vie,
Din ce-am tăcut și n-am strigat,
Din rugă mută și pustie,
Din plânsul meu îngenuncheat.
Ați rupt din mine fără să se știe,
Că sângele-mi era cuvânt,
Și-ați îmbrăcat a mea robie,
Cu vorbe aruncate-n vânt.
Dar nu-i blestem în suferință,
Nici foc ce-n gol să fi murit,
E-un har să arzi cu umilință,
Și să renaști din ce-ai pierit.
Am fost trădat de soră și de frate,
De mâini ce le-am spălat cu dor,
Și-n ochii lor, plini de păcate,
Mi-am căutat al meu izvor.
Dar n-am murit, ci din cădere,
Am învățat să fiu întreg,
Să port în suflet cu tăcere,
Tot ce urăsc și nu-nțeleg.
PURITATE
Gândindu-mă la tine eu
Te privesc tăcut-mirată;
Sărutându-ți fruntea ta
În noaptea mea uitată.
Tu ești cerul meu senin
Plin de stele luminoase,
În noaptea ce se perindă lin
Ce-mi scânteie în ochii mei raze.
Iubirea mea ești tu,
Cerule, senin, albastru,
Cel ce-nrourezi pământu
Umplându-l de verdeață.
Răspunsuri pierdute
(La moartea lui Avramescu, 97 de ani, din Căprioara. Aparţine vol. "Din Viaţă")
Mi-am pus în gând a povesti
Cu cel mai vârstnic om din sat,
Istorii vechi. Dar, omul meu
Cu tot cu ele, a plecat.
Multe voiam sã îl întreb...
Dar, vezi, regretele-s târzii!
Asearã, cineva mi-a spus
Cã nu mai e printre cei vii.
E prea târziu sã-mi parã rãu,
Dar mã gândesc acum, aşa:
Ori moartea lui mi le-a rãpit,
Ori însãşi amânarea mea...
Nu îi e omului nici viaţa,
Nici timpul, la-ndemâna lui!
În grabã mare vine ziua
Sã-l strigi pe nume. Şi el...nu-i!...
☆
Şi viaţa omului, şi vorba-i
Se risipesc, ca prafu-n vânt.
Va mai trãi în amintirea-mi
Şi niciodatã pe pãmânt.
Dincolo de emoții
Se scutur frunzele toamna
și nu am nici -o emoție când ele cad.
Iar pe alții când îi privesc,
și îmi apar în cale,
se bucură, fac poze.
Dar mie îmi este paralel de tot.
Aș fi nu eu în gândul meu și aș arde tot.
că nu-mi place toamna!
de ce alții o iubesc?
E răcoare, copii se duc la școală?
roadele oamenii le adună?
Nu-mi place toamna!
nu am nici-o emoție în anotimpul acesta.
dar tac și privesc în jurul meu.
și mă așez uneori pe un scaun din parc.
și mă uit la toți
cum își petrec hazliu și frumos,
ei toamna.
Autor:Zamurca Alina
Poezia este scrisă pe 10.07.2024🤍
Mama care nu mă vede
Mama mea, de ce nu-ți pasă,
De ce taci când strig la tine?
Eu mă rup în mii de cioburi,
Dar tu treci mereu, străină, pe lângă mine.
Mă lovește lumea-n suflet,
Mă doboară, mă sfărâmă,
Dar tu, mamă, stai departe,
Ca și cum nici n-aș fi pe-o mână.
Când mă doare, tu mă-nchizi,
Când plâng, tu întorci privirea,
De ce m-ai adus în lume,
Dacă n-ai să-mi dai iubirea?
Omul care-mi face rău
E mai drag decât sunt eu,
Îi alegi vorba, taci pentru el,
Dar mie-mi dai doar întuneric greu.
M-am săturat să mă prefac
Că poate mâine vei vedea,
Că poate mâine vei auzi
Cum inima mi-e sfâșiată-n ea.
Dar nu te miști, rămâi departe,
Și nu te doare rana mea,
Nici când cad la pământ, în lacrimi,
Tu n-ai să vii să mă salvezi cândva.
Mamă, de ce sunt un nimic?
De ce n-ai pentru mine glas?
Doar tăcerea ta îmi răspunde,
Și mă sting încet, fără vreun pas.
Dezastrul meu...
Dezastrul meu vă ține în picioare,
Căderea mea v-a ridicat,
Căci ea v-a dat la fiecare,
Tot ce cu chin am adunat.
Voi v-ați hrănit din rană vie,
Din ce-am tăcut și n-am strigat,
Din rugă mută și pustie,
Din plânsul meu îngenuncheat.
Ați rupt din mine fără să se știe,
Că sângele-mi era cuvânt,
Și-ați îmbrăcat a mea robie,
Cu vorbe aruncate-n vânt.
Dar nu-i blestem în suferință,
Nici foc ce-n gol să fi murit,
E-un har să arzi cu umilință,
Și să renaști din ce-ai pierit.
Am fost trădat de soră și de frate,
De mâini ce le-am spălat cu dor,
Și-n ochii lor, plini de păcate,
Mi-am căutat al meu izvor.
Dar n-am murit, ci din cădere,
Am învățat să fiu întreg,
Să port în suflet cu tăcere,
Tot ce urăsc și nu-nțeleg.
PURITATE
Gândindu-mă la tine eu
Te privesc tăcut-mirată;
Sărutându-ți fruntea ta
În noaptea mea uitată.
Tu ești cerul meu senin
Plin de stele luminoase,
În noaptea ce se perindă lin
Ce-mi scânteie în ochii mei raze.
Iubirea mea ești tu,
Cerule, senin, albastru,
Cel ce-nrourezi pământu
Umplându-l de verdeață.
Răspunsuri pierdute
(La moartea lui Avramescu, 97 de ani, din Căprioara. Aparţine vol. "Din Viaţă")
Mi-am pus în gând a povesti
Cu cel mai vârstnic om din sat,
Istorii vechi. Dar, omul meu
Cu tot cu ele, a plecat.
Multe voiam sã îl întreb...
Dar, vezi, regretele-s târzii!
Asearã, cineva mi-a spus
Cã nu mai e printre cei vii.
E prea târziu sã-mi parã rãu,
Dar mã gândesc acum, aşa:
Ori moartea lui mi le-a rãpit,
Ori însãşi amânarea mea...
Nu îi e omului nici viaţa,
Nici timpul, la-ndemâna lui!
În grabã mare vine ziua
Sã-l strigi pe nume. Şi el...nu-i!...
☆
Şi viaţa omului, şi vorba-i
Se risipesc, ca prafu-n vânt.
Va mai trãi în amintirea-mi
Şi niciodatã pe pãmânt.
Dincolo de emoții
Se scutur frunzele toamna
și nu am nici -o emoție când ele cad.
Iar pe alții când îi privesc,
și îmi apar în cale,
se bucură, fac poze.
Dar mie îmi este paralel de tot.
Aș fi nu eu în gândul meu și aș arde tot.
că nu-mi place toamna!
de ce alții o iubesc?
E răcoare, copii se duc la școală?
roadele oamenii le adună?
Nu-mi place toamna!
nu am nici-o emoție în anotimpul acesta.
dar tac și privesc în jurul meu.
și mă așez uneori pe un scaun din parc.
și mă uit la toți
cum își petrec hazliu și frumos,
ei toamna.
Autor:Zamurca Alina
Poezia este scrisă pe 10.07.2024🤍
Mama care nu mă vede
Mama mea, de ce nu-ți pasă,
De ce taci când strig la tine?
Eu mă rup în mii de cioburi,
Dar tu treci mereu, străină, pe lângă mine.
Mă lovește lumea-n suflet,
Mă doboară, mă sfărâmă,
Dar tu, mamă, stai departe,
Ca și cum nici n-aș fi pe-o mână.
Când mă doare, tu mă-nchizi,
Când plâng, tu întorci privirea,
De ce m-ai adus în lume,
Dacă n-ai să-mi dai iubirea?
Omul care-mi face rău
E mai drag decât sunt eu,
Îi alegi vorba, taci pentru el,
Dar mie-mi dai doar întuneric greu.
M-am săturat să mă prefac
Că poate mâine vei vedea,
Că poate mâine vei auzi
Cum inima mi-e sfâșiată-n ea.
Dar nu te miști, rămâi departe,
Și nu te doare rana mea,
Nici când cad la pământ, în lacrimi,
Tu n-ai să vii să mă salvezi cândva.
Mamă, de ce sunt un nimic?
De ce n-ai pentru mine glas?
Doar tăcerea ta îmi răspunde,
Și mă sting încet, fără vreun pas.
Другие стихотворения автора
Simt doar ură.
N-am sânge sfânt, am doar otravă-n vene
Nu rostesc cuvinte, arunc doar cu blesteme
Zi de zi îngerului meu îi cad din aripi pene
Dac-ar putea mi-ar elibera el presiunea din vene...
Îl simt cum mă urăște, zilnic mă blesteamă
Dar ce să fac, simt cum mintea mi se destramă
Nu mai simt nimic, defapt simt doar ură
Simt cum soarta dreptul la fericire-mi fură...
Nu mai înțeleg de ce zic ce zic, nu știu ce gândesc
Mă simt cuprins de frig, iar vă zic că înebunesc
Ard în flăcări de gheață, simt cum pierd tot
Blestemat în această viață să trăiesc fără de scop
Nu-nțeleg ce tot zic, eu nu cred în soartă sau destin
La fel cum nu cred în existența unui zeu căruia să mă-nchin
Aceeași iubire...
Poate c-am greștit
Sau poate doar acum greșesc
Poate c-am înebunit
Sau doar acum înebunesc
Poate c-am iubit
Sau doar acum mă-ndrăgostesc
Poate viața mea-i o glumă
Și Dumnezeu de mine râde,
Totu-i precum o furtună
Și n-am unde m-ascunde......
Versuri lipsite de legătură
În minte doar cuvinte de ură
În suflet port aceeași iubire
În gânduri am aceeași amintire....
La un pas...
Sentimentele îi sunt pe cale să explodeze
Conștiința îi este pe cale sa cedeze
Este constant la un pas să clacheze....
Nu și-a dorit de la viață decât puțină fericire
Să aibă șansa să-nțeleagă ce e aia iubire
Acum dezamăgirea i se poate citi-n privire...
Este mereu la un pas să facă ultimul pas
Este mereu la un pas să renunțe la tot ce-a tras
Este mereu la un pas să se lase de focurile iadului ars....
Fiind mereu la un pas acum face ultimul pas
Nu se mai lasă de nimic distras
Nu se uită-n spate să vadă ce a rămas.....
Face ultimul pas de pe drumul vieții
Face primul pas pe cărarea morții.....
Pe cărarea morții păsește poetul neînțeles
Ultimele gânduri și le lasă pe un ultim vers
Sufletul său rămâne călător prin univers.....
Fara titlu
Vreau să mor ca să-mi iau gândul de la tine,
Vreau să cred că după moarte totul va fi bine
Vreau să mă asigur că toți o să uite de mine
Îmi cer scuze în avans pentru toate lacrimile care o să curgă
Din ochi persoanelor ce cred că mă cunosc dar niciodată nu m-ascultă
Îmi cer scuze pentru tot binele și răul pe care l-am făcut
O să uitați de mine pentru că niciodată nu m-ați cunoscut
Tu ai fost singura care m-a cunoscut cu adevărat
Doar tu ști prin câte am trecut și cât sunt de devastat
Dintre atâtea persoane tu ai fost singura care m-a ascultat
Ție ți-am spus tot de fiecare dată când viața m-a dărâmat
Nu-mi pasă dacă ajung în iad, am să le iau toate ca pe un vis
Nu-mi pasă dacă am să rămân blocat singur o eternitate în abis
Nu-mi mai pasă de jurăminte și nici de cea ce ți-am promis
Nu-mi mai pasă de nimic, ce rost ar avea să-mi mai pese
Am prea multe versuri scrise, dar prea puține înțese
Am ajuns să nu mai reușesc să-mi înțeleg propriile gânduri
De asta am ales să le las pe toate printre rânduri
Cine știe, poate cândva am să reușesc să înțeleg
Poate că n-am nevoie de o jumătate ca să fiu întreg
Plouă.
Plouă la marginea unei galaxii,
Plouă peste sufletul meu,
Plouă peste mine cel pe care-l știi,
Plouă peste sufletul unui zeu.....
Plouă la marginea universului,
Plouă peste tot,
Plouă și-n cuvintele poetului,
Plouă peste trecutul mort......
Plouă peste ale noastre amintiri,
Plouă peste al nostru viitor,
Plouă peste primele noastre iubiri,
Plouă peste tot ce-i trecător.....
Plouă peste primul te iubesc,
Plouă peste primul iartă-mă,
Plouă peste primul te urăsc,
Plouă peste prima lacrimă......
Plouă cu picături de uitare,
Plouă peste tot ce-am trăit,
Plouă cu ale mele lacrimi amare,
Plouă peste tot ce-am iubit.....
Simt doar ură.
N-am sânge sfânt, am doar otravă-n vene
Nu rostesc cuvinte, arunc doar cu blesteme
Zi de zi îngerului meu îi cad din aripi pene
Dac-ar putea mi-ar elibera el presiunea din vene...
Îl simt cum mă urăște, zilnic mă blesteamă
Dar ce să fac, simt cum mintea mi se destramă
Nu mai simt nimic, defapt simt doar ură
Simt cum soarta dreptul la fericire-mi fură...
Nu mai înțeleg de ce zic ce zic, nu știu ce gândesc
Mă simt cuprins de frig, iar vă zic că înebunesc
Ard în flăcări de gheață, simt cum pierd tot
Blestemat în această viață să trăiesc fără de scop
Nu-nțeleg ce tot zic, eu nu cred în soartă sau destin
La fel cum nu cred în existența unui zeu căruia să mă-nchin
Aceeași iubire...
Poate c-am greștit
Sau poate doar acum greșesc
Poate c-am înebunit
Sau doar acum înebunesc
Poate c-am iubit
Sau doar acum mă-ndrăgostesc
Poate viața mea-i o glumă
Și Dumnezeu de mine râde,
Totu-i precum o furtună
Și n-am unde m-ascunde......
Versuri lipsite de legătură
În minte doar cuvinte de ură
În suflet port aceeași iubire
În gânduri am aceeași amintire....
La un pas...
Sentimentele îi sunt pe cale să explodeze
Conștiința îi este pe cale sa cedeze
Este constant la un pas să clacheze....
Nu și-a dorit de la viață decât puțină fericire
Să aibă șansa să-nțeleagă ce e aia iubire
Acum dezamăgirea i se poate citi-n privire...
Este mereu la un pas să facă ultimul pas
Este mereu la un pas să renunțe la tot ce-a tras
Este mereu la un pas să se lase de focurile iadului ars....
Fiind mereu la un pas acum face ultimul pas
Nu se mai lasă de nimic distras
Nu se uită-n spate să vadă ce a rămas.....
Face ultimul pas de pe drumul vieții
Face primul pas pe cărarea morții.....
Pe cărarea morții păsește poetul neînțeles
Ultimele gânduri și le lasă pe un ultim vers
Sufletul său rămâne călător prin univers.....
Fara titlu
Vreau să mor ca să-mi iau gândul de la tine,
Vreau să cred că după moarte totul va fi bine
Vreau să mă asigur că toți o să uite de mine
Îmi cer scuze în avans pentru toate lacrimile care o să curgă
Din ochi persoanelor ce cred că mă cunosc dar niciodată nu m-ascultă
Îmi cer scuze pentru tot binele și răul pe care l-am făcut
O să uitați de mine pentru că niciodată nu m-ați cunoscut
Tu ai fost singura care m-a cunoscut cu adevărat
Doar tu ști prin câte am trecut și cât sunt de devastat
Dintre atâtea persoane tu ai fost singura care m-a ascultat
Ție ți-am spus tot de fiecare dată când viața m-a dărâmat
Nu-mi pasă dacă ajung în iad, am să le iau toate ca pe un vis
Nu-mi pasă dacă am să rămân blocat singur o eternitate în abis
Nu-mi mai pasă de jurăminte și nici de cea ce ți-am promis
Nu-mi mai pasă de nimic, ce rost ar avea să-mi mai pese
Am prea multe versuri scrise, dar prea puține înțese
Am ajuns să nu mai reușesc să-mi înțeleg propriile gânduri
De asta am ales să le las pe toate printre rânduri
Cine știe, poate cândva am să reușesc să înțeleg
Poate că n-am nevoie de o jumătate ca să fiu întreg
Plouă.
Plouă la marginea unei galaxii,
Plouă peste sufletul meu,
Plouă peste mine cel pe care-l știi,
Plouă peste sufletul unui zeu.....
Plouă la marginea universului,
Plouă peste tot,
Plouă și-n cuvintele poetului,
Plouă peste trecutul mort......
Plouă peste ale noastre amintiri,
Plouă peste al nostru viitor,
Plouă peste primele noastre iubiri,
Plouă peste tot ce-i trecător.....
Plouă peste primul te iubesc,
Plouă peste primul iartă-mă,
Plouă peste primul te urăsc,
Plouă peste prima lacrimă......
Plouă cu picături de uitare,
Plouă peste tot ce-am trăit,
Plouă cu ale mele lacrimi amare,
Plouă peste tot ce-am iubit.....