Întreb ce să mai răspund

Oare de ce e-atât de liniște pe buze

De ce-s uscate toate vorbele de-amor

Oare de ce cuvântul umblă să se scuze

Oare de ce tăcerea caută sonor

Oare de ce sunt amintirile ursuze

De ce privirile sunt umede de dor

Oare de ce lacrima nu învie frunze

E toamnă-n suflet îmbrăcată incolor

Oare de ce răsar luminile difuze

De ce ard stelele plutind amăgitor

Oare de ce visează nopțile confuze

În grabă zilele gonesc ucigător

Oare de ce tristețea vrea să mă recuze

De ce trecutul pune umbră-n viitor

Oare de ce prezentul n-are călăuze

Se pierde urma rătăcind întâmplător

Oare de ce iubirea pare să se-amuze

De ce lovește clevetind umilitor

Oare de ce simte nevoia să refuze

Zâmbind mi-aruncă existența în decor

În setea nopților pustii mă rătăcesc

Aleargă visele plutind dezinformate

Lipsind prezențele vitale-nebunesc

Sunt dezertor refugiat din realitate

Spre dimineață doar tăcerile vorbesc

Liniștea curge înecând șoaptele toate

Cuvinte magice în pagini strălucesc

Au dezertat sedimentându-se frustrate

Plec în absență căutând să mă găsesc

Prezența umblă despletită jumătate

Umbrele zilelor desculțe hoinăresc

Gândul pierdut în amintiri controversate

Fără de urmă pașii mei te însoțesc

Impare calcă levitând dezorientate

Acasă drumul de-aș putea să-l regăsesc

Toate cărările mă plimbă derutate

Secunda bate efemerul omenesc

Haosul crește alungându-mă spre noapte

Rostogolit către apus mă veștejesc

Lasând în urmă toate visele-nodate

La fel ca luna doar în soare strălucesc

Dorul mă frânge respirând absurditate

Am dezertat în aiuritul ,te iubesc’

Degeaba sunt dacă exist în altă parte

O scânteie, un fior, o adiere parfumată

Floare de colț răsărind chipeș dintr-o stâncă

Topește piatra sculptând alb imaculat

Cresc aripi hoinare tremurând despletit

Lumea se-nchide afară înghesuindu-se mut

Privirea nudă șoptește alunecând strălucitor

Timpul sintetic dispare curgând imprecis

E primăvară-n tot înflorind expansiv

Albastrul îmbată frenetic colorând sufletul

Buze flămânde freamătă-n roșu aprins

Lipindu-se dulce-amestecat frământă cu sete

Pătrunde gustul torid aleargănd năpustit

Mâinile caută mâini înfrigurat

Strâng trupuri fuzionând unic

Focul se-aprinde clocotind vulcanic

Lumina crește infinit orbind cerul

Împăcat, soarele fuge reflectând selenar

E-acel ceva, imprecisă chimie

Fluture curcubeu zburând intempestiv

Anotimpul fraged-obsesiv împăcat cu viitorul

Pășește fără ezitare

E timpul să cobori din nicăieri

In flori de mai luna incet se-ascunde

In valuri mici picioarele-n nisip se-afunda

Se misca-n pasi de vals, ne canta ne incanta

Un soare rosu stramb, din mare-ncet se-aduna....ne-aduna

In brate te cuprind, tu ma aprobi cu-n zambet

Rostesc cuvintele ce-ai scrijelit in suflet

Acolo unde te-a sculptat definitiv un fulger

Te-ntorci si ma topesc doi ochi de inger....de inger

       Refren 1.    De tine sa nu ma lipsesti

Din suflet sa nu ma gonesti

In inima sa ma sadesti

N-ai sa gresesti de ma primesti

Pielea-ti miroase-ametitor a lacramioare

Buze se-aprind si se topesc in soare

Din palme au pornit fiori  pana-n picioare

In vene-alearga clipa impinsa tot mai tare...tot mai tare

Rauri de fericire, se varsa-n incantare

Rasar carari aprinse din stele cazatoare

Cuvinte scuturate din adancuri se-ntretaie

Cuprindem necuprinsul  rostit de-o-mbratisare....o-mbratisare

       ­­­Refren1.    De tine sa nu ma lipsesti

Din suflet sa nu ma gonesti

In inima sa ma sadesti

N-ai sa gresesti de ma primesti

Timpul se-opreste brusc lumea din jur dispare

Sunetu-acum e mut, ramane-n asteptare

Cu ochii-nchisi, din bezna, a rasarit culoare

Prin geam intra lumina, iar tu dispari in soare...topita-n soare

Se muta rasaritul, s-a terminat nisipul

A disparut cu visul, a-nghesuit si timpul

Din sare curge marea, din suflet anotimpul

 Cenusa amintirii  a-mprastiat-o vantul....cuvantul

R2.    De tine sa nu ma lipsesti

In suflet un loc sa-mi gasesti

In inima sa ma sadesti

Oare vre-o data-ai sa ma primesti

Sa ma primesti, sa nu ma gonesti

...sa nu-mi lipsesti

În față am o pagină albă

Imaculat așteaptă cerneala

Stă goală privindu-mă alb

Acoperid-o cu ploaie o tac

Ascund cuvintele ucise-n pământ

Iau gândurile și le-așez între pietre

Închisă-ntr-un plic s-o trimit

Dar și adresa e tot albă

Și-atunci lipesc privirile de cer

Aștepteptând vântul să o trimită

Poate așa, albă, ajunge la tine

Acolo unde ești tu

În gândul tău, în sufletul tău

Scrisoare albă, imaculată

Poate ți-e frică să privești la mine-n suflet

Ca-ntr-o oglindă te găsești de-ai să privești

Și-atunci fugind mă ocolești fără de cuget

Nu am cerut să te iubesc, să mă iubești

Focul nestins a mistuit zile senine

Umbrind cu nori priviri ce nu le mai privești

Visul aprins rulează filme clandestine

Povești ascunse ce nicicând n-ai să trăiești

Privesc în urmă timpul zâmbetelor calde

Din ochii tăi mă săgetau două scântei

Dar ai lăsat sufletu-n flăcări să se scalde

Mai mult de om, mai mult de suflet, îți dorești

Strigă un dor, mă-treabă când ajung la tine

Mă-ntreabă inima și sufletul de vești

Răspunde tu la întrebările fragile

Privind în ochi doi ochi ce nu vrei să-i privești

Rămân privind tăcerea lungă, noaptea goală

Nu mai pricep dacă e bine să iubești

Pare-o minciună scrisă-n lumea ideală

Credeam că sufletul cedând suflet primești

Cât de frumos, cât de sublim, privind din stele

Poți să alegi de mă salvezi sau mă zdrobești

Ajunsă zeu aplici sentință vieții mele

Lovind în suflet ai decis să-l osândești

Coboară lacrima-n pământ cărând povară

Se rupe omul dintr-un om răpus de dor

Arunci o inimă-n infern, omul să piară

Dintr-o iubire m-am născut, de ea să mor

Ceaiul nu mă vindecă, mă simt tot mai ratată.

Sunt fumată și-obosită, o speranță executată

Când inima mă rupe, pe cine să dau vina pentru rănile amare?

Unde-s avetizările de vătămare?

Fără instrucțiuni, fără scăpare, nu știu ce să aleg

Iubirea nu-i ceva ce trebuie să înțeleg

Iubirea este doar o promisiune care mă distruge și mă frânge

Doar o doză din ea mă constrânge

Iubirea-i ca o țigară, te omoară cu-ncetul

Rămân în mână doar cu pachetul

Ști că nu-ți face bine , dar mai vrei din ea măcar puțin

După atât timp ce rost are să mă mai abțin

Tot ce mi-aș fi dorit nu e ce-ai fi crezut

Aș fi vrut să mă ridici când am căzut

Ți-am întins mâna s-o apuci, greșeala mea…

În taina nopții veșnicia plânge,

Și-n stele dorul lumii se răsfrânge,

Căci tot ce moare lasă-n urma sa

Un sunet stins, ce veșnic va cânta.

Prin noaptea rece trece un străin,

Și el aude un strigăt venit din senin,

E glasul stelei stinse-n vechi hotare,

Ecou de gând din vremi nemuritoare.

Un murmur blând din zare se revarsă,

Ca un ecou din steaua cea retrasă,

Și-n noaptea blândă, plină de tăcered,

se naște iar un dor fără putere.

Pe lacul nopții, umbrele se joacă,

Și vântul adie molcom peste apă

Un gând se-nalță tainic către cer,

Și-n el se pierde tot ce-i efemer.

Din miile de stele curg lumini amare,

Ca lacrimi reci din veacuri milenare,

Și-n ele simt un glas străin, necunoscut,

este chemarea cerului ce m-a făcut.

Iubito,tu ești libertatea mea,

Dragostea nu există în afara ta!

De aceea prefer să stau închis în dragostea mea pentru tine,

Precum prizonierul și-a pierdut speranța,

Așa și eu m-am predat ție!

Iubito,tu ești dragostea mea,

Nu există libertate în afara ta!

De aceea te doresc necontenit

Chiar dacă știu că absența ta

Îmi pricinuiește suferință...

Vreau să mă jertfesc ție,

Prefer neexistența decât neiubirea ta,

Iubito,tu ești libertatea și dragostea mea!

(31 mai 2024 Vasilica dragostea mea)

Unul din noi doar, unul a trădat iubirea

Când cerul strălucea și macii inunda câmpia

Unul din doar unul,nu s-a uitat înapoi

Când răsuna chemarea ,dusă de vânt și de ploi.

Unul din noi,doar unul, cu vorbe grele a închis

Lumina către zare pe când cel mai statornic vis,

S-a ofilit și moare!

Să scriu din inimă un dor

Să scriu cu sufletul o implinire

Doar scriind usor, mai pot să zbor

În vremurile astea, trăite cu nebunie.

Să pun in versuri ce inima imi vrea

Să plâng, să râd doar eu cu ea

C-a tot iubit și mai iubește 

... o vreme a iubit... orbește...

Scriu și mă ascult pe mine

Și ce tot scriu, nu mai contează!

Cred încă în acel "va fi bine!"

În vremurile astea fără de speranță.

Scriu si când sufletul mă doare

Și nu-i așa la întâmplare...

Aleg să pun un gând curat

Da știu... sună puțin ciudat...

Mă scriu... cum pot, cum sunt

Dintr-o poveste rămasă la trecut 

Scriu amintiri și mă declar mulțumită 

În vremurile când lumea să uite, e grăbită!

.................................................................

Am rămas să scriu dintr-un vis neîmplinit 

Când doar ai tăcut...si m-ai lăsat să te uit!