3  

Tristeți îndrăgostite

Se nasc din dor aprins tristeți îndrăgostite

În vise jaru-i stins când zorile-s ivite

Cenușă-i tot ce-ai prins în brațele mâhnite

Cărare s-o întinzi prin zilele gonite

 

În inimă ți-a nins cu ace iscălite

Jumate s-a încins, jumate se resimte

Prin vene ți-a împins tristeți îndrăgostite

Otrava s-a întins, durerile-s cumplite

 

Și sufletu-i atins, urlând nu te aude

De dragoste învins refuză să te-asculte

Iubirea l-a convins, tăcerea îl asmute

Tristețea l-a cuprins, cuvintele stau mute

 

De tine te-ai desprins trăind căderi abrupte

În mâna ce-ai întins găsind ciobite umbre

Cuvintele ce-ai scris pierind făr-a răspunde

Îndrăgostit e trist primind sentințe crude

 

Pășind spre asfințit  cărarea se desparte

În loc de paradis iei drumul către noapte

Scânteile s-au stins curgând din ochi sărate

Sub pleoape filmul trist storcându-ți diamante


Category: Love poems

All author's poems: Silvian Costin poezii.online Tristeți îndrăgostite

Date of posting: 5 July 2023

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1505

Log in and comment!

Other poems by the author

Minunea

Mâini contopite împletit

Priviri albastre de copil

Strălucirea gândului fierbinte

și altceva nimic

 

E prea multă lumină să mai conteze lumea

ascunsă-n poverile realităților mărunte,

pribegind în rătăcitul virtual,

amorf stă-nghesuită-n amorțire

 

Se risipesc  tristețile în  alb

Norii sunt apa, soarele-i rod

și împreună curcubeu

Pământul zâmbește verde,

totul e viață

 

Și-atunci se naște om

Minunea cea creat minune

Altfel mirare-ar fi că încă existăm

N-am fi nimic fără mirabila minune

More ...

Mistuie foc

Iubito-ascultă rătăcirile din mine

Atins de patimă ființa ta e tot

Cresc însetate rădăcinile spre tine

Stârnite-n inimă bat clopote de foc

 

Un infinit ascund privirile divine

Răsare soarele sclipind din ochii tăi

Lumina curge înflorind zile senine

Oprește mut în contemplare timpu-n loc

 

Șoptește zâmbetul pe buzele rubine

Obrazul tremură sub purpura de foc

Urmele caută să vindece suspine

Mă colorează în albastru dulce joc

 

Vioara glasului aprinde poezie

Arcușul  mângâie oceanele de foc

Sunetul corzillor vibrează cristaline

Tristețea fumegă primindu-și antidot

 

Vrăjește freamătul petalelor caline

Mâinile picură în vene aprig foc

Topește lacătul durerilor peline

Îmbată sufletul miresmele de soc

 

Ne-am întâlnit între bătăile de inimi

Ne-am despărțit între hotarele de foc

A mai rămas praful cărunt al amintirii

Visele zboară împletind absurdul mort

More ...

De ce

De ce-am venit aici

În lumea asta strâmbă

Condusă doar de mâini

Cu reguli într-o dungă

 

De ce gândesc că poate

De ce dragostea doare

De ce-i atât de greu

S-aduci o alinare

 

De ce nu înțelegi

Că lumea e pustie

Topit de dorul tau

Mă scurg pe o hârtie

 

Ce-nseamnă echilibru

Un egoism aparte?

De ce să-l folosim

De ce nu-l dăm de-o parte

 

De ce se zbate suflet

De ce n-are lumină

Respins să-l ardă-ncet

Iubirea fără vină

 

Nu știu de ce-ai fugit

Când știi că asta doare

De ce-mi cere răspuns

De ce-i pun întrebare

More ...

Nu voi, eu

Nu, nu voi, eu

Eu am vrut să mă nasc

Să ajung aripă de nor zburând măiastru

Frântura albă a curcubeului

 

Voi ați fi vrut, dar eu

Eu nu știam să pot

Și-atunci am învățat verdele frunzelor,

Căldura focului, strigătul vântului, susurul apelor.

Acum, cărând prezentul, ascult albul zăpezilor

Mă-nvață rece să tac rodind sămânță

 

Nu, nu voi

 Eu să mă caut

Umblând desculț printre oarbe speranțe

Ajung umbră cerșind  lumina

Storcând povară udă

Curg despletit în neștire

 

Adun frânturi din voi și tot nu știu

Ce-i vrerea când nu vrea

Ce-i drept când umblă strămb

Ce-i sufletul nătâng

De ce-am ajuns să plâng

More ...

De vorbă cu iubirea

Spune-mi iubire, cum devii îndrăgostit

Abstractul orb sădind în suflet primăvară?

Poate să fie un miracol fericit,

Poate să fie o sămânță de povară

 

Spune-mi, de dragoste poți fi îndrăgostit

Veșnic umblând în căutarea interioară?

Pare greșit, ori imperfectul te-a lovit

Și-atunci e totul o impresie formală

 

Din toate florile doar una ți-e sortit

Să-ți înflorească la fereastră diafană

Parfumul ei  poate să fie otrăvit

De ai noroc e potrivirea ideală

 

Tu m-ai chemat când te-ai aprins, și am venit

Nu știu să-ți spun dacă simțind o să te doară

Săgeata zeilor adânc te-a nimerit 

Doar buze dulci și mâini fierbinți vindecă rană

 

Îndrăgostit fiind e totul sau nimic

Dorul îți tulbură gândirea rațională

Te risipești între apus și răsărit

Plutind în vise ai căzut într-o capcană

 

Eu pot să plec doar dacă tu m-ai izgonit

Dar stau în suflet și nimic nu ne separă

Poate uitarea să te ierte iscusit

Însă plecând tu m-ai văzut ultima oară

 

Nimeni să-ți sară-n ajutor nu s-a grăbit

Cu nepăsare vor fugi ca de o boală

Deși lumină sunt și totuși m-au gonit

Să nu mai vin aș vrea căci prea mulți mă condamnă

More ...

Acel ceva

O scânteie, un fior, o adiere parfumată

Floare de colț răsărind chipeș dintr-o stâncă

Topește piatra sculptând alb imaculat

 

Cresc aripi hoinare tremurând despletit

Lumea se-nchide afară înghesuindu-se mut

Privirea nudă șoptește alunecând strălucitor

Timpul sintetic dispare curgând imprecis

 

E primăvară-n tot înflorind expansiv

Albastrul îmbată frenetic colorând sufletul

Buze flămânde freamătă-n roșu aprins

Lipindu-se dulce-amestecat frământă cu sete

Pătrunde gustul torid aleargănd năpustit

 

Mâinile caută mâini înfrigurat

Strâng trupuri fuzionând unic

Focul se-aprinde clocotind vulcanic

Lumina crește infinit orbind cerul

Împăcat, soarele fuge reflectând selenar

 

E-acel ceva, imprecisă chimie

Fluture curcubeu zburând intempestiv

Anotimpul fraged-obsesiv împăcat cu viitorul

Pășește fără ezitare

E timpul să cobori din nicăieri

More ...

Poems in the same category

Tu

În vălul nopții se strecoară gândul meu,

Spre tine, prin constelații de neînțeles,

Caut în stele ceea ce se ascunde în apus,

Misterul ce învăluie dragostea ce o țes.

 

Ești o enigmă scrisă-n versuri de poet,

Un cod cifrat în petale de trandafir,

O melodie ce vibrează discret,

În inima mea ce bate fără de sfârșit .

 

Dragostea ta, o bibliotecă vastă de emoții,

Fiecare pagină, un palimpsest scris cu pasiune,

Cuvintele tale, ecouri în infinite poziții,

Se ascund în toate colțurile inimii mele, fără opțiune.

 

Ești algoritmul complex ce îmi criptează simțirea,

Fiecare gest al tău, o ecuație ce-mi definește existența,

În ochii tăi, găsesc soluții la eterna mea mirare,

Iar îmbrățișările tale sunt acoperite de o dulce esență.

 

Sub masca serenității, arde un foc nevăzut,

Flăcări de pasiune ce se ascund sub calmul tău,

Căldura ce o simt când mă pierd în infinitul tăcut,

E combustibilul ce alimentează visul meu.

 

În adâncul dragostei tale se ascunde un univers,

Pline de galaxii de sentimente, neexplorate, pure,

O călătorie prin tine, un cosmos divers,

O dragoste complexă, demnă de orice măsură.

 

Și în timp ce lumea privește cu invidie,

La poema vieții noastre, sculptată în destin,

Eu mă bucur de secretul ce se ascunde cu aviditate,

În dragostea ta, mereu un labirint.

More ...

Când vei pleca

Când vei pleca ușa s-o lași întredeschisă

S-aud cum umblă pasul tău cometa mea

Scânteia ochilor în noapte stă aprinsă

Pierdut în vise regăsind prezența ta

 

Când vei pleca ascunde-mi zilele de mine

Să nu le simt cum lasă-n suflet urma grea

Poate doar somnul cu tandrețe să m-aline

Acolo tu ești lângă mine draga mea

 

Când vei pleca adună tot ce-ai pus în mine

Uitând de dor pe un alt drum să pot pleca

Umblă cărarea vieții oarbă fără tine

De nu mai știu unde sunt eu și urma ta

 

Când vei pleca să te întorci cât mai degrabă

Lăsând în urmă lumea strâmbă-n calea sa

Ascultă florile și valurile-n seară

Poate cândva o să auzi inima mea

More ...

SONET

    Aş vrea să-ţi cânt un mic sonet 
    Cu paşi mici de menuet 
    Căci iubirea mi-e flămândă 
    Zi şi noapte stă la pândă 
    Să-ţi şoptescă-încet un vers 
    Din adânc izvor cules...
    
    Aş vrea să-ţi cânt o melodie 
    Cât un puf de păpădie 
    Căci mi-e sufletu'-nsetat 
    De săruturi pe-nserat 
    Diamantele-nstelate
    Să-ţi şoptească versuri mate...
    
    Aş vrea să-ţi cânt un cântecel 
    Mic, micuţ, cât un inel 
    Ineluş cu piatră nouă 
    Bobuşor sclipind în rouă 
    Rouă mică-nvolburată 
    Ca iubirea mea-nfocată...

More ...

Cine oare?

Cine oare a-înțeles ce e cu dragostea

Ce se-ntâmplă când îl vezi

Și nu mai poți trăi fără el?

 

Cine oare poate știi de ce apare 

Într-o seară, ca o boare 

Și apoi nu mai ai alinare?

 

Cine oare a crezut 

Că totul are doar început 

Și a fost încătușat de trecut?

 

Cine oare a greșit 

Când dintr-o dată s-a sfârșit

Si rămân doar lacrimi sclipind în zenit?

 

More ...

Scrisoarea I

Făurită din ochi de demiurg

Din ale dorințelor meschine,

Mi te-a adus Dumnezeu pe pământ,

Ca să te iubesc doar pe tine.

 

Cu a ta strălucire, unică pe pământ,

O scânteie îți sare din a ta privire,

Lăsându-mă să te caut muribund

Alunecând nebun printre stele...

 

Dragostea noastră, un râu învolburat,

Ce sălbatic curge pe căi necunoscute

Ce-mi dai inimii doar alint,

Iar sufletului, dorințe învrăjbite.

 

Mă mai străbate prin suflet un jint,

Inlățuindu-mă de speranțe pierdute,

Oare tu, dragoste, la mine n-ai găsit?

Sau mai lăsat să sufăr și pentru tine....



More ...

De ce...

Mă simt stingher și întristat,

De când te-ai dus pe Căi Celești.

De ce-ai plecat, de ce n-ai stat?

De ce cu mine nu mai ești?

 

De ce-ai plecat 'naintea mea?

De ce cu mine n-ai mai stat?

De când te-ai stins Polară Stea

Mă simt stingher și întristat.

 

Aât de mult eu mi-aș dori,

Măcar în vise aș vrea să-mi vii

Ca să îți spun de mii de ori

Că-n veci cu mine vreau să fii.

 

Scumpei mele soții Valeria, 14 Decembrie 2022 ora 7:30

 

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍