Tristeți îndrăgostite

Tot timpul, ai fost Tu

Și ai avut mereu un atuu

Pentru că știai că ești slăbiciunea mea

Și ai profitat la maxim de ea

M-ai sedus cu vorbe dulci

Și cu acele mângâieri

Până când am fost prinsă

Într-o capcană de vină

Însă, ce nu știi tu

Este că, ești și tu pentru mine,un atuu

Pentru că ochii tăi nu mă pot minții

Și văd dragostea ta din priviri

Și mă holbez la tine cu drag

Pentru că, pentru mine ești un dar

Și nu voi mai face aceași greșeală

Ca să te pierd iară

Și dacă la început, mă credeam defectă

Mi-ai arătat, că eu sunt cea perfectă

Și ochii mei vor fi doar pentru tine

Pentru că vreau să fii parte din mine

Grija atentă pe care mi-o dai

Toate acele jocuri , la care doar visai

M-au făcut să simt fluturi de iubire

Pe care nu i-am mai simțit pentru nimeni

Însă, amândoi m-ai avem de lucrat

La cea ce este stricat

Pentru că perfecți vrem să devenim

Ca să putem juca în acest film

Iar proagoniștii principali suntem noi

Și nu îmi vine să cred că visăm la asta amândoi

Și o să am grijă de sufletul tău înnorat

Pentru că vreau să devin curcubeul tau înfrumusețat

Și după atâta timp

În care, nefericirea pe mine ma dobândit

Îmi văd speranța în ochii tăi

Și îmi doresc ca tu să vezi fericire în ai mei!

Prieteni buni am fost mereu, dar sufletului totul îi s-a părut greu

In inima, flama a scânteiat. La fiecare vedere cu tine, un strop pe ea s-a picurat

Dar a rezistat, până în ziua când am putut răsufla in sfârșit ușurat

Cărbuni încinși ai pus pe suflet, dar nu în inima unde le e locul,

Ci acolo unde apasă greu; am incercat să-i sting, dar tu i-ai ațâțat mereu.

Șapte ani ai spus sa te aștept, iar eu fara niciun regret,

M-am supus în liniște, tânjind la ziua când o să mi se aline toată suferința, chinul și dorul,

Deoarece am simțit că ăsta mi-este viitorul.

Te mustra conștiința că nu m-ai avut?

O Doamne! Atâta timp pierdut!

Eu m-am rugat tăcut, surd și crunt,

Am ignorat totul de jur, tot ce mi-a plăcut,

Sperând că într-o zi vei regreta

Și langa inima ta, doar pe mine mă vei purta.

Aceasta îmi este răzbunarea, sa te întorci la mine fericit și împlinit,

Dar cu amarul timpului scurs necuvenit.

Mi-ai spus că sunt perfectă. Aproape!

De-ai fi fost un orb, eram acum departe.

Dar darul asta de la Dumnezeu este uneori un mare blestem.

Daca nu am vedea ce ne înconjoară,

Cu inima am judeca, cu auzul ne-am bucura și cu atingerea ne-am apropia,

Ca sufletul nostru sa nu moara.

Mi-ai spus că sunt briliantă, vorbim, te bucuri și tresari

In tine ceva se mișcă, dar oricât aș calcula, rămân cu mintea nesocotită.

Matematica și iubirea sunt doua extreme,

Într-una totul e precis, real, concret,

Într-alta nimic nu e direct, dar cred că nu mă amăgesc,

Când spun, că în ambele mă regăsesc.

Acum spune-mi tu, daca as face ecuații cu variabile din viețile noastre comune,

Ai fi dispus să-mi spui coeficienții ca in final inimile noastre sa se adune?

Poate așa vrea Dumnezeu

Să pot cunoaște iubirea cea adevărată

Înțelegând privirea ei senină și frumoasă,

Ori mai degrabă să-mi traducă

Într-un târziu că dragostea există ...

Nu cum o știu eu din trecutul meu confuz,nefericit,defunct demult

Ci cum îmi spune El acum,

De Dumnezeu e vorba,

Prin ochii celei mai frumoase femei din lume,

Vasilica!

Ohhhh voi sărmani cei ce citiți aceste mici versete de amor,

Veți spune că autorul,adică eu aș fi nebun

Sau mai degrabă mincinos...

Deloc,tot ce vă scriu este doar adevarul ce stă ascuns de multă vreme,

Prins într-un vis ce nu-i ușor de prins

Căci visele sunt vise orice-ai face

Și zboară când noaptea dispare iar ziua le și desface..

Urâtă ești tu tristă rece realitate,

Fară iubire viața-i chin,suspin

Și sărăcie sau mai degrabă moarte...

(7 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

AMINTIRI DE CIOCOLATĂ (24. 03. 2018)

Cu mentă, cu alune sau fistic

te răsfăţam în miezul nopţii,

câte-o tabletă, un  nimic

pentr-un sărut în faţa porţii...

Cu lapte, caramel sau aerată

voiai să guşti, să savurezi

făr' a gândi că, vreodată,

în mine, nu ai să mai crezi...

Dar eu, cel mincinos, perfid,

îţi dăruiam câte-o bucată

cu care ridicam un zid

ce-avea să îmi fie cazemată...

Puneam tabletă pe tabletă,

zi după zi, ceas după ceas,

făr' a simţi că, incompletă,

îmi era viaţa şi... în impas!...

Acum văd ceasurile toate

cum tac pe veci, nu mai ascultă

de-a' mele sfaturi idioate,

cum tac şi întruna mă insultă...

Şi văd în mine zidul care

s-a ridicat, fără să ştiu,

doar din bucăţile de sare

ascunse în sufletu'mi pustiu...

Şi văd în mine zidul care

s-a ridicat, mai altădată,

doar din bucăţile de sare

ce-au fost, cândva, de ciocolată...

Şi văd în mine zid îngust,

pătrunzător, plin de licheni,

ce s-a învechit de-atât dezgust

şi-a putrezit printre coceni...

Căci, bate vânt de disperare

în sufletu'mi, de dor de-o fată

ce mi-a fost, cândva, alinare...

Azi, amintiri de ciocolată...

Toamnă cu roade bogată

În ton galben auriu

Ucizi  florile toate

Și încă tot ce mai e viu...

Vii cu brumă și cu ceață

Pomii frunza-și sctură,

Vânt năuc te ține-n brațe,

Negre ciori se bucură.!

Era prea cald să înțeleg că nu mai am putere, 

Mă înădușeam in flori de crin, în buze dulci și... miere. 

În palmă scrisul nu-l ștergeam, era prea prospată cerneala,

Cuvintele ce mă pierdeau, durerea și cu albăstreala.

Erai cu părul nod, înrămurit în două rădăcini de tei,

Miros ce beat eram de el, pierdut în ochi și în scîntei.

Mergeam cărările de praf, pe lîngă iaz din stele,

Cuvintele ce nu mai văd, sunt încă beat de ele.

Erai in rochie de flori, în multe flori de primăvară, 

Eu mă simțeam străin cu noi. Stiam că sunt povară... 

Ai spus că visele se pierd și visul meu s-a dus,

Acea cerneală a rămas, albastră în culori de'apus.

De ieri a început să piară mâine

Trecutul vrea prezent și viitor

Blestemul amintirilor supune

Osândă car durerile de dor

Târându-se merg zilele spre noapte

Urcând  spre asfințit șovăitor

Desculț umblă speranțele deșarte

Pășind  către un vis otrăvitor

 Tăcute ard cuvintele uitate

Vibrând se prăbușesc dogoritor

Cenușă a rămas în loc de șoapte

Uscând roșul pe buze incolor

Privirile pălesc întunecate

Luminile orbesc amăgitor

Scânteile lucesc îndepărtate

Plângând lacrima curge sclipitor

Cărările gonesc întortocheate

Alerg fără prezent nepăsător

Pierdut mă dezlipesc de realitate

Un astăzi vrea trecut nemuritor

Am încercat citind prin cărți s-arunc iubirea

Și-am reținut că de-i respinsă, e stricată

Iar despre suflet e cuvânt, dar nu există

Simțirea-i tulbure, să fie condamnată

Iubind corect printr-o formulă, matematic

Echilibrat să studiezi întâi valența

Dacă e liber electronul singuratic

De-i ocupat, nu e chimie, n-ai licența

Apoi e clar, să studiem și ADN-ul

El are X, ea are Y, nu se poate

Să calculăm pân’ la absurd strigând coleric

Drobul de sare o să cadă, ce ne facem?

Mă-ntreabă sufletul formulele iubirii

Ce să-i explic, că se aplică matematic?

Nici nu așteaptă să-i răspund și iute spune

Nu sunt robot, dacă te doare stoarce lacrimi

Oare e bine să lăsam oameni să plângă?

Poate fi simțul calculat prin matematici?

Oare iubirea te întrebă când să vină?

Să îi uităm pe-ndrăgostiții  singuratici

O lume tristă ce privește prea departe

Superficial aruncă ochiul gol prin tine

Mai bine fuge și te lasă-n gări uitate

Să te descurci singur cu sufletul din tine

Nu poate dragostea să fie calculată

Te arde inima dar nu renunți la suflet

Singuri iubind o să vărsăm sincere lacrimi

N-am reușit nepăsători roboți s-ajungem

Timpul hain nu mi-a adus blândă iertare

Toate celulele strigând te știu pe nume

Te voi iubi-n toate secundele rămase

Toate bătăile de inimă ce mi-au fost scrise

Să mă ignori de tine-ascuns e-un joc pierdut

Nu poți goni la infinit fugind de mine

Vom alerga cândva urlând cu-același vânt

Cântând poveștile de dor pierdute-n vise

Te storc din suflet așternând pe foi cuvânt

E în zadar căci te-ai zidit în tot și-n toate

Și-acum te chem din amintire așteptând

Uitarea tristă veștejindu-mă spre noapte

De  n-am s-ajung cât mai curând la tine-n gând

Aștept curgând să fim același strop de apă

Cândva plecând am să devin simplu pământ

Tot așteptând țărâna ta să vin-acasă

Știm că există Dumnezeu, și-atunci există suflet

Ni-l dă o viață să-l purtăm, păzind să nu-l răpunem

Dar ce te faci de-ai să iubești și-a răsărit din suflet

Nu poți din tine să-l gonești, cu reguli nu-l supunem

Nu cred să fie adevăr mai pur decât iubirea

Un sentiment fără cusur, o rază de lumină

Uni-o privesc nedumeriți, se-ascund de ea, se-nchină

Dezechilibru o numesc, se-nchid într-o rutină

Nu-l va primi oricine-n gând, doar suflete-ncercate

Vor ști cum să-l aline blând topind tristețea-n brațe

Gândiți la cei de lângă voi, nu mai priviți departe

Iubirea crește-n suflet sfânt, țineți-o strâns aproape

Trăim în lumea rece pierduți de realitate

O formă fără fond când dragostea te arde

Cine-a decis ce-i rău, ce-i bine, cine poate

Doar reguli fără suflet din inimile moarte

De ce mă seacă dor, nu l-am chemat să vină

De ce iubesc de mor, de ce am eu o vină

De ce mă-nalță vis, de ce nu-i realitate

Mă caută de zor să mă trezească-n noapte

De ce îmi tulburi gândul, de ce nu ești aproape

Am sufletul plecat, la tine-i dus și arde

Iubirea l-a chemat, tot caută departe

Rămân abandonat, pierdut de realitate

O fi strict ce se vede, ce simți doar ți se pare

Ce zornăie prin suflet sunt sparte sticle goale

Iubirea mișcă munți, adună sau desparte

Când doi sunt doar în vis ce-i realitate arde

Am întrebat pe soare cum e să arzi milenii

Și mi-a răspuns cu-o rază: ca să trăiți decenii

N-am înțeles răspunsul și-am întrebat și luna

Cum e să fi-nghețată când soare te-ncunună

S-antors cu partea neagră, nu m-a băgat în seamă

Pe semene-i ocupată s-aducă vise-n grabă

Am întrebat o frunză de-i bine-a fi o vară

Răsapunse dându-mi aer: ca să mai cresc o creangă

Am întrebat și apa de ce-i atât de-adâncă

Zice: să-nveți să cauți în mintea ta nătângă

Plecă apoi spre nori, în stropi se-ntoarse-n luncă

Scurgându-se în mări, se-nvârte-n dor de ducă

Am întrebat pământul de-i greu să fie greu

Din plug rânji la mine c-am să-l ajut si eu

Degeaba fug de-aiurea, îl simt, e sub picioare

Oprindu-mă mă-ntreb de mai am întrebare

Ce mi-au răspuns e clar, nimic nu-i fără treabă

Mai am de întrebat de ce îmi ești tu dragă

Și-am întrebat iubirea cum vine nechemată

În inimă mi-a-nfipt fără răspuns săgeată

Și-acum o port în mine, mă-mpunge, mă îmbată

Și-am întrebat săgeata unde-i a ei surată

Mi-a spus: n-a nimerit, căzută e-ntr-o baltă

Totul pare cu rost, numai săgeata-i oarbă