Mai stai

Ea o fecioară pură.

El un bărbat ce nu simte dragostea sufletului.

Amândoi tâlcuiesc,

El crede ca e doar o aventură,

Ea îl iubește până la cer…

Totul e în zadar.

E în van să iubești.

E în van să dăruieși.

Oh! Ce dezgust, ce gust amar

Îmi lasă pe limba mea iar.

Deși-s obișnuită să scriu despre mine,

Vreau să judec

Doi îndrăgostiți care în final s-au iubit,

Dar iubirea lor s-a sfârșit,

Despărțindu-se destinele.

Ea era o bengaleză, cu pielea brună,

Cu buze roșii,mari și dulci,

Cu un trup pur și frumos,

Cu niște ochi căprui,negri fără cusur.

Avea o frumusețe de nedescris…

El era un scriitor nebun,

Indecis în propriile alegeri.

Gândindu-se cel mai puțin la consecințe,

Gândindu-se mai mult la fanteziile erotice,

În același timp fiind un om bun.

Cei doi se atrag,dar părinții îi resping…

Sufletul lor devenind un simplu pal,

Suferind cumplit,suferind arși de jăraticul

Din focul cel de nestins,

Din focul ce arde de aproape un an.

Când eşti în brațele mele,

Şi capul tău se odihneşte pe brațu-mi stâng,

Iar mâna dreaptă mi se plimbă prin părul tău plăpând,

Şuvițe castanii in armonii stacate

Se înfiripă clasic pe vârfuri deşirate;

Alunec degetele pe claviculă tactil şi languros pe spate

Sincronic, tu...

Corzile inimii reverberezi in şoapte.

În amfiteatrul nopții, noi doi—o entitate.

De-am fost nimic ori nimeni... tu m-ai descoperit

Şi m-ai făcut maestrul de tine îndrăgostit.

Se spune că a existat odată,
O iubire, ce nu s-a mai văzut niciodată
Și-n fiecare zi, puțin mai mor,
Gândindu-mă la al lor pur amor.

Ea cu al ei suflet cald și blând
Împodobea strașnic acest pământ,
Grația-i plutea pe marea privirilor
Și va exista dincolo de sfârșitul vremurilor.

Procreată c-un fel sui-generis
Cu o frumusețe colorată de iberis
Și-o aură ce sufletele mofluzeau
De glasul duios îl auzeau,

Iar el avea în adâncurile ochilor,
O frumoasă barcă cu pânze ale zeilor,
Și plutea-n largul iubirii ei,
El fiind structura acestui temei.

Ei sunt nesfârșitul început,
Alfa și Omega din debut,
Ea, lumină ce-ncălzea pământul,

El, furtuna ce îi căuta cuvântul.

Dar din apusul infinitului, apare-un vrăjitor,
Cu-n chip turnat de slujitor,
Cică fură iubirile din inimi aprinse,
Iar din răutate, pusese mâna pe-alor iubire.

Un fir rupt, desprins din frumusețe
Parcă-i un vis, de ce se-nfiripă altă poveste?
Și răvășit de această a lui rea încercare,
Privi cerul trist și îi jură răzbunare.

Bătând în lung și-n lat, pe-acest pământ
Și înlănțuit de marele său jurământ,
Îl găsește pe vrăjitor, dar rupt de realitate,
Îl prinde strâns, cu furia unei dorințe sfărâmate.

Agonia din ochii lui stârnea numai ură
Cum o inimă poate să bată singură,
Zăcând în ea numai amărăciune
Înecând altarul de înțelepciune?

“Cu ce-ți sunt dator eu ție
De ți-am plătit așa de mult?
Mai lipsit de a mea iubire!”
Răsună în lume tumult.

“Ascultă bine la ce-ți zic:
Până acum oamenii n-au găsit alt drum
Spre adevăr, decât greșeala…
Te-ai lăsat pradă mâniei, ești numai scrum”

Se dovedește totul e spre nimic,
Că vrajitorul, nu-i el inamic,
Ea a iubit mai mult viața nesfârșită,
Și-a lăsat o poveste de iubire în gheață….

Pe când ei se iubeau,
Acest vrajitor îi socoteau,
Prețul iubirii lor, nemurirea,
Ceea ce ea foarte mult își dorea.

Iar acum, printr-un act teatral
Se naște un moment spiritual
El își dă sufletul la schimb,
Că în inima ei, să se nască iubirea sucomb.

El moare într-un chin de neimaginat
Plângându-l în pumni cei ce l-au iubit,
Ea-și recapătă iubirea pentru sufletul lui
Dar ce să vezi… ia-l de unde nu-i!

Și acum se spune că suspină
Sub un trunchi de salcie bătrână
Unde trupul îi zace sub pământ
Iar în al ei suflet, un frământ.

M-am rătăcit în ochii tăi albaștri,

Și am rămas pierdut pe-o pleoapă,

Dar m-au găsit privirile-ți sihastre,

Iubita mea cu brațele de apă.

Și-am coborât ușor spre gură,

Cu teamă te-atingeam pe piele,

Iar ochii mei în ochii tăi căzură,

Iubita mea cu buzele de miere.

Apoi m-am cufundat în ațipire,

Iar sângele a-nceput să-mi fiarbă,

Pe-o clipă am fost un tânăr mire,

Iubita mea cu coapsele de iarbă.

Și-am plâns pe umărul tău moale,

Sub sânii albi să-mi faci mormânt,

Și ochi să fiu al lacrimilor tale,

Iubita mea cu glezne de pământ.

E o umbra? 

Un miraj?!

Un ecou

 Sau un viraj?

Temniță

Sau libertate?

Fericire

Sau păcate?

Umbra-n suflet,  

Sau e casă ?

Rană... sau 

Momeala-n plasă

E și miere 

Și durere,

E și chin 

Dar si plăcere 

E și soare ,

E și bezna ,

E și rana mea 

Pe gleznă ...

Eu un gând 

La răsărit ,

Dar și omul 

Cel iubit ....

 Dimineața… după tine

 Într-un bar, habar n-am știre

 Prin acorduri whiskey… gânduri…

 Îți scriu mahmur aceste rânduri.

 Câtă poezie aș scrie

 Într-un strop de nebunie!

 Versuri scrise despre tine

 Cerul plânge… pentru mine.

 Și dacă nu îți scriu mă doare

 Pahar de whiskey cu o floare,

 Tristă-n gândurile mele…

 Scuturată de petale.

 Și prin fumuri de țigară

 Te-am văzut plecând aseară,

 Să te las a fost greșit …

 Tu, un suflet rătăcit!

 Pe tejghea se scurg pahare

 Și un oftat de supărare,

 Murmur de cuvinte goale

 Cu rateuri orbitale.

 Te privesc intr-un pahar

 Și aș vrea să te declar

 Vis pierdut în miez de noapte

 Rupt de tine și de toate.

 Priviri îmi spun de ne-nțeles

 De ne-nțeles e ce-am ales,

 Whiskey și un chip de gheață

 Și mahmur spre dimineață.

 Whiskey, blues și rock

 Oglinzile îmi spun “noroc!”

 Cerul plânge-n versuri triste…

 Gânduri negre… și rasiste!

 Gând ciudat ce nu-mi dă pace,

 De ce iubirea noastră trece

 Dacă noi n-avem hotar …

 Whiskey, blues… la un pahar…

 Prin gândul meu încerc să zbor

 Să te găsesc, plăcut fior…

 Și din când în când iubirea

 O ghicesc într-o cafea.

 Ascult pian și te sărut

 Pe un pahar de whiskey mut

 Prieten sec, prezent și fost

 Când nimic nu avea rost.

 Pe-un pat de calde amintiri

 Al trecutelor iubiri

 Cu fruntea pe tejghea visez

 Cum pe note te pictez.

 Și în visul meu banal

 Se-aud pahare într-un scandal,

 Cum zboară și se sting ca mine

 Între lacrimi și suspine.

 Și mă clatin câteodată

 Într-o scuză demodată

 Ca-ntr-un dans pe ritm de blues…

 Nesigur și mereu confuz.

 Disco globe-ul… un dement!

 Îl declar eu permanent

 Inutil și arogant…

 Și la moarte condamnat!

 Mi se par că toate-s puse

 În privirile-mi înguste

 Și mi-e teamă că am să uit,

 Tot ce-ai fost, ce am iubit…

 Un gust de wiskey cu-al tău chip

 În bule calde de nisip,          

 Și-n gândul meu defel defect     

 Văd chipul tău firesc, perfect.

 Și totu-mi pare tot mai lent

 Fără tine sunt absent!

 Noaptea-i lungă fără tine …

 Aștept noaptea care vine.

 Un cub de gheață din pahar

 Se topește-ntr-un amar

 Și prin gânduri whiskey sec ...

 -Ăsta-i ultimul și plec!

 Whiskey, blues și rock

 O domnișoară-mi cere-un foc…

 Whiskey și un chip de gheață…

 Sexy blues spre dimineață.

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Amestecând zile fierbinți cu flori de gheață

Zboară petalele ucise-n roșu-aprins

Din curcubeu s-a răsturnat culoarea arsă

Pornind o iarnă de-un albastru necuprins

Seduce oarbă strălucirea pe retină

Distanța crește alergând spre interzis

Cortina zidurilor mute mă deprimă

Curge albastru deformânduse încins

Sălbatic dorul înflorește în grâdină

Inima bate agitânduse desprins

Ies amintirile-ascuțite pe tulpină

Înțeapă sufletul târându-l în abis

Țesând tăcerile mă-mbracă în ruină

Sinceritatea dezbrăcându-mă surprins

Alimentând zilele false cu rutină

Se-neacă nopțile în freamătul nestins

Cobor în nori să-mi caut stropii de lumină

Vântul durerilor mă-mpinge spre cuprins

Rămân prefață pe o pagină străină

Visele zboară contemplând un paradis

La ușă bate viitorul în surdină

Prezentul fuge declarându-se învins

Trecutul plânge refuzând să îi deschidă

Timpul albastru chinuindu-se respins

Briza de toamnă umblă frunza în cădere

Tremură-n vânt copacu gol lipsit de ele

Storcându-mi verdele rugina curge-n vene

Anunță iernile sortite vieții mele

Se plimbă soarele vărsând lumină rece

Alungă zilele scurtându-le să plece

Caută nopțile visând să mă înece

Furându-mi zâmbetul tristețea mă petrece

Norul umbrește amintirile flămânde

Udând privirile cu lacrimă le-ascunde

Ploile caută absențele-n secunde

Lăsându-mi timpurile reci să mă inunde

Plutește ceața învelind orbă speranță

O țesătură din tăcere și distanță

Umblând cărările pierdute fără șansă

Încurcă pașii abătând drumul spre casă

Toamna bogată o adun într-o cămară

Întemnițând lumini vremelnice de vară

Stau pe-ntuneric așteptând o primăvară

Pierzând culorile sentința mă doboară

Pornește-un vânt de vară suflând apleacă lanul

Se-ndreaptă către munte, cântând se mișcă ramul

Coboar-apoi spre mare, ușor împinge valul

Împinge și în vele s-atingă barca malul

Să curgă pune-n șoaptă un cântec liniștit

Cu ochi-nchiși încearcă s-ajungi să simți ce simt

Pe mâna ce-ai întins cu lacrimi am stropit

Fierbinți se scurg în palmă, poate-ai să simți ce simt

Deschide-ambele brațe, primește-mă la tine

Închide-mă-ntre ele să luminăm destine

Lipeste-apoi urechea, să simți cum bate-n mine

Din suflet luăm culoare pictând o poezie

O-mbrâțișare calda, un gest fără de vină

Redă în ochi scânteia, un zâmbet să revină

Mai mult nu am să cer, doar stropul de lumină

Simte ce simt de poți, să ardem într-o rimă

A iubi e greu, e foarte greu dragă Nichita

Așa cum poezia sufletului e greu de înțeles

Când două zâmbete plutind ating lumina

Răsare floare cu petale-n curcubeu

A fi iubit e pur și simplu o minune

Să te iubească cel iubit deja-i divin

De nu se-ntâmplă e o pacoste amară

Te udă ploile iscate din senin

Toate iubirile răsar născute oarbe

Fără de apă cresc uscându-se de vii

Călcate nu vor reuși să înflorească

Apă sărată și durere vor primi

De ce iubind nu ești iubit e o dilemă

Când o cari singur universul a greșit

Două făpturi călătorind nu rezonează

Devine greu de suportat un ‚a iubi’

Te cauți singur întâlnind o rătăcire

Toate-ntrebările răspund nedeslușit

Drumul se-ndoaie după urma de iubire

Un condamnat la ‚a iubi’ nefericit

‚‚A înțelege poezia înseamnă a putea iubi. Și e greu, e foarte greu să poți iubi." ~ Nichita Stănescu

Ascunde-mă în vânt să îţi şoptesc cuvânt

Ascunde-mă în gând şi-ai să mă vezi curând

Ascunde-mă în crâng, sădeşte-mă-n pământ

Răsar fără  avânt floare de câmp plângând

Ascunde-mă în râu să curgă lung iubire

Topindu-mă încet tot n-am să uit de tine

Ascunde-mă în nori să văd cum ploaia vine

Căzând am să m-ascund în pletele-ţi divine

Ascunde-mă în mare să-nec iubirea toată

Ascunde-mă în piatră s-ajung nisip sub talpă

Ascunde-mă în vatră s-aduc  iubire caldă

Topit de ochii tăi ascunde-mă sub pleoapă

Ascundemă-n culoare, prin apă trecând soare

Ascunsă-n mine floare tot sufletul mă doare

De ochii tăi ascuns iubirii nu-i dai cale

Deschide aripi blând și-adu-mi o alinare

Ascunsă-n mine-adânc nu pot să uit de tine

Te rog să nu m-ascunzi pierdut în amintire

La umbra ta umblând fi-mi azi și ieri și mâine

În loc să te ascunzi ascunde-mă la tine

Aproape și totuși departe

În suflet și totuși e noapte

Nu-i cale și totuși se zbate

Grea inima totuși mai bate

Speranțe și totuși deșarte

Curg lacrimi și totuși uscate

În brațe și totuși visate

Și totuși te simt zi și noapte

Perfectă și totuși povară

Iubire și totuși otravă

În flăcări și totuși zăpadă

Și totusi mă arde degrabă

Vorbește și totuși nu spune

Ascultă și totuși n-aude

Prezenta și totuși nici-unde

Și totuși o simt chiar de nu e

Deschisă și totuși nu-i poartă

Nu-s aripi și totuși te-nalță

Iubire și totuși mă-ngheață

Și totuși aștept fără șansă