Mai stai

Cutreierând fără de țintă prin pustie

Am răsărit toamna târziu pe-o creangă vie

Ploaie și vânt m-au scuturat pe o hârtie

Deși am tot nu am nimic fără iubire

Tot așteptând să treacă dragostea nebună

Dacă nu trece-am s-o ascund într-o minciună

E boală grea și-i răspândită ca o ciumă

Se-aşează-n inimă şi-n suflet ea stăpână

Am să aștept până-i vaccin să mă salveze

Cu o uitare cât un cer să mă trateze

Am să aștept pân-om fi iarăși frunză verde

Mireasma pletelor de flori să ne-mbuneze

De ce lăsăm în așteptare inimile calde

Când știm că toate așteptarile n-au roade

Nu mai pricep această lume cum se-mparte

Între iubire și iertare cine arde?

A mai rămas de aştepatat doar timpul rece

Nepăsători privind absurdul cum petrece

Asiguraţi că aşteptând totul va trece

Vom aștepta suflet cu dragoste să plece

Unde ești  suflet părăsit

De vise oarbe păcălit

Singur pe drum ai ostenit

Umblând pribeag te-ai rătăcit

Suflet apus de-un răsărit

Lumina nu te-a încălzit

O stea frumoasă te-a orbit

Și-acum te pierzi în infinit

Strigând la porțile tăcerii

Nu vrei să bați cale întoarsă

Urmând chemările iubirii

Te risipești fără de șansă

N-ai regăsit un paradis

Te-ai amăgit căzând în plasă

Incert sperând ai îndrăznit

Și-acum te-afunzi în ceață deasă

Iubind prea mult  te-a izgonit

N-ai înțeles că nu îi pasă

Te cauți singur prigonit

Suflet pierdut de un acasă

E primăvară, sau e vară, toamnă, iarnă

Poate e noapte sau e zi, nu știu să spun

Puțin contează când stau singur într-o gară

Trenul de noapte-mi plimbă visele la drum

Aleargă timpul anotimpul să ne treacă

Iubirea zace aruncată în noroi

Sufletul umblă  părăsit, fără de șansă

Privirea caută prin ceață după zori

Turnănd continuu cu tăceri din abundență

Către-anotimpuri de tristețe ne topim

Orbiți de reguli ordonate în absență

Va străluci golul din suflete sublim

Prin anotimpul nepăsării pierdem oameni

Să-i ignorăm mințind că singuri vor răzbi

Le frângem inima ce le-a bătut speranță

Lăsând pe suflete să ardă ‚a iubi’

Ne-ajunge clipa să ne-alunge anotimpul

Topiți de ploi, printr-e străini, cărunți și goi

Culegem clipele ce le-am lipsit de suflet

Zburănd în nori spre nesfârșitul fără noi

Se șterge tot ce-a fost culoare-n primăvară

Pierzând și vara fără soare-ntr-un infern

Lacrimi albastre scuturând ochii de toamnă

Ne-ajunge iarna înghețând focul etern

Pornește-un vânt de vară suflând apleacă lanul

Se-ndreaptă către munte, cântând se mișcă ramul

Coboar-apoi spre mare, ușor împinge valul

Împinge și în vele s-atingă barca malul

Să curgă pune-n șoaptă un cântec liniștit

Cu ochi-nchiși încearcă s-ajungi să simți ce simt

Pe mâna ce-ai întins cu lacrimi am stropit

Fierbinți se scurg în palmă, poate-ai să simți ce simt

Deschide-ambele brațe, primește-mă la tine

Închide-mă-ntre ele să luminăm destine

Lipeste-apoi urechea, să simți cum bate-n mine

Din suflet luăm culoare pictând o poezie

O-mbrâțișare calda, un gest fără de vină

Redă în ochi scânteia, un zâmbet să revină

Mai mult nu am să cer, doar stropul de lumină

Simte ce simt de poți, să ardem într-o rimă

Lumina coboară asfințind ruginie

Cresc umbre topindu-se încet spre infinit

Iarba închide ochii legănată de vânt

Adoarme ascultând șoaptele frunzelor

Palide raze îmbrățișează pământul

Curgând agale pătrund prin fereastră

Se-așează pe pat să-mi țină de urât

Mângăie perna chemându-mă să dorm

Tăcut privesc cum adoarme luna întinsă pe nori

Aștept să se stingă-ntuneric

Răbdătoare noaptea șade cu mine la masă

Ocupând întunecată scaunul gol

Clipa îngheață lung adormind rece

Doar timpul e treaz alergând sacadat

Mai sunt prezente gândul și liniștea

Înăuntru clocotește singur părăsit

Erupe umed închizând pleoapele

Curge uscând strălucirea cumplit

În patul lipsit de suflete doarme somnul

Când o să piară din speranță ‘Te Iubesc’’

N-o să mai bată inimi calde pentru nimeni

Golind pământul de tot neamul omenesc

Desprindem sufletul crezându-ne mai liberi

În astă viaț-am așteptat să plece nori

Și au plecat lăsând în urmă flori uscate

Nu mi-au rămas decât distanțele-ntre noi

Tot așteptând se vor topi zilele toate

Căzut din ceasuri timpul freamătă-n decor

M-aruncă-n gol strivindu-mi inima uitată

Călătorind spre așteptare mă strecor

Lăsând un stol de amintiri spre altă dată

Uitând durerile de dor să plec în zbor

Nopțile scurse fără tine-au să nu ardă

Rămase-n urmă așteptările nu dor

Plutind ușor m-or însoți norii de vată

Să-mi crească iarbă după ploi și-n mână flori

S-ajung copac cu umbră deasă lângă casă

Stropii de apă să-mi dea hrană storși din nori

Pe crengi cântând să șadă păsări, cuib să-și facă

Timpul nu iartă, mă apleacă la pământ

Urmând lumina către locul cel de taină

Lăsând povestea așteptării ce m-a frânt

Aștept din nou îngerul blând în albă haină

Pe-altarul cerului te scriu cu dor,

Strălucitor ca soarele ieșit din nori

Si rog o clipă vântul să-ți aducă, 

Parfumul lui... ca o nălucă.

Că fericirea mi-era dulceața vinului tău 

Ce-mi picura pe buze în fiecare seară,

Era o parte din tine ce îmi ținea de dor

Îmi era a ta dulce și caldă îmbrățișare.

De ce nici o secundă n-ai înțeles oare...

Ai spus să te spăl pe pleoape,
Eu ți le-am plâns.
Mi-ai zâmbit cu solstițiul peșterii cu foc,
Eu îți admiram cascadele...

Ți-am înfrunzit auzul și
Te-am pipăit din floare, până în rădăcini...
Când mă înnouram să te plou,
Te fulgeram cu văzul înfipt în dimineață!

Apoi, când tomneai liniștită cu veșted în zâmbet,
Te-am nins cu tot ce-i vis!
Tu, m-ai privit în abis
Și ai surâs cocori!

De atunci, de când cu vara,
Îmi șchioapătă pomeții a plâns,
Și-i las să traseze linii duble, continue...

Păuză, linie, pauză, stop!

Azi ti-am trimis in dar un semn de vin

M-am bucurat nespus sa știu ca I-ai primit,

Parca și norii de pe cer s-au risipit

Ti l-am trimis din suflet cu-n gând senin.

Parc-am uitat ca-mi esti departe

Pentru o clipă dorul nu mi-a fost greu,

Deși-mi mai trece-o zi fără de chipul tău

În gânduri si în vise tu îmi trăiești mereu.

As vrea în brate sa te strâng ca niciodată

Ca mi-ai rămas pe veci un dor nebun,

Sa-ti dăruiesc a mea ființă toată

Răspuns la toate câte nu se spun

Sa ma ascunzi în gândul tău o noapte

Sa fti renasc în vise mai apoi

Sa ma auzi cum îi vorbesc în șoaptă

De cât de dor mi-a fost de vin, de noi.

Cât va doresc nici n-ai sa crezi

Îmi sunteţi vina ce-am ales-o,

E-o dragoste cum nu m-ai vezi,

Din amintiri cu noi eu am cules-o

Căci am văzut mereu frumos in tot

Când mi-amintesc sufletu-mi cântă

Și speră să reviic-un antidot

Care s-alunge dintre noi...tăcerea cruntă.

Un băiat simpatic, George...

Un băiat introvertit, George...

Un băiat amuzant, George...

Un băiat cum nu am mai întâlnit până acum, George,

Un băiat pentru care orice atenție contează, George,

Un băiat căruia îi plac poeziile, George,

Un băiat expresiv și artistic, George,

Un băiat care chiar vrea să ne plimbăm cu hidrobicicleta, George...

Un băiat care chiar vrea să stăm să povestim la picnic, George,

Un băiat cu care se poate merge la cinematograf, piese de teatru, George,

Un băiat cu gusturi simple, dar bine alese, George,

Un băiat curajos și hotărât, George,

Un băiat cărui îi plac revistele vechi de modă, George,

Un băiat care cu fiecare ocazie, aduce mai multe flori, bomboane, George,

Un băiat ale căror poezii mă atrag tot mai mult, George,

Un băiat care scrie, taie și rescrie și de 1000 de ori, până să exprime exact ce își dorea, George,

Un băiat cu care merg la vecina ce dă meditații la spaniolă, George,

Un băiat care, dacă rămân în urmă cu învățatul, mă meditează și pe mine, George,

Un băiat care ascultă cam același gen de muzică, George.

George, amintirile mele legate de tine, cum te-am cunoscut și cât de mult mi-a plăcut cum scriai, cum mâncai pizza, cum râdeai la glumele mele (că în mod normal, doar eu râd), cum râdeai de mine câteodată, cum ne plimbam pe alei, cum mergeam amândoi cu motocicleta, pe autostrada Soarelui, depășind limita de viteză, cu pletele în vânt, lipsiți de griji, cum știam să ne facem unul pe celălalt să ne simțim bine, să ne ridicăm moralul, să ne distrăm prin crâșme, să mergem la meciuri de fotbal, să țipăm și să scuipăm semințe, să ne jucăm cu pisica mea de rasă Nebelung, să îmi dai un stilou de care te-ai plictisit, ți-l reparam și te bucurai foarte mult. Dulci amintiri, păcat că ai plecat cu nu știu ce proiect in Brazilia. Nu e nimic, erai tânăr, cum ar spune Otilia din ,,Enigma Otiliei" aveai visele tale și trebuia să ți le îndeplinești. Mai sunt atâtea fete, dar de proiectul acela chiar aveai nevoie. Te înțeleg, nu mi-ai lăsat multe poezii, dar eu le voi păstra, amintirea lor va înflori din ce în ce mai mult când le voi citi, răsfoi, când mă voi bucura de scrisul tău și de ce ai vrut să exprimi prin acele rânduri.

La primavera de mi corazón

Un buen chico, George...

Un chico introvertido, George...

Un chico divertido, George...

Un chico como nunca antes había conocido, George.

Un niño para quien cada atención cuenta, George,

Un chico al que le gustan los poemas, George,

Un niño expresivo y artístico, George,

Un chico que tiene muchas ganas de llevarnos a dar un paseo en la hidromoto, George...

Un chico que realmente quiere que nos sentemos y contemos historias en el picnic, George,

Un chico con quien ir al cine, juega, George,

Un chico de gustos sencillos pero bien elegidos, George,

Un niño valiente y decidido, George,

Un chico al que le gustan las revistas de moda antiguas, George.

Un niño que en cada ocasión trae más flores, dulces, George,

Un chico cuyos poemas me atraen cada vez más, George,

Un niño que escribe, corta y reescribe mil veces hasta expresar exactamente lo que quiere, George,

Un chico con el que voy al vecino que da clases de español, George,

Un niño que, si me quedo atrás en el aprendizaje, también medita en mí, George,

Un chico que escucha más o menos el mismo tipo de música, George.

George, mis recuerdos de ti, de cómo te conocí y de lo mucho que me gustaba cómo escribías, cómo comías pizza, cómo te reías de mis chistes (porque normalmente sólo yo me río), cómo te reías de mí a veces, cómo solíamos caminar por los callejones, cómo ambos íbamos en moto, por la carretera del Sol, superando el límite de velocidad, con el pelo al viento, despreocupados, cómo sabíamos hacernos sentir bien, levantarnos el ánimo, divertirte en los pubs, ir a partidos de fútbol, gritar y escupir semillas, jugar con mi gato Nebelung, dame un bolígrafo que te aburría, lo arreglaría y serías muy feliz. Dulces recuerdos, lástima que te fuiste con no sé qué proyecto en Brasil. No es nada, eras joven, como diría Otilia de "El enigma de Otilia", tenías tus sueños y debías cumplirlos. Hay tantas otras chicas, pero realmente necesitabas ese proyecto. Te entiendo, no lo hacías. déjame muchos poemas, pero los conservaré, su recuerdo florecerá cada vez más cuando los lea, los hojee, cuando disfrute de tus escritos y de lo que quisiste expresar a través de esas líneas.

Cad florile-n fâneaţă,

Sub coasă secerate

Şi-mi pare că mă roagă

Să le scutesc de moarte.

Eu ştiu că nu se poate,

Că trebuie să le tai,

Ca să-mplinesc destinul

Fâneţei de pe plai.

Şi-ntruna ridic coasa

Şi-o-mplânt adânc în brazde,

Până-ntâlnesc cicoarea

Cu florile-i albastre.

Şi-atunci parcă-ţi văd ochii!

Şi-o clipă mă opresc...

M-aplec, sărut cicoarea

Şi după o cosesc.

Stăteam sub luna plină,

Amândoi privind la stele,

Uitându-ne unul la altul, într-o atmosferă atât de lină,

Ochii ni se întâlneau printre ele.

Eram la început de tot,

Un sentiment de netrăit...

Și aș face orice ca să pot,

Să fac acel moment de neclintit.