Ocean pătat

Stări gingașe nemiloase 

Gânduri smulse și întoarse 

Crezul vindecării cere

Un sărut și-omângâiere

Azi e azi, mâine e ieri

Sentimente, adieri

Vreme bună, vreme rea

O speranță-nvârf de stea 

Un noroc rătăcitor

O direcție și un zbor 

Un pământ amețitor 

Un fior nemuritor 

Vraja tainică îmbină

Cercuri negre de lumină

Simpatie colorată

O fobie blestemată

Câmpuri vesele, topite 

Munți tociți, dealuri orbite 

Raze  tulburi se coboară

Voci aprinse și-o vioară

Vântul bate, gândul tace

O iubire rece zace

Într-un piept purificat

De boli surde și mișcat

Cheia fuge, cheamă norul

Să-mi conducă-ncet amorul 

Poartă albul legământ 

Ori în suflet, ori pământ 

Carcere de veșnicie 

Flăcări ample și-o hârtie 

Mici iviri de păpădie

O ușoară melodie 

Cântec jalnic, armonie

Dor, durere, vitejie 

Amintiri, ghid de amar

Căi închise și coșmar

Închisori, mormânt și jar

Ape repezi iubiri par

Anotimp neamintit

Cerul iners s-a rotit 

Viziuni mărturisite

Suspine neodihnite

Vitejii neadormite

Și cuvinte potrivite 

Un nămol imaculat

Un război din nou purtat 

Un învins abandonat

O conștiință în păcat

Suflet sumbru, întinat

Glasul mut și sufocat

Cer femeie, împăcat 

O secundă, apoi neant. 

Ploaia rece și pustie

Sentiment de agonie 

Risipa zilelor senine 

Ochi în ochi și buze fine

Cer ce nu e cu putință?

Să privesc a mea zeiță

Corpul gingaș de fetiță

Pentru mine grea sentință...

Luna patimilor mele

Zile moarte, clipe grele

Captivă-i iubirea-ncavou 

Strâns e sufletul nou!

Modelat de tragedie 

De iubirea timpurie

Chip absurd de veselie,

Doamne, ultima să fie?

Ultimul rod nelucrat

Sentiment anticipat 

Îmi e ziuă, îmi e noapte 

Tu, iubire, ești departe!

Neg destinul aruncat,

Blestemul ce mi-e legat 

Universul mă reneagă

Mă forțează, mă îngroapă..

Aș îmbina trei poezii 

Ca tu sa fii doar una 

Să scriu ce gândesc la orele târzii 

Iar tu mândră ca Luna

Tu să luminezi în prag de întuneric

Să creezi o lume paralelă

Un gând banal și ezoteric 

O pagină, dintr-o nuvelă

Și-n mersul tău,parcă se-oprește

O clipă între lumi străine,

Cum vântu-n toamnă se oprește 

Să-ți prindă umbra lângă mine.

Iar vocea ta, ca un ecou periculos

Se-ntinde-n gând fără sfială

Un cântec vechi spectaculos

O vrajă dulce, specială!

Abis , un rol de mult împachetat

In aur și mărgele

Un sentiment îngreunat

De uscat si de rele

Nu apa și îngerul blând

Nu calul și omul de rând

Nu vorbele promițând

Ci, iubitul nostru gând

Conștiința-i ca o vie fantomă

N-au destule haruri mari

Tot orașul intr-o comă

Trece praful peste ani.

Să ne amintim o vorbă

Pusă sus, in loc select

Impusă precum o normă

Închis intr-un cub discret

Păr întins ... ca un ecuator pe hartă

Figură modelată , un meșteșug , o artă

Un nor și prima plată

Pentru bărbat : “ o fată”

O fată , crește , una piere

Născut chiar din durere

Un pelin , un altul miere

Care drepturile cere ...

Ochi cu formă și culoare

Riduri nu, e doar o floare

Piele meschină , egoistă

Din nou arta este artistă.

Gropița templului modern

Rădăcina din etern

Chip sculptat după infern

Astăzi fără dor patern

Spirit liber , vremuri duse

Cauze de mult apuse

Frunze scurte și pătrunse

De ploi multe , lungi și plânse

Șase astre se îmbină

S-o descrie pe regină

Păr cu cifre presărat

Firul sumbru numărat

FRAGILĂ făptură domoală

Care acoperă c-o boală

Destainuie groapa de smoală

Mormăie câte-o vocală.

Îți dăruiesc cât aș visa in noapte

Timpul fără tine nu e timp , e moarte

Plecând mâna , cercetez

Cu, cuvinte mă semnez

Să pot îndeplini destinul

Ce mi-e scris nu in nisip , ci-n piatră

Tu ești al meu unic căminul

Și n-am sa pot uita vreodată

Te iubesc așa cum Dumnezeu iubește omul

Așa cum țăranul își iubește pomul

Așa cum universul ma învață

Să aleg iubirea și sa iubesc ce am ales , o viață

Poate norii chiar îmbătrânesc

Poate stelele nu strălucesc

Poate comorile din univers

Au ajuns la ultimul vers

Apele întind o masă

Soarele iar se revarsă

Scoici pustii șed pe nisip

Eu privesc statornic, al tău chip

Ecouri disperate se coboară

Sentimente de-odinioară

Jurăminte amorțite

Și destine despărțite

Corul mut cânta voios

Sufletul morocănos

Nu e timp Doamne, iubesc

Simt potopul cel, ceresc

Apăsarea e domoală

Nu v-a-ncepe o răscoală

Să cuprindă întreg locul

Să lovească și norocul

Parfumate vieți pătate

Grele zile numărate

Suflet mort și îngropat

Rodul putred , nu bogat.

Trece timpul peste praf

Praful trece peste timp

Lasă semne , caligraf

Nu există anotimp.

Murmure cotropitoare

Pe pășuni nu-s căprioare

Nu-s nici șanse să învie

Nu există colivie

Să rețină cu minutul

Și secunda , și trecutul

Colorat si simplu dans

Astăzi nu sunt pași de vals

Azi cărbune și , durere

Nu e loc de revedere

Ca un orb , simt adierea

E departe apropierea.

Falnic un destin mustrat

Griji , iluzii au spintecat

O fărâmă de iubire

Un portret de izbăvire.

Impresionant tablou nemărginit

Nulitate pentru infinit

Steluțe veșnice amintiri

Tu câte pământul-le admiri

Întregul separat de timp

Sentimente contratimp

Lacrimi pline de venin

Iubire , când pot să vin?

Nu întreabă de răspuns

Nu clipește la apus

Nu oferă pe cât ceri

Risipește doar plăceri

Trecătoare și uitate

Zâmbește încătușate

Gust amar de revedere

Temporar timp de ședere

Ca un ghimpe otrăvit

Bate ceasul nedormit

Și vesteste-ncet momentul

Azi se termină prezentul!

Viitoare clipă arată

Doar o singurică pată

Ape , uscat și omenire

Toate seamănă iubire.

Partea mea s-a deghizat

In roșcatul ei palat

Chip cioplit din zeități

Migălit el pe bucăți

Ochi domoli , buze divine

Stări parșive și provine

Dintr-un munte de suspine

Care te învață bine.

“Mă iubești , îți sunt un dar “

“Tu un simplu exemplar “

Gust in vorbe , de nectar

Dragoste ; involuntar

Vinovat ești timp avar

Simt eu oare că dispar ?

Cunoscută paralela

Cu speranță-nchid capela.

Tărâm unic , doar abis

Construit doar intr-un vis

Părăsesc umil umanul

Continuând sirect romanul

Strălucești iubito in lume

Ai un sens , îmi dai un nume

Univers, repar ruptura

Îmi admir senin , Scriptura.

M-am săturat de versuri goale,

De rime false, de roze pale.

În cărțile-mi pline de amor,

Eu nu mai sunt, doar scrum și dor.

Cu mâna mea, prin cețuri dense,

Scriu poezii fără pretinse

Trăiri, ce-ar trebui să ardă-n mine –

Dar nu-i iubire, nici ruine.

Tu, care-ai fost al meu izvor,

M-ai părăsit și sunt un nor

Ce rătăcește-n noaptea mută,

Pe străzi pustii, de ploi bătută.

Îmi tremură stiloul stins,

Sub gândul tău pierdut, întins

Ca o aripă de vânt departe,

Ce frânge-n mine frunze moarte.

Scriu „te iubesc” de formă, sec,

Dar nu-i nimic, doar un decor veșted.

Nici un cuvânt nu-ți port în dar,

Nici un altar nu-ți fac, doar jar.

De-ai reveni, ai da fior

Poeziilor fără dor,

Și-ai înflori din nou în pagini

Un vis uitat, sub mii de margini.

Dar tu ești dus, iar eu, stingheră,

Cuvintele-mi sunt doar o povară.

Scriu despre dragoste, dar nu știu

Cum să mai simt. Tot ce-i al meu e pustiu.

O, întoarce-te, fă-mă vie,

Ca să-nțeleg ce-nseamnă a scrie

Din inima care, iară, bate –

Nu din ecouri, ci dintr-o șoaptă.

Poemul iubirii

Ți-l dedic doar ție, dragul meu

Cu patos, cu obsesie

Al meu vei fi mereu

Te am în posesie!

Amor nespus și nefiresc 

Te simt cum mi te scurgi prin vene

Un joc cu foc copilăresc,

Iubire care lasă semne...

Ești însemnat să fii al meu 

cu jar aprins,

și asa o să fii mereu,

De focul iubirii cuprins!

Nu vreau fărâme de iubire 

și nici rămășițe,

Vreau să ne iubim în neștire

și focul să se atâțe.

Ca o briză-n ziua pârjolitoare

mă înviora inima ta plină,tremurătoare

Doar un înger de lumină

Are vocea atât de lină

O ! iubito, ce n-aș da

să fi cu mine pe pământ

dar florile așa ca tine

sunt fărâmițate-n vânt...

risipite far' să zică un cuvânt

Mă așez în câmpia de flori

umbra se lungește...

Gândul meu reînvie fiori !

Când din nou te citește.

Pe calea mea aud un foșnet

Un pârâu fredonează note

dintr-o cântare cu măsuri frânte

Eu visător, în cuget

limpezesc atât de clar

vocea iubită făr' de hotar

Iar când zorii se revarsă

Țin in mână-o floare de gorun

Să pot cunoaște pe deplin

aripa blândeții întinsă

Iar când soarele coboară

Înegrind orizontul drept

te văd în pat bolnavă

murind încet, încet...

Lacrimile ce încep să cadă

nasc lanțuri de lumină

Gândind că într-o zi

te voi revedea, îmi dă putere

să parez sabia ce voi să secere

sufletul meu, ca un spic de grâu

Sufletul... va rămâne-n trupul rece ?

Sau ridica-se va să plece

La portul către stele

Razele lunii să îl spele...

O tornadă te ridică...

Să calci pe lift de nori

Printre abise, printre strâmtori

Praf de stele...lași în urmă

Deschide cerul pentru mine

să pot vedea lumina-ți blândă

atunci când luna-i o minune

iar fii cu mine împreună !

Coboară pe o scară constelată

În frunte vino, c-o nestemată

Nu-ți schimba înfățișarea !

Că e proaspătă ca primăvara.

Jumătate de iubire

Ce mă tine-n lanțuri grele,

Nici n-o pot lăsa să plece,

Nici da inimii ce cere...

Ca un picur ce alina

Dar nu stinge setea grea,

Ca un ochi ce vede câmpul,

Dar  ceata ia vraja sa...

Jumătate de iubire,

Ca un drog , și viața trece,

Însă visul  amăgire

Noaptea-n gândul meu trăiește...

E doar vis, e doar trăire,

Dar el zilnic făurește

Jumătate de iubire...,jumătatea ce lipsește...

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

Felejthetetlen

Felejthetetlen, az vagy

Felejthetetlen közel vagy távol

Mint egy szerelmes dal, ami hozzám tapad

Milyen hatással van rám a rád való gondolat

Soha senki nem volt több

Minden szempontból felejthetetlen

És örökké, így maradsz

Épp ezért, drágám, ez hihetetlen

Az a valaki olyan felejthetetlen

Azt hiszi, én is felejthetetlen vagyok

Minden szempontból felejthetetlen

És örökké, így maradsz

Épp ezért, drágám, ez hihetetlen

Az a valaki olyan felejthetetlen

Azt hiszi, én is felejthetetlen vagyok.

În geamul din odaia mea

seară de seară îmi luminează 

un felinar, care zâmbea

și îmi șoptește că veghează

făptura mea în pat întinsă

și de lumina sa cuprinsă.

Un felinar, un ochi de seară

ce peste corpul meu coboară 

o rază blândă de lumină 

ce la conturul meu se înclină

Iar eu precum floarea de glastră

îl aștept cu drag la fereastră .

Tu picătura luminoasa

de ce-ai ales să-mi bați în casă

și m-ai făcut să te îndrăgesc

atunci când noaptea mă iubesc

sub picăturile tale de lumină

când mă alint ca o felină.