Dorință!

Cum aș putea să te uit pe tine,

Când inima mi-e plină de iubire,

Să mă apropii, noi știm prea bine,

Ca viitorul ne va aduce dezamăgire

Să stau departe nu e ceea ce simt,

Să vin aproape mult îmi doresc,

Dar știu că ești sub legământ,

Și mă feresc să nu păcătuiesc

Îmi este greu să-ti văd tristețea,

Pe care tu cu greu vrei s-o mimezi,

Și n-aș vrea să te-ajungă bătrànețea,

Până ce chipul drag nu-ți luminezi

Doar tu poți hotărî în astă lume strâmbă,

Cum viața să-ți trăiești fără a regreta,

Și când și cum să cadă a ta umbră,

Cănd soarele va străluci in viața ta

Să ne oprim, prieteni buni să fim,

Iubirea prin prietenie s-o mărturisim,

Unul pe altul nicicând să ne mințim,

Și dragostea adevărată să o găsim

Știm că ne naștem c-un destin,

Și scrisă este a noastră soartă,

Călătoria pe pământ e dar Divin,

Și un păcat mărturisit.. Iisus il iartă!

Mă uit la poza ei din telefonul meu,

Pe care-o am de când mama trăia,

O simt si părca o văd pe ea mereu,

Cum m-aștepta poate-i aduc ceva

Acel ceva nu era vreo dorință,

Și doar un panaceu prescris,

Cu care să-și aline suferința,

Cum medicul rețetă ei i-a scris

Prin poză încerc s-o văd zâmbind,

Așa cum ea făcea la vârsta tinereții,

Dar tare-mi este greu să schimb,

Imaginea durerii, la anii bătrâneții

Atunci prin amintiri mai răsfoiesc,

Pe care încă le mai am în minte,

Cum m-anvățat pe mine să croiesc,

Și să invaț din cărți, să fiu cuminte

Ea la mașina de cusut noaptea lucra,

Pentru că toată ziua la câmp muncea,

Și-mi amintesc că ea știa și a ara,

Și rochii, pantaloni si plapume cosea

Seara când de la câmp se întorcea,

Pe ce să puna mâna întâi, ea nu știa,

Mâncare să ne facă cu asta începea,

Și-apoi pe noi la masă ea ne alinia

Rar am văzut-o să stea pe bancă,

La poartă să discute cu cineva,

Tot timpul ea avea ceva de muncă,

Și mândru sunt de ea, de mama mea

Am fost noi 5 copii crescuți în casă,

Și către școli la studii îndrumați,

Ne-a educat să stăm cu totii la masă,

Chiar de în viață vom fi și întristați

Această îndrumare o respectăm,

Și-ntindem masa mare noi pe hol,

Ne adunăm, merinde bune degustăm,

Dar..triști suntem văzând, un scaun gol

Acum când lacrima mi se prelinge,

Pe-aceste rânduri scrise cu dor,

Vă-ntreb pe voi cum poți învinge?

În fața coasei și să-i învii...pe cei ce mor!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Mă uit la muntele Ceahlău, cum norii

în juru-i se adună,

Și-mi amintesc ce-au prognozat, că

azi în Neamt va fi furtună.

Parcurgem un traseu spre Vârful Toaca,

plecați când soarele a răsărit,

Și vrem s-ajungem sus să admirăm

ținutul și-apoi în jos pe asfințit.

Purtăm în spate multe merinde

ce drumul ni-l îngreunează,

Dar fără ele n-avem putere, s-atingem

vârful pe timp de-amiază.

Înaintăm ținându-ne de mâini și

sprijiniți pe bețe de alun,

Când obosim, pentru un timp campăm,

vorbim și iar din nou la drum.

Ajungem sus pe munte, așa cum

planuri ieri noi ne-am făcut,

Și de aici scrutăm tot peisajul și

cerului trimitem un salut.

Întindem masa pe bucăți de stâncă

și din bucate degustăm,

În timp ce poze facem și de frumosul

văii ne minunăm.

Ne strângem tot bagajul și ne grăbim

s-o luăm la vale,

Plângând, că peste tot avem dureri,

iar eu mă țin de șale.

Abia când coborâm simțim că e

mai greu mersul în jos,

Așa, că-ncetișor alunecăm, spunând

,, Doamne cât este de frumos".

Pe înserat ne adunăm cu toții, într-un

local aflat sub munte,

Și la un șpriț stăm la taifas și povestim

voioși, vrute...nevrute.

Azi pedalez pe drum de munte,

De care mi-a fost atât de dor,

Nu simt arsura soarelui pe frunte,

Nici că mă doare puțin un picior

Destul de lungă a fost hibernarea,

Și nu am ars și doar depus grăsimi,

Motiv întemeiat să-ncep mișcarea,

Și cu elan să mă-ndrept spre înălțimi

Pădurea și-a schimbat culoarea,

Copacii îmbracă mantia verde,

Natura își arată splendoarea,

Totul învie, nimic nu se pierde

Se-aude ciripit de păsărele,

Care cu grijă cuibul și-l fac,

Din ierburi și mici rămurele,

Ouă depun, clocesc și pui se nasc

Poienile sunt un covor de flori,

Ce te îmbie să le simți mirosul,

Ochiul distinge mii de culori,

Și vezi copii, umplàndu-și coșul

Privesc în jur, e multă feerie,

Frumoasă e pădurea ce te invită,

Să ieși din casă la o drumeție,

Și vei avea/ trăi o viață împlinită

Ziua se trece și soarele apune,

Cobor la vale împins de seară,

Nimic nu am a vă mai spune,

Decât..avem o preafrumoasă țară,

Și-ndemnul..vizitați a noastră țară!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Cine-a iubit vreodat' în viață,

Cu ușurință poate-nțelege,

Că târgul vieții, nu este piață,

Nu e tocmeală și nici vreo lege

Iubirea poartă sentimente,

Și lasă urme pe unde trece,

Degeaba semnezi documente,

Când inima-ți rămâne rece

Nu e ușor perechea s-o găsești,

Cu care să-mparți bune și rele,

Să simți cum te îndrăgostești,

Iar el sau ea să-ți facă zilele grele

Spui că iubești și asta iți dorești,

Iubirea s-o împarți cu cineva,

Iar viața s-o trăiești ca în povești,

Tu făt frumos, vrăjit de zâna ta

Însă viața este cu dus-întors,

Fără vreo zână sau făt frumos,

Cu multe inimî ce sunt rănite,

Și care-așteaptă să fie iubite!

O adiere îmi aduce-n dimineață

Parfumul florilor ce vor să plece,

E toamnă, plouă și-i frig pe-afară

Și trist mă simt, că vremea trece. 

Mă uit și-mi văd copacul tinereții

De care multe amintiri mă leagă,

De-atunci, de ieri și azi, că ducem

Eu boli și el un putregai în creangă. 

Îmi duc la gură ceașca de cafea

Și cu placere-mi sorb licoarea,

În timp ce ziarul zilei, răsfoiesc

Aflând că se apropie...ninsoarea. 

Aud cum scumpa mea soție zice

Că mă așteaptă...cu micul dejun,

Las florile și amintirile, deoparte

Și-n grabă...rugăciunea-mi spun. 

Gustăm din cele puse, în farfurii

Și plan ne facem...de cumpărături,

Vom merge-n piață și la...market

S-avem în beci la iarnă...murături. 

Îmi sun feciorul și-a noastră noră

Că sigur vor și ei, ceva...de pleșcă,

Zâmbesc Mariei, care îmi amintește

Ei banii pun de casă, n-au să plătească. 

Uit anii, vârsta și chiar că-mbătrânesc

Și-s mulțumit cu ce-am făcut în viață,

Copaci eu am sădit, să ne umbrească

Când bătrânei vom fi și eu și a mea soață!

Chișinău oraș frumos,

Ce ai un soare luminos.

Soarele-ți zâmbește,

Bucuria ți-o vestește.

Ai clădiri mărinimoase,

Înalte și frumoase.

Chișinău oraș cu flori,

Și cu mulți locuitori.

Tu ai oameni muncitori,

Ce lucrează de cu zori.

Oameni iubitori de muncă,

Ce se grăbesc la lucru.

Tu ești oraș vestit,

De turiști ești tot iubit.

Că ești foarte vestit,

Pentru multe istorii menit.

Chișinău te îndrăgim,

Și mereu noi te iubim.

Că ești un oraș frumos,

Unde păsările-ți cântă duios.

Ești orașul preferat,

Chișinăul meu cel drag.

Te îndrăgim fiecare,

Și cel mic și cel mare.

Poezie dedicată"orașului Chișinău"

Autor 🖤 Zamurca Alina🖤🖤

Apa lin curge prin izvoare

si ne ajuta la corecta informare.

Dar noi *prostilor* ne conformam

si lasam paganii peste ale noi hotare.

Dar il vad cum vine din departare,

pe Calin il vad calare,

Pe un cal alb frumos si mare,

Cu planul lui de infrumusetare,

Tara Noastra el o va salva,

stai linistit, nu te ingrijora.

Cu abilitati combinate,

ca el stie si sa inoate,

cu mandrie o sa poarte,

tricolorul pe spinare.

Pe Iisus si Eminescu CEI mai mari Periculosi ii va indeparta

si mintile noastre, el le va indrepta.

Dar de fapt el in secret,

el se uita la tineret,

si devine un magnet.

Desigur ca daca zice el ceva,

noi tot credem cumva

ca el mereu inova,

si nu ne asiguram

ca ceea ce noi vazuram,

este ceea ce-i corect

si noi sarim direct,

si credem ca el zice ce-i drept.

Desigur ca omu' nu-i prost,

el stie ce face,

ii atrage pe cei prosti.

El vrea sa controleze,

ca un rege flamand dupa putere.

Dar stie ca omu destep e greu de controlat,

asa ca, pentru ceilalti el e ca un imparat.

Si pentru el, din acest motiv 

orice om destept e negativ,

Un om periculos,

chiar daca de fapt a fost miraculos.

Mă raportez într-o ipostază:

Că sună armata și mă cheamă la oaste,

Nu mai contează cum ajung la bază

Știu că este o condamare moarte.

Acum când, viața în mine înflorește,

Și realizez cât de mult am crescut,

Și ce reguli nedrepte s-au semnat,

Rămîi fără glas, cu suflet zdobit.

Nu mă revolt, merg înfricoșat la moarte

Abia am ieșit din brațele mamei îngenunchiate

Știam că moarta, nu se grăbește, are zăbavă,

Să-i scriu mamei o veste, e mare grabă.

Ce-i în sufletul meu, înțelegi cât mă doare?

Că pe drumul ce plec, nu mă întorc nic-o dată.

Doresc să iau cu mine lumea toată,

Și să ne trezim pe Pământ altă dată.

Ce zile amare și blestemate au trecut 

Unde-i mormântul celui căzut n-am știut

Măcar să-i spun cât de mult l-am iubit

Mă bucură eroismul lui,dar cât am jelit.

Din ultimul sau geamat
Moldova! A rasunat
Cele mai multe ginduri
Spre ea doar le-a inchinat

Cine a fost stejarul
Ce veacuri ne-a vegheat
Cine a fost lumina
Ce nu ne-a mai lasat

Un clopot ce tot suna
Mereu dar si frumos
Nu e doar Stefan Voda
E geamatul raspuns

Moldova iar Moldova!
Nu-l voi lasa in pace
Nu-I voi ierta vreodata
Pacatul   ….
Ca nu se mai intoarce

Stai nemișcat într-un loc senin,

Cu gândul la neamul tău divin.

Fii ctitor al vechii catedrale,

Păstrând în suflet istoria măreață a țării tale.

Soarele răsare și-apune la fel,

Încântând privirile sub același cer.

Frumusețea aceasta e a tuturor,

Iar unindu-ne inimile vom vedea neamul în splendor.

Bun e vinul ghiurghiuliu,

Cules toamna pe târziu,

Mai pe brumă, mai pe-omăt,

Mult mai beu şi nu mă-mbăt.

M-am jurat că n-oi mai be,

Dar eu nu mă pot ţine,

Bun îi vinul, bine-mi place,

Nu ştiu viei ce i-oi face.

Vinişor de poamă rară

Se suie-n cap făr' de scară,

Vinişor de boghi verzi

Face pe om de nu-l vezi.

Bun e vinul şi gustos,

Când îl bei cu om frumos.

Dar de-l bei cu om urât,

Se opreşte vinu-n gât.

C'est bon le vin rose

C'est bon le vin rosé,

Récolté l'automne plus tard,

Pendant la givre, pendant la neige,

Je bois beaucoup mais je ne devient pas ivre.

J'ai juré que je ne boirai plus,

Mais je ne peux pas m’abstenir,

C'est bon le vin, bien me plaît,

Je ne sais pas ce que je vais faire a la vigne.

Petit vin d'un fruit rare,

Monte dans la tête sans l'escalier,

Petit vin de raisins verts,

Fait l'homme bourré.

C'est bon le vin et délicieux,

Quand on le boit avec un bel homme,

Mais si l'on boit avec un laid homme,

Le vin s’arrête dans la gorge.