Simt singurătatea!

Te rog nu spune nu..și dă-mi o șansă

Să pot să spun de ce, să cer iertare,

Aș vrea s-accepți să vii la o plimbare

Și să găsim un compromis de împăcare

Ți-am scris mesaj și văd că l-ai citit

Și știu motivul de-a nu-mi răspunde,

Trădarea te-a durut, venind de la iubit

Vrei adevărul spus, de cel ce îl ascunde

Eu cred că poți ierta și merge înainte

Pentru că simt iubirea ce ne cuprinde,

Vino la întâlnire, să pot rosti cuvinte

Și dragostea pierdută, să o pot..reaprinde!

Când în noapte se-aprind felinare,

Gândul meu zboară departe,spre tine,

M-aș transforma într-un fluture de-aș putea,

Zburând,m-aș așeza la tâmpla ta,

Să te veghez,să-ți fie bine...

Când pe cer se aprind stele 

Inima mea bate mai tare,

Vad chipul tău frumos în minte,

Lumina privirii tale,zâmbetul tău.

Iubirea mea e atât de mare 

Atât de strălucitoare,

Nici cerul n-o poate atinge,nici magnificul soare.. 

Cati cunosc oare povara iubirii supreme,

Când lacrima cade,când sufletul doare..

Doamne, zânele sunt doar niște minciuni!

Iar vrăjile lor nu înseamnă nimic!

Dar fără ea simt în suflet goliciuni,

Și din gând nu o pot scoate, nici un pic.

Doamne, e doar o scorneală!

Creată în timp îndelungat,

De mintea mea înstrăinată,

Ce duce-o dragoste banală!

Doamne! Zânele mă învrăjbesc!

Ele m-au vrăjit, din ciudă!

Din ciuda că nu vreau să mai iubesc!

Atâtea emoții ce nu vor să mă audă...

O dragoste străină e, Doamne,

Adusă de Zâne supărate.

Lasă-le să mă condamne!

Nu vreau s-o mai iubesc, Doamne!

Nu mai doresc privirea,

Nici gândul să mi-l porți.

Imagini ireale

Ce le aștept ca sorți.

Pătrund ca într-o sferă

Pe care n-o cunosc,

Și sentimente surde

Dintr-o durere nasc.

Ardoarea vieții, falsă,

Creată prin minciună,

Nu va putea aduce

Speranței o lumină.

Clopotele bat la 9 jumătate

Exact la ora la care te simțeam cel mai aproape

Precum Afrodita aștepta iubita-și primăvară

Uitând subit de-a iernii lungi povară.

Clopotele bat la 9 jumătate

Exact când doar praful mai avea greutate

La fel cum mă prindeai cândva ușor de mână

Și-mi jurai eterna-ți iubire păgână.

Clopotele bat la 9 jumătate

Exact când vocea ta venea din altă parte

Și, distras, vedeai prin mine-n înstrăinare

Surzind la a mea disperată chemare.

Clopotele bat la 9 jumătate

Exact la ora la care te vedeam cel mai departe,

Dar eu eram în urmă cu jumătatea de oră la care m-ai părăsit.

Clopotele bat – de fapt – la 10 fix.

Ca o ultima rasuflare, a unei morți târzii,

Iti destăinui iubiri vulgare, chiar de n-ai sa mai vii.

Ca un amurg tacut, ne-am vazut o dată,

Făr macar sa stim, ca va fi ultima oară...

Ca o stea cazatoare, intr-o noapte senina,

Iti dezvalui iubirile, ce-au fost adesea ascunse,

Din aduncul sufletului meu ca un cantec rasuna

"Te iubesc", lumina mea vesnica si senina.

Ca un cantec de adio, intr-o zi pierdută,

În umbra tăcerii, ai plecat departe,

Rămas-am singur, inima-mi fără parte...

Cum aș putea sa cred in tine

Când tu mereu ai gândul dus,

Cum să-ndrăznesc să-ți cer iubire

Când stiu că altul te-a sedus

Sunt pregătit să-ți ofer inima

S-o simți cum bate pentru tine,

Dar văd că tu nu îți întinzi palma

Așa că pentru-n timp o țin la mine

Mi-aduc aminte când te-am văzut

În grupul nostru de prieteni dragi,

Și cum am îndrăznit sfios să te salut

Și-ai refuzat în seama să mă bagi

Era pe înserat și luna plină se ivea

De după nori pe ceru-ntunecat,

Ți-am spus în șoaptă că ea la noi privea

Nu mi-ai răspuns și-n grabă ai plecat

Privirea mea te-a însoțit un timp

Crezând că poate-un semn primesc,

Capu'să-ntorci eu am sperat, nu mint

Dar ai plecat făra a ști că te privesc

Dezamăgirea a fost destul de mare

Și nu știam cum să mă liniștesc,

În gândul meu a încolțit o întrebare

Cànd, unde, pot pe ea s-o întâlnesc

Și vremea tot trecea făra speranță

Din minte să mi-o scot nu s-a putut,

Mă consolam spunând așa e viața

Și trebuie s-o iei din nou, de la-nceput

Cu grupul de prieteni m-am întâlnit

Dar ea n-a mai venit să fie printre noi,

Și nimeni nu știa de-i vie sau a murit

Și nici dacă-și trăiește viața in doi

Și cum minuni pe pământ s-au văzut

Când într-o zi prin parc călătoream,

Pe bancă, ea stătea cu un pruncuț

Îl legăna si tare fericiți eu îi vedeam

De la distanța cu respect am salutat

Primind răspuns la gestul meu,

În plus ea mi-a zâmbit și s-a scuzat

Plecând pe-alei trăgând caruțul greu

 După un timp cu toții am aflat

Că ea la studii în Olanda a plecat,

Și tot aici c-un grec s-a măritat

Dar n-a durat si repede a divorțat

Aceasta a fost adevărata lui idilă

A dragului si bunului meu coleg,

Atunci cu toții noi i-am plâns de milă

Acum, el a ajuns un emerit strateg

Și când ne întâlnim mai povestim

Ce mult a suferit după acea fată,

Și mai in glumă nu ezităm să-i amintim

Băiete, tu o himeră, ai iubit odată!

Lumina zilei o primim de Sus

Trimisă când soarele răsare,

E dimineață și rugă înălțăm

S-avem și azi pâine și sare

Părinții zi de zi se duc la muncă

Să câștigăm s-avem ceva pe masă,

Copiii merg la grădi și la școală

Bunicii singuri ne așteaptă-acasă

Pe înserat familia se reunește

După o zi cu bune și chiar rele,

Bunica, mama cina pregătește

Și toți vorbim câte-n lună și-n stele

Bunicul ne ridică pentru rugăciune

Și mulțumește pentru tot ce-avem,

Îl ascultăm și cu evlavie ne închinăm

Și-apoi ne așezăm și-n liniște mâncăm

Când masa de bunătăți este golită

Cu toții începem ziua să o povestim,

Unii la alții ne spunem cum a fost

Și în final spre dormitoare o țâșnim

Pe fir se-așează o nouă zi de muncă

Sau e duminică și-i mare sărbătoare,

Când pașii se îndreaptă către biserică

Să căpătăm iertare și binecuvântare

.........................................

E zi sau săptămână, lună sau an

E viața noastră toată pe pământ,

Sunt ei bunicii, părinții și copiii

Familia, cuvântul dulce..atât de sfânt!

Mereu ți-am zis că te iubesc

Iar tu m-ai părăsit pe mine,

Nu știu dacă pe altul ai ales

Mie lăsându-mi poza cu tine 

De multe ori am vrut s-o rup

Și bucățele să arunc în vânt,

Iar pala să le ducă și ascundă

Să nu se-ntoarcă pe pământ

Desigur, așa era în mintea mea

Dar nu la fel a hotărât și inima,

Care bătând încă destul de tare

A zis că dragostea n-o poți mima

Acum nu știu de cine să ascult

Să lupt să-mi recâștig iubirea,

Sau să renunț, să-mi refac viața

Cu cineva care-mi aduce fericirea

......................

E greu să te bazezi pe minte

Când inima îți spune altceva,

Și doar soarta poate decide

Cu cine-n viață..poți pleca

.................

La inimă mâna ușor mi-am dus

Și am simțit că bate pentru ea,

Acum nici mintea nu s-a mai opus

Și lupta-m dus...pentru soția mea!

Privește draga mea la ram

La muguri și la floarea lor,

Cât de frumos este copacul

Tabloul viu, în fața ochilor

Și de te uiți tu mai atent

Poți admira dansul albinei,

Ce florii-i fură tot nectarul

Din zori pân' la finalul zilei

Iar printre frunze poți zări

Cum păsări își fac cuiburi,

Și-ai să distingi din ciripit

Gama Major pusă pe triluri

Așa că te invit la o plimbare

De mână să ne ținem strâns,

Să vezi petalele cum zboară

Și cum pământul totu-i nins

Pe-alei îți voi șopti prin vers

Cuvinte dulci și pline de iubire,

Și din copaci flori îți voi dărui

Ca semn de-aleasă prețuire

Pe banca ninsă ne vom așeza

Să-ți zic câte-n lună și-n stele

Și-am să mă întind în poala ta

Să uit că am avut și clipe grele

Când seara ne va trimite-acasă

Vom lua cu noi povestea noastră,

Ca peste timp s-avem ce povesti

La o cafea, ghicită...la fereastră!

Aseară, când eu șofam pe stradă,

Am văzut printre mașini o mamă,

O făptură blândă cu privirea caldă,

Împlorând șoferii pentru pomană

Copilul din cârca ei printre suspine,

Un colind cânta cu un glas duios,

Se-auzea rostind...să fii bun creștine,

Nu uita de sus, să privesti și-n jos

O lacrimă am simțit-o pe obraz,

Cum lunecă usor spre colțul gurii,

Și-n jos eu am privit cu mult necaz,

Simțind sudoarea umplându-mi porii

Pe dată m-am trezit tot inundat,

Și transpirat cu rău de la ficat,

Când conștient fiind am meditat,

Cât sunt de sus și-n jos nu m-am uitat

M-am străduit să văd că cineva,

Deschide ușa să ofere un bănuț,

Dar...nu s-a întâmplat așa ceva,

Cu toțîi au fugit, spre loc călduț

Atunci, m-am scotocit prin buzunare,

Poate găsesc ceva mărunt de dat,

Dar s-a schimbat lumina-n semafoare,

Și-n trombă de pe loc, eu am plecat

Un gol imens în mine am simțit,

Că am rămas cu mărunțișu-n mână,

Și ca ceilalți șoferi am devenit,

Un om mărunt, ratând o faptă bună

Și spun..ajută-l pe cel necăjit,

Și fii creștine om cu bunătate,

De vrei de oameni să fii pomenit,

Rostindu-ți al tău nume, când  tu vei fi...

departe!

Oare cum aș putea să-i spun

Cât îmi doresc să îi vorbesc,

Și cât de mult aș vrea să știe

Că doar la ea, eu mă gândesc

Ne întâlnim mereu pe drum

Zâmbim și ne-adresăm salutul,

Cu ea o vorbă-aș vrea să schimb

Dar ce să vezi..nu am cuvântul

Nu pot prea multe să-mi explic

De ce sunt mut când o-ntâlnesc,

Când zi și seară îmi fac speach-ul

Și mai mereu îl uit când o zăresc

În sinea mea cred că-nțeleg

De unde mi se trage totul,

Și simt că fete-i de pe drum

În timp cu mine îi va fi sorocul

Și șansa peste mine-a dat

Să ne-ntâlnim la o serată,

Nu știu de-a fost premeditat

Sau poate a mea soartă

Aici și-acum am avut verbul

Și multe-am vorbit împreună,

În noapte am ieșit la o plimbare

Pe o potecă, călăuziți de lună

Doar astrul ar putea să spună

Ce a văzut, ce s-a-ntâmplat,

Și cum el ne-a trimis lumină

Iar noi cu drag ne-am sărutat

De-aici a început povestea

Pe care o dorim fără sfârșit,

Și zi de zi am înțeles ce-i viața

Și ne-am iertat...când am greșit!