Nostalgic

Din pânza neguril lăsate 

Răzbea volbura de ciori,

Din roiul frunzelor uscate, 

Împrăstiau in jur fiori. 

Pomii dezgoliți tresar 

Sub croncănitul zgomotos, 

Ce trâmbița -n ecou bizar

Mesajul corbului spinos.

Apoi ploaia întrerupse 

Zarva iscata din senin .

Cardul smead tăcuse, 

Curmat de un suspin. 

Se pitulă într-o spărtură,

Rotinndu-și ochii cei de sticlă, 

Tânjind stropii de căldură, 

Iscodind prin păclă.

Vântul alunecă din nori,.

Zgribulindu le penajul,

Răscolindu I până n pori

Și I cuprinseră vârtejul. 

Cu aripi frânte, fără vlagă

Se dezlegară de furtună, 

Agățăndu se de o creangă,

Piloteau sub clar de lună. 

S-a scurs amar de vreme;

Sortiți să ne dezbinăm,

Ne -am înstrăinat de noi...

Acu ne frământă dileme,

Din amintiri depănăm,

Călcând un pas înapoi..

Creasem un fel de conexiune 

In căutarea de -o verigă,

Ce ne-ar uni din nou..

Cea mai bună versiune;

Chemarea sângelui strigă 

In tăcerea inimii ca un ecou;

Pt cei ce se regăsesc cândva 

Și nopțile au plâns de dor,

Simțind absența real.

Ori timpul ne răcise cumva;

Captivi Intr -un decor 

Ne intersectăm formal..

Ne rătăcisem la răscruce 

Și ne -am rupt de ce ne leagă 

Dintr-un motiv cert meschin..

In loc să împărțim emoția dulce,

Fugim în lumea largă,

Smulgând din piept suspin..

Cred cu tărie în soartă 

La clipa unei revederi,

Oricât de mult as îndura;

Inima în gând vă poartă 

Pe înruditele cărări,

Incerc să dreg ruptura..

Venise vara cu limbă de foc 

Pârjolind bolta pe loc.

Picură sudori pe geamuri,

Trosnind printre ramuri.

Lasă pe frunze cicatrici,

Pe talpa roasă bășici.

Scuipă pe uliță duhoare.

Cerșind umbră sub soare 

Țărâna se coace de sete.

Vântul face piruete,

Amețit de la dogoare 

Și tânjește o scăldare.

Pasărea e cam tăcutä,

Pomul aripa-i sărută.

Râul anemic clipocește,

De la căldură se topește.

Printre pietrele crăpate 

Pește după val se zbate.

Iarba -n praf se-neacä,

Arșița izvorul seacă.

Unde ești, ploaie rătăcită?

Floarea plânge, ofilită;

Ești așteptată cu ardoare 

Până la ultima suflare...

Crivățul sufla-n obraz,

Tropăia ca un viteaz,

Împroșca din cer zăpadă,

Netezea polei pe stradă.

Țurțuri picura pe ramuri,

Picta flori pe geamuri,

Patina pe sloi de gheață,

Rătăcind prin ceață.

Prin troiene șerpuia,

Pe sub streașină vuia,

Se strecura prin balamale,

Spumegănd în jur rafale.

Noi ne chircim de la frigură,

Clănțănind din trăsătură,

Sub pătură ne pitulăm ,

La caniculă visăm..

Stelele nenumărate 

Picură din senin,

Presărănd în noapte 

Din veșmântul divin.

Încremeniră pe brazdă,

Pâlpâind din răsputere,

Împroșcau pe stradă 

Praf și pulbere.

Pe cer luna se perindă 

În tăcerea umbrelor 

Rămășițe să cuprindă 

Din scânteia astrelor...

Vântul din năduf suflă,

Deslușind în depărtări 

Roi de licăr în spirală 

Din visele făcute țăndări..

Suferința mă sugrumă 

În valuri de spumă,

Pereții mă apasă 

Sub o ceață deasă. 

Ploaia mă răzbate,

La geam,gândul bate,

Noaptea mă inundă 

Dorul să l ascundă  

Luna lăcrimează 

Pe a pleoapei rază, 

Stele căzătoare 

Mă aruncă n mare.

Tăcerea se prelinge 

Din poza care plânge 

Și un bocănit în ușă 

Mă scoase din cenușă..

Sub sălciile plângătoare, dorul curge lin

Mai în jos de ele, un lac încărcat cu nuferi rozalii

Adie vântul prin frunza tremurândă

Soarele se ascunde după pădurea blândă.

Se-ntind pe valuri line petale rătăcite

Povești nepovestite, de suflete iubite

Și-n liniștea profundă, tăcerea a-nceput

Dând acord îndrăgostiților pentru încă un sărut.

Lacul codrilor iluștri

Încărcat cu cer de aștri

Reflectează asupra-mi harul dragostei

Și vindecă prostia de după moarte a pacostei.

Doi îndrăgostiți, doi supuși la decedat

Unul suferind,celălalt fiind decapitat

În mijlocul pădurii, în acest lac

La fund de el șade un trup femeiesc și un bărbătesc cap.

timpu-mi ticăie vecin singurătatea
în lumea după sticlă
vânt se înăspri
toamna-şi lasă zdrenţe
în călimar cu frunze
ceru-şi pune mască
de nuanţă gri

apa-şi strânge pieptul
să-ntâmpine durerea
clipe putrezite
îmbătrânesc culori
pete stau de veghe
în veşminte negre
le aud cum strigă
uneori

urma mea sleită
împiedică o umbră
iarba zace verde
sub gloanţe moi celești
simt miros de moarte
frigul muşcă buze
frunzele-mpietrite
dorm scrisori cu vești

Mirat și fascinat mă uit la ea

Cât de albastră poate să fie,

Deloc n-o văd că ar fi neagră

Cum s-a-nvățat la geografie

Privesc cum valul bate stânca

Și-n mii de stropi el se desface,

Din larg nisip, alge  și scoici aduce

Plaja dezbracă haina și se reface

Soarele-mi trimite violeta

Și-mi bronzează pielea albă,

Când mă ard fug sub umbrelă

Și mă răcoresc cu bere-n halbă

Desigur în fața mea e apa mării

Și mult îmi place s-ascult valul,

Simt cum ne spune o poveste

Ce n-o-nțeleg nici eu, nici malul!

Moku : "luna-n vârf de brad 

tăcerea se-ntinde lin,

bufnița veghează."

sunetele unui corn

străpung bolta cerească-

stele răsar.

Moku: "ecoul coboară-n

vale printre pietre -

ceața se subțiază."

sit! sitI…

scorțaru-ndeamnă la tăcere-

pe masă-i arcușul.

Moku: "strunele vibrează

fără să fie atinse -

aerul se schimbă."

dezlegate-s blestemele,

gonite-s ielele-

 apar zorile.

Când îmi este dor de viața mea trecută,

Mă ajută gândul, purtându-mă departe,

Pe potecile înguste dintre livezi și vii,

Pe unde, anii copilăriei, m-au purtat întâi.

Amintiri legate de nucul de la vie ;

De voiam să mă pierd, pe lângă sat

Mă chema parcă falnicul pom 

Cu ce descântece, atrăgea un pui de om?

Pe crengele lui erau, cuiburi mititele

Urcam sprintem și mă uitam la ele,

Păsările cloceau, nu se mai temeau

Uitându-mă așa, mai și ațipeam.

Mă urcam spre vărf, și mă simțeam mare

Norii mă umbreau, mă apărau de soare,

Dragii mei părinți, știau unde sunt,

Crengile mă legănau ușor, din fluier să cânt.

Pe unde am umblat, l-am avut în minte,

Nucul meu, pom cu daruri sfinte,

Te-am regăsit în timp, tot mai însingurat 

Mi-a fost dor de tine, dar nu te-am uitat !

Apa curge din izvoare, izvorăşte în fântâni,

Dar când ea dispare, plâng şi cei tineri şi cei bătrâni.

Fără apă pâinea nu creşte, în râuri şi iazuri peştii mor!

Apa este elixirul vieţii, când o bei rece de la izvor.

Fără apă, viaţă nu-i pentru pomii şi florile din grădini.

Fără ea, pe pământ ar creşte numai urzici şi spini!

Bucuraţi-vă când plouă şi când auziţi că susură un izvor,

Natura ne aduce bucurie nouă şi pământul devine mai roditor.